Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii I - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Lecții din parabole

    Mi-a fost arătat că parabola talanților nu a fost înțeleasă pe deplin. Această lecție importantă le-a fost dată ucenicilor și spre folosul creștinilor care trăiesc în timpul sfârșitului. Iar acești talanți nu reprezintă doar capacitatea de a predica și de a da învățătură din Cuvântul lui Dumnezeu. Parabola se aplică și mijloacelor vremelnice pe care Dumnezeu i le-a încredințat poporului Său. Cei cărora le-au fost dați cei cinci, respectiv cei doi talanți, au făcut comerț cu ei și au dublat ceea ce le-a fost încredințat. Dumnezeu le cere acelora care au averi aici să le investească pentru El cu dobândă și să le ofere lucrării pentru răspândirea adevărului. Iar, dacă în inima primitorului locuiește adevărul, și el va contribui cu bunurile lui pentru a-l transmite altora, iar prin eforturile, prin influența și prin mijloacele lui, și alte suflete vor primi adevărul și vor începe, la rândul lor, să lucreze pentru Dumnezeu. Am văzut că unii dintre cei care susțin că fac parte din poporul lui Dumnezeu sunt asemenea omului care și-a ascuns talantul în pământ. Ei nu își folosesc averile pentru a face bine în lucrarea lui Dumnezeu, ci susțin că acestea le aparțin și că au dreptul să facă ce vor cu ce este al lor; și astfel, sufletele nu sunt salvate, pentru că ei nu fac eforturi chibzuite ca să pună la lucru banii Domnului lor. Îngerii țin un raport exact al fiecărei fapte a omului, iar atunci când judecata ajunge la casa lui Dumnezeu, sentința fiecăruia este trecută în dreptul numelui său, iar îngerul are misiunea de a nu-i cruța pe robii necredincioși, ci de a-i nimici în ziua măcelului. Iar ceea ce le-a fost încredințat le va fi luat. Comoara lor pământească va fi atunci spulberată, iar ei vor pierde totul. Coroanele pe care ar fi putut să le poarte, dacă ar fi fost credincioși, vor fi puse pe capetele celor mântuiți prin eforturile slujitorilor credincioși, ale căror bunuri au fost folosite continuu pentru Dumnezeu. Și toți aceia pentru care ei au reprezentat mijlocul de mântuire vor adăuga stele în coroana lor de slavă și le vor spori răsplata veșnică.1M 199.1

    Mi-a fost arătat, de asemenea, că trebuie să învățăm o lecție și din parabola ispravnicului nedrept. „Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice.” Dacă ne folosim averile aici pentru slava lui Dumnezeu, ne adunăm o comoară în cer, iar atunci când toate averile pământești vor dispărea, ispravnicul credincios Îl va avea ca prieten pe Isus, împreună cu îngerii Săi, care îl vor primi acasă, în locașurile veșnice.1M 200.1

    „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari.” Cel care este credincios în ceea ce privește bunurile lui pământești, care sunt mici, folosind cu chibzuință ceea ce i-a împrumutat Dumnezeu aici, va fi credincios și mărturisirii de credință pe care o face. „Cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari.” Cel care reține pentru el ceea ce Dumnezeu i-a împrumutat va fi necredincios și în lucrurile lui Dumnezeu, în toate privințele. „Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății?” Dacă ne dovedim necredincioși în a administra ceea ce ne-a împrumutat Dumnezeu pentru viața aceasta, El nu ne va da niciodată moștenirea veșnică. „Și dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” Isus a cumpărat mântuirea pentru noi. Este a noastră; dar aici noi suntem puși la probă, ca să se vadă dacă ne dovedim vrednici de viața veșnică. Dumnezeu ne pune la probă, încredințându-ne bunuri pământești. Dacă suntem credincioși în a împărți cu generozitate ceea ce El ne-a împrumutat pentru înaintarea cauzei Sale, Dumnezeu ne poate încredința apoi moștenirea veșnică. „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” „Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.”1M 200.2

    Dumnezeu este nemulțumit de modul indolent și iresponsabil în care mulți dintre cei care susțin că fac parte din poporul Său își desfășoară afacerile în această lume. Ei par să fi pierdut complet din vedere faptul că bunurile pe care le folosesc îi aparțin lui Dumnezeu și că vor trebui să dea socoteală de isprăvnicia lor înaintea Lui. Unii își desfășoară afacerile lumești într-o totală confuzie. Satana urmărește tot și profită de orice ocazie favorabilă, deturnând multe mijloace din rândul păzitorilor Sabatului. Iar aceste mijloace ajung să fie folosite de el. Unii, care sunt mai în vârstă, nu sunt dispuși să-și pună în ordine afacerile și apoi, pe neașteptate, se îmbolnăvesc și mor. Copiii lor, care nu sunt interesați de adevăr, intră în posesia averii lor. Satana a aranjat lucrurile așa cum i-a convenit. „Și dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?”1M 201.1

    Mi-a fost arătat faptul teribil că Satana și îngerii lui au avut mai mult de-a face cu administrarea bunurilor acelora care susțin că fac parte din poporul lui Dumnezeu, decât a avut Domnul. Ispravnicii din zilele de pe urmă nu sunt înțelepți. Ei îi îngăduie lui Satana să le controleze afacerile și să atragă în rândurile lui ceea ce aparține cauzei lui Dumnezeu și ar trebui folosit pentru înaintarea ei. Dumnezeu vă vede, ispravnici necredincioși! El vă va chema să dați socoteală. Am văzut că, printr-o administrare credincioasă și înțeleaptă, cei pe care Dumnezeu îi consideră administratori ai Săi pot să-și desfășoare afacerile din această lume corect, cinstit și drept. Și este în special privilegiul și datoria celor în vârstă, a celor slabi și a celor care nu au copii, să-și încredințeze bunurile acolo unde pot fi folosite pentru cauza lui Dumnezeu, dacă ei ar fi să moară pe neașteptate. Dar am văzut că Satana și îngerii lui tresaltă de bucurie pentru succesul pe care îl au în această privință. Iar aceia care ar trebui să fie moștenitori înțelepți ai mântuirii lasă aproape de bunăvoie ca banii Domnului să li se strecoare printre degete și să ajungă în rândurile vrăjmașului. În felul acesta, ei întăresc împărăția lui Satana și se pare că nici nu le pasă de acest lucru!1M 202.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents