Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru biserică - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 6 — Viața sfințită

    Mântuitorul nostru pretinde tot ce este al nostru. El dorește cele dintâi și cele mai sfinte gânduri ale noastre, precum și dragostea noastră cea mai curată și cea mai intensă. Dacă suntem cu adevărat părtași de natură divină, lauda Lui va fi continuu în inimile noastre și pe buzele noastre. Unica noastră siguranță constă în a ne consacra cu totul Lui pentru a crește continuu în harul și cunoștința adevărului.12The Sanctified Life, 95. Sfințirea prezentată în Scripturile sacre are de-a face cu trupul. Aici este ideea consacrării totale. Pavel se ruga ca biserica din Tesalonic să se poată bucura de această mare binecuvântare. “Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, până la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” (1 Tesaloniceni 5, 23.)SB 50.1

    În lumea religioasă, există o teorie a sfințirii, care este falsă și periculoasă prin influența ei. În multe cazuri, cei care susțin că sunt sfințiți nu posedă acest articol autentic. Sfințirea lor constă în vorbire și în voința de a se închina.SB 50.2

    Ei lasă deoparte rațiunea și judecata și se bizuie cu totul numai pe simțămintele lor, întemeindu-și pretențiile de sfințire pe emoțiile pe care le-au trăit din când în când. Ei sunt încăpățânați și perverși în a-și afirma pretențiile tenace de sfințire, rostesc multe cuvinte, însă nu aduc nici o roadă ca dovadă. Aceste așa-zise persoane sfințite nu doar că își amăgesc propriile lor suflete, prin pretențiile lor, dar exercita și o influență de îndepărtare a multora care doresc cu seriozitate să se conformeze voinței lui Dumnezeu. Ei pot fi auziți repetând mereu, mereu: “Dumnezeu mă conduce! Dumnezeu mă învață! Eu trăiesc fără păcat!” Mulți dintre cei ce vin în contact cu un astfel de spirit se ciocnesc de ceva întunecos, misterios, pe care nu îl pot înțelege. Însă tocmai acesta este ceea ce nu este asemenea lui Hristos, adevăratul Model.13The Sanctified Life, 7-10.SB 50.3

    Sfințirea este o lucrare progresivă. Pașii succesivi ne sunt prezentați în cuvintele lui Petru: “De aceea, dați-vă și voi toată silința, ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta cunoștința; cu cunoștința înfrânarea; cu înfrânarea răbdarea; cu răbdarea evlavia; cu evlavia dragostea de frați și cu dragostea de frați iubirea de oameni. Căci dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Hristos”. (2 Petru 1, 5-8.) “De aceea, fraților, căutați cu atât mai mult să vă întăriți chemarea și alegerea voastră; căci, dacă faceți lucrul acesta, nu veți aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta, vi se va da din belșug intrare în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.” (Versetele 11 și 12.)SB 50.4

    Iată o cale prin care suntem asigurați că nu vom cădea niciodată. Cei care lucrează astfel, sporind în dobândirea darurilor creștine, au asigurarea că Dumnezeu va lucra înmulțindu-le atunci când le oferă darurile Duhului Său.14The Sanctified Life, 94-95.SB 51.1

    Sfințirea nu este o lucrare de o clipă, de o oră sau de o zi. Este o creștere continuă în har. Noi nu știm în nici o zi cât de puternică va fi lupta noastră a doua zi. Satana trăiește și este activ și în fiecare zi noi trebuie să strigăm serios la Dumnezeu pentru ajutor și tăria de a ne împotrivi Iui. Atâta timp cât domnește Satana, trebuie să ne supunem eul, trebuie să biruim ispitele care ne asediază și nu există un punct în care să spunem că ne putem opri, nu există un punct în care să putem veni și să spunem că l-am atins în mod deplin.SB 51.2

    Viața creștină este un marș continuu în sus! Domnul Isus își curăță și purifică poporul Său; iar când chipul Lui este reflectat pe deplin în ei, atunci sunt desăvârșiți și sfinți, și pregătiți pentru mutare în împărăția Sa. De la creștin se cere o mare lucrare. Noi suntem îndemnați să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne desăvârșim sfințirea în temere de El. Pentru creștin, există o lucrare continuă. Fiecare mlădiță din butucul viei trebuie să-și extragă viața și tăria de la viță, ca să poată aduce roadă.15Testimonies for the Church 1:340.SB 51.3

    Nimeni să nu se amăgească cu gândul că Dumnezeu îl va ierta și binecuvânta în timp ce calcă în picioare vreuna dintre poruncile Sale. Îngăduința voită a unui păcat cunoscut aduce la tăcere vocea mărturiei Duhului și separă sufletul de Dumnezeu. Oricare ar fi extazul simțământului religios, Domnul Isus nu poate locui în inima care nesocotește Legea divină. Dumnezeu îi va onora doar pe cei care îl onorează pe El.16The Sanctified Life, 92.SB 51.4

    Când Pavel a scris: “Dumnezeul păcii să vă sfințească pe deplin” (1 Tesaloniceni 5, 23), El nu i-a îndemnat pe frații săi să țintească spre un standard imposibil de atins; el nu s-a rugat ca ei să poată beneficia de binecuvântări care nu erau după voia lui Dumnezeu. El știa că toți cei care aveau să-L întâlnească pe Domnul Hristos în pace trebuia să posede un caracter curat și sfânt. (Citește 1 Corinteni 9, 25-27; 1 Corinteni 6, 19.20.)SB 51.5

    Principiul creștin autentic nu se oprește în a cântări consecințele. El nu întreabă: Ce vor zice oamenii despre mine, dacă eu voi face asta sau asta? Sau în ce fel îmi va afecta acest lucru perspectivele mele vremelnice? Copiii lui Dumnezeu tânjesc să știe ce dorește Dumnezeu ca ei să facă, pentru ca faptele lor să-L poată proslăvi pe El. Domnul a luat măsuri îndestulătoare pentru ca inimile și viețile urmașilor Săi să fie stăpânite de harul divin, astfel ca ei să fie niște lumini strălucitoare în lume.17The Sanctified Life, 26; 39.SB 51.6

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents