Pastorii noștri

În viziunea care mi-a fost dată în Rochester, New York, pe 25 decembrie 1865, mi-a fost arătat că în fața noastră stă cea mai solemnă lucrare. Noi nu ne dăm seama de importanța și de amploarea ei. Când am observat indiferența care se manifesta pretutindeni, am fost alarmată atât pentru pastori, cât și pentru membri. Se părea că lucrarea adevărului prezent era ca și paralizată. Lucrarea lui Dumnezeu părea că stă pe loc. Pastori și membri sunt nepregătiți pentru timpul în care trăiesc și aproape toți aceia care susțin a crede adevărul prezent sunt nepregătiți să înțeleagă lucrarea de pregătire pentru acest timp. În starea lor actuală, plini de ambiții lumești, lipsiți de consacrare față de Dumnezeu și atât de preocupați de ei înșiși, ei sunt cu totul nepregătiți pentru a primi ploaia târzie și, pentru ca, după ce vor fi împlinit totul, să stea împotriva mâniei lui Satana, care, prin născocirile și înșelăciunile lui, îi va face să naufragieze în credință, conducându-i să se amăgească singuri cu tot felul de lucruri plăcute. Ei cred că sunt bine când, de fapt, sunt greșiți.1M 466.1

Pastori și membri trebuie să avanseze mai mult în lucrarea de reformă. Ei trebuie să înceapă fără întârziere să-și corecteze obiceiurile rele legate de felul în care mănâncă, beau, se îmbracă și muncesc. Am văzut că un număr destul de mare de pastori nu sunt conștienți cu privire la acest subiect important. Ei nu sunt toți acolo unde ar vrea Dumnezeu să fie. Consecința este aceea că unii dintre ei nu pot arăta decât puține roade ale eforturilor lor. Pastorii trebuie să fie exemple ale turmei lui Dumnezeu. Dar ei nu sunt în siguranță față de ispitele lui Satana. Tocmai ei sunt cei pe care el caută să-i prindă în cursă. Dacă reușește să amăgească un pastor să se simtă în siguranță în ceea ce privește firea pământească și, în felul acesta, să-i distragă mintea de la lucrare sau să-l înșele cu privire la propria lui stare înaintea lui Dumnezeu, atunci a realizat mult.1M 466.2

Am văzut că lucrarea lui Dumnezeu nu progresează așa cum ar putea și cum ar trebui. Pastorii nu se implică în lucrare cu acea energie, cu acel devotament și cu acea stăruință pe care le cere importanța acestei lucrări. Ei au de luptat cu un adversar vigilent, care dă dovadă de o stăruință neobosită. Eforturile slabe ale pastorilor și membrilor nici nu se pot compara cu cele al adversarului lor, Diavolul. De o parte, sunt pastorii care luptă de partea binelui și au ajutorul lui Dumnezeu și al îngerilor sfinți. Ei trebuie să fie puternici, curajoși și cu totul devotați cauzei în care sunt angajați, fără să aibă vreun interes personal separat de aceasta. Ei nu trebuie să se lase ademeniți de lucrurile acestei vieți, pentru ca, astfel, să-I fie plăcuți Celui care i-a ales ca soldați.1M 467.1

De cealaltă parte, sunt Satana și îngerii lui, împreună cu toți agenții lui de pe acest pământ, care fac toate eforturile și folosesc orice mijloc pentru a promova minciuna și păcatul, mascându-le hidoșenia și diformitatea sub o înfățișare plăcută. Egoismul, ipocrizia și orice fel de înșelăciune sunt îmbrăcate de Satana cu un veșmânt de aparent adevăr și de falsă neprihănire; el se bucură de succes chiar printre pastorii și membrii care susțin că îi cunosc vicleniile. Cu cât aceștia stau mai departe de Hristos, marele lor Conducător, cu atât se aseamănă mai puțin cu El în ceea ce privește caracterul și se aseamănă mai mult cu viața și cu caracterul marelui lor adversar și acesta este mai sigur de ei la sfârșit. În timp ce susțin că sunt slujitorii lui Hristos, ei sunt slujitori ai păcatului. Unii pastori sunt prea preocupați de salariul pe care îl primesc. Ei lucrează pentru salariu și pierd din vedere sfințenia și importanța lucrării.1M 467.2

Unii devin leneși și neglijenți în lucrul lor; ei sunt prezenți în câmp, dar eforturile lor sunt slabe și neroditoare. Ei nu lucrează cu toată inima. Teoria adevărului este clară. Dar mulți dintre ei nu sunt preocupați deloc să descopere acest adevăr prin studiu aprofundat și prin rugăciune stăruitoare și nu-i cunosc valoarea și importanța, atunci când sunt obligați să-și susțină poziția în fața împotrivirii vrăjmașilor acestuia. Ei nu văd necesitatea păstrării unui spirit de deplină consacrare față de lucrare. Interesul lor este împărțit între ei înșiși și lucrarea lui Dumnezeu.1M 468.1

Am văzut că, pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să poată înainta, pastorii trebuie să se convertească. Atunci când vor fi convertiți, ei vor prețui mai puțin salariile și mai mult lucrarea importantă, sfântă și solemnă pe care au acceptat-o din mâna lui Dumnezeu și pe care El le cere să o îndeplinească bine și cu credincioșie, ca unii care vor trebui să dea socoteală în fața Lui. Îngerii raportori țin zilnic un raport amănunțit cu privire la toate lucrările lor. Toate faptele lor și chiar intențiile și scopurile ascunse ale inimii sunt descoperite cu credincioșie. Nimic nu este ascuns de ochiul atoatevăzător al Aceluia cu care avem de-a face. Cei care se avântă cu toate energiile în lucrarea lui Dumnezeu și care îndrăznesc să acționeze și investesc ceva vor simți că lucrarea lui Dumnezeu face parte din ființa lor și nu vor lucra doar pentru salariu. Ei nu vor sluji doar de formă, căutând să-și placă lor înșiși, ci se vor consacra împreună cu tot ce ține de ei în această lucrare solemnă.1M 468.2

În lucrarea lor publică împreună cu biserica locală, unii sunt în pericolul de a face greșeli din lipsă de conștiinciozitate. Este în interesul lor și în cel al lucrării să-și analizeze cu atenție și să-și verifice motivele, ca să fie siguri că s-au dezbrăcat de egoism. Ei trebuie să vegheze cu grijă, ca nu cumva, în timp ce le predică altora adevărul, ei înșiși să dea greș în a trăi după aceeași regulă și să-i îngăduie astfel lui Satana să le înlocuiască o lucrare din inimă cu altceva. Ei trebuie să fie sinceri față de ei înșiși și față de cauza lui Dumnezeu, astfel încât să nu lucreze pentru plată și să piardă din vedere importanța și caracterul înalt al lucrării. Ei nu trebuie să lase ca eul să stăpânească, în locul lui Isus, și trebuie să aibă grijă să nu le spună păcătoșilor din Sion „Sunteți bine, stați liniștiți”, când Dumnezeu a rostit blestemul asupra lor.1M 468.3

Pastorii trebuie să se trezească la acea viață, la acel zel și la acel devotament de care au fost străini de o bună bucată de vreme, pentru că nu au umblat cu Dumnezeu. În multe locuri, lucrarea lui Dumnezeu nu progresează. Este nevoie de o lucrare pentru suflete. Oamenii sunt copleșiți de îmbuibarea cu mâncare și cu băutură, precum și de grijile acestei vieți. Ei se adâncesc tot mai mult în spiritul preocupărilor lumești. Sunt ambițioși după câștig. Spiritualitatea și devotamentul sunt rare. Spiritul care domină este acela de a munci, de a acumula și de a adăuga mereu la ceea ce au deja. Povara căutării mele a fost: „Care va fi sfârșitul acestor lucruri?”1M 469.1

Întâlnirile din cadrul Conferințelor nu au fost de niciun folos durabil. Cei care participă la întâlniri aduc cu ei un spirit de afaceri. Pastori și membri își aduc adesea cu ei, la aceste întruniri, mărfurile lor, iar adevărurile rostite de la amvon nu ajung să impresioneze inima. Sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu, nu reușește să își facă lucrarea; ea cade prea blând asupra ascultătorilor. Lucrarea cea nobilă și înaltă a lui Dumnezeu este prea mult amestecată cu lucrurile obișnuite.1M 469.2

