Experiență personală

Pe 20 septembrie 1860, s-a născut cel de-al patrulea copil al meu, John Herbert White. Când acesta a împlinit trei luni, soțul meu a simțit că era de datoria lui să călătorească. La Conferință, s-a hotărât ca fratele Loughborough să meargă spre vest, iar el spre est. Cu câteva zile înainte de momentul stabilit pentru plecare, soțul meu era foarte deprimat. La un moment dat, s-a gândit că ar fi bine să renunțe la călătorie, cu toate că se temea să facă acest lucru. Simțea că are ceva de făcut, dar totul părea acoperit cu nori de întuneric. Nu se putea odihni și nici dormi. Era permanent tulburat, plin de neliniște. Le-a relatat fraților Loughborough și Cornell starea în care se afla și toți s-au plecat înaintea Domnului și au căutat sfat de la El. Atunci, norii s-au dat deoparte și lumina a strălucit clar. Soțul meu a simțit că Duhul Domnului îl îndrepta pe el către vest și pe fratele Loughborough către est. După aceasta, amândoi au simțit clar care le era datoria și au acționat ca atare.1M 246.1

În absența soțului meu, ne-am rugat ca Domnul să-l susțină și să-l întărească, astfel încât să primească asigurarea că El Însuși va merge cu el. Cam cu o săptămână înainte ca el să ajungă în Mauston, Wisconsin, am primit spre publicare câteva scrisori de la sora G, despre care ea pretindea că erau viziuni pe care le primise de la Domnul. Când le-am citit, ne-am întristat, pentru că știam că nu veneau din sursa cea bună. Și, cum soțul meu nu știa nimic despre situația pe care avea să o găsească la Mauston, ne temeam că nu era pregătit să se confrunte cu fanatismul și că lucrul acesta avea să aibă o influență descurajatoare asupra lui. În experiența noastră de la început, trecuserăm prin multe situații de felul acesta și suferiserăm mult din cauza unor spirite nesupuse, nestăpânite, astfel că eram îngrozită la gândul că el va trebui să se confrunte din nou cu ele. Am transmis bisericii din Battle Creek cererea ca toți să se roage pentru soțul meu, iar la altarul nostru de familie stăruiam înaintea Domnului în favoarea lui. Cu sufletul zdrobit și cu multe lacrimi, am încercat să ne prindem credința tremurândă de făgăduințele lui Dumnezeu și am primit dovada că El ne-a ascultat rugăciunea și că avea să stea lângă soțul meu, dându-i sfat și înțelepciune.1M 246.2

În timp ce căutam în Biblie un verset pe care Willie să îl memoreze pentru Școala de Sabat, pasajul acesta mi-a atras atenția: „Domnul este bun; El este un loc de scăpare în ziua necazului și-i cunoaște pe cei ce se încred în El”. Nu am putut să-mi stăpânesc plânsul când am văzut aceste cuvinte, care păreau atât de potrivite. Toată povara de pe sufletul meu era pentru soțul meu și pentru biserica din Wisconsin. În timp ce se afla în Wisconsin, soțul meu a simțit binecuvântarea lui Dumnezeu. Domnul a fost cu adevărat pentru el un loc de scăpare în vreme de necaz și l-a susținut prin Duhul Său, ca să poată da o mărturie hotărâtă împotriva fanatismului nestăpânit de acolo.1M 247.1

În timp ce se afla la Mackford, Wisconsin, soțul meu mi-a scris o scrisoare în care spunea: „Mă tem că acasă nu este totul bine. Am o presimțire în legătură cu copilașul”. În timp ce se ruga pentru familia rămasă acasă, el a avut presimțirea că bebelușul nostru era foarte bolnav. Acesta părea că stă întins înaintea lui cu fața și capul îngrozitor de umflate. Când am primit scrisoarea, micuțul era la fel de bine ca de obicei; dar în dimineața următoare, s-a îmbolnăvit foarte rău. Era un caz grav de erizipel al feței și al capului. Când a ajuns acasă la fratele Wick, lângă Round Grove, Illinois, soțul meu a primit telegrama care îl anunța de boala copilașului. După ce a citit-o, le-a spus celor prezenți că nu era surprins de știrea aceasta, deoarece Domnul îl pregătise pentru ea, și că se aștepta ca fața și capul copilului să fie foarte afectate.1M 247.2

Copilașul meu drag a suferit foarte mult. Douăzeci și patru de zile și de nopți l-am vegheat cu îngrijorare, încercând toate mijloacele posibile pentru însănătoșirea lui, și am prezentat stăruitor cazul lui înaintea Domnului. Uneori, nu-mi puteam stăpâni sentimentele, când vedeam cât suferă. Cea mai mare parte o timpului o petreceam în lacrimi și în rugăciune, implorându-L pe Dumnezeu, cu umilință, pentru el. Dar Tatăl nostru ceresc a găsit de cuviință să-l ia de lângă noi pe cel pe care îl iubeam atât de mult.1M 247.3

