Pericolele în care se află pastorii și datoria acestora

Mi-a fost arătat că acum se poate realiza mai mult lucrând în locuri în care sunt câțiva care s-au trezit, decât în câmpuri cu totul noi, cu excepția cazurilor când deschiderea nu este foarte bună. Sunt câțiva, în diferite orașe, care chiar cred adevărul și care vor exercita o influență și vor stârni întrebări cu privire la credința lor; și dacă viața lor este exemplară, lumina lor va străluci și influența lor îi va atrage și pe alții la adevăr. Cu toate acestea, mi-au fost arătate locuri în care adevărul încă nu a fost proclamat și care ar trebui vizitate în curând. Dar marea lucrare care trebuie realizată acum este aceea de a determina poporul lui Dumnezeu să se angajeze în lucrare și să exercite o influență sfântă. Ei trebuie să fie lucrătorii. Cu înțelepciune, cu prudență și cu dragoste, ei trebuie să lucreze pentru vecinii și pentru prietenii lor. Se manifestă o prea mare indiferență. Crucea nu este ținută și purtată așa cum ar trebui. Toți ar trebui să simtă că sunt păzitorii fraților lor, că sunt într-o mare măsură responsabili pentru sufletele din jurul lor. Frații greșesc, atunci când lasă această lucrare cu totul în seama pastorilor. Secerișul este mare și lucrătorii sunt puțini. Cei care au un nume bun, a căror viață este în armonie cu credința lor, pot fi lucrători. Ei pot sta de vorbă cu alții, atrăgându-le atenția cu privire la importanța adevărului. Ei nu trebuie să aștepte după pastori și să neglijeze datoria clară pe care Dumnezeu le-a încredințat-o lor.1M 368.2

Unii dintre pastorii noștri nu sunt dispuși să preia povara lucrării lui Dumnezeu și să lucreze cu acea bunăvoință dezinteresată care a caracterizat viața divinului nostru Domn. În general vorbind, bisericile sunt mult mai avansate decât unii dintre pastori. Ele au avut încredere în mărturiile pe care Dumnezeu a considerat de cuviință să le dea și au acționat în consecință, în timp ce unii dintre pastori au rămas în urmă. Ei susțin că au încredere în mărturiile date și unii chiar greșesc, făcând din ele o regulă de fier pentru cei care nu au avut până acum nicio experiență în legătură cu ele, în timp ce ei înșiși nu le pun în aplicare. Au continuat să repete mărturii pe care ei le-au nesocotit cu totul. Purtarea unora ca aceștia nu este consecventă.1M 369.1

În general, cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu simt un interes unit în răspândirea adevărului. Ei contribuie bucuroși și cu generozitate la susținerea celor care lucrează prin cuvânt și învățătură. Am văzut că este de datoria acelora care au responsabilitatea de a distribui mijloacele să aibă grijă ca resursele bisericii să nu fie irosite. Unii dintre acești frați, care dau cu generozitate, trudesc de ani de zile, având nervii zdruncinați și corpul epuizat din cauza muncii excesive din trecut, ca să dobândească averi aici, iar acum, când dăruiesc de bunăvoie o parte din averile lor care i-au costat atât de mult, este de datoria acelora care lucrează prin cuvânt și învățătură să manifeste un zel și un sacrificiu de sine cel puțin egale cu cele dovedite de acești frați.1M 369.2

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să pornească înainte cu curaj. Ei trebuie să știe în cine și-au pus încrederea. În Hristos și în mântuirea Lui există o putere care poate să facă din ei oameni liberi; iar dacă nu sunt liberi în El, atunci nu pot clădi biserica Lui și nu pot aduna suflete pentru El. Oare va trimite Dumnezeu să elibereze sufletele din cursa lui Satana un om care are el însuși picioarele prinse în capcană? Slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie să șovăie. Dacă picioarele lor alunecă, atunci cum vor putea să le spună celor care se tem: „Fii tare”? Dumnezeu vrea ca slujitorii Lui să ridice mâinile slăbite și să-i întărească pe cei care se clatină. Cei care nu sunt pregătiți să facă acest lucru ar face mai bine să lucreze întâi pentru ei înșiși și să se roage, până când vor fi înzestrați cu putere de sus.1M 369.3