Pastorii trebuie să fie ei înșiși convertiți, înainte de a-i putea întări pe frații lor. Nu trebuie să se predice pe ei, ci pe Hristos și neprihănirea Lui. Este nevoie de o reformă în mijlocul poporului, dar aceasta trebuie să-și înceapă lucrarea curățitoare mai întâi în rândul pastorilor. Ei sunt străjerii de pe zidurile Sionului, care trebuie să dea un semnal de avertizare pentru cei nepăsători, care nu bănuiesc nimic; de asemenea, ei trebuie să arate clar care va fi soarta celor fățarnici din Sion. Am impresia că unii dintre pastori au uitat că Satana încă trăiește și că este la fel de stăruitor, de preocupat și de iscusit ca întotdeauna, că el caută neîncetat să amăgească sufletele de pe calea neprihănirii.1M 469.3

O parte importantă a lucrării pastorale este aceea de a prezenta cu credincioșie înaintea oamenilor reforma sănătății în strânsă legătură cu solia îngerului al treilea, ca parte a aceleiași lucrări. Ei trebuie mai întâi să o adopte ei înșiși și apoi să îi îndemne să o adopte pe toți aceia care susțin a crede adevărul.1M 469.4

Pastorii nu trebuie să aibă interese personale separate de măreața lucrare de a conduce sufletele la adevăr. Pentru aceasta este nevoie de toate energiile lor. Ei nu trebuie să se angajeze în comerț, în schimb de mărfuri sau în orice alt tip de afaceri, în afara acestei mărețe lucrări. Solemna misiune încredințată lui Timotei apasă cu aceeași greutate și asupra lor, așezând în dreptul lor cele mai solemne obligații și cele mai înfricoșătoare responsabilități. „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții și pentru arătarea și Împărăția Sa: propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și ne la timp; mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura.” „Dar tu, fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist și împlinește-ți bine slujba.”1M 470.1

Obiceiurile de viață greșite ne-au slăbit capacitățile mintale și fizice, astfel că toată puterea pe care o putem obține printr-o viețuire corectă și îngrijindu-ne cât mai bine sănătatea și viața trebuie să fie consacrată fără rezerve lucrării pe care Dumnezeu ne-a desemnat-o. Nu ne putem permite să folosim puținele energii, slăbite și mutilate, pe care le avem, pentru a sluji la mese sau pentru a amesteca negoțul cu lucrarea pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o. Acum este nevoie de orice capacitate a minții și a corpului. Lucrarea lui Dumnezeu ne cere acest lucru și nu ne putem angaja în nicio altă activitate, în afară de această lucrare, fără să ne irosim timpul și puterile minții și ale trupului și să slăbim, în felul acesta, vigoarea și forța lucrării noastre pentru cauza lui Dumnezeu. Pastorii care fac acest lucru nu vor mai avea tot timpul necesar pentru meditație și rugăciune și nici toată puterea și claritatea minții de care au nevoie pentru a înțelege cazurile celor care au nevoie de ajutor și pentru a fi pregătiți să lucreze „la timp și ne la timp”. Un cuvânt potrivit spus la vreme potrivită poate salva sufletul sărman, greșit, doborât de îndoială și slăbit. Pavel îl îndemna pe Timotei: „Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți”.1M 470.2

În însărcinarea pe care le-a dat-o ucenicilor Săi, Domnul Hristos le-a spus: „Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer; și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer”. Dacă aceasta este lucrarea plină de o înfricoșătoare responsabilitate pe care le-a încredințat-o Dumnezeu pastorilor, cât de important este atunci ca ei să i se dedice pe deplin și să vegheze asupra sufletelor, ca unii care știu că vor avea de dat socoteală. Oare se cuvine ca vreun interes egoist sau străin să se strecoare aici și să abată inima de la lucrare? Unii pastori stau mai tot timpul pe lângă casele lor, pleacă în Sabat și apoi se întorc acasă și își epuizează energiile lucrând la fermă sau participând la treburile gospodărești. Ei lucrează pentru ei înșiși toată săptămâna, iar apoi folosesc pentru Dumnezeu doar ce le-a mai rămas din energia lor epuizată. Dar El nu acceptă astfel de eforturi slabe. Ei nu își cruță puterile mentale și fizice. Chiar și cele mai bune eforturi ale lor sunt prea slabe. Dar după ce în toate zilele de lucru ale săptămânii au fost preocupați și copleșiți de grijile și de problemele acestei vieți, ei sunt cu totul nepregătiți pentru lucrarea nobilă, sacră și importantă a lui Dumnezeu. Destinul sufletelor atârnă de calea pe care ei o urmează și de deciziile pe care ei le iau. Așadar, cât de important este ca ei să fie cumpătați în toate lucrurile, nu numai în mâncare, ci și în muncă, astfel încât puterea lor să fie neabătută și dedicată cu totul chemării lor sfinte.1M 471.1

Unii dintre cei care susțin că au adevărul prezent fac o mare greșeală, prezentându-și mărfurile pe care le au de vânzare în cadrul seriilor de întâlniri și, prin comerțul lor, distrag mintea oamenilor de la scopul întâlnirilor. Dacă Domnul Hristos ar fi acum pe pământ, i-ar alunga pe acești vânzători și traficanți, fie ei pastori sau membri, cu un bici din curele subțiri, ca în vechime, când a intrat în Templu și „i-a dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei și le-a zis: Este scris: ‘Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.’ Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari”. Acești traficanți ar fi putut să invoce drept scuză faptul că articolele pe care le aveau de vânzare erau pentru jertfe. Însă obiectivul lor era acela de a obține câștig, de a câștiga bani, de a acumula.1M 471.2

Mi-a fost arătat că, dacă facultățile morale și intelectuale nu ar fi fost întunecate de obiceiurile greșite pe care le-au cultivat în viața lor, pastorii și membrii ar discerne cu ușurință și rapiditate consecințele rele ale amestecării lucrurilor sfinte cu cele obișnuite. Pastorii au stat la amvon și au ținut o predică dintre cele mai solemne, iar apoi, prezentându-și mărfurile și purtându-se ca niște comercianți chiar în Casa lui Dumnezeu, au distras mintea ascultătorilor lor de la impresiile primite și au distrus roada propriei lucrări. Dacă acuitatea simțurilor nu le-ar fi fost tocită, ei ar fi avut discernământ și și-ar fi dat seama că, în felul acesta, nu fac altceva decât să coboare lucrurile sfinte la același nivel cu cele obișnuite. Povara vânzării publicațiilor noastre nu trebuie să stea asupra pastorilor, care lucrează prin cuvânt și învățătură. Ei trebuie să-și cruțe timpul și puterile, pentru a le folosi în întregime în seriile de întruniri. Timpul și puterile lor nu trebuie să fie irosite pentru a vinde cărțile noastre, când acestea pot fi aduse înaintea publicului de aceia care nu poartă povara predicării Cuvântului. Atunci când se intră într-un câmp misionar nou, ar putea să fie nevoie ca pastorul să ia cu el diferite publicații pentru a le oferi de vânzare oamenilor, iar în alte circumstanțe ar putea fi necesar chiar să vândă cărți și să încheie tranzacții pentru departamentul de publicații. Dar o astfel de lucrare trebuie să fie evitată ori de câte ori poate fi făcută de altcineva.1M 472.1

Pastorii să facă tot ceea ce trebuie în ceea ce privește predicarea Cuvântului, iar după ce au rostit solemnul adevăr în fața oamenilor, să păstreze o demnitate umilă, ca predicatori și ca reprezentanți ai mărețului adevăr pe care l-au prezentat. După ce au depus efort, ei au nevoie de odihnă. Chiar și vânzarea de cărți care conțin adevărul prezent este o grijă, o povară pentru minte și oboseală pentru trup. Dacă unii dintre ei mai au rezerve de energie pe care le pot folosi fără ca lucrul acesta să le dăuneze, este o lucrare importantă pe care o au de făcut, lucrare pe care doar au început-o atunci când le-au prezentat oamenilor adevărul. Urmează predicarea prin propriul exemplu, grija atentă, căutarea ocaziilor de a face bine altora, conversațiile la gura sobei și vizitele din casă în casă, încercând să înțeleagă starea sufletească și spirituală a celor care au ascultat cuvintele rostite de el, îndemnându-l pe unul, mustrându-l pe altul, mângâindu-i pe cei care trec prin necazuri, prin suferințe și prin descurajare. Mintea lor nu trebuie să fie obosită, pentru ca ei să poată fi eficienți, pregătiți să lucreze „la timp și ne la timp”. Ei trebuie să asculte îndemnul dat de Pavel lui Timotei: „Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele”.1M 472.2

