Hannah More”

Când am primit această scrisoare, am hotărât să-i trimitem sorei More suma necesară imediat ce aveam să găsim timp pentru aceasta. Dar, înainte de a putea face acest lucru, am hotărât să plecăm în statul Maine și să ne întoarcem după câteva săptămâni, iar atunci să trimitem după ea, înainte de a se încheia sezonul călătoriilor cu vaporul. Când ne-am hotărât să rămânem și să lucrăm în Maine, New Hampshire, Vermont și New York, i-am scris unui frate din acea zonă să îi caute pe frații din conducere, de prin împrejurimi, și să se consulte cu ei în legătură cu posibilitatea de a trimite după sora More și de a-i asigura o locuință, până când aveam să ne întoarcem noi. Însă lucrul acesta a fost neglijat, până când navigația a fost închisă, iar noi, când ne-am întors, am aflat că nimeni nu se interesase să o ajute pe sora More să vină în zona noastră, ca să poată sta cu noi, atunci când aveam să ne întoarcem acasă. Ne-am întristat mult și, la întâlnirea din Orelans, în al doilea Sabat după ce ne-am întors acasă, soțul meu le-a prezentat fraților cazul ei. În numărul din 18 februarie 1868 al revistei Review, soțul meu a dat un scurt raport cu privire la ce s-a spus și ce s-a făcut în legătură cu sora More, după cum urmează:1M 667.2

„La această întrunire, prezentăm cazul sorei Hannah More, care în prezent locuiește în partea de nord-vest a statului Michigan, împreună cu niște prieteni care nu păzesc Sabatul biblic. Noi am spus că această slujitoare a lui Hristos a adoptat Sabatul în timp ce lucra ca misionară în Africa Centrală. Când s-a aflat lucrul acesta, serviciile ei acolo nu au mai fost dorite, astfel că ea s-a întors în America, să-și caute o locuință și un loc de muncă alături de cei de aceeași credință. Din situația în care se află acum, credem că ea a fost dezamăgită. Nimeni nu poate fi învinuit în mod special în cazul ei, dar ni se pare că există o lipsă în sistemul nostru de organizare pentru încurajarea unor astfel de persoane și pentru a le ajuta să-și găsească un loc potrivit în care să lucreze sau că acei frați și acele surori care au avut ocazia de a o cunoaște pe sora More nu și-au făcut datoria. Atunci, s-a luat votul unanim să fie invitată să locuiască împreună cu frățietatea de aici până la Conferința Generală, când cazul ei urma să fie prezentat în fața bisericii. Fratele Andrews, fiind prezent, a susținut în totul acțiunea fraților.”1M 668.1

Din ceea ce am mai aflat de atunci cu privire la atitudinea rece, indiferentă, cu care fusese întâmpinată sora More la Battle Creek, este evident că, prin afirmația că nimeni nu trebuia acuzat în mod deosebit în cazul ei, soțul meu a fost cât se poate de îngăduitor în legătură cu această situație. Când se cunosc toate datele, niciun creștin nu ar putea decât să-i condamne pe toți membrii acelei biserici care, cunoscându-i situația, nu s-au interesat să vadă ce pot face pentru ea. Cu siguranță că era de datoria slujbașilor să facă acest lucru și să anunțe biserica, în cazul în care nu au făcut alții lucrul acesta înaintea lor. Dar membrii acelei biserici sau ai oricărei alteia nu au nicio scuză pentru a nu se interesa de situația unor astfel de persoane. După ceea ce s-a scris în Review despre această slujitoare a lui Hristos, care a dat dovadă de sacrificiu de sine, orice cititor din Battle Creek al revistei, aflând că ea a venit în oraș, ar fi avut toate motivele să o caute și să se intereseze de nevoile ei.1M 668.2

Sora Strong, soția fratelui P. Strong, a fost în Battle Creek în același timp cu sora More. Amândouă au ajuns în oraș în aceeași zi și au plecat în aceeași zi. Sora Strong, care este lângă mine, spune că sora More ar fi vrut ca ea să intervină în favoarea ei, ca să-și găsească de lucru, astfel încât să poată rămâne alături de cei care păzesc Sabatul. Sora More a spus că era dispusă să facă orice, dar că ar fi preferat să fie învățătoare. De asemenea, ea l-a rugat pe fratele A. S. Hutchins să le prezinte cazul ei fraților de la conducerea redacției revistei Review și să încerce să îi găsească un post la o școală. Fratele Hutchins a făcut cu bucurie acest lucru. Dar nu a primit nicio încurajare și nu părea să se întrevadă nicio deschidere. De asemenea, ea i-a mărturisit sorei Strong că nu mai avea deloc bani și că, dacă nu găsea de lucru în Battle Creek, era nevoită să meargă în districtul Leelenaw. Adeseori se simțea în cuvintele ei regretul profund că era obligată să plece de lângă frații ei de credință.1M 669.1

