Părinți și copii

Mi-a fost arătat că, atunci când își disciplinează copiii, părinții cu temere de Dumnezeu ar trebui să studieze înclinațiile și temperamentul acestora și să caute să le împlinească nevoile. Unii părinți sunt foarte preocupați să împlinească nevoile vremelnice ale copiilor lor; ei îi îngrijesc cu blândețe și devotament atunci când sunt bolnavi și cred că, prin aceasta, și-au îndeplinit datoria. Dar aici ei greșesc. Lucrarea lor de-abia a început. Ei trebuie să aibă în vedere și nevoile sufletești. Este nevoie de pricepere, ca să aplici remediile potrivite pentru a trata un suflet rănit. Copiii trec prin încercări la fel de greu de suportat și la fel de dureroase ca și cele prin care trec adulții. Nici părinții nu au mereu aceleași simțăminte. De multe ori, se simt confuzi. Ei acționează după concepții și sentimente greșite. Satana îi atacă, iar ei cedează ispitelor lui. Vorbesc nervos și într-o manieră care stârnește mânia copiilor lor, iar uneori sunt severi și irascibili. Sărmanii copii preiau același spirit, iar părinții nu sunt pregătiți să-i ajute, deoarece ei înșiși sunt cauza tulburării. Uneori, totul pare că merge rău. Pretutindeni în jur este agitație și toți se simt nefericiți. Părinții dau vina pe sărmanii lor copii și consideră că aceștia sunt foarte neascultători și nepoliticoși, cei mai răi copii din lume, când, de fapt, cauza supărării se găsește în ei, ca părinți.1M 384.1

Unii părinți stârnesc de multe ori furtuni, prin lipsa lor de stăpânire de sine. În loc să le ceară cu blândețe copiilor să facă un anumit lucru, ei le poruncesc pe un ton de ceartă și, în același timp, au pe buze o critică sau un reproș pe care copiii nu îl merită. Părinți, calea aceasta pe care o urmați față de copiii voștri distruge în ei bucuria și dorința de a vă asculta. Ei vă îndeplinesc poruncile nu din iubire, ci pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Nu o fac din toată inima. Pentru ei, aceasta este o povară, o obligație neplăcută, nu o plăcere, și lucrul acesta îi face adesea să uite să urmeze toate îndrumările voastre, ceea ce vă sporește nervozitatea și lor le face și mai rău. Din nou se găsesc greșeli, purtarea lor nepotrivită le este zugrăvită în culori vii, până când sunt cuprinși de descurajare și ajung să nu le mai pese dacă ceea ce fac vă este pe plac sau nu. Un spirit de „Nu îmi pasă” îi ia în stăpânire și încep să caute în afara căminului, departe de părinți, plăcerea și bucuria pe care nu le găsesc acasă. Ei se amestecă printre cei de pe stradă și în scurt timp ajung la fel de corupți și de răi ca aceștia.1M 384.2

Cine poartă răspunderea pentru acest mare păcat? Dacă acel cămin ar fi fost un loc plăcut și atrăgător, dacă părinții ar fi manifestat afecțiune față de copiii lor și, cu blândețe și bunătate, le-ar fi găsit o ocupație, dacă i-ar fi învățat cu dragoste cum să le împlinească îndemnurile, ei ar fi atins în inima lor acea coardă sensibilă, și picioare, mâini și inimi pline de bunăvoință s-ar fi grăbit să îi asculte. Cu stăpânire de sine, vorbindu-le frumos și lăudându-i, atunci când aceștia încearcă să facă ceea ce este bine, părinții îi pot încuraja pe copii în eforturile lor, îi pot face foarte fericiți și pot aduce în cercul familiei lor o atmosferă de farmec ce va alunga orice umbră întunecată și va aduce înăuntru lumina soarelui și a bucuriei.1M 385.1