Pe 14 decembrie, starea lui s-a înrăutățit și am fost chemată. Când i-am auzit respirația greoaie și i-am verificat pulsul, care i se simțea din ce în ce mai slab, am știut că va muri. Mâna cea rece a morții era deja deasupra lui. A fost un ceas de suferință cumplită pentru mine. I-am ascultat respirația din ce în ce mai slabă și mai înăbușită, până când aceasta a încetat de tot și nu am putut decât să fim recunoscători că suferințele lui se încheiaseră. Când copilașul meu a murit, nu am putut să plâng. Inima mă durea atât de mult, încât simțeam că mi se va sfâșia, dar nu am fost în stare să vărs o lacrimă. La înmormântare, am leșinat. Eram dezamăgiți că fratele Loughborough nu a putut să conducă serviciul divin de înmormântare, astfel că soțul meu a fost cel care a vorbit în acea ocazie mulțimii adunate acasă la noi. Apoi, l-am condus pe copilașul nostru la cimitirul Oak Hill, ca să se odihnească acolo până când Dătătorul vieții are să vină, ca să sfărâme lanțurile mormântului și să-l cheme la nemurire.1M 248.1

Când ne-am întors de la înmormântare, casa mi se părea pustie. Mă simțeam împăcată cu voia lui Dumnezeu, dar descurajarea și tristețea mă copleșeau. Nu reușeam să ne ridicăm mai presus de descurajările verii care trecuse. De la starea poporului lui Dumnezeu, nu știam ce să așteptăm. Satana pusese stăpânire pe mintea unora dintre cei care lucraseră alături de noi, chiar a unora dintre cei care ne cunoșteau îndeaproape misiunea, care văzuseră roadele eforturilor noastre și nu numai că fuseseră martori la frecventele manifestări ale puterii lui Dumnezeu, dar îi și simțiseră influența asupra propriilor corpuri. Ce puteam să sperăm pentru viitor? Cât timp trăia copilașul, credeam că am înțeles care îmi era datoria. Îl strângeam la piept, lângă inima mea, și mă bucuram că cel puțin pentru o iarnă aveam să fiu scutită de orice responsabilitate majoră, pentru că nu puteam crede că era de datoria mea să călătoresc în timpul iernii cu un prunc în brațe. Dar când el mi-a fost răpit, m-am trezit din nou aruncată într-o mare confuzie.1M 248.2

Situația lucrării lui Dumnezeu și a poporului Său aproape că ne zdrobea. Fericirea noastră depinde întotdeauna de starea în care se află cauza lui Dumnezeu. Atunci când poporul Său prosperă, ne simțim liberi; dar când cade în apostazie și este măcinat de dezbinări , nimic nu ne poate aduce bucurie. Toate preocupările noastre și întreaga noastră viață au fost împletite cu ridicarea și cu progresul soliei îngerului al treilea. Suntem legați de ea, iar atunci când aceasta nu înaintează, trecem prin mari chinuri sufletești.1M 248.3

Cam în această perioadă, gândindu-se la ceea ce se întâmplase în trecut, soțul meu a început să-și piardă încrederea aproape în oricine. Mulți dintre aceia pe care încercase să și-i facă prieteni se purtaseră ca niște dușmani, iar unii dintre cei pe care el îi ajutase cel mai mult, prin influența lui și din puținii bani pe care îi avea, încercau permanent să-i facă rău și să arunce poveri asupra lui. Într-un Sabat, dimineața, în timp ce se îndrepta către locașul de închinare, a fost cuprins de un simțământ al nedreptății atât de copleșitor, încât s-a abătut din drum și a plâns cu glas tare, în timp ce comunitatea îl aștepta.1M 249.1

Încă de la începutul lucrării noastre am fost chemați să dăm o mărturie clară, directă, să mustrăm greșelile și să nu cruțăm. Și întotdeauna au existat oameni care s-au ridicat împotriva mărturiei noastre și care s-au ținut după noi rostind vorbe neadevărate, murdărind cu noroi și distrugând influența eforturilor noastre. Domnul ne dădea misiunea să transmitem o mustrare și atunci interveneau anumite persoane, care se așezau între noi și cei cărora trebuia să le adresăm mustrarea și făceau ca mărturia noastră să nu aibă niciun efect. Multe viziuni fuseseră date, în care ni se spunea că nu trebuia să ne ferim de a rosti sfatul Domnului, ci să luăm acea poziție din care să trezim poporul lui Dumnezeu, care doarme în păcatele lui. Dar puțini au fost cei care au simpatizat cu noi, în timp ce mulți au trecut de partea celor greșiți și a celor care erau mustrați. Toate acestea ne-au zdrobit și ne-au făcut să simțim că nu aveam de dat nicio mărturie în biserică. Nu știam în cine să avem încredere. În timp ce ne confruntam cu aceste lucruri, ne-am pierdut orice speranță. Ne-am retras să ne odihnim aproape de miezul nopții, dar eu nu am putut adormi. Mă durea inima cumplit, nu puteam găsi alinare și am leșinat de mai multe ori.1M 249.2

