Privilegiul și datoria bisericii

Cele scrise mai jos se referă la comunitatea bisericii din Battle Creek, dar descriu starea și privilegiile fraților și surorilor de pretutindeni:1M 180.2

Am văzut că un nor gros îi învăluia, dar că, prin acest nor, străbăteau câteva raze de lumină de la Isus. M-am uitat să-i văd pe cei care primeau această lumină și am văzut persoane care se rugau stăruitor pentru biruință. Preocuparea lor era să-I slujească lui Dumnezeu. Credința lor stăruitoare le aducea răsplata. Lumina cerului era revărsată asupra lor; dar norul de întuneric ce se afla deasupra bisericii, în general, era dens. Ceilalți membri erau indiferenți și adormiți. Suferința mea sufletească era mare. L-am întrebat pe înger dacă era nevoie de întunericul acela. El mi-a spus: „Privește!” Și atunci am văzut că biserica începe să se trezească și să se roage stăruitor la Dumnezeu, razele de lumină au început să străpungă acel întuneric, iar norul a fost îndepărtat. Lumina curată a cerului a strălucit asupra lor, iar atenția le-a fost îndreptată în sus, cu o sfântă încredere. Îngerul mi-a spus: „Acesta este privilegiul și datoria lor”.1M 180.3

Satana s-a coborât pe pământ cu o putere mare, știind că are puțină vreme. Îngerii lui sunt la lucru și o mare parte dintre cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu s-au lăsat cuprinși de letargia indusă de el. Norul a trecut din nou și s-a așezat deasupra bisericii. Am văzut că acesta putea fi îndepărtat doar prin eforturi sincere și prin rugăciune stăruitoare.1M 180.4

Adevărurile alarmante din Cuvântul lui Dumnezeu nu i-au trezit decât într-o mică măsură pe cei care fac parte din poporul Său. Din când în când, ei fac slabe eforturi ca să obțină biruința, dar în curând obosesc și se cufundă din nou în aceeași stare de căldicel. Am văzut că ei nu erau stăruitori și hotărâți. Cel care caută mântuirea lui Dumnezeu ar trebui să dea dovadă de aceeași energie și de aceeași stăruință pe care le-ar manifesta pentru a dobândi o comoară pământească, și atunci și-ar atinge ținta. Am văzut că biserica ar putea, la fel de bine, să bea dintr-un pahar plin, după cum ar putea să țină în mână sau la gură un pahar gol.1M 181.1

Nu este planul lui Dumnezeu ca unii să stea nepăsători, în timp ce alții poartă povara. Unii simt greutatea și responsabilitatea lucrării și nevoia de a acționa, astfel încât să poată să adune cu Hristos, nu să risipească. Alții consideră că lor nu le revine nicio responsabilitate și se comportă ca și când nu ar avea nicio influență. Unii ca aceștia risipesc. Dumnezeu nu este părtinitor. Toți cei care au parte de mântuirea Lui aici și care speră să aibă parte și de slava Împărăției viitoare trebuie să adune cu Hristos. Fiecare trebuie să simtă că este răspunzător atât în ceea ce îl privește, cât și pentru influența pe care o exercită asupra altora. Dacă aceștia stăruie în umblarea lor creștină, Isus va fi în ei nădejdea slavei și ei vor găsi plăcere să vestească lauda Sa, pentru a fi înviorați. Cauza Stăpânului lor le va fi apropiată și dragă. Preocuparea lor principală va fi să contribuie la înaintarea cauzei Lui și să-L onoreze printr-o viețuire sfântă. Îngerul a spus: „Dumnezeu va cere înapoi fiecare talant cu dobândă”. Fiecare creștin trebuie să crească în putere și să-și folosească toată energia în lucrarea lui Dumnezeu.1M 181.2

Zguduirea1M 181.3

Pe 20 noiembrie 1857, mi-a fost arătat poporul lui Dumnezeu și i-am văzut pe credincioși zguduiți puternic. Unii dintre ei, cu o credință tare și cu strigăte teribile, se rugau lui Dumnezeu. Fețele lor erau palide, marcate de o neliniște profundă, semn al unei lupte lăuntrice. Chipurile lor exprimau hotărâre și seriozitate, în timp ce mari picături de sudoare le cădeau de pe frunte. Din când în când, fețele le erau luminate de semnele aprobării lui Dumnezeu și din nou acea expresie de solemnitate, de seriozitate și de neliniște se așternea peste ele.1M 181.4

