În Mărturia nr. 13, am prezentat pe scurt eforturile și necazurile noastre din perioada 19 decembrie 1866 — 21 octombrie 1867. În paginile care urmează, voi prezenta experiența mai puțin dureroasă a ultimelor cinci luni.1M 629.1

În acest timp, am scris numeroase mărturii personale. Și mai am încă mărturii, pentru multe persoane întâlnite în câmpul nostru de lucru, în ultimele cinci luni — mărturii pe care le voi scrie atunci când voi găsi timpul și puterea necesare; însă care este datoria mea în legătură cu aceste mărturii personale a reprezentat multă vreme un motiv de mare frământare pentru mine. Cu câteva excepții, li le-am trimis celor cărora le erau adresate și am lăsat ca acele persoane să dispună de ele așa cum au voit. Rezultatele au fost diferite:1M 629.2

1. Unii au primit mărturiile cu recunoștință, le-au răspuns într-un spirit bun și au avut folos de pe urma lor. Aceștia au dorit ca și frații lor să vadă aceste mărturii și au mărturisit deschis și complet greșelile pe care le făcuseră.1M 629.3

2. Alții au recunoscut că mărturiile care le fuseseră adresate erau adevărate; dar, după ce le-au citit, le-au pus deoparte, reducându-le la tăcere, și nu au făcut prea mari schimbări în viața lor. Mărturiile acestea aveau legătură, mai mult sau mai puțin, cu bisericile din care făceau parte persoanele respective, astfel că acele biserici ar fi putut să beneficieze și ele de pe urma lor. Dar ocazia aceasta s-a pierdut, pentru că mărturiile au fost ținute ascunse.1M 629.4

3. O a treia categorie este a celor care s-au răzvrătit împotriva mărturiilor. Unii dintre aceștia au răspuns cu un spirit de critică. Alții au manifestat resentimente, mânie și furie și, ca răspuns la truda și la suferințele pe care le-am îndurat ca să scriu mărturiile, s-au întors împotriva noastră, ca să ne jignească pe orice cale cu putință; iar alții m-au ținut ore în șir în întrevederi personale și au turnat în urechile și în inima mea îndurerată plângerile și nemulțumirile lor, murmurările și îndreptățirea lor de sine, plângându-și singuri de milă și pierzând din vedere propriile greșeli și păcate. Toate aceste lucruri au avut o influență teribilă asupra mea și, uneori, m-au dus până în pragul disperării. Ceea ce a urmat din partea acestor persoane neconsacrate și nerecunoscătoare m-a costat mai multă suferință și mi-a slăbit curajul și sănătatea de zece ori mai mult decât toate eforturile de a scrie mărturiile.1M 630.1

Am îndurat toate acestea și, în general, frații și surorile mele nu au știut nimic în legătură cu ele. Ei nici măcar nu au avut idee ce muncă istovitoare a trebuit să depun și câte poveri și suferințe au fost aruncate pe nedrept asupra mea. În legătură cu câteva dintre mărturiile mele, am făcut și anumite comunicări personale, iar în unele cazuri, oamenii s-au simțit ofensați, pentru că nu am publicat toate aceste comunicări. Din cauza numărului lor, lucrul acesta ar fi fost foarte greu de realizat și totodată nepotrivit, datorită faptului că unele dintre ele relatează păcate care nu trebuie să fie făcute publice.1M 630.2

Dar, în cele din urmă, am decis că multe dintre aceste mărturii personale trebuie să fie publicate, deoarece toate conțin, într-o măsură mai mare sau mai mică, mustrări și sfaturi care se aplică la sute sau mii de persoane care se află într-o situație similară. Toate acestea trebuie să aibă parte de lumina pe care Dumnezeu a găsit potrivit să o dea tocmai pentru a veni în întâmpinarea cazului lor. Este o greșeală să le lipsim de această lumină, trimițând-o unei singure persoane sau într-un singur loc, unde este ținută sub obroc. Convingerea pe care o am acum cu privire la datoria care îmi revine a fost în mare măsură întărită de visul următor:1M 630.3

În fața mea se afla un crâng de copaci mereu verzi. Câteva persoane, printre care și eu, lucrau în mijlocul lor. Mi s-a spus să analizez acești copaci și să văd dacă erau sănătoși și în stare bună. Am observat că unii dintre ei erau îndoiți și deformați de vânt și aveau nevoie să fie susținuți de țăruși. Am îndepărtat cu grijă praful de pe copacii plăpânzi, care păreau gata să moară, ca să văd de ce erau în această stare. La rădăcina unora dintre ei am găsit viermi. Alții nu fuseseră udați corespunzător și mureau din lipsă de apă. Rădăcinile altora se împletiseră între ele și lucrul acesta le dăuna. Lucrarea mea era aceea de a le explica lucrătorilor diferitele motive pentru care acestor copaci nu le mergea bine. Lucrul acesta era necesar, deoarece exista posibilitatea ca și copacii din alte locuri să fie afectați cum fuseseră aceștia, astfel că era important să se cunoască bine cauza pentru care nu prosperau, precum și modul în care ar fi trebuit cultivați și tratați.1M 631.1

În această mărturie, voi vorbi deschis despre cazul sorei Hannah More, nu din dorința de a întrista biserica din Battle Creek, ci dintr-un simțământ al datoriei. Iubesc această biserică, în ciuda greșelilor ei. Nu cunosc nicio altă comunitate care să lucreze atât de bine în ceea ce privește faptele de binefacere și datoria generală care îi revine. Voi prezenta faptele îngrozitoare legate de acest caz, pentru a-i trezi pe cei care fac parte din poporul nostru de pretutindeni față de simțământul propriei datorii. Nici unul din douăzeci, dintre aceia care au o poziție bună printre adventiștii de ziua a șaptea, nu trăiește în viața lui principiile de sacrificiu de sine conținute în Cuvântul lui Dumnezeu. Dar nu trebuie ca dușmanii lor, care sunt lipsiți de cele dintâi principii ale învățăturii lui Hristos, să profite de faptul că aceștia sunt mustrați. Aceasta este dovada că ei sunt copiii Domnului. Cei care nu sunt pedepsiți, spune apostolul, sunt copii nelegitimi, nu fii. Așadar, să nu lăsăm ca acești copii nelegitimi să triumfe asupra fiilor și asupra fiicelor Celui Atotputernic.1M 631.2

Nu vă lăsați înșelați

Institutul de Sănătate