Soțul meu a trimis după frații Amadon, Kellogg și C. Smith. Rugăciunile lor fierbinți au fost ascultate, alinarea a venit și am fost luată în viziune. Acolo, mi s-a arătat că noi aveam o lucrare de făcut, că încă trebuia să ne dăm mărturia în mod clar și direct. Mi-au fost arătate persoane care se feriseră să dea o mărturie directă, la obiect. Am văzut care fusese influența învățăturilor lor asupra poporului lui Dumnezeu.1M 250.1

Mi-a fost prezentată, de asemenea, starea celor din ____. Ei aveau teoria adevărului, dar nu erau sfințiți prin ea. Am văzut că, atunci când purtătorii mesajului ajung într-un loc nou, lucrarea lor este mai rău decât zadarnică, dacă nu dau o mărturie clară și directă. Ei trebuie să facă întotdeauna deosebire între biserica lui Hristos și cei care sunt creștini cu numele, dar a căror credință este moartă. În privința aceasta, se făcuse o greșeală în ____. Fratele N s-a temut ca nu cumva să jignească, s-a temut ca nu cumva trăsăturile caracteristice ale credinței noastre să se vadă evident; astfel, standardul a fost coborât ca să se potrivească oamenilor. Acestora ar trebui să li se arate că noi avem adevăruri de importanță vitală și că soarta lor veșnică depinde de decizia pe care o iau acum; că, pentru a fi sfințiți prin adevăr, trebuie să renunțe la idolii lor, să-și mărturisească păcatele și să aducă roade vrednice de pocăință.1M 250.2

Cei care se angajează în solemna lucrare de a transmite solia îngerului al treilea trebuie să înainteze cu hotărâre și, în spiritul și în puterea lui Dumnezeu, să predice fără teamă adevărul și să-l lase să fie tăietor. Ei trebuie să înalțe standardul adevărului și să-i îndemne pe oameni să se ridice la nivelul lui. Prea adesea, acesta a fost coborât pentru a se potrivi oamenilor, în starea lor de întuneric și păcat. Doar mărturia directă, clară, îi va determina să se hotărască. O mărturie liniștitoare nu va face acest lucru. Oamenii pot să audă acest fel de învățătură și de la amvoanele populare; dar acei slujitori cărora Dumnezeu le-a încredințat mesajul solemn, înfricoșător, care urmează să scoată din lume un popor și să-l pregătească pentru venirea lui Hristos, trebuie să dea o mărturie clară, directă. Adevărul nostru este cu atât mai solemn față de cel al creștinilor doar cu numele, cu cât sunt mai sus cerurile față de pământ.1M 250.3

Oamenii dorm în păcatele lor și au nevoie să fie avertizați, ca să se poată scutura de această letargie. Pastorii lor le predică lucruri liniștitoare; dar slujitorii lui Dumnezeu, care au de transmis adevăruri sacre, de importanță vitală, trebuie să strige tare și să nu cruțe, astfel încât adevărul să poată sfâșia veșmântul de siguranță și să-și găsească drum spre inimă. Mărturia clară și directă, care trebuia dată celor din _____, a fost evitată de către pastori; sămânța adevărului a fost semănată printre spini și a fost înăbușită de ei. La unii, trăsăturile rele au înflorit și virtuțile cerești s-au ofilit.1M 251.1

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să dea o mărturie clară și directă, care va străpunge inima firească și va dezvolta caracterul. Cât timp s-au aflat în _____, frații N și O au acționat cu multă reținere. O predicare precum cea pe care au prezentat-o ei nu va face niciodată lucrarea pe care o are Dumnezeu în plan. Pastorii bisericilor tradiționale ascund sau minimalizează acele adevăruri clare care mustră păcatul.1M 251.2

Dacă aceste persoane nu primesc solia imediat și dacă inimile lor nu sunt pregătite să o accepte, atunci ar face mai bine să nu mai aibă nimic de-a face cu ea. Mi s-a arătat că biserica din ______ trebuie să dobândească o experiență; dar le va fi cu mult mai greu să o obțină acum, decât dacă mărturia clară și pătrunzătoare le-ar fi fost dată de la început, când au descoperit pentru prima dată că sunt greșiți. Atunci, spinii ar fi putut fi smulși mai ușor. Cu toate acestea, am văzut că există oameni de valoare morală în ______, oameni care vor fi puși la probă în ceea ce privește adevărul prezent. Dacă biserica se va trezi și se va converti, Domnul Se va întoarce către ei și le va da Duhul Său. Atunci, influența lor va vorbi în favoarea adevărului.1M 251.3