Îngerii răi se îngrămădeau în jurul acestora, adunând întunericul asupra lor, ca să-L ascundă pe Isus din fața ochilor lor, astfel încât privirea să le fie atrasă către întunericul care îi înconjura, să-și piardă încrederea în Dumnezeu și să murmure împotriva Lui. Singura lor siguranță era în a-și păstra privirea ațintită în sus. Îngerii lui Dumnezeu aveau în grijă poporul Său și, în timp ce atmosfera otrăvitoare a îngerilor răi se lăsa asupra celor credincioși, îngerii cerești dădeau mereu din aripi în jurul lor, ca să împrăștie întunericul dens.1M 182.1

Am văzut că unii nu se rugau și nu treceau prin această stare de suferință teribilă. Ei păreau indiferenți și nepăsători. Nu se împotriveau întunericului din jurul lor, iar acesta îi învăluia într-un nor gros. Îngerii lui Dumnezeu i-au părăsit pe aceștia și i-am văzut grăbindu-se să-i ajute pe cei care se luptau cu toate energiile lor să se împotrivească îngerilor răi și care cereau cu stăruință de la Dumnezeu putere pentru a rezista. Dar îngerii s-au îndepărtat de cei care nu făceau niciun efort; apoi, nu i-am mai văzut. În timp ce aceia care se rugau continuau să înalțe strigăte stăruitoare, o rază de lumină de la Isus cobora din când în când asupra lor, încurajându-le inimile și luminându-le fețele.1M 183.1

Am întrebat care era semnificația zguduirii pe care o văzusem și mi s-a arătat că aceasta avea să fie provocată de mărturia directă dată de sfatul Martorului Credincios celor din Laodiceea. Aceasta va avea efect asupra inimii celui care o va primi și îl va conduce să înalțe stindardul și să prezinte corect adevărul. Unii nu vor suporta această mărturie directă. Ei se vor ridica împotriva ei și lucrul acesta va provoca o zguduire în mijlocul poporului lui Dumnezeu.1M 183.2

Soliei Martorului Credincios nu i s-a acordat atenție nici pe jumătate de cum ar fi trebuit. Mărturia solemnă de care atârnă destinul bisericii a fost prea puțin prețuită sau chiar a fost cu totul desconsiderată. Aceasta trebuie să conducă la o profundă pocăință și toți aceia care o primesc cu adevărat îi vor da ascultare și vor fi curățiți.1M 183.3

Îngerul a spus: „Ascultă!” Curând am auzit o voce care suna ca o muzică a mai multor instrumente, toate în acorduri perfecte, dulci și armonioase. Ea întrecea orice muzică pe care o auzisem vreodată. Părea să fie plină de har, de compasiune și de o bucurie sfântă și înălțătoare. Auzind-o, toată ființa mi s-a înfiorat. Îngerul a spus: „Privește!” Atenția mi-a fost atunci îndreptată către grupul pe care îl văzusem, care era zguduit cu putere. Mi-au fost arătați aceia pe care mai înainte îi văzusem plângând și rugându-se, într-un mare chin sufletesc. Grupul de îngeri păzitori din jurul lor se dublase și ei erau îmbrăcați în armură din cap până în picioare. Se mișcau într-o ordine desăvârșită, cu hotărâre, ca o companie de soldați. Chipurile lor arătau că trecuseră printr-o luptă cumplită, printr-o agonie teribilă. Cu toate acestea, trăsăturile lor, marcate de un chin lăuntric îngrozitor, acum străluceau de lumina și de slava cerului. Ei obținuseră biruința și aceasta trezise din partea lor cea mai profundă recunoștință, umplându-i de o bucurie sfântă.1M 183.4

Numărul celor din grupul acesta se micșorase. Pe unii, zguduirea care avusese loc îi făcuse să se îndepărteze de cale.1M 184.1