Dumnezeu dezaprobă lipsa de tăgăduire de sine a unora dintre slujitorii Săi. Ei nu au luat asupra lor povara lucrării, ci par cuprinși de o toropeală ca de moarte. Îngerii lui Dumnezeu sunt uluiți și rușinați de această lipsă de tăgăduire de sine și de stăruință. În timp ce a lucrat și a suferit pentru noi, Autorul mântuirii noastre S-a tăgăduit pe Sine și întreaga Lui viață a fost o scenă continuă de trudă și de privațiuni. Ar fi putut să-Și petreacă zilele pe acest pământ în confort și în belșug și să profite de plăcerile acestei vieți; dar El nu S-a gândit la binele și la confortul Lui. A trăit pentru a le face bine altora. A suferit ca să-i cruțe pe alții de suferință. A îndurat până la capăt și Și-a dus la bun sfârșit lucrarea care Îi fusese încredințată. Și toate acestea ca să ne salveze de la ruină. Iar acum, se poate ca noi, obiecte nedemne ale unei iubiri atât de mari, să căutăm în această viață un loc mai bun și mai plăcut decât cel care I-a fost dat Domnului nostru? În fiecare clipă a vieții noastre am avut parte de binecuvântările marii Sale iubiri și, pentru acest motiv, nu ne putem da seama pe deplin ce înseamnă adâncimile ignoranței și ale mizeriei din care am fost salvați. Oare putem să privim la Cel străpuns de păcatele noastre și să nu fim dispuși să bem împreună cu El cupa amară a umilinței și a durerii? Putem să privim la Hristos Cel crucificat și să dorim să intrăm în Împărăția Lui altfel decât pe calea suferinței și a încercărilor?1M 370.1

Nu toți predicatorii sunt pe deplin consacrați lucrării lui Dumnezeu, așa cum le cere El. Unii au considerat că predicatorul are o soartă grea pentru că trebuie să se despartă de familia lui. Aceștia uită că altădată se lucra mult mai greu decât acum. Pe atunci nu erau decât câțiva prieteni ai lucrării. Ei i-au uitat pe cei asupra cărora Dumnezeu a așezat povara lucrării în trecut. Erau puțini cei care primeau adevărul, și aceasta în urma unor mari eforturi. Slujitorii aleși de Dumnezeu au plâns și s-au rugat pentru o înțelegere clară a adevărului, apoi au suferit lipsuri și au dat dovadă de multă tăgăduire de sine, ca să li-l poată duce și altora. Ei au înaintat pas cu pas, pe măsură ce providența lui Dumnezeu le-a deschis calea. Ei nu și-au căutat propriul confort și nici nu s-au dat înapoi în fața greutăților. Prin acești oameni, Dumnezeu a pregătit calea și a făcut adevărul ușor de înțeles pentru orice minte sinceră. Pastorii care au îmbrățișat adevărul după aceea au primit totul de-a gata, dar unii dintre ei au ezitat să ia asupra lor povara lucrării. Ei caută un loc mai ușor, o parte care să ceară mai puțină tăgăduire de sine. Pământul acesta nu este locul de tihnă pentru creștini, cu atât mai puțin pentru cei pe care Dumnezeu i-a chemat ca pastori. Ei uită că Hristos a părăsit bogățiile și slava cerului și a venit pe pământ ca să moară și că El ne-a poruncit să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El. Ei îi uită pe aceia de care lumea nu era demnă, care au pribegit îmbrăcați în piei de oaie și de capră și care au fost asupriți și chinuiți.1M 370.2

Mi-au fost arătați valdenzii și ce au suferit ei pentru religia lor. Ei au studiat cu conștiinciozitate Cuvântul lui Dumnezeu și au trăit potrivit luminii care a strălucit asupra lor. Au fost persecutați și alungați de la casele lor; le-au fost luate bunurile dobândite prin muncă grea, iar casele le-au fost arse. Au fugit în munți și au îndurat greutăți de necrezut. Au suferit de foame, de oboseală, de frig și de lipsa hainelor. Singura îmbrăcăminte pe care și-o puteau permite cei mai mulți erau pieile de animale. Și, cu toate acestea, cei risipiți și fără cămin se adunau ca să-și unească vocile în cântări, lăudându-L pe Dumnezeu că erau socotiți demni de a suferi pentru Numele lui Hristos. Ei se încurajau și se înviorau unul pe altul și erau recunoscători chiar și pentru adăposturile lor sărăcăcioase. Mulți dintre copiii lor se îmbolnăveau și mureau de frig și de foame, și totuși părinții nu se gândeau nicio clipă să renunțe la religia lor. Ei prețuiau dragostea și favoarea lui Dumnezeu mai presus de confortul pământesc și de bogățiile lumii. Ei au primit mângâiere din partea lui Dumnezeu și, cu bucurie, au privit înainte, către răsplata promisă.1M 371.1