Sora More i-a scris domnului Thompson în legătură cu faptul că accepta oferta lui de a merge să locuiască împreună cu familia lui și că avea să aștepte până când avea să primească vești de la el în această privință. Sora Strong a mers cu ea să caute o gazdă, unde să stea până când avea să primească vești de la domnul Thompson. Într-un loc i s-a spus că putea să stea de miercuri până vineri dimineață, când gazdele urmau să plece de acasă. Sora aceasta i-a vorbit despre cazul sorei More surorii ei de corp, care locuia în apropiere și care era, de asemenea, păzitoare a Sabatului. Când s-a întors, i-a spus sorei More că putea să stea cu ea până vineri dimineață și că sora ei îi spusese că nu era de acord să o ia la ea după aceea. Mai târziu, sora Strong a aflat că adevăratul motiv era că acea soră nu o cunoștea prea bine pe sora More. Ar fi putut să o primească la ea, dar nu a vrut.1M 669.2

Atunci, sora More a întrebat-o pe sora Strong ce să facă. Sora Strong era aproape străină în Battle Creek, dar s-a gândit că putea să o ia cu ea în familia unui frate sărac, pe care îl cunoștea și care se mutase de curând din districtul Montcalm. Aici a avut succes. Sora More a rămas până marți, când a plecat spre districtul Leelenaw, prin Chicago. Aici a împrumutat bani pentru a-și continua călătoria. Nevoile ei erau cunoscute de cel puțin câțiva din Battle Creek, dovadă fiind faptul că nu a trebuit să plătească nimic pentru scurta ei ședere la Institut.1M 670.1

Imediat după întoarcerea noastră din Est, aflând că nu se întreprinsese nimic din ceea ce ceruserăm, pentru a o aduce pe sora More în locul de unde ar fi putut veni să stea la noi, imediat ce noi aveam să ne întoarcem, soțul meu i-a scris să vină la noi cât mai repede posibil, iar ea i-a răspuns după cum urmează:1M 670.2

„Leland, districtul Leelenaw, Michigan, 20 februarie 1868.1M 670.3

Stimate frate White, am primit scrisoarea de la dumneata pe 3 februarie. Aceasta m-a găsit bolnavă, deoarece nu sunt obișnuită cu aceste ierni reci din nord, cu zăpadă de un metru și chiar mai mult. Poșta ne este adusă cu schiurile.1M 670.4

Nu cred că este posibil să ajung la voi înainte de a veni primăvara. Drumurile sunt destul de rele chiar și fără zăpadă. Mi se spune că cel mai bine ar fi să aștept până când se deschide sezonul de navigație și apoi să merg până la Milwaukee și de acolo la Grand Haven, de unde să iau trenul până în apropiere de casa voastră. Speram să pot ajunge în mijlocul fraților încă din toamna trecută, dar nu mi-a fost îngăduit acest privilegiu.1M 670.5

Adevărurile pe care noi le credem mi se par tot mai importante, iar lucrarea noastră de a pregăti un popor pentru venirea Domnului nostru nu trebuie amânată. Nu numai că trebuie să fim noi înșine îmbrăcați cu haina de nuntă, dar trebuie să fim credincioși în a le recomanda și altora să se pregătească. Aș vrea să pot veni la voi, dar mi se pare imposibil sau, cel puțin, nerealist ca acum, în starea de sănătate precară în care sunt, să pornesc singură într-o asemenea călătorie, în mijlocul iernii. Când va avea loc Conferința Generală de care ați amintit? Și unde? Presupun că voi afla, în cele din urmă, din Review.1M 670.6

Cred că sănătatea mea a avut de suferit și de pe urma faptului că a trebuit să țin Sabatul singură, în camera mea, unde este frig; dar nu cred că aș fi putut să-l țin acolo unde erau la ordinea zilei tot felul de lucrări și de discuții lumești, așa cum se întâmplă între cei care păzesc duminica. Cred că pentru cei care păzesc ziua întâi, [Sabatul] este cea mai ocupată zi din săptămână, în care ei muncesc cel mai mult. Într-adevăr, se pare că nici măcar cei mai buni dintre păzitorii duminicii nu păzesc vreo zi așa cum ar trebui. O, cât de mult tânjesc să fiu din nou printre cei care păzesc Sabatul! Sora White va dori să mă vadă îmbrăcată în rochia de reformă. Dacă ar fi atât de amabilă, încât să-mi trimită și mie un tipar, îi voi plăti când voi ajunge acolo. Mă gândesc că va trebui să am rochia gata, când voi fi în mijlocul vostru. Îmi place foarte mult. Sora Thompson crede că și ei i-ar plăcea să poarte îmbrăcămintea de reformă.1M 671.1

Am avut probleme cu respirația și nu am putut să dorm timp de peste o săptămână, cred că din cauza faptului că burlanul de la sobă trece prin camera mea și o umple toată de fum și de gaze, chiar la ora de culcare, și nici nu pot să o aerisesc în mod corespunzător. Nu crezusem că fumul este atât de dăunător și nici nu mă gândisem că gazul degajat în urma arderii lemnului și a cărbunelui se amestecă și el cu fumul. M-am trezit simțind că mă sufocam și că nu mai puteam respira stând întinsă, astfel că am petrecut restul nopții stând în șezut. Nