Cele două coroane

În viziunea pe care am primit-o la Battle Creek, Michigan, pe 25 octombrie 1861, mi-a fost arătat acest pământ, întunecat și mohorât. Îngerul mi-a spus: „Privește cu atenție!” Atunci, i-am văzut pe oamenii de pe pământ. Unii erau înconjurați de îngerii lui Dumnezeu, alții se aflau în întuneric total, înconjurați de îngeri răi. Am văzut un braț coborându-se din cer și ținând un sceptru de aur. În capătul sceptrului era o coroană încrustată cu diamante. Fiecare diamant emitea o lumină strălucitoare, clară și frumoasă. Pe coroană erau inscripționate aceste cuvinte: „Toți aceia care mă dobândesc sunt fericiți și vor avea viața veșnică”.1M 347.2

Mai jos de coroana aceasta era un alt sceptru, pe care era așezată, de asemenea, o coroană, în centrul căreia se aflau nestemate, aur și argint, care reflectau o anumită lumină. Inscripția de pe coroana aceasta era: „Comoară pământească. Bogățiile înseamnă putere. Toți aceia care mă dobândesc vor avea onoare și renume”. Am văzut o mare mulțime dând năvală să obțină această coroană. Era o mare agitație. Unii, în nerăbdarea lor, păreau că și-au ieșit din minți. Se îmbrânceau unii pe alții, împingându-i înapoi pe cei care erau mai slabi decât ei și călcându-i în picioare pe cei care, în graba lor, cădeau. Mulți înșfăcau nerăbdători bogățiile din coroană, strângându-le bine să nu le piardă. Părul unora era alb ca argintul, iar fața le era brăzdată de griji și de neliniște. Nu le păsa de rude, care erau os din oasele lor și carne din carnea lor, ci, atunci când vedeau priviri rugătoare îndreptate spre ei, își strângeau și mai mult comorile lângă ei, ca și când s-ar fi temut ca nu cumva, într-un moment de neatenție, să piardă vreun pic din ele sau să fie înduplecați să le împartă cu ceilalți. Ochii lor plini de lăcomie nu scăpau din atenție coroana pământească, iar ei numărau și renumărau mereu bogățiile din aceasta. Chipuri de oameni nevoiași și nenorociți apăreau când și când în mulțimea aceea, privind cu jind la comorile care erau acolo, pentru ca imediat să fie dați la o parte, fără nicio speranță, pentru că cei mai puternici îi împingeau înapoi pe cei mai slabi. Cu toate acestea, ei nu renunțau, ci, împreună cu o mulțime alcătuită din oameni cu infirmități fizice, bolnavi și bătrâni, căutau să își facă drum spre coroana pământească. Unii mureau căutând să ajungă la ea. Alții cădeau chiar când să pună mâna pe ea. Mulți cădeau imediat ce reușiseră să pună mâna pe ea. Trupuri moarte zăceau împrăștiate pe pământ; cu toate acestea, în graba ei, mulțimea călca în picioare trupurile căzute ale celor care până nu de mult îi însoțiseră. Toți cei care ajungeau la acea coroană dobândeau o parte din ea și erau aplaudați cu putere de un grup de oameni interesați care erau în jurul lor.1M 348.1

Un mare grup de îngeri răi era foarte ocupat. Satana era în mijlocul lor și toți priveau cu cea mai mare satisfacție la mulțimea care se lupta pentru coroană. El părea să arunce o anumită vrajă asupra celor care se străduiau să o obțină. Mulți dintre cei care căutau această coroană pământească pretindeau că sunt creștini. Unii dintre ei păreau să aibă o oarecare lumină. Ei priveau cu jind la coroana cerească și adeseori păreau fermecați de frumusețea ei, dar nu-i apreciau cu adevărat valoarea și slava. În timp ce o mână era întinsă fără prea multă tragere de inimă către comoara cerească, cealaltă era întinsă cu nerăbdare spre cea pământească, hotărâtă să o ia în stăpânire; și, în stăruința lor plină de preocupare pentru coroana pământească, ei o pierdeau din vedere pe cea cerească. Și, cu toate că au fost lăsați în întuneric, oamenii aceștia au continuat, pe bâjbâite, să caute nerăbdători să-și asigure coroana pământească. Unii s-au dezgustat de grupul care o căuta cu atâta convingere și insistență; aceștia păreau că simt pericolul în care se află și că se întorc de la coroana pământească și încep să o caute cu stăruință pe cea cerească. Fețele acestora s-au schimbat în curând și, din întunecate cum erau, au devenit luminoase; din mohorâte, vesele și pline de o bucurie sfântă.1M 349.1

