Soția pastorului

Pe 5 iunie 1863, mi-a fost arătat că Satana este permanent la lucru, ca să-i descurajeze și să-i abată de la calea cea dreaptă pe pastorii pe care Dumnezeu i-a ales ca să predice adevărul. Cea mai eficientă cale pe care poate lucra el este aceea a influențelor din cămin, prin partenere de viață neconsacrate. Dacă poate controla mintea acestora, atunci, prin ele, el poate să câștige mai ușor acces la soții lor, care lucrează prin cuvânt și învățătură pentru salvarea de suflete. Mi-a fost atrasă atenția asupra avertizărilor pe care Dumnezeu le-a dat în mod repetat și asupra datoriilor care îi revin soției pastorului, dar aceste avertizări nu au avut o influență de durată. Mărturiile date nu au avut efect decât puțin timp. Lumina a fost urmată doar parțial. Ascultarea și consacrarea față de Dumnezeu au fost uitate și multe au nesocotit obligațiile sfinte așezate asupra lor, de a folosi lumina și privilegiile care le-au fost date și de a trăi ca niște copii ai luminii. Dacă vălul ar fi dat deoparte și toate ar putea să vadă cum sunt privite de cer cazurile lor, atunci s-ar produce o trezire și fiecare ar întreba cu teamă: Ce să fac, pentru a fi mântuită?1M 449.2

Soția de pastor care nu Îi este devotată lui Dumnezeu nu îi este de niciun folos soțului ei. În timp ce el insistă asupra purtării crucii și subliniază importanța tăgăduirii de sine, exemplul de fiecare zi al soției lui este adeseori în contradicție cu ceea ce predică el și îi distruge influența. În felul acesta, ea devine o mare piedică și adeseori îl abate pe soțul ei de la datoria lui față de Dumnezeu. Ea nu își dă seama ce păcat comite. În loc să se străduiască să fie folositoare, căutând, cu o adevărată dragoste pentru suflete, să-i ajute pe cei care au nevoie de ajutor, ea dă înapoi de la datoria ei și preferă să ducă o viață nefolositoare. Nu se simte constrânsă de puterea dragostei lui Hristos și de principiile sfinte și neegoiste. Nu alege să facă voia lui Dumnezeu, să lucreze alături de soțul ei, de îngeri și de Dumnezeu. Atunci când soția pastorului își însoțește soțul în misiunea de a salva suflete, este un mare păcat ca ea să-l împiedice în munca lui, arătându-se mereu nefericită și nemulțumită. Și totuși, în loc să participe cu toată inima la eforturile lui, adeseori ea caută cum ar putea să-și facă propria viața mai ușoară și mai plăcută. Dacă lucrurile din jur nu sunt atât de plăcute pe cât și-ar dori să fie (și nu vor fi întotdeauna astfel), ea nu trebuie să se lase cuprinsă de nostalgie sau, prin lipsa optimismului și dând glas plângerilor pe care le nutrește, să-l necăjească pe soțul ei și să-i facă lucrarea mai grea sau să-l îndepărteze, poate, prin nemulțumirea ei, de locul în care ar fi putut face bine. Ea nu trebuie să distragă atenția soțului ei de la lucrarea de salvare a sufletelor, ca să o compătimească și să o consoleze în capriciile și în sentimentele ei de nemulțumire. Dacă ar uita de sine și ar lucra să-i ajute pe alții, dacă ar discuta și s-ar ruga cu sufletele sărmane și dacă s-ar purta ca și când nimic nu ar fi mai important pentru ea decât mântuirea lor, ea nu ar mai avea timp să fie melancolică. Ar simți de la o zi la alta o dulce satisfacție, ca o răsplată pentru eforturile ei neegoiste; nu pot vorbi despre sacrificiu, pentru că soțiile unora dintre pastorii noștri nu știu ce înseamnă să sacrifici sau să suferi de dragul adevărului.1M 450.1

În trecut, soțiile de pastori au îndurat lipsuri și persecuție. Atunci când soții lor au suferit închisoarea și uneori chiar moartea, aceste femei nobile și gata de sacrificiu au suferit împreună cu ei, iar răsplata lor va fi egală cu cea pe care o vor primi soții lor. Doamna Boardman și doamna Judsons au suferit pentru adevăr, alături de soții lor. Ele și-au sacrificat căminul și prietenii în sensul deplin al cuvântului, pentru a-i ajuta pe soții lor în lucrarea de a le duce lumină celor care zăceau în întuneric, de a le descoperi acestora tainele ascunse ale Cuvântului lui Dumnezeu. Viața lor era permanent în pericol. Scopul lor cel mai înalt era acela de a salva suflete și, pentru aceasta, sufereau cu bucurie.1M 451.1