Asupra unora, responsabilitatea lucrării nu apasă prea greu. Ei au impresia că, după ce au coborât de la amvon, lucrarea lor s-a încheiat. Pentru ei, este o povară să facă vizite, o povară să stea de vorbă; iar oamenii care sunt dornici să primească tot binele de care ar putea beneficia și care vor să audă și să învețe, astfel încât să poată vedea lucrurile clar, nu sunt mulțumiți și satisfăcuți. Pastorii se scuză că sunt obosiți, în timp ce unii își epuizează puterile și își consumă timpul prețios în lucrări pe care le-ar putea face la fel de bine altcineva. Ei trebuie să-și păstreze puterea morală și fizică, pentru ca să-și împlinească bine slujba, ca niște lucrători credincioși ai lui Dumnezeu.1M 473.1

În fiecare loc important trebuie să existe un spațiu de depozitare pentru publicații. Iar cineva care apreciază în mod sincer adevărul ar trebui să fie preocupat să așeze aceste cărți în mâinile celor care vor să le citească. Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii, iar cei câțiva lucrători cu experiență care se află acum în câmp trebuie să facă tot ce depinde de ei ca să lucreze prin Cuvânt și învățătură. Se vor ridica bărbați care vor pretinde că Dumnezeu a așezat asupra lor povara de a-i învăța pe alții adevărul. Toți aceștia trebuie puși la probă și încercați. Ei nu trebuie să fie scutiți de orice grijă, dar nici să fie înălțați imediat în poziții de responsabilitate; ci trebuie să fie încurajați, dacă merită să fie încurajați, să-și împlinească bine slujba. Pentru acești oameni nu este cea mai bună cale să caute să se amestece în lucrul altora sau să le ia locul. Mai întâi trebuie lăsați să lucreze împreună cu cineva care are experiență și înțelepciune, iar în scurt timp vor vedea dacă sunt capabili să exercite o influență mântuitoare. Predicatorii tineri, care nu au știut ce înseamnă truda și oboseala și nici nu și-au simțit puterile mintale și fizice epuizate, nu trebuie să fie încurajați să spere la o altă susținere în afară de munca lor fizică, pentru că lucrul acesta le va dăuna și va constitui o ispită pentru alții, atrăgând spre a se angaja în lucrare bărbați care nu înțeleg nimic din povara sau responsabilitatea care apasă asupra pastorilor aleși de Dumnezeu. Unii ca aceștia se vor considera capabili să-i învețe pe alții, când de-abia au învățat ei primele principii.1M 473.2

Mulți dintre cei care susțin a crede adevărul nu sunt sfințiți de el și nu sunt înzestrați cu înțelepciune; ei nu sunt conduși și învățați de Dumnezeu. În general, poporul lui Dumnezeu este înclinat spre lume și s-a îndepărtat de simplitatea Evangheliei. Aceasta este cauza marii lipse de discernământ spiritual în felul în care s-a procedat cu pastorii. Dacă un pastor predică în mod liber, cu ușurință, unii îl vor lăuda pe față. În loc să insiste asupra adevărurilor pe care el le prezintă și să se lase schimbați de ele, arătând, prin aceasta, că nu sunt niște ascultători uituci, ci niște împlinitori cu fapta, ei îl înalță pe predicator, referindu-se la ceea ce a făcut el. Ei își opresc atenția asupra calităților sărmanului instrument omenesc, dar Îl uită pe Hristos, Cel care a pus la lucru acest instrument omenesc. De la căderea lui Satana, care era cândva un înger înălțat în slavă, au existat mereu preoți și pastori care au căzut din cauza înălțării de sine. Păzitori ai Sabatului neînțelepți i-au făcut pe plac Diavolului lăudându-și pastorii. Oare au fost ei conștienți că îl ajută pe Satana în lucrarea lui? Ar fi fost îngroziți, dacă și-ar fi dat seama ce fac. Au fost orbiți, nu au ascultat sfatul lui Dumnezeu. Îmi ridic glasul ca avertizare împotriva lăudării sau flatării pastorilor. Am văzut răul, răul îngrozitor care decurge de aici. Niciodată, niciodată să nu rostiți vreun cuvânt de laudă la adresa pastorilor de față cu aceștia. Înălțați-L pe Dumnezeu. Respectați întotdeauna un pastor credincios, fiți conștienți de poverile lui și ușurați-i-le, dacă puteți; dar nu-l flatați, pentru că Satana stă neîncetat în turnul lui de veghere, ca să facă el însuși această lucrare.1M 474.1

Pastorii, la rândul lor, nu trebuie să flateze sau să măgulească alte persoane. A existat întotdeauna și încă există marele pericol de a greși aici, de a le face mici favoruri celor bogați, de a-i flata printr-o atenție specială, dacă nu prin cuvinte. Există pericolul de „a admira persoana” de dragul câștigului, dar, făcând astfel, interesele lor veșnice sunt puse în pericol. Pastorul poate ajunge să fie preferatul special al vreunui om bogat, care este foarte generos cu el; lucrul acesta îl satisface pe pastor care, la rândul lui, este generos în laude față de bunăvoința celui care îi face daruri. Numele acestuia poate fi scos în evidență, poate chiar să apară tipărit în publicații, dar, cu toate acestea, este posibil ca generosul dătător să fie cu totul nevrednic de încrederea acordată. Generozitatea lui nu izvorăște din principiul profund și viu de a face bine cu mijloacele pe care le are, de a contribui la înaintarea cauzei lui Dumnezeu pentru că o apreciază, ci din motive egoiste, din dorința de a fi considerat generos. Este posibil să dăruiască din impuls, iar generozitatea lui să nu aibă la bază un principiu adânc. Poate că a fost impresionat ascultând un adevăr mișcător care, pe moment, l-a făcut să-și lărgească baierele pungii; dar, în ultimă instanță, generozitatea lui nu se bazează pe un motiv mai adânc. El dăruiește spasmodic; portofelul lui se deschide spasmodic și se închide la fel. Nu merită să fie lăudat, pentru că el este, în sensul deplin al cuvântului, un om zgârcit care, dacă nu se convertește pe deplin, cu portofel cu tot, va auzi teribila declarație: „Ascultați acum voi, bogaților! Plângeți și tânguiți-vă, din pricina nenorocirilor, care au să vină peste voi. Bogățiile voastre au putrezit și hainele voastre sunt roase de molii”. Aceștia se vor trezi, în cele din urmă, din îngrozitoarea autoamăgire. Cei care le-au lăudat generozitatea spasmodică l-au ajutat pe Satana să-i înșele și să-i facă să creadă că sunt într-adevăr foarte generoși, gata de sacrificiu, când ei nici măcar nu cunosc cele dintâi principii ale generozității sau ale sacrificiului de sine.1M 475.1

Unii oameni ajung să se convingă singuri că ei nu țin prea mult la lucrurile acestei lumi, ci că prețuiesc adevărul și înaintarea lui mai presus de orice câștig lumesc. Mulți se vor trezi la sfârșit, descoperind că s-au înșelat. Poate că au apreciat cândva adevărul, iar comorile pământești li s-au părut, în comparație cu acesta, ca fiind complet lipsite de valoare; dar, după un timp, pe măsură ce comoara lor pământească a sporit, au devenit mai puțin religioși. Cu toate că au suficient pentru a trăi confortabil, toate faptele lor arată că ei nu sunt nicidecum mulțumiți. Faptele lor mărturisesc că inima le este legată de comoara lor pământească. Cuvântul lor de ordine este câștig, câștig. În acest scop, fiecare membru al familiei participă la eforturile lor. Nu-și acordă niciun timp pentru devoțiune sau pentru rugăciune. Lucrează din zori și până seara târziu. Femei neputincioase, bolnave, și copii plăpânzi își biciuiesc ambiția lipsită de viață și își epuizează vitalitatea și puterea pentru a atinge un obiectiv, pentru a câștiga cât de puțin, pentru a face ceva mai mulți bani. Ei se amăgesc cu gândul că fac acest lucru ca să poată ajuta cauza lui Dumnezeu. Ce înșelăciune teribilă! Satana se uită la ei și râde, deoarece știe că ei își vând sufletul și trupul din lăcomie pentru câștig. Tot timpul își caută scuze fragile, pentru că se vând astfel, pentru câștig. Sunt orbiți de zeul acestei lumi. Hristos i-a cumpărat cu propriul Său sânge; dar ei Îl jefuiesc pe Hristos, Îl jefuiesc pe Dumnezeu, se sfâșie în bucăți și sunt aproape inutili în societate.1M 476.1