Apoi, am văzut un grup de oameni care își făcea cu greu loc prin mulțime, cu ochii ațintiți spre coroana cerească. În timp ce se grăbeau să-și găsească drum prin mulțimea dezordonată, erau însoțiți de îngeri, care le făceau loc să înainteze. Când s-au apropiat de coroana cerească, lumina emanată de aceasta a strălucit asupra lor și în jurul lor, împrăștiind întunericul și devenind tot mai clară și mai strălucitoare, până când aceștia au părut că fuseseră transformați și semănau cu îngerii. Ei nu mai zăboveau nici măcar cu o privire asupra coroanei pământești. Cei care urmăreau comoara pământească îi batjocoreau și aruncau după ei cu niște globuri negre. Dar acestea nu le făceau niciun rău, atâta timp cât privirea lor era ațintită asupra coroanei cerești; dar cei care își întorceau privirea către acele globuri negre erau murdăriți de ele. Următorul pasaj din Scriptură mi-a fost prezentat: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina, și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona”.1M 349.2

Apoi, ceea ce văzusem mi-a fost explicat astfel: Mulțimea care se străduia cu atâta nerăbdare să obțină coroana pământească era alcătuită din aceia care iubesc bogățiile acestei lumi și care se lasă înșelați și amăgiți de atracțiile ei vremelnice. Am văzut că unii dintre cei care susțin că sunt urmași ai lui Isus sunt atât de ambițioși să obțină comorile pământești, încât își pierd dragostea pentru cer, se poartă asemenea lumii și sunt socotiți de Dumnezeu ca fiind ai lumii. Ei declară că sunt în căutarea unei cununi nepieritoare, a unei bogății cerești; dar interesul lor și preocuparea lor principală este să obțină bogățiile pământești. Cei care își au comoara în această lume și iubesc bogățiile ei nu-L pot iubi pe Isus. Ei consideră că sunt pe calea cea dreaptă și, cu toate că țin cu zgârcenie de averile lor, nu pot să își dea seama de acest lucru sau să simtă că iubesc banii mai mult decât iubesc cauza adevărului sau comoara cerească.1M 350.1

„Dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare este întunericul acesta!” A existat un anumit moment, în experiența acestora, când lumina care le-a fost dată nu a fost prețuită și a devenit întuneric. Îngerul a spus: „Nu poți să iubești bogățiile acestui pământ și să li te închini și, în același timp, să ai și adevăratele bogății”. Când tânărul bogat a venit la Isus și L-a întrebat: „Învățătorule, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?”, Isus l-a lăsat pe el să aleagă: să renunțe la averile lui și să aibă viața veșnică sau să și le păstreze și să piardă viața veșnică. Bogățiile lui au fost pentru el de o valoare mai mare decât comoara cerească. Condiția de a renunța la bogățiile lui, ca să le dea celor săraci, pentru ca astfel să poată deveni un urmaș al lui Hristos și să poată avea viața veșnică, a făcut să i se stingă dorința pe care și-o exprimase și a plecat întristat.1M 350.2

Cei care mi-au fost arătați ca fiind nerăbdători și ahtiați după coroana pământească sunt aceia care vor recurge la orice mijloace pentru a dobândi avuții. Ei ajung să aibă o obsesie nebunească în această privință. Toate gândurile și energiile lor sunt canalizate către dobândirea de bogății pământești. Ei calcă în picioare drepturile altora și îi asupresc pe cei săraci și pe cei angajați să lucreze pentru ei. Dacă au ocazia să profite de cei care sunt mai săraci și mai puțin abili decât ei și să-și sporească astfel averile, ei nu vor ezita nicio clipă să-i oprime și chiar să-i aducă în starea de a cerși.1M 351.1

Oamenii cu părul albit de ani și cu fața brăzdată de griji, și totuși dornici să apuce comorile din coroană, erau cei în vârstă, care nu mai aveau decât câțiva ani de trăit. Cu toate acestea, ei erau nerăbdători să-și asigure comorile pământești. Cu cât se apropiau mai mult de mormânt, cu atât mai nerăbdători erau să se agațe de acestea. Rudele lor nu beneficiau de ele. Membrii familiilor lor erau lăsați să muncească peste puterile lor, ca să economisească ceva bani. Ei nu-i foloseau spre binele altora, ci doar pentru binele lor. Pentru ei era suficient să știe că îi au. Când le este prezentată datoria de a ușura nevoile celor săraci și de a susține lucrarea lui Dumnezeu, ei se întristează. Ar accepta bucuroși darul vieții veșnice, dar nu sunt dispuși ca acesta să-i coste ceva. Condițiile sunt prea greu de îndeplinit. Dar Avraam nu l-a cruțat pe singurul lui fiu. În ascultare de Dumnezeu, el a fost în stare să-l sacrifice pe acest copil al făgăduinței cu mai multă ușurință decât ar fi mulți dispuși să-și sacrifice averile pământești.1M 351.2