De asemenea, mi-a fost arătat din nou Martin Luther, pe care Dumnezeu l-a chemat să facă o lucrare specială. Cât de prețioasă era pentru el cunoașterea adevărului descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu! Mintea lui tânjea după ceva sigur pe care să-și clădească speranța că Dumnezeu avea să fie Tatăl lui și că cerul avea să fie căminul lui. Lumina nouă și prețioasă care strălucea asupra lui din Cuvântul lui Dumnezeu era de o neprețuită valoare, iar el credea că, dacă avea să meargă înainte cu aceasta, avea să convingă lumea. El s-a ridicat împotriva mâniei unei biserici decăzute și i-a întărit pe aceia care, împreună cu el, se înfruptau din bogatele adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu. Luther a fost instrumentul ales de Dumnezeu, ca să sfâșie veșmântul ipocriziei de pe biserica papală și să-i scoată la lumină corupția. El și-a ridicat glasul cu curaj, în puterea Duhului Sfânt, și a strigat împotriva păcatelor conducătorilor poporului, mustrându-i. S-au dat ordine să fie omorât oriunde ar fi fost găsit; se părea că fusese abandonat la bunul plac al unui popor superstițios, care asculta de capul Bisericii Romane. Însă viața nu conta prea mult pentru el. Luther știa că nicăieri nu era în siguranță, și totuși nu tremura. Lumina pe care o văzuse și din care se ospăta era pentru el viață și prețuia mai mult decât toate comorile pământului. El știa că toate comorile pământești vor pieri; dar comorile adevărurilor care fuseseră deschise înțelegerii sale și care lucrau asupra inimii sale aveau să trăiască și, dacă avea să le dea ascultare, aveau să-l conducă la nemurire.1M 372.1

Când a fost convocat la Augsburg, ca să răspundă pentru credința lui, s-a supus chemării. Acest om singur, care stârnise mânia preoților și a poporului, a fost chemat să fie judecat în fața acelora care făcuseră lumea să tremure — un miel blând, înconjurat de niște lei furioși; și totuși, de dragul lui Hristos și al adevărului, el s-a ridicat fără teamă și, cu o elocvență sfântă, pe care doar adevărul o poate inspira, a prezentat argumentele pentru credința sa. Dușmanii lui au încercat prin diferite mijloace să-l reducă la tăcere pe curajosul susținător al adevărului. La început, l-au lingușit și i-au promis că îl vor înălța în rang și îl vor onora. Dar viața și onorurile nu aveau pentru el nicio valoare, dacă ar fi trebuit să le cumpere sacrificând adevărul. Cuvântul lui Dumnezeu strălucea tot mai clar și mai luminos în mintea lui, dându-i un simțământ mai viu al greșelilor, corupției și ipocriziei papalității. Atunci, împotrivitorii lui au căutat să-l intimideze și să-l determine să renunțe la credința lui, dar el a stat cu curaj în apărarea adevărului. Era gata să moară pentru credința lui, dacă Dumnezeu i-ar fi cerut; dar să renunțe la ea, niciodată. Dumnezeu i-a ocrotit viața. El a trimis îngeri să-l însoțească, să zădărnicească planurile și furia dușmanilor lui și să-l scoată nevătămat din acel conflict înverșunat.1M 372.2

Prin puterea lui calmă și demnă, Luther și-a umilit dușmanii și i-a dat papalității una dintre cele mai teribile lovituri. Acei bărbați mândri și importanți, aflați la putere, voiau ca sângele lui să ispășească răul pe care îl provocase cauzei lor. Planurile le erau deja făcute, dar Unul mai mare decât ei îl avea în grija Lui pe Luther. Lucrarea acestuia încă nu se încheiase. Prietenii lui Luther i-au grăbit plecarea din Augsburg. El a părăsit orașul în timpul nopții, călare pe un cal fără hamuri, el însuși neînarmat și fără cizme sau pinteni. A făcut acea călătorie în grabă, așa obosit cum era, până când a ajuns în mijlocul prietenilor săi.1M 373.1