Dedică foarte puțin timp pentru a-și dezvolta gândirea și la fel de puțin pentru bucuriile sociale și familiale. Nu sunt de niciun folos nimănui. Viața lor este o teribilă greșeală. Cei care abuzează astfel de ei înșiși consideră că acest mod de viață al lor, de a munci fără oprire, este demn de laudă. Prin munca lor neîntreruptă, ei se distrug singuri. Strică templul lui Dumnezeu, încălcând continuu legile ființei lor prin muncă excesivă, și totuși consideră lucrul acesta drept o virtute. Atunci când Dumnezeu îi va chema să dea socoteală, când îi va întreba cu privire la talanții pe care li i-a împrumutat cu dobândă, ce vor putea spune? Ce scuză își vor găsi? Dacă ar fi fost păgâni, care să nu fi cunoscut nimic despre Dumnezeul cel viu și, în zelul lor idolatru, s-ar fi avântat orbește în brațele lui Moloh, cazul lor ar fi fost mai ușor de înțeles. Dar ei au avut lumina, au primit avertizare după avertizare să aibă grijă de corpul lor, pe care Dumnezeu îl numește templul Său, și să-l păstreze cât mai sănătos cu putință, ca să-L poată onora pe El în trupul și în duhul lor, care sunt ale Lui. Ei au nesocotit învățăturile lui Hristos: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina, și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră”. S-au lăsat copleșiți de îngrijorările acestei lumi. „Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care îi cufundă pe oameni în prăpăd și în pierzare.” Ei se închină înaintea comorii lor pământești așa cum se închină un păgân neștiutor în fața idolilor lui.1M 476.2

Mulți se amăgesc cu gândul că doresc să câștige pentru a putea ajuta cauza lui Dumnezeu. Unii promit că, atunci când vor câștiga o anumită sumă, vor face bine cu ea și vor contribui la înaintarea cauzei adevărului prezent. Dar atunci când realizează ceea ce și-au propus, ei nu sunt mai dispuși să ajute decât erau înainte. Din nou se angajează că, după ce vor cumpăra casa sau parcela de pământ pe care o doresc și o vor achita, atunci vor face lucruri mari cu banii lor, pentru progresul lucrării lui Dumnezeu. Dar atunci când și această dorință a inimii lor se împlinește, ei nu mai sunt nici pe departe la fel de dispuși să ajute la înaintarea lucrării lui Dumnezeu cum erau atunci când erau săraci. „Sămânța căzută între spini este cel ce aude Cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvânt și ajunge neroditor.” Înșelăciunea bogățiilor îi conduce, pas cu pas, până când își pierd toată dragostea pentru adevăr, deși se amăgesc în continuare cu gândul că ei cred adevărul. Ei iubesc lumea și lucrurile din lume, dar dragostea pentru Dumnezeu și pentru adevăr nu este în ei.1M 477.1

Ca să câștige ceva bani, mulți își aranjează în mod deliberat afacerile în așa fel, încât să fie nevoie ca atât cei din afara casei, cât și cei din familie să trebuiască să muncească din greu. Oasele, mușchii și creierul tuturor sunt împovărate la maximum; își planifică mult de muncă, iar scuza este că trebuie să realizeze tot ceea ce se poate realiza, altfel vor considera că au înregistrat o pierdere, că au irosit ceva. Totul trebuie să fie economisit, indiferent de consecințe. Și ce au câștigat unii ca aceștia? Poate că au reușit să-și mențină ceea ce au avut și chiar să mai adauge ceva. Dar, de cealaltă parte, ce au pierdut? Capitalul numit sănătate, care este neprețuit atât pentru cei săraci, cât și pentru cei bogați, a fost considerabil diminuat. Mama și copiii au tot luat din acest fond al sănătății și al puterii fizice, crezând că o asemenea cheltuială extravagantă nu le va epuiza niciodată capitalul, până când, în cele din urmă, au descoperit surprinși că puterile vieții li s-au epuizat. Nu le-a rămas nimic de unde să mai poată lua în caz de urgență. Dulceața și fericirea vieții au devenit amare, din cauza durerilor sfâșietoare și a nopților nedormite. Atât puterile fizice, cât și cele mentale s-au dus. Este posibil ca, în final, drept rezultat, soțul și tatăl care, de dragul câștigului, a stabilit condiții neînțelepte pentru afacerile lui, poate cu deplina aprobare a soției și mamei, să o conducă la mormânt pe mamă și pe unul sau mai mulți dintre copii. Sănătatea și viața au fost sacrificate din dragoste pentru bani. „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri.”1M 478.1

Păzitorii Sabatului au o mare lucrare de făcut. Ochii lor trebuie să fie deschiși, ca să-și vadă adevărata stare, iar ei să fie plini de râvnă și să se pocăiască; altfel, vor pierde viața veșnică. Spiritul lumii a pus stăpânire pe ei și au devenit robi ai puterilor întunericului. Ei nu ascultă îndemnul apostolului Pavel: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită”. În mulți predomină un spirit lumesc, plin de lăcomie și de egoism. Cei care au acest spirit își caută mereu propriul interes. Omul bogat și egoist nu este interesat de starea aproapelui său decât în cazul în care, cunoscându-i-o, ar putea profita de pe urma lui, atrăgându-și avantaje pentru sine. Ceea ce este nobil în om, ceea ce îl leagă de Dumnezeu, este pierdut, sacrificat de dragul intereselor egoiste. Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Ea întunecă vederea și îi împiedică pe oameni să discearnă care le sunt obligațiile față de Dumnezeu și față de semenii lor.1M 479.1

Unii se amăgesc cu gândul că sunt generoși, darnici, pentru că, din când în când, fac donații pentru pastori și pentru înaintarea adevărului. Totuși, acești așa-ziși oameni generoși sunt zgârciți și mereu gata să profite ei de alții. Ei au din belșug din lucrurile lumii acesteia și, de aceea, asupra lor apasă mari responsabilități, ca administratori ai lui Dumnezeu. Cu toate acestea, atunci când au de-a face cu un frate sărman, care trudește din greu, ei sunt exigenți până la ultimul bănuț. Când se face un târg, partea săracului este întotdeauna cea a pierderii. În loc să-l lase în avantaj pe fratele lui sărac, omul bogat, aspru și exigent, reține pentru el toate avantajele și își sporește averea deja acumulată pe seama nefericirii altuia. El este mândru de propria-i iscusință dar, odată cu aceste bogății, își îngrămădește asupra lui un blestem greu și așază o piatră de poticnire în calea fratelui lui. Prin josnicia lui și prin calculele stricte pe care și le face, el își distruge propria influență religioasă. Toate acestea rămân în amintirea sărmanului său frate, astfel încât chiar și cele mai stăruitoare rugăciuni și mărturiile aparent pline de zel venite de pe buzele fratelui bogat nu vor face decât să-l mâhnească și să-l dezguste. El îl consideră pe acesta un fățarnic; o rădăcină de amărăciune răsare, prin care mulți sunt afectați. Cel sărac nu poate uita cum s-a profitat de el; nici cum a fost împins în situații de strâmtorare, pentru că a fost dispus să poarte poveri, în timp ce fratele bogat și-a găsit mereu câte o scuză, ca să nu-și pună umărul sub povară. Cu toate acestea, fratele sărac poate fi atât de mult stăpânit de Spiritul lui Hristos, încât să uite abuzurile fratelui său bogat.1M 479.2

Bunăvoința adevărată, nobilă, dezinteresată, se găsește prea rar printre cei bogați. În ambiția lor după bogăție, ei trec cu vederea nevoile semenilor lor. Nu pot să vadă și să simtă situația dificilă, neplăcută, în care se află frații lor săraci, care poate că muncesc la fel de greu ca ei. Asemenea lui Cain, ei spun: „Sunt eu păzitorul fratelui meu? Am muncit din greu pentru ceea ce am; trebuie să păstrez pentru mine.” În loc să se roage: „Ajută-mă să simt împreună cu fratele meu”, preocuparea lor permanentă este să uite că acesta are necazuri, că cineva are nevoie de simpatia și de generozitatea lor.1M 480.1