Mi-a fost arătată viața lui Hristos. Atunci când comparăm tăgăduirea de sine și sacrificiul Său cu încercările și cu suferințele cu care se confruntă soțiile unora dintre pastorii noștri, orice ar putea numi ele sacrificiu apare cu totul lipsit de semnificație. Dacă soția pastorului rostește cuvinte de nemulțumire și de descurajare, influența ei îl demoralizează și îl mâhnește pe soț, împiedicându-l în lucrare, mai ales dacă el depinde, pentru a avea succes, de influențele din jur. Oare, în astfel de cazuri, slujitorul lui Dumnezeu trebuie să fie stânjenit sau luat din câmpul său de lucru pentru a satisface sentimentele soției lui, care izvorăsc din lipsa dispoziției de a renunța la înclinațiile ei în favoarea datoriei? De dragul lui Hristos și al adevărului, soția trebuie să-și conformeze dorințele și plăcerile după cerințele datoriei și să renunțe la sentimentele ei egoiste. Satana este în mare măsură preocupat să controleze lucrarea pastorilor prin intermediul influenței unei soții egoiste și iubitoare de confort.1M 451.2

Dacă soția pastorului își însoțește soțul în călătorii, ea nu trebuie să facă acest lucru spre propria plăcere, ca să facă vizite și cineva să o servească și să-i stea la dispoziție, ci ca să lucreze împreună cu el. Ea trebuie să aibă aceeași preocupare ca el, aceea de a le face bine altora. Trebuie să fie dispusă să-l însoțească pe soțul ei, dacă grijile casei nu o împiedică să facă acest lucru, și să-l ajute în eforturile lui de a salva suflete. Cu blândețe și cu umilință, dar cu o nobilă demnitate, ea trebuie să aibă o influență călăuzitoare asupra minții celor din jurul ei și să-și facă partea în cadrul adunării, purtându-și crucea și povara, precum și la altarul familial și în discuțiile purtate la gura sobei. Oamenii așteaptă acest lucru și sunt îndreptățiți să-l aștepte. Dacă aceste așteptări nu le sunt împlinite, mai mult de jumătate din influența soțului este distrusă. Soția unui pastor poate face mult, dacă vrea. Dacă are un spirit de sacrificiu și dragoste pentru suflete, ea poate face, împreună cu el, aproape la fel de mult bine.1M 452.1

O soră care lucrează pentru cauza adevărului poate să înțeleagă și să intervină în anumite cazuri, în special printre surori, când pastorul nu poate să intervină. Asupra soției pastorului stă o responsabilitate de care ea nu trebuie și nu poate să se detașeze. Dumnezeu îi va cere înapoi cu dobândă talantul încredințat. Ea trebuie să lucreze cu stăruință, cu credincioșie și în unitate cu soțul ei, pentru salvarea sufletelor. Niciodată nu trebuie să-și impună dorințele și preferințele sau să manifeste lipsă de interes față de munca soțului ei, lăsându-se în voia melancoliei sau a simțămintelor de nemulțumire. Toate aceste sentimente firești trebuie să fie biruite. Ea trebuie să aibă un scop în viață, pe care să se străduiască să-l atingă. Și cum ar trebui să procedeze, dacă acest scop intră în conflict cu sentimentele, cu plăcerile sau cu gusturile ei firești? Toate acestea trebuie să fie sacrificate de bunăvoie și hotărât, pentru binele și mântuirea sufletelor.1M 452.2

Soțiile de pastori trebuie să ducă o viață devotată, de rugăciune. Dar unele dintre ele ar prefera o religie în care nu este de purtat nicio cruce și care nu cheamă la tăgăduire de sine și la eforturi din partea lor. În loc să stea cu demnitate pe propriile picioare, sprijinindu-se pe Dumnezeu pentru a primi putere și pentru a-și purta responsabilitățile, în cea mai mare parte a timpului, ele depind de alții în ceea ce privește viața lor spirituală. Dacă s-ar bizui pe Dumnezeu cu o încredere ca a unui copil și toate sentimentele lor ar fi legate de Isus, primindu-și viața de la El, Vița cea vie, cât bine ar putea face, de cât ajutor s-ar putea dovedi pentru cei din jur, ce susținere le-ar oferi soților lor și ce răsplată le-ar aștepta la sfârșit! Declarația „Bine, rob bun și credincios” va răsuna precum cea mai dulce muzică în urechile lor. Cuvintele „intră în bucuria Stăpânului tău” le vor răsplăti înmiit pentru toată suferința și pentru toate necazurile îndurate pentru a salva suflete prețioase.1M 452.3