Mânia reprezentanților papalității a fost stârnită din nou, astfel că au hotărât să închidă gura acestui neînfricat susținător al adevărului. L-au chemat la Worms, cu totul hotărâți să-l facă să dea socoteală pentru nebunia lui. El avea sănătatea slăbită, dar cu toate acestea nu s-a scuzat. Cunoștea bine pericolele care îl așteptau. Știa că dușmanii lui puternici aveau să ia toate măsurile ca să-l aducă la tăcere. Strigau după sângele lui așa cu strigau iudeii după sângele lui Hristos. Cu toate acestea, el s-a încrezut în Dumnezeul care îi ocrotise pe cei trei tineri în cuptorul de foc. Nu era îngrijorat și preocupat pentru el însuși. Nu căuta confortul lui, ci marea lui îngrijorare era ca adevărul, care era atât de prețios pentru el, să nu fie expus insultelor din partea celor necredincioși. Era gata ca mai degrabă să moară, decât să îi lase pe dușmanii lui să triumfe. Când a intrat în Worms, mii de persoane s-au îngrămădit în jurul lui și l-au urmat. Împărați și alți înalți demnitari ai lumii nu au fost însoțiți de o mulțime mai numeroasă. Agitația era intensă, iar cineva din mulțime, cu o voce stridentă și plângăreață, a început să cânte un cântec funebru, ca să-l avertizeze pe Luther de ceea ce îl aștepta. Dar reformatorul calculase deja prețul și era gata să-și pecetluiască mărturia cu propriul sânge, dacă Dumnezeu i-ar fi cerut acest lucru.1M 373.2

Luther urma să se înfățișeze pentru a răspunde de credința lui înaintea celei mai impunătoare adunări și a privit la Dumnezeu, în credință, pentru a primi putere. Pentru puțin timp, curajul și credința i-au fost încercate. Pericolele de tot felul i-au trecut pe dinainte. S-a întristat. În jurul lui s-au adunat nori, care i-au ascuns fața lui Dumnezeu. Tânjea să meargă înainte cu deplina asigurare că Dumnezeu era cu el. Nu putea fi mulțumit, dacă nu simțea că este ascuns cu totul în El. Cu strigăte de durere și-a înălțat în agonie rugăciunea către cer. Din când în când, spiritul lui părea că cedează, când, în imaginație, vedea că dușmanii se înmulțesc mereu în fața lui. A tremurat la gândul acestui pericol. Am văzut că, în providența Lui plină de înțelepciune, Dumnezeu l-a pregătit în felul acesta ca să nu uite în Cine să se încreadă și ca să nu se arunce în mod necugetat înainte, în pericol. Ca pe un instrument al Său, Dumnezeu l-a pregătit pentru marea lucrare care stătea în fața lui.1M 374.1

Rugăciunea lui Luther a fost ascultată. Atunci când a ajuns față în față cu dușmanii lui, curajul și credința i-au revenit. Stătea acolo, blând ca un miel, înconjurat de mai marii pământului, care, asemenea unor lupi furioși, își ațintiseră ochii asupra lui, sperând să-l înfricoșeze cu puterea și cu măreția lor. Dar el se prinsese strâns de puterea lui Dumnezeu și nu îi era teamă. Și-a rostit cuvintele cu o asemenea maiestate și putere, încât dușmanii nu au putut face nimic împotriva lui. Dumnezeu Însuși vorbea prin Luther și tot El adunase laolaltă împărați și oameni care se considerau înțelepți, pentru ca, în mod public, să le poată da de rușine înțelepciunea și toți să poată vedea ce tărie și ce hotărâre poate avea un om slab, atunci când se sprijină pe Dumnezeu, Stânca lui veșnică.1M 374.2