Mulți păzitori ai Sabatului care sunt bogați se fac vinovați de asuprirea celor săraci. Oare unii ca aceștia cred că Dumnezeu nu observă micile lor josnicii? Dacă ochii lor ar fi deschiși, ar vedea cum un înger îi urmărește oriunde merg și ține un raport exact al tuturor faptelor lor, atât în familie, cât și acolo unde își desfășoară afacerile. Martorul Credincios este pe urmele lor, declarând: „Știu faptele tale”. Când am văzut acest spirit de înșelăciune, de acumulare peste măsură, de josnicie, chiar și printre cei care susțin că sunt păzitori ai Sabatului, am strigat în agonie sufletească. Acest mare rău, acest blestem teribil, îi cuprinde în aceste zile din urmă și pe unii din Israelul lui Dumnezeu, făcându-i să-și atragă disprețul chiar și din partea acelor necredincioși care au un spirit nobil. Aceștia sunt oamenii care susțin că așteaptă venirea Domnului.1M 480.2

Există o categorie de frați săraci care nu sunt scutiți de ispită. Ei nu știu să se administreze, nu au o judecată înțeleaptă, vor să obțină bani fără să aștepte procesul lent al muncii stăruitoare. Așteptările lor sunt rareori împlinite; în loc să câștige, ei pierd și apoi vine ispita și tendința de a-i invidia pe cei bogați. În realitate, ei vor să beneficieze de pe urma bogăției fraților lor și se consideră încercați, dacă acest lucru nu se întâmplă. Dar ei nu merită să primească un ajutor special. Este evident că eforturile lor au fost risipite. Au fost schimbători în afaceri și s-au lăsat copleșiți de îngrijorări și de temeri, de pe urma cărora nu au beneficiat prea mult. Astfel de persoane ar trebui să asculte sfatul celor cu experiență. Dar, de multe ori, ei sunt ultimii care să caute sfat. Consideră că au o judecată superioară și nu vor să se lase învățați.1M 481.1

De multe ori, chiar aceștia sunt înșelați de acei traficanți iscusiți care vând autorizații și al căror succes depinde de arta înșelăciunii. Ei trebuie să învețe că nu se pot încrede cu niciun chip în acești traficanți. Dar frații sunt creduli chiar în acele aspecte în care ar trebui să fie circumspecți și prevăzători. Ei nu acordă atenție sfatului dat de Pavel lui Timotei: „Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig”. „Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.” Cei săraci să nu creadă că doar cei bogați sunt lacomi. În timp ce bogații țin cu lăcomie de ceea ce au, ca să nu le scape din mână, și caută să obțină mai mult, cei săraci se află în marele pericol de a pofti la averile celor bogați. În țara noastră bogată, sunt puțini cu adevărat atât de săraci, încât să aibă nevoie de ajutor. Dacă ar proceda înțelept, ei ar putea să nu ducă lipsă niciodată. Apelul pe care li-l adresez celor bogați este: Fiți generoși cu frații voștri săraci și folosiți-vă banii pentru a susține înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Săracii demni, care au ajuns săraci din cauza unei nenorociri sau a unei boli, merită grija și ajutorul vostru special. „Încolo, toți să fiți cu aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți.”1M 481.2

Bărbați și femei care pretindeți că sunteți evlavioși și că așteptați să fiți luați la cer fără să vedeți moartea, vă avertizez să fiți mai puțin lacomi după câștig, mai puțin preocupați de voi înșivă! Dovediți-vă evlavia și noblețea prin fapte nobile, de generozitate dezinteresată. Disprețuiți din inimă spiritul vostru avar din trecut și recâștigați adevărata noblețe sufletească. Din ceea ce mi-a arătat Dumnezeu, dacă nu vă pocăiți și nu sunteți plini de râvnă, Domnul Hristos vă va vărsa din gura Lui. Adventiștii păzitori ai Sabatului pretind că sunt urmași ai lui Hristos, dar faptele multora dintre ei le contrazic mărturisirea de credință. „După roadele lor îi veți cunoaște.” „Nu orișicine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.”1M 482.1

Fac apel la toți aceia care mărturisesc a crede adevărul, să privească la caracterul și la viața Fiului lui Dumnezeu. El este Exemplul nostru. Viața Lui a fost caracterizată de o bunăvoință dezinteresată. Întotdeauna a fost impresionat de suferința umană. Mergea din loc în loc făcând bine. În întreaga Sa viață, nu a existat nici măcar o singură faptă egoistă. Dragostea Sa pentru neamul omenesc decăzut, dorința Sa de a ne mântui au fost atât de mari, încât L-au determinat să ia asupra Sa mânia Tatălui Său și a acceptat să sufere pedeapsa pentru nelegiuirea care îl adusese pe omul vinovat la o asemenea degradare. El a purtat păcatele omului în trupul Său. „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”1M 482.2

Adevărata generozitate este prea adesea distrusă de prosperitate și de bogăție. Uneori, bărbați și femei care trec prin necazuri și care trăiesc în umilință și în sărăcie susțin că au o mare dragoste pentru adevăr și un interes special pentru prosperitatea cauzei lui Dumnezeu și pentru mântuirea semenilor lor și spun ce ar face ei, dacă ar avea bani. De multe ori, Dumnezeu îi pune la încercare pe aceștia; El le dă prosperitate, îi binecuvântează și cu bani și cu recoltă, mai presus de așteptările lor. Dar inima lor este înșelătoare. Intențiile lor bune și promisiunile lor sunt asemenea nisipului mișcător. Cu cât au mai mult, cu atât doresc mai mult. Cu cât prosperă mai mult, cu atât sunt mai dornici după câștig. Unii dintre aceștia, care atunci când erau săraci se arătau binevoitori, devin acum zgârciți și exigenți. Banii devin dumnezeul lor. Sunt încântați de puterea pe care le-o dau banii și de onoarea pe care o primesc datorită acestora. Îngerul a spus: „Observă cum fac ei față testului. Urmărește cum se dezvoltă caracterul sub influența bogățiilor”. Unii îi exploatau pe sărmanii nevoiași și se foloseau de serviciile lor pentru sume de nimic. Aceștia erau niște tirani; banii erau pentru ei o putere. Dar am văzut că ochii Domnului erau asupra lor. Ei se amăgeau singuri. „Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”1M 482.3

Unii dintre cei care sunt bogați nu rețin ceea ce trebuie să dea pentru pastori. Ei sunt la zi cu dăruirea sistematică, se mândresc cu punctualitatea și cu generozitatea lor și cred că datoria li se sfârșește aici. În realitate, doar până aici vor ei să meargă, dar datoria nu se oprește aici. Dumnezeu are anumite cerințe la care ei nu răspund. Și societatea are anumite cerințe de la ei. Fiecare membru al familiei lor are solicitări și așteptări de la ei. Toate aceste cerințe trebuie să fie respectate; niciuna nu trebuie să fie trecută cu vederea sau neglijată. Unii oameni dau pentru pastori și pun în vistierie cu atâta satisfacție, de parcă lucrul acesta le-ar îndreptăți intrarea în cer. Alții susțin că nu pot face nimic pentru a ajuta cauza lui Dumnezeu, decât dacă au în mod constant un câștig mare. Ei consideră că nu se pot atinge nicidecum de capital. Dacă Mântuitorul nostru le-ar adresa aceleași cuvinte pe care i le-a adresat tânărului bogat: „Du-te de vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer! Apoi, vino și urmează-Mă”, ei ar pleca întristați, alegând, ca și el, să-și asume riscul de a-și păstra mai degrabă idolii, bogățiile, decât să se despartă de ei, ca să-și asigure o comoară în cer. Acest tânăr bogat pretindea că păzise toate poruncile lui Dumnezeu încă din tinerețea lui și, încrezător în credincioșia și în neprihănirea lui și considerându-se desăvârșit, a întrebat: „Ce-mi mai lipsește?” Isus i-a risipit imediat acest simțământ de siguranță referindu-se la idolii lui, la bogățiile pe care le avea. El avea alți dumnezei înaintea Domnului, care erau pentru el de o mai mare valoare decât viața veșnică. Îi lipsea acea dragoste supremă pentru Dumnezeu. La fel stau lucrurile și cu unii dintre cei care mărturisesc a crede adevărul. Ei consideră că sunt desăvârșiți, că nu le lipsește nimic, când, în realitate, sunt departe de desăvârșire, îndrăgind idoli din cauza cărora vor pierde cerul.1M 483.1