Cei care nu folosesc talantul pe care li l-a încredințat Dumnezeu vor pierde viața veșnică. Cei care nu s-au străduit să fie de folos în lumea aceasta vor primi o răsplată pe măsura faptelor lor. Când toate merg bine, ei se lasă duși de val; dar când este nevoie să prindă vâsla cu toată hotărârea și să vâslească stăruitor și neobosit împotriva vântului și a valului, se pare că în caracterul lor creștin nu există nicio urmă de energie. Ei nu se obosesc să lucreze, ci lasă vâslele jos și se mulțumesc să se lase duși de curent la vale. În general, ei rămân în starea aceasta până când cineva preia povara și trudește cu stăruință și energie pentru a-i trage împotriva curentului. Ori de câte ori cedează astfel indolenței, ei pierd din putere și sunt tot mai puțin înclinați să lucreze pentru cauza lui Dumnezeu. Doar biruitorul credincios va câștiga gloria veșnică.1M 453.1

Soția pastorului trebuie să aibă întotdeauna o influență călăuzitoare asupra minții celor din jurul ei; astfel, ea se va dovedi fie un ajutor, fie o mare piedică. Ea fie adună împreună cu Hristos, fie risipește. Soțiilor pastorilor noștri le lipsește un spirit misionar și gata de sacrificiu de sine. Pe primul loc este eul, iar Hristos, pe locul al doilea, poate chiar al treilea. Pastorul nu trebuie să-și ia niciodată soția cu el decât dacă știe că aceasta îi poate fi de ajutor din punct de vedere spiritual, că poate să sufere, să îndure și să rabde, pentru a face bine și pentru a le fi de folos sufletelor, de dragul lui Hristos. Cele care îi însoțesc pe soții lor trebuie să lucreze împreună cu ei, în unitate. Ele nu trebuie să se aștepte să fie scutite de încercări și de dezamăgiri. Nu trebuie să se gândească prea mult dacă trăiesc sentimente plăcute. Ce au de-a face sentimentele cu datoria?1M 453.2

Mi-a fost menționat cazul lui Avraam. Dumnezeu i-a spus: „Ia-l pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune”. Avraam L-a ascultat pe Dumnezeu. El nu și-a consultat sentimentele, ci, cu o credință nobilă și cu încredere în Dumnezeu, s-a pregătit de călătorie. Cu inima sfâșiată de durere, el a privit către mama iubitoare care se uita cu mândrie și cu o profundă afecțiune la fiul făgăduinței. Însă l-a luat cu sine pe acest fiu iubit. Avraam a suferit, dar nu a lăsat ca voința lui să se ridice în răzvrătire împotriva voinței lui Dumnezeu. Simțământul datoriei, al datoriei aspre, era cel care îl stăpânea. El nu a îndrăznit să-și consulte simțămintele sau să cedeze în fața lor nici măcar pentru o clipă. Singurul său fiu mergea alături de tatăl neînduplecat, iubitor și apăsat de suferință, vorbind preocupat, rostind din nou și din nou numele drag al tatălui și apoi întrebând: „Unde este mielul de jertfă?” O, ce test, ce încercare pentru sărmanul tată credincios! Îngerii priveau uimiți și încântați această scenă. Credinciosul slujitor al lui Dumnezeu l-a legat pe fiul său preaiubit și l-a așezat deasupra lemnelor. Cuțitul a fost ridicat, când un înger a strigat tare: „Avraame! Avraame!... Să nu pui mâna pe băiat!”1M 454.1

Am văzut că nu este ușor să fii creștin. Nu este mare lucru să porți numele de creștin; dar este un lucru mare, sfânt, să trăiești o viață de creștin. Nu avem la dispoziție acum decât un timp scurt în care să ne asigurăm cununa nepieritoare și să avem scris în dreptul nostru, în cer, un raport de fapte bune și de datorii împlinite. Orice pom este judecat după roadele lui. Orice om va fi judecat după faptele lui, nu după ce pretinde că este sau după credința pe care pretinde că o are. Nu se va pune niciodată întrebarea: „Ce ai susținut că ești?”, ci „Ce roade ai adus?” Dacă pomul nu este bun, nici roadele nu sunt bune. Dacă pomul este bun, nu poate face roade rele.1M 454.2