Uneori, părinții își scuză comportamentul greșit prin faptul că nu se simt bine. Ei sunt nervoși și cred că nu pot fi răbdători și calmi și că nu pot vorbi cu blândețe. În felul acesta, se înșală singuri și îi fac pe plac lui Satana, care tresaltă de satisfacție că harul lui Dumnezeu este considerat insuficient pentru a birui slăbiciunile și defectele firești. Ei pot și ar trebui să manifeste întotdeauna stăpânire de sine. Dumnezeu le cere acest lucru. Ei ar trebui să își dea seama că, atunci când își pierd controlul și devin nerăbdători și irascibili, îi fac să sufere pe alții. Cei din jurul lor sunt afectați de spiritul pe care ei îl manifestă și, dacă aceștia, la rândul lor, ajung să adopte același spirit, situația se înrăutățește și nimic nu mai merge bine.1M 385.2

Părinți, atunci când simțiți că sunteți nervoși, nu ar trebui să comiteți păcatul atât de mare de a vă otrăvi întreaga familie cu această nervozitate periculoasă. În astfel de momente, fiți de două ori mai atenți la felul în care reacționați și hotărâți în inima voastră să nu faceți niciun rău cu buzele voastre, ci să rostiți doar cuvinte plăcute și voioase. Spuneți-vă vouă înșivă: „Nu voi strica fericirea copiilor mei printr-un cuvânt iritat”. În felul acesta, dând dovadă de stăpânire de sine, veți deveni mai puternici. Sistemul vostru nervos nu va mai fi atât de sensibil. Veți fi întăriți prin principiile bune. Conștiența faptului că vă îndepliniți cu credincioșie datoria vă va da putere. Îngerii lui Dumnezeu vor zâmbi, când vor vedea eforturile pe care le faceți, și vă vor ajuta. Atunci când simțiți că vă pierdeți răbdarea, cel mai adesea vă gândiți că este din cauza copiilor voștri și îi învinovățiți pe ei, când, de fapt, nu este vina lor. Este posibil ca, într-o altă situație, ei să facă exact același lucru și voi să-l considerați bun și să-l aprobați. Copiii știu, observă și simt aceste inconsecvențe și nici ei înșiși nu sunt întotdeauna la fel. Uneori, sunt oarecum pregătiți să facă față unei dispoziții schimbătoare, în timp ce, alteori, sunt nervoși și irascibili și nu pot suporta să fie criticați. Spiritul lor se răzvrătește împotriva unei astfel de atitudini. Părinții pretind toată înțelegerea față de starea lor de spirit și nu văd întotdeauna nevoia de a manifesta aceeași înțelegere față de dispoziția sărmanilor lor copii. Ei scuză în propria persoană ceea ce, dacă văd la copiii lor, care nu au anii lor de experiență și de disciplină, critică în modul cel mai aspru. Unii părinți au o fire nervoasă, iar atunci când sunt obosiți de muncă și împovărați de griji nu își păstrează calmul, ci manifestă față de cei care ar trebui să le fie persoanele cele mai dragi de pe pământ o iritabilitate și o lipsă de răbdare care nu sunt după voia lui Dumnezeu și care aduc negură asupra familiei. Atunci când trec prin necazuri, copiii ar trebui să fie mângâiați și tratați cu simpatie. Bunătatea și îngăduința reciprocă vor face din cămin un paradis și îi vor atrage pe îngerii cei sfinți în cercul familiei.1M 386.1

Mama poate și trebuie să facă eforturi pentru a-și ține sub control nervii și dispoziția sufletească, atunci când este deprimată; chiar și atunci când este bolnavă, ea poate, dacă se străduiește, să fie plăcută și veselă și să suporte mai mult zgomot decât ar fi crezut că îi stă în putere. Ea nu ar trebui să lase ca micuții ei să-i simtă întristarea și să le întunece mințile tinere și sensibile prin starea ei depresivă, făcându-i să simtă căminul ca pe un mormânt, iar camera mamei, ca pe locul cel mai mohorât din lume. Mintea și nervii dobândesc tonus și putere printr-un exercițiu de voință. În multe situații, puterea de voință se va dovedi un eficient liniștitor al nervilor.1M 387.1