Atitudinea calmă a lui Luther era într-un izbitor contrast cu furia și cu patima manifestate de acei așa-ziși oameni mari. Ei nu au putut să-l înfricoșeze și să-l determine să retracteze adevărul. Într-o nobilă simplitate și cu o hotărâre calmă, el a stat neclintit ca o stâncă. Împotrivirea dușmanilor săi, furia și amenințările lor s-au năpustit asupra sa asemenea unui val puternic, dar acesta s-a spart neputincios la picioarele sale. El a rămas neclintit. Ei erau indignați că puterea lor, care îi făcuse pe regi și pe nobili să tremure, era disprețuită în felul acesta de un om umil și ar fi dorit să-l facă să le simtă mânia, torturându-l și luându-i viața. Dar Unul care este mai puternic decât puternicii pământului îl avea în grija Sa pe acest martor neînfricat. Dumnezeu avea o lucrare pentru el. El încă trebuia să sufere pentru adevăr. Trebuia să-l vadă înaintând cu greu, prin persecuții sângeroase. Trebuia să-l vadă îmbrăcat în sac și acoperit de ocară din partea fanaticilor. Trebuia să trăiască pentru a-l confirma și pentru a-l apăra, atunci când marile puteri ale pământului aveau să caute să-l doboare. Trebuia să trăiască să-l vadă triumfând și îndepărtând erorile și superstițiile papalității. Luther a câștigat la Worms o biruință care a slăbit papalitatea, vestea aceasta răspândindu-se și la alte țări și popoare. A fost o lovitură puternică în favoarea Reformei.1M 375.1

Pastorii care predică adevărul prezent mi-au fost prezentați în contrast cu conducătorii Reformei; în special, mi-a fost prezentată viața devotată și plină de zel a lui Luther, în comparație cu viețile unora dintre predicatorii noștri. El și-a dovedit dragostea de neînvins pentru adevăr prin curajul, prin fermitatea calmă și prin tăgăduirea de sine de care a dat dovadă. A trecut prin încercări și sacrificii și uneori a suferit cele mai profunde chinuri sufletești, stând în apărarea adevărului; cu toate acestea, nu a murmurat deloc. A fost vânat ca o fiară sălbatică, dar, de dragul lui Hristos, a îndurat totul cu bucurie.1M 375.2

Cel din urmă mesaj de har este încredințat slujitorilor credincioși și umili ai lui Dumnezeu din acest timp. Dumnezeu i-a călăuzit întotdeauna pe cei care nu se feresc de responsabilități, a așezat poveri asupra lor și, prin ei, a prezentat poporului Său un plan de dăruire sistematică în care toți pot să se angajeze și să lucreze în armonie. Acest sistem a fost pus în aplicare și a funcționat în mod minunat. El susține cu generozitate cauza și pe predicatorii ei. Imediat ce predicatorii și-au încetat împotrivirea și s-au dat la o parte din cale, oamenii au răspuns din toată inima chemării și au apreciat sistemul. Totul este pregătit și pus la dispoziția pastorilor, pentru ca ei să poată lucra nestânjeniți de nimic. Poporul nostru s-a implicat în această privință cu o voință și cu un interes care nu pot fi găsite la nicio altă clasă de oameni. Dumnezeu este întristat de predicatorii care acum se plâng și ezită să-și investească toate energiile în această lucrare de cea mai mare importanță. Ei nu au nicio scuză; cu toate acestea, unii se înșală singuri crezând că sacrifică mult și că trec prin greutăți, când, de fapt, nici nu știu cu adevărat ce înseamnă suferința, tăgăduirea de sine sau lipsurile. Poate că se simt adesea obosiți; dar la fel ar fi și dacă ar trebui să se întrețină singuri, prin muncă manuală.1M 376.1

Unii consideră că ar fi mai ușor să lucreze cu mâinile lor și și-au exprimat adeseori dorința de a face astfel. Aceștia nu știu despre ce vorbesc. Se înșală singuri. Unii au de susținut familii a căror întreținere necesită cheltuieli mari și nu știu să se administreze. Ei nu își dau seama că îi sunt datori cauzei lui Dumnezeu pentru casele în care locuiesc și pentru tot ceea ce au. Nu își dau seama cât costă ca să trăiești. Dacă ar lucra cu mâinile lor, nu ar fi scutiți de griji și de oboseală. Nu ar mai putea să stea liniștiți la gura sobei și, totodată, să lucreze pentru a-și întreține familiile. Un bărbat care lucrează pentru a-și întreține familia care depinde de el nu poate petrece decât câteva ore acasă, cu familia, și în acelea este istovit. Unora dintre pastori nu le place să muncească din greu, nu sunt harnici și și-au cultivat un simțământ de nemulțumire care este cu totul nejustificat. Dumnezeu a notat fiecare gând, cuvânt sau sentiment de murmur și de nemulțumire. Cerul este insultat de o astfel de manifestare a slăbiciunii și a lipsei de devotament față de cauza lui Dumnezeu.1M 376.2