Multora le este milă de sclavii din Sud, pentru că sunt obligați să muncească, în timp ce sclavia există chiar în familiile lor. Mame și copii sunt lăsați să trudească de dimineață până seara târziu, fără niciun timp de recreere. Un șir neîntrerupt de lucrări stă necontenit înaintea lor, împovărându-i. Ei susțin că sunt urmași ai lui Hristos; dar unde le este timpul pe care să-l dedice meditației și rugăciunii, timpul în care să-și asigure hrană pentru intelect, astfel încât mintea lor, cu care Îi slujesc lui Dumnezeu, să nu rămână pipernicită? Dumnezeu îl cheamă pe fiecare om să folosească spre slava Sa talanții pe care El i i-a încredințat și, folosindu-i, să câștige și alții. Dumnezeu a așezat asupra noastră obligația de a le fi de folos altora. Lucrarea noastră pentru binele altora în această lume nu se va încheia, până când Domnul Hristos nu va spune în cer: „S-a isprăvit”. „Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe; cine este fără prihană, să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe!”1M 484.1

Mulți par să nu simtă cu adevărat care este responsabilitatea lor înaintea lui Dumnezeu. Li se cere să se străduiască să intre pe poarta cea strâmtă, pentru că mulți vor căuta să intre și nu vor reuși. Cerul le cere să încerce să-i determine și pe alții să se străduiască să intre pe poarta cea strâmtă. Înaintea tinerilor și înaintea celor bătrâni, deopotrivă, stă o lucrare de făcut: aceea de a lucra cu stăruință pentru mântuirea nu numai a sufletelor lor, ci și a sufletelor altora. Nu există nimeni care să fie în deplinătatea facultăților mintale și să nu aibă o anumită influență. Prin indiferența lor, ei folosesc această influență pentru a împiedica sufletele să se străduiască să intre pe poarta cea strâmtă sau, prin eforturile lor sincere, stăruitoare și neobosite, le conving să se lupte din răsputeri să intre. Nimeni nu poate sta într-o poziție neutră, în care să nu facă nimic nici pentru a-i încuraja pe alții, nici pentru a-i împiedica. Domnul Hristos spune: Cine nu adună cu Mine risipește. Luați seama, bătrâni și tineri, voi fie faceți lucrarea lui Hristos, de a salva sufletele oamenilor, fie lucrarea lui Satana, de a le duce la pieire. „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.”1M 484.2

Cei tineri pot să exercite o puternică influență, dacă renunță la mândria și la egoismul lor și se consacră lui Dumnezeu; dar, în general, ei nu vor să poarte poverile altora. Ei înșiși au nevoie de susținere. A venit timpul când Dumnezeu cere o schimbare în această privință. El îi cheamă pe bătrâni și pe tineri să fie plini de râvnă și să se pocăiască. Dacă vor continua în starea lor de căldicei, El îi va vărsa din gura Lui. Martorul Credincios spune: „Știu faptele tale”. Tinere, faptele tale sunt cunoscute, fie că sunt bune, fie că sunt rele. Ești tu bogat în fapte bune? Isus Se apropie de tine și îți spune: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi”.1M 485.1

Reforma sănătății1M 485.2

În viziunea care mi-a fost dată în Rochester, New York, pe 25 decembrie 1865, mi-a fost arătat că poporul nostru păzitor al Sabatului a neglijat să trăiască lumina pe care a dat-o Dumnezeu cu privire la reforma sănătății, că în fața noastră stă o lucrare măreață și că noi, ca popor, am fost prea delăsători în a urma providența clară a lui Dumnezeu, prin care El a ales să ne conducă.1M 485.3

Mi-a fost arătat că lucrarea reformei sănătății este de-abia la început. În timp ce unii au o credință profundă, pe care o pun la lucru, alții rămân indiferenți și de-abia fac primul pas în această reformă. Ei par să aibă o inimă necredincioasă și, atunci când această reformă pune restricții apetitului lor păcătos, mulți se trag înapoi. Ei au alți dumnezei în afară de Domnul. Gustul și apetitul sunt dumnezeul lor; iar când securea este înfiptă la rădăcina pomului, când cei care și-au îngăduit pofte pervertite cu prețul sănătății sunt atinși, când păcatul lor este scos la lumină și idolii lor sunt dați pe față, ei tot nu vor să se lase convinși; și, cu toate că glasul lui Dumnezeu le vorbește direct, îndemnându-i să renunțe la aceste îngăduințe care le distrug sănătatea, unii încă se agață de lucrurile dăunătoare pe care le iubesc. Ei par legați de idolii lor, iar Dumnezeu le va spune în curând îngerilor Săi: „Lăsați-i în pace”.1M 486.1

Mi-a fost arătat că reforma sănătății face parte din solia îngerului al treilea și este la fel de strâns legată de aceasta, precum este brațul de corpul omenesc. Am văzut că noi, ca popor, trebuie să înaintăm în această mare lucrare. Pastori și membri, trebuie să acționăm în armonie. Poporul lui Dumnezeu nu este pregătit pentru marea strigare a îngerului al treilea. Ei au de făcut în dreptul lor o lucrare pe care nu ar trebui să lase ca Dumnezeu să o facă pentru ei. El le-a lăsat lor această lucrare. Este o lucrare personală; nimeni nu o poate face pentru celălalt. „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, prea iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” Lăcomia în mâncare este păcatul dominant al acestui veac. Apetitul nestăpânit îi face pe oameni sclavi, le întunecă intelectul și le amorțește sensibilitatea morală într-o asemenea măsură, încât adevărurile sacre, nobile, ale Cuvântului lui Dumnezeu nu mai sunt apreciate. Înclinațiile josnice au luat în stăpânire bărbați și femei.1M 486.2

Ca să fie pregătiți pentru cer, cei care sunt poporul lui Dumnezeu trebuie să se cunoască pe ei înșiși. Ei trebuie să înțeleagă tot ceea ce este legat de corpul lor, astfel încât să poată exclama, asemenea psalmistului: „Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” Apetitul lor trebuie să fie întotdeauna supus puterilor morale sau intelectuale. Corpul trebuie să slujească minții și nu invers.1M 486.3

Mi-a fost arătat că înaintea noastră stă o lucrare cu mult mai mare decât am crezut vreodată, dacă vrem să ne asigurăm sănătatea, așezându-ne într-o relație corectă cu viața. Dr. A a realizat o lucrare importantă și bună în tratarea bolilor și în a le aduce lumină celor care toată viața au fost în necunoștință cu privire la relația dintre mâncare, băutură și muncă și păstrarea sănătății. În mila Sa, prin unealta Sa umilă, Dumnezeu a dat poporului Său lumina că, pentru a învinge boala, trebuie să-și biruie apetitul pervertit și să practice temperanța în toate lucrurile. El a lăsat ca pe calea lor să strălucească o mare lumină. Oare cei care așteaptă „fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos”, care „S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune” să rămână mai prejos decât oamenii religioși ai zilelor noastre care nu cred în arătarea în curând a Mântuitorului nostru? Poporul Său deosebit, pe care El îl trece prin această lucrare de curățire, ca să îl ia la cer fără să vadă moartea, nu trebuie să rămână în urma altora în ceea ce privește faptele bune. În eforturile lor de a se curăți de toată întinăciunea trupului și a spiritului și de a-și desăvârși sfințirea în temere de Dumnezeu, ei trebuie să fie cu atât de mult înaintea oricărei alte categorii de oameni de pe pământ, cu cât este mărturisirea lor de credință mai înaltă decât a altora.1M 487.1