Cei nepăsători și indiferenți, care nu li s-au alăturat celor care prețuiau biruința și mântuirea suficient de mult, încât să stăruie în rugăciune și să sufere pentru ea, nu au obținut-o și au fost lăsați în întuneric, însă numărul lor a fost imediat completat de alții, care au primit adevărul și au intrat în rânduri. Îngerii cei răi continuau să le dea târcoale, dar nu aveau nicio putere asupra lor.1M 184.2

I-am auzit pe cei îmbrăcați în armură vorbind cu putere în favoarea adevărului. Lucrul acesta a avut efect. I-am văzut pe cei care fuseseră legați; unele soții fuseseră ținute pe loc de soții lor, iar unii copii, de părinții lor. Cei sinceri , care fuseseră împiedicați să audă adevărul, acum îl primeau cu nerăbdare. Toată teama pe care o aveau de rudele lor dispăruse. Doar adevărul avea importanță pentru ei. Le era mai drag și mai prețios chiar decât viața. Ei flămânziseră și însetaseră după adevăr. Am întrebat ce determinase această mare schimbare. Un înger mi-a răspuns: „Ploaia târzie, reînviorarea de la fața Domnului, marea strigare a îngerului al treilea.”1M 185.1

O mare putere îi însoțea pe cei aleși. Îngerul mi-a spus: „Privește!” Atenția mi-a fost îndreptată către cei răi, sau necredincioși. Toți erau tulburați, agitați. Zelul și puterea care însoțeau poporul lui Dumnezeu îi stârniseră și îi înfuriaseră. Confuzia domnea peste tot. Am văzut că au fost luate măsuri împotriva acelui grup, care avea puterea și lumina lui Dumnezeu. Întunericul se făcea tot mai dens în jurul lor, dar ei rămâneau neclintiți, având aprobarea lui Dumnezeu și încrezându-se în El. I-am văzut nedumeriți. După aceea, i-am auzit strigând stăruitor către Dumnezeu. Zi și noapte, strigătul lor nu înceta. Am auzit aceste cuvinte: „Facă-se voia Ta, o, Doamne! Dacă este spre slava Numelui Tău, deschide o cale de scăpare pentru poporul Tău! Izbăvește-ne de necredincioșii care ne înconjoară! Ei vor să ne dea la moarte, dar brațul Tău poate să ne aducă mântuirea”. Aceasta este tot ce îmi pot aminti din cuvintele lor. Toți păreau să aibă un profund simțământ de nevrednicie și manifestau o totală supunere față de voința lui Dumnezeu. Și toți, fără excepție, asemenea lui Iacov, stăruiau în rugăciune și se luptau pentru izbăvire.1M 185.2

Imediat ce ei au început să strige, îngerii, cuprinși de compasiune, ar fi pornit să-i elibereze. Dar un înger înalt, impunător, nu le-a dat voie. El a spus: „Voia lui Dumnezeu încă nu s-a împlinit. Ei trebuie să bea paharul. Trebuie să fie botezați cu botezul”.1M 185.3

În curând, am auzit glasul lui Dumnezeu, care a făcut să se zguduie cerurile și pământul. A avut loc un puternic cutremur de pământ. Clădirile erau zguduite și cădeau peste tot în jur. Apoi, am auzit un strigăt triumfător, de biruință, puternic, armonios și clar. M-am uitat la grupul acesta care, cu puțin timp înainte, fusese într-o asemenea suferință și apăsare. Dar robia lor a luat sfârșit! O lumină plină de slavă strălucea asupra lor. Cât de frumoși erau! Orice urmă de oboseală și de îngrijorare pierise; pe chipul lor se vedea acum frumusețe și sănătate. Împotrivitorii lor, necredincioșii care îi înconjurau, au căzut la pământ ca morți. Ei nu au putut să suporte lumina care strălucea peste cei eliberați, sfinți. Această lumină și această slavă au rămas asupra lor până când Isus a apărut pe norii cerului, iar grupul celor credincioși și încercați a fost schimbat într-o clipă, într-o clipeală de ochi, din slavă în slavă. Mormintele s-au deschis și sfinții au ieșit din ele îmbrăcați în nemurire și strigând: „Biruință asupra morții și a mormântului!” și, împreună cu sfinții în viață, au fost ridicați pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh, în timp ce, de pe buzele tuturor celor nemuritori, se înălțau strigăte melodioase, de slavă și de biruință.1M 186.1