Unii au plecat cu bunăvoință urechea în fața ispititorului, au dat glas necredinței și au adus astfel prejudicii cauzei lui Dumnezeu. Satana îi pretinde ca fiind ai săi, pentru că ei nu s-au smuls din cursa lui. S-au purtat ca niște copii care nu cunosc nimic despre vicleniile ispititorului. Aveau suficientă experiență și ar fi trebuit să-i înțeleagă lucrările. El le-a sugerat îndoieli și ei, în loc să le respingă imediat, au discutat și au dus tratative cu arhiamăgitorul, ascultându-i argumentele ca și când ar fi fost fermecați de șarpele cel bătrân. Câteva texte care nu fuseseră complet explicate, astfel încât ei să se declare satisfăcuți, au fost suficiente ca să zguduie întreaga temelie a adevărului și să întunece lucrurile cele mai clare din Cuvântul lui Dumnezeu. Acești oameni sunt niște ființe muritoare, supuse greșelii. Ei nu au o înțelepciune desăvârșită și nici o cunoaștere desăvârșită a întregii Scripturi. Unele pasaje sunt mai presus de capacitatea de înțelegere a minții omenești, până când Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, va alege să li le lămurească. Pe unii, Satana i-a condus pe o cale care duce în mod sigur la necredință. Ei au îngăduit necredinței să le întunece lanțul armonios și glorios al adevărului și s-au purtat ca și când era datoria lor să explice orice pasaj dificil al Scripturii, iar atunci când principiile credinței noastre nu îi făceau în stare să realizeze acest lucru, le considerau greșite.1M 377.1

Am văzut că cei care au o inimă înrăită de necredință vor avea îndoieli și vor considera ca fiind o dovadă de noblețe și o virtute să pună la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu. Cei care consideră că este o virtute să despici firul în patru vor găsi din belșug ocazii să se îndoiască de inspirația și de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să creadă. Ei pot alege să se bizuie pe dovezile pe care El a considerat potrivit să ni le dea sau să se îndoiască, să găsească nod în papură și să piară.1M 377.2

Mi-a fost arătat că aceia care sunt frământați de îndoieli și de necredință nu trebuie să meargă și să lucreze pentru alții. Ceea ce este în minte nu are cum să nu se reverse în afară și ei nu își dau seama de efectul unei aluzii sau al celei mai mici îndoieli exprimate. Satana face din aceasta o săgeată cu ghimpi. Ea acționează ca o otravă lentă care, înainte ca victima să ajungă să-și dea seama de pericolul în care se află, afectează întregul organism, slăbește sănătatea și, în cele din urmă, produce moartea. La fel se întâmplă și cu otrava îndoielii și a necredinței față de lucrurile scrise în Scriptură. Unul care are influență le sugerează altora ceea ce Satana i-a sugerat lui, că un pasaj din Scriptură este în contradicție cu altul; și, astfel, cu multă dibăcie, ca și când ar fi descoperit vreo taină minunată care fusese până atunci ascunsă de credincioșii și de sfinții din veacurile de până atunci, el aruncă asupra minții altora un întuneric adânc. Aceștia își pierd gustul pentru adevăr, pe care îl aveau cândva, și devin necredincioși. Și toate acestea sunt urmările câtorva cuvinte rostite, dar care au avut în ele o putere ascunsă, pentru că păreau învăluite în mister.1M 378.1