Unii au luat în râs această lucrare de reformă și au spus că este cu totul nenecesară, că nu este decât un motiv de agitație, ca să distragă mintea oamenilor de la adevărul prezent. Ei spun că subiectul acesta a fost dus la extreme. Aceștia nu știu despre ce vorbesc. Când bărbați și femei care pretind că sunt credincioși sunt bolnavi din cap până-n tălpi, când energiile lor fizice, mentale și morale sunt slăbite prin satisfacerea apetitului pervertit și prin muncă excesivă, cum ar putea ei să cântărească dovezile adevărului și să înțeleagă cerințele lui Dumnezeu? Dacă facultățile lor morale și intelectuale sunt întunecate, ei nu pot să aprecieze valoarea ispășirii sau caracterul înalt al lucrării lui Dumnezeu, nici să găsească plăcere în studierea Cuvântului Său. Cum ar putea un dispeptic nervos să fie întotdeauna pregătit să răspundă cu blândețe și cu teamă oricui l-ar întreba pe ce se întemeiază nădejdea care este în el? Cât de repede unul ca acesta ar deveni confuz și agitat și, cu imaginația lui bolnavă, ar ajunge să privească lucrurile într-o lumină greșită, iar prin lipsa blândeții și a calmului care au caracterizat viața Domnului Hristos și-ar face credința de rușine, luându-se la ceartă cu oamenii nechibzuiți? Privind lucrurile dintr-o perspectivă religioasă înaltă, ca să fim asemenea lui Hristos, noi trebuie să fim reformatori adevărați.1M 487.2

Am văzut că Tatăl nostru ceresc a revărsat asupra noastră marea binecuvântare a luminii cu privire la reforma sănătății, și anume aceea că noi trebuie să ascultăm de poruncile pe care El ni le-a dat și să-L proslăvim în trupul și în duhul nostru, care sunt ale Lui, iar în final să stăm fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu. Credința noastră ne cere să înălțăm standardul și să facem pași înainte. În timp ce mulți pun la îndoială calea urmată de alți reformatori în domeniul sănătății, ca oameni raționali ei ar trebui să ia totuși o atitudine. Neamul omenesc se află într-o stare deplorabilă, suferind de boli de tot felul. Mulți au moștenit boala și suferă teribil din cauza obiceiurilor rele ale părinților lor, și totuși urmează și ei aceeași cale greșită pentru ei și pentru copiii lor, care a fost urmată și față de ei. Sunt cu totul ignoranți cu privire la ei înșiși. Sunt bolnavi și nu știu că obiceiurile lor greșite le produc o imensă suferință.1M 488.1

Nu sunt decât câțiva care s-au trezit suficient, încât să înțeleagă în ce măsură obiceiurile lor alimentare le afectează sănătatea, caracterul, capacitatea de a fi folositori în această lume, precum și destinul veșnic. Am văzut că este datoria acelora care au primit lumina din cer și care și-au dat seama că le este de folos să umble în ea, să manifeste un mai mare interes față de cei care încă suferă din lipsă de cunoștință. Păzitorii Sabatului, care așteaptă venirea în curând a Mântuitorului lor, trebuie să fie cei din urmă care să manifeste lipsă de interes față de această mare lucrare de reformă. Oamenii trebuie să fie instruiți, iar pastorii și membrii trebuie să simtă că asupra lor apasă povara lucrării de a face cunoscut acest subiect și de a-i conștientiza și pe ceilalți cu privire la importanța lui.1M 489.1

Mi-a fost arătat că noi trebuie să le asigurăm un cămin celor suferinzi și celor care doresc să învețe cum să se îngrijească de corpul lor, astfel încât să poată preveni boala. Noi nu ar trebui să rămânem indiferenți și să-i obligăm pe cei care sunt bolnavi și doresc să trăiască adevărul în viața lor să meargă, pentru a-și redobândi sănătatea, la instituțiile balneare obișnuite, unde nu există simpatie față de credința noastră. Dacă ei își vor redobândi sănătatea acolo, este posibil ca lucrul acesta să se realizeze cu prețul credinței lor religioase. Cei care suferă din cauza unor infirmități fizice serioase sunt slăbiți atât din punct de vedere mintal, cât și din punct de vedere moral. Pe măsură ce își dau seama de beneficiile pe care le pot obține din folosirea corectă a apei și a aerului și dintr-o dietă potrivită, ei ajung să creadă că medicii care știu cum să-i trateze atât de eficient nu pot fi greșiți nici în credința lor religioasă, că, dacă sunt angajați în această lucrare măreață și bună, de a-i ajuta pe cei care suferă, atunci trebuie să aibă dreptate în ceea ce susțin. Și, în acest fel, oamenii sunt în pericol să fie amăgiți, înșelați, în urma eforturilor lor de a-și redobândi sănătatea în aceste așezăminte.1M 489.2

Din nou mi s-a arătat că aceia care sunt bine întemeiați în principiile lor religioase și care sunt hotărâți să asculte cerințele lui Dumnezeu nu pot să beneficieze de ajutorul instituțiilor de sănătate obișnuite, ca ceilalți oameni, care au o altă credință. Păzitorii Sabatului sunt deosebiți în credința lor. Într-o stațiune balneară obișnuită le este foarte greu să păzească toate poruncile lui Dumnezeu, așa cum le cere El să facă, pentru a fi ai Lui și acceptați de El. Ei trebuie să poarte cu ei tot timpul sita Evangheliei și să cearnă tot ce aud, astfel încât să poată alege binele și să respingă răul.1M 489.3

Instituția balneară de la _____________ este cea mai bună de acest fel din Statele Unite. În ceea ce privește tratamentul bolilor, conducătorii ei au făcut o lucrare importantă și bună. Cu toate acestea, nu putem avea încredere în principiile lor religioase. Deși susțin că sunt creștini, ei le recomandă pacienților lor să joace cărți, să danseze și să meargă la teatru, toate acestea având o tendință spre rău sau, ca să spunem doar atât, o aparență de rău, și sunt cu totul contrare învățăturilor Domnului Hristos și ale apostolilor Săi. Păzitorii Sabatului conștiincioși care vizitează aceste instituții în scopul de a-și redobândi sănătatea nu pot beneficia de ajutorul de care ar putea beneficia, dacă nu ar fi obligați să fie tot timpul atenți, ca să nu-și compromită credința, să nu dezonoreze cauza Mântuitorului lor și să nu-și lase sufletul luat în robie.1M 490.1

Mi-a fost arătat că păzitorii Sabatului trebuie să deschidă o cale, pentru ca aceia care au aceeași credință prețioasă să poată beneficia de ajutor fără să fie nevoie să-și cheltuiască banii la instituții unde credința și principiile lor religioase sunt puse în pericol și unde nu pot găsi simpatie sau unitate de vederi în ceea ce privește aspectele religioase. În providența Sa, Dumnezeu a condus pașii doctorului B la ________, ca să obțină acolo o experiență pe care altfel nu ar fi putut să o obțină, deoarece Dumnezeu avea o lucrare de făcut pentru el, în cadrul reformei sănătății. Ca medic practicant, el avusese la dispoziție mulți ani în care să obțină cunoștințe în ceea ce privește organismul uman, iar Dumnezeu voia acum ca, prin teorie și prin practică, să învețe cum să aplice binecuvântările așezate la dispoziția omului. Voia ca el să se pregătească pentru a le fi de folos celor bolnavi și pentru a-i instrui pe cei care nu înțelegeau cum să-și păstreze puterea și sănătatea pe care le au și cum să prevină boala printr-o folosire înțeleaptă a remediilor cerului — apa curată, aerul și o alimentație corectă.1M 490.2

Mi-a fost arătat că dr. B este un om atent și foarte conștiincios, un om pe care Dumnezeu îl iubește. El a trecut prin multe încercări care au lucrat spre binele lui, cu toate că, atunci când a trecut prin ele, nu și-a dat întotdeauna seama ce folos ar putea avea de pe urma lor. Mi s-a arătat că dr. B nu este genul de om pe care credința în adevăr și trăirea acestuia să-l facă să devină exaltat. Nu este un om capricios sau arogant. Îi este teamă să afișeze chiar și acea demnitate pe care i-o conferă poziția în care se află. Este dispus să se consulte cu alții și poate fi abordat ușor; pentru el, pericolul cel mai mare va fi dispoziția de a prelua asupra lui poveri pe care nu ar trebui să le poarte el. El vede și simte ce ar trebui făcut și va fi în pericolul de a face prea mult. Este extrem de sensibil și plin de compasiune și simte până în adâncul ființei sale împreună cu toți pacienții săi; iar dacă va fi lăsat, va purta o povară de responsabilitate atât de mare, încât va fi zdrobit sub greutatea ei.1M 491.1