Era dureros să vezi cum aceia care ar fi trebuit să se desăvârșească pentru slavă și să se pregătească în fiecare zi pentru nemurire se străduiau din toate puterile să-și păstreze comorile pământești. Am văzut că unii ca aceștia nu puteau prețui la adevărata lor valoare bogățiile cerești. Afecțiunea puternică pe care o nutreau pentru comoara pământească îi determina să arate, prin faptele lor, că ei nu prețuiau moștenirea cerească suficient, încât să facă sacrificii pentru ea. „Tânărul bogat” și-a arătat dispoziția de a păzi poruncile, și totuși Domnul nostru i-a spus că îi lipsea un lucru. El dorea viața veșnică, dar își iubea mai mult bogățiile. Mulți se înșală singuri. Ei nu au căutat după adevăr ca după o comoară ascunsă. Nu și-au folosit puterile în atingerea celui mai bun scop. Mintea lor, care ar putea să fie iluminată de lumina cerului, este confuză și neliniștită. „Dar năvălesc în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri, care îneacă acest Cuvânt, și-l fac astfel neroditor.” „Unii ca aceștia”, a spus îngerul, „nu au nicio scuză”. Am văzut lumina îndepărtându-se de la ei. Ei nu doreau să înțeleagă adevărurile solemne și importante pentru acest timp și considerau că se descurcă foarte bine și fără să le înțeleagă. Lumina se stingea și ei rămâneau în întuneric.1M 351.3

Mulțimea celor infirmi și bolnavi care se străduiau să-și facă loc spre coroana pământească îi reprezenta pe aceia ale căror preocupări și comori se află în lumea aceasta. Cu toate că sunt dezamăgiți din toate părțile, ei nu își leagă inima de cer, ca să-și asigure o comoară și un cămin acolo. Ei pierd coroana pământească și, în timp ce sunt în căutarea acesteia, o pierd și pe cea cerească. În ciuda dezamăgirii, a vieții nefericite și a morții acelora care fuseseră cu totul devotați obținerii bogățiilor pământești, și alții urmează aceeași cale. Ei se aruncă nebunește înainte, fără să țină seama de sfârșitul mizerabil al celor al căror exemplu îl urmează.1M 352.1

Cei care au ajuns la coroană, au dobândit o parte din ea și au fost aplaudați sunt cei care reușesc să atingă ceea ce reprezintă singura țintă a vieții lor — bogăția. Ei primesc acea onoare pe care lumea o revarsă din belșug asupra celor bogați. Ei au influență în lume. Satana și îngerii lui sunt mulțumiți. Ei știu că unii ca aceștia sunt cu certitudine ai lor și că, atâta timp cât trăiesc în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, sunt agenți plini de putere ai lui Satana.1M 352.2

Cei care s-au dezgustat de grupul zgomotos al celor care se străduiau să obțină coroana pământească sunt aceia care au observat și au ținut seama de viața și de sfârșitul celor care au alergat după bogățiile pământești. Ei văd că aceștia nu sunt niciodată mulțumiți, ci sunt nefericiți; de aceea, ei intră în alertă și se separă de grupa celor nefericiți, începând să caute bogățiile adevărate și durabile.1M 352.3

Mi-a fost arătat că aceia care își făceau loc prin mulțime pentru a obține coroana cerească și care erau însoțiți de îngerii sfinți reprezintă poporul credincios al lui Dumnezeu. Îngerii îi conduc și ei sunt inspirați cu zel, ca să înainteze către comoara cerească.1M 353.1

Globurile negre care erau aruncate după cei sfinți erau minciunile și reproșurile false cu privire la cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu, puse în circulație de cei care iubesc minciuna. Trebuie să avem cea mai mare grijă ca să trăim o viață fără pată și să ne ferim de orice se pare rău și apoi este datoria noastră să înaintăm plini de curaj, fără să acordăm atenție minciunilor rușinoase ale celor nelegiuiți. În timp ce ochii celor neprihăniți sunt ațintiți asupra neprețuitei comori cerești, ei devin tot mai mult asemenea lui Hristos și, în felul acesta, sunt transformați și pregătiți pentru a fi mutați de pe acest pământ.1M 353.2