Aceasta este lucrarea Diavolului care este plin de șiretenie. Cei care sunt frământați de îndoieli și au dificultăți pe care nu le pot rezolva nu ar trebui să arunce și alte minți în aceeași confuzie. Unii au făcut aluzii și au vorbit despre necredința lor, după care au trecut mai departe, prea puțin gândindu-se la efectul produs. În unele cazuri, semințele necredinței au efect imediat, în timp ce în altele stau îngropate destul de mult timp, până când omul acela se abate pe o cale greșită, făcându-i loc vrăjmașului, iar lumina lui Dumnezeu îi este retrasă și el cade sub puternicele ispite ale lui Satana. Atunci, semințele necredinței, semănate cu atât de mult timp în urmă, încolțesc. Satana le udă și ele aduc roade. Tot ceea ce vine din partea pastorilor, care ar trebui să stea în lumină, are o puternică influență. Iar atunci când ei nu stau în lumina clară a lui Dumnezeu, Satana îi folosește ca agenți ai săi și, prin ei, își transmite săgețile arzătoare asupra minților care nu sunt pregătite să se împotrivească la ceea ce vine din partea pastorilor lor.1M 378.2

Am văzut că pastorii, ca și poporul, au de dus o luptă, ca să i se împotrivească lui Satana. Cel care susține că este pastor al lui Hristos se află într-o poziție înfricoșătoare atunci când slujește scopurilor ispititorului, ascultându-i șoaptele și îngăduindu-i să-i captiveze mintea și să-i îndrume gândurile. În ochii lui Dumnezeu, cel mai teribil păcat al unui pastor este acela de a da glas propriei necredințe și de a atrage și alte minți pe aceeași cale întunecată, îngăduindu-i astfel lui Satana ca, ispitindu-l pe el, să-și împlinească un dublu scop. El tulbură mintea celui care, prin purtarea lui, i-a încurajat ispitirile și apoi, prin acesta, tulbură mințile multora.1M 379.1

Este timpul ca străjerii de pe zidurile Sionului să înțeleagă responsabilitatea și sfințenia misiunii lor. Ei trebuie să simtă că îi așteaptă o mare nenorocire, dacă nu îndeplinesc lucrarea pe care Dumnezeu le-a încredințat-o. Dacă devin necredincioși, ei pun în pericol siguranța turmei lui Dumnezeu, pun în pericol cauza adevărului și o expun batjocurii dușmanilor noștri. O, ce lucrare este aceasta! Cu siguranță că își merită răsplata. Unii pastori, ca și unii dintre membri, au nevoie de convertire. Ei au nevoie să fie desfăcuți în bucăți și făcuți din nou. Lucrarea lor în mijlocul bisericii este mai mult decât pierdută, iar în starea lor actuală, de slăbiciune și de instabilitate, Dumnezeu ar fi mai mulțumit dacă ei și-ar înceta eforturile de a-i ajuta pe alții și ar lucra cu mâinile lor, până când se vor converti. Apoi, îi vor putea întări pe frații lor.1M 379.2

Pastorii trebuie să se trezească. Ei pretind că sunt generali în armata marelui Împărat și, în același timp, simpatizează cu marele conducător rebel și cu oștirea lui. Unii au expus cauza lui Dumnezeu și adevărurile sfinte ale Cuvântului Său batjocurilor și reproșurilor oștirii răzvrătite. Ei și-au dezbrăcat o parte din armura de luptă și Satana și-a azvârlit tocmai acolo săgețile otrăvite. Au întărit mâinile conducătorilor răzvrătiți și au slăbit ei înșiși, făcând ca Satana și clanul lui diavolesc să-și ridice capetele în triumf și să tresalte de satisfacție pentru victoria pe care ei i-au ajutat să o câștige. O, câtă lipsă de înțelepciune! Câtă orbire! Ce strategie de luptă nechibzuită, să-și lase descoperite punctele slabe în fața dușmanilor lor de moarte! Cât de diferită a fost calea urmată de Luther! El a fost gata1M 379.3

să-și sacrifice viața, dacă era nevoie, dar adevărul, niciodată. Cuvintele lui au fost: „Singurul lucru de care trebuie să avem grijă este acela ca Evanghelia să nu fie expusă insultelor celor necredincioși și mai degrabă să ne vărsăm sângele în apărarea ei, decât să le îngăduim lor să triumfe. Cine poate spune dacă viața mea sau moartea mea va contribui mai mult la mântuirea fraților mei?”1M 380.1