Bărbații și femeile cu influență trebuie să-l susțină pe fratele B prin rugăciunile lor, prin simpatia și prin colaborarea lor sinceră, prin cuvintele de speranță și de încurajare și prin sfatul lor — pe care el le va aprecia. Poziția lui nu este de invidiat. Dacă își asumă responsabilități atât de mari, nu este pentru că a ales astfel sau pentru a-și câștiga existența, deoarece ar putea realiza acest lucru pe o cale mult mai ușoară, evitând grija, neliniștea și tulburarea pe care le aduce asupra lui o astfel de poziție. Doar datoria îl determină să procedeze astfel; și, odată convins care este calea datoriei, el o va urma și va sta la postul său, indiferent de consecințe. El ar trebui să se bucure de simpatia și de colaborarea celor cu influență, a celor cărora Dumnezeu le cere să stea alături de el și să-l susțină în lucrarea lui dificilă.1M 491.2

Atât cât ține de lumea aceasta, dr. B ar putea să realizeze mai mult decât o face din poziția pe care o are acum. Mi-a fost arătat că această poziție este foarte dificilă. Mulți dintre cei care nu au experiență nu își vor da seama de măreția și de amploarea acestei întreprinderi și vor dori ca lucrurile să se desfășoare conform ideilor lor. Unii se vor întreba de ce cei săraci nu pot să vină și să fie tratați pe gratis și vor fi ispitiți să creadă că, în definitiv, și aceasta este tot o afacere profitabilă. Alții vor dori să aibă și ei ceva de spus și vor găsi o mulțime de greșeli de criticat, indiferent de cum vor merge lucrurile, pentru că mi-a fost arătat că unii consideră o virtute să fie invidioși pe această inițiativă și să i se împotrivească. Ei au un sentiment de satisfacție, de mândrie, că nu au acceptat totul imediat. Ca și Toma, se laudă cu necredința, cu îndoiala lor. Dar l-a lăudat Isus pe Toma cel necredincios? Cu toate că i-a oferit dovada pe care o ceruse pentru a crede, Isus i-a spus: „Tomo… pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut”.1M 492.1

Mi-a fost arătat că nu există o lipsă de mijloace în rândurile adventiștilor păzitori ai Sabatului. În prezent, cel mai mare pericol în care se află aceștia îl reprezintă acumularea de proprietăți. Unii își sporesc mereu grijile și eforturile; sunt suprasolicitați. Rezultatul este acela că ei Îl uită aproape cu totul pe Dumnezeu și cerințele lucrării Lui; sunt morți din punct de vedere spiritual. Li se cere să facă un sacrificiu pentru Dumnezeu, să aducă o jertfă de bunăvoie. Dar o jertfă nu crește, ci se micșorează, este mistuită. Mi s-a arătat că aici este vorba despre o inițiativă în care poporul lui Dumnezeu merită să se angajeze, un proiect în care își pot investi banii spre slava lui Dumnezeu și spre înaintarea cauzei Sale. Multe dintre mijloacele de care beneficiază poporul nostru se dovedesc a fi spre răul celor care le dețin.1M 492.2

Poporul nostru ar trebui să aibă o instituție proprie, aflată sub controlul său, spre folosul celor bolnavi și suferinzi dintre noi, care doresc să aibă o sănătate și o putere prin care să-L poată proslăvi pe Dumnezeu în trupul și în spiritul lor, care sunt ale Lui. O astfel de instituție, bine condusă, va fi mijlocul prin care principiile noastre vor fi aduse înaintea multora la care ne-a fost imposibil să ajungem pe calea obișnuită a susținerii adevărului. Când cei necredincioși vor apela la o instituție destinată tratării cu succes a bolilor și administrată de medici păzitori ai Sabatului, ei vor fi aduși direct sub influența adevărului. Familiarizându-se cu noi și cu credința noastră reală, prejudecățile lor vor fi îndepărtate și ei vor fi impresionați în mod favorabil. Fiind așezați astfel sub influența adevărului, unii vor obține nu numai alinarea suferințelor lor fizice, ci și balsamul vindecător pentru sufletul lor bolnav de păcat.1M 493.1

Pe măsură ce sănătatea li se îmbunătățește prin tratamentul chibzuit și eficient și încep să se bucure de viață, cei bolnavi dobândesc încredere în aceia care au fost instrumentele însănătoșirii lor. Inimile le sunt pline de recunoștință, iar sămânța cea bună a adevărului va găsi mai ușor loc acolo și, în unele cazuri, aceasta va fi hrănită, va încolți și va aduce roade spre slava lui Dumnezeu. Un astfel de suflet prețios salvat va valora mai mult decât toate mijloacele investite pentru a întemeia o astfel de instituție. Unii nu vor avea suficient curaj moral ca să cedeze în fața convingerilor la care au ajuns. Ei vor fi convinși că păzitorii Sabatului au adevărul, dar lumea și rudele necredincioase le vor sta în calea primirii acestuia. Ei nu se pot lăsa conduși în punctul în care să sacrifice totul pentru El. Totuși, unii din această ultimă categorie își vor îndepărta prejudecățile și vor lua poziție ca apărători ai credinței adventiștilor de ziua a șaptea. Unii dintre cei care pleacă acasă vindecați sau într-o stare mult ameliorată vor fi apoi mijloace prin care credința noastră va ajunge în locuri noi și prin care stindardul adevărului va fi înălțat acolo unde ar fi fost imposibil să obținem acces, dacă nu ar fi fost îndepărtate mai întâi prejudecățile din mintea oamenilor, prin acest efort făcut de poporul nostru pentru obiectivul câștigării sănătății.1M 493.2

Alții, atunci când vor merge acasă, vor întâmpina multe încercări. Totuși, lucrul acesta nu trebuie să îi descurajeze sau să îi împiedice în eforturile lor de a face această lucrare bună. Satana și agenții lui fac tot ce pot pentru a pune piedici, pentru a aduce tulburare și pentru a pune poveri asupra celor care se angajează cu toată inima în lucrarea de înaintare a acestei reforme.1M 493.3

În rândurile poporului nostru există o abundență de mijloace și, dacă toți ar simți importanța lucrării, această măreață inițiativă ar putea fi dusă la îndeplinire fără nicio dificultate. Toți ar trebui să simtă un interes special pentru susținerea ei și mai ales aceia care au bani pe care să-i investească în acest proiect. Trebuie amenajată o casă specială pentru a-i primi pe cei bolnavi, ca aceștia, prin folosirea mijloacelor potrivite și prin binecuvântarea lui Dumnezeu, să poată fi vindecați de bolile lor și să învețe cum să se îngrijească singuri pentru a preveni boala.1M 494.1

Mulți dintre cei care pretind că susțin adevărul devin tot mai închiși și mai lacomi. Ar trebui ca starea aceasta să îi alarmeze. Atât de mult din comoara lor este pe pământul acesta, încât inima lor este unde le este comoara. Cea mai mare parte din comoara lor este în lumea aceasta și doar o mică parte în cer; de aceea, inima le este legată de averile lor de pe pământ, în loc să fie legată de moștenirea cerească. Acum există o ocazie favorabilă pentru ei să-și folosească mijloacele pentru binele celor aflați în suferință și pentru înaintarea cauzei adevărului. Această lucrare nu trebuie să fie lăsată niciodată să se lupte cu sărăcia. Acești ispravnici, cărora Dumnezeu le-a încredințat mijloace, trebuie să se alăture lucrării și să-și folosească banii spre slava Sa. Pentru cei care își rețin pentru ei banii, din cauza lăcomiei, aceștia se vor dovedi un blestem, și nu o binecuvântare.1M 494.2

Cei cărora Dumnezeu le-a încredințat mijloace trebuie să asigure un fond care să fie folosit pentru susținerea săracilor care merită să fie ajutați, care sunt bolnavi și care nu sunt în stare să suporte singuri cheltuielile pentru a beneficia de tratament în această instituție. Sunt câțiva săraci vrednici, prețioși, a căror influență a fost în folosul cauzei lui Dumnezeu. Trebuie să fie strâns un fond care să fie folosit anume pentru tratarea unor astfel de săraci, cu privire la care biserica din care fac parte decide că merită să fie ajutați. Dacă cei care au din belșug nu dau pentru acest obiectiv, fără să pretindă nimic în schimb, cei săraci nu vor putea beneficia prin puterile lor de avantajele pe care le-ar avea, dacă și-ar trata bolile într-o astfel de instituție, unde, pentru serviciile primite, costurile sunt atât de mari. O astfel de instituție nu ar trebui lăsată să se lupte să supraviețuiască încă de acum, când este la început, sub povara cheltuielilor permanente, fără să aibă niciun beneficiu.1M 494.3