Nu-i lăsați pe copiii voștri să vă vadă încruntați. Dacă ei cedează ispitei și după aceea își dau seama și se pocăiesc de greșeala lor, iertați-i la fel de ușor cum sperați să fiți și voi iertați de Tatăl vostru ceresc. Învățați-i cu blândețe și legați-i de inima voastră. Ei trec printr-o perioadă critică. În jurul lor există tot felul de influențe care tind să-i separe de voi și pe care voi trebuie să le contracarați. Învățați-i să facă din voi confidenții lor. Lăsați-i să vă șoptească la ureche necazurile și bucuriile lor. Încurajându-i la aceasta, îi veți feri de multe dintre capcanele pe care Satana le-a pregătit pentru picioarele lor lipsite de experiență. Nu-i tratați pe copiii voștri doar cu asprime, uitând de propria voastră copilărie și pierzând din vedere că nu sunt decât niște copii. Nu vă așteptați să fie desăvârșiți și nu încercați să-i faceți să se poarte ca niște adulți. Făcând astfel, veți închide ușa prin care ați putea avea acces la inima lor și îi veți împinge să deschidă o ușă pentru influențele dăunătoare, prin care alții să le otrăvească mințile tinere, înainte chiar ca voi să vă puteți da seama de pericolul în care se află.1M 387.2

Satana și oștirea lui fac eforturile cele mai stăruitoare ca să ia în stăpânire și să influențeze mințile copiilor, iar aceștia trebuie să fie tratați cu sinceritate, cu dragoste și cu duioșie creștinească. O astfel de atitudine vă va face să aveți o puternică influență asupra lor, iar ei vor simți că își pot pune încrederea în voi fără rezerve. Înconjurați-i pe copiii voștri cu farmecul căminului și al prezenței voastre. Dacă veți face astfel, ei nu vor mai dori atât de mult după societatea prietenilor lor tineri. Satana lucrează prin aceștia, determinându-i să se influențeze și să se corupă unul pe altul. Este calea cea mai eficientă pe care el lucrează. Tinerii au o puternică influență unul asupra altuia. Conversațiile lor nu sunt întotdeauna alese și elevate. Lucruri rele sunt șoptite la ureche și, dacă nu sunt respinse cu hotărâre, își găsesc loc în inimă, prind rădăcină și răsar, aducând roade și pervertind deprinderile bune. Din cauza relelor care sunt acum în lume și a restricțiilor care este necesar să le fie impuse copiilor, părinții trebuie să fie de două ori mai atenți să-i lege pe aceștia de inima lor și să-i lase să vadă că ei nu doresc altceva decât să-i facă fericiți.1M 388.1

Părinții nu ar trebui să uite anii propriei copilării, cât de mult tânjeau atunci după simpatie și dragoste și cât de nefericiți se simțeau atunci când erau criticați și mustrați cu asprime. Ei trebuie să fie din nou tineri în sentimentele lor și să se coboare la nivelul copiilor lor, ca să le poată înțelege nevoile. În același timp, cu toată fermitatea, îmbinată cu dragoste, ei trebuie să ceară ascultare din partea copiilor lor. Cuvântul părinților trebuie să fie ascultat implicit.1M 388.2

Îngerii lui Dumnezeu veghează asupra copiilor cu cel mai profund interes, ca să vadă ce caracter își dezvoltă. Dacă Domnul Hristos S-ar purta cu noi așa cum ne purtăm noi adesea unul cu altul sau cu copiii noștri, ne-am poticni și am cădea într-o totală descurajare. Am văzut că Isus ne cunoaște slăbiciunile și neputințele și El Însuși a trecut prin ceea ce trecem noi, cu excepția păcatului; de aceea, El a pregătit pentru noi o cale, potrivit cu puterea și cu capacitatea noastră, și, asemenea lui Iacov, a mers încet, la pas cu copiii, atât cât puteau aceștia să îndure, astfel încât să ne poată însoți și mângâia cu prezența Sa și să ne fie o călăuză continuă. El nu îi disprețuiește, nu îi neglijează și nu îi lasă în urmă pe copiii turmei. Nici nouă nu ne-a poruncit să o luăm înainte și să-i lăsăm. El nu a mers atât de repede, încât să ne lase în urmă cu copiii noștri. O, nu! Ci El a netezit cărarea vieții, chiar și pentru copii. Iar părinților li se cere să îi conducă, în Numele Său, pe calea cea îngustă. Dumnezeu a ales pentru noi o cale potrivită cu puterea și cu capacitatea copiilor.1M 388.3