Dumnezeu nu depinde de niciun om pentru înaintarea cauzei Sale. El ridică și califică oameni care să ducă lumii mesajul. El poate face ca puterea Lui să fie desăvârșită în slăbiciunea oamenilor. Puterea este a lui Dumnezeu. Vorbirea cursivă, elocvența, talentele deosebite nu pot converti nici măcar un singur suflet. Eforturile depuse la amvon pot stârni interesul minții, argumentele clare pot fi convingătoare, dar Dumnezeu este Cel care face să crească sămânța. Oamenii evlavioși, credincioși, oamenii sfinți, care trăiesc în viața lor de zi cu zi ceea ce predică, vor exercita o influență mântuitoare. O predică rostită cu putere de la amvon poate să aibă efect asupra minții multor oameni; însă puțină nechibzuință din partea pastorului de la amvon, o lipsă de seriozitate în vorbire și de adevărată evlavie, îi va contracara influența și va anula toate impresiile bune de până atunci. Convertiții vor fi ai lui; în multe cazuri, aceștia nu vor căuta să se ridice mai sus decât predicatorul lor. Nu vor face o lucrare din inimă. Ei nu sunt convertiții lui Dumnezeu. Lucrarea lor este superficială, iar influența lor va fi dăunătoare pentru cei care Îl caută pe Domnul cu adevărat.1M 380.2

Succesul pastorului depinde în mare parte de purtarea lui în afara amvonului. Atunci când își sfârșește predica și coboară de la amvon, lucrarea lui nu este încheiată; ea de-abia începe. Atunci, el trebuie să pună în practică ceea ce a predicat. El nu ar trebui să acționeze cu nepăsare, ci să vegheze asupra lui însuși, ca nu cumva ceva din ceea ce ar putea face sau spune să-i dea ocazia vrăjmașului să profite și să aducă ocară asupra cauzei lui Hristos. Pastorii trebuie să fie întotdeauna foarte atenți la purtarea lor, în special față de cei tineri. Nu ar trebui să vorbească ușuratic, să glumească sau să spună vorbe de duh , ci întotdeauna să aibă în vedere că ei stau în locul lui Hristos și că trebuie să ilustreze, prin exemplul lor, viața Lui. „Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu.” „Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceți așa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.”1M 380.3

Mi-a fost arătat că eficiența în lucrare a pastorilor tineri, căsătoriți sau necăsătoriți, este adeseori distrusă de atașamentul arătat față de ei de femeile tinere. Acestea nu își dau seama că ochii celorlalți sunt asupra lor și că, prin purtarea lor, pot distruge în mare măsură influența pastorului căruia ele îi acordă o atât de mare atenție. Dacă ele ar respecta strict regulile decenței, ale bunei cuviințe, ar fi cu mult mai bine pentru ele și cu mult mai bine și pentru pastorul lor. Atitudinea aceasta îl pune pe el în cea mai neplăcută postură și îi determină pe alții să îl privească într-o lumină greșită. Cu toate acestea, am văzut că responsabilitatea unor astfel de situații apasă asupra pastorilor. Ei ar trebui să manifeste dezaprobare față de lucrurile acestea și, dacă s-ar purta așa cum așteaptă Dumnezeu din partea lor, nu ar mai avea probleme. Ei trebuie să se ferească de orice pare rău, iar atunci când tinerele se arată foarte sociabile, este de datoria lor să le spună acestora că ceea ce fac nu este bine. Ei trebuie să le respingă impertinența, chiar dacă, pentru aceasta, ar fi considerați nepoliticoși. Astfel de atitudini trebuie să fie mustrate, pentru a feri de ocară lucrarea lui Dumnezeu. Tinerele care au fost convertite la adevăr și la Dumnezeu vor asculta mustrarea și se vor îndrepta.1M 381.1

Pastorii trebuie să-și susțină lucrarea publică prin eforturi stăruitoare, lucrând în mod personal pentru suflete ori de câte ori au ocazia, stând de vorbă la gura sobei și îndemnându-i pe oameni să caute acele lucruri care le aduc pacea. Lucrarea noastră aici se va încheia în curând și fiecare om își va primi răsplata potrivit cu faptele și cu eforturile sale. Mi-a fost arătată răsplata sfinților, moștenirea nepieritoare, și am văzut că celor care au îndurat cel mai mult de dragul adevărului nu li se va părea că au trecut prin greutăți, ci vor considera că cerul este destul de ieftin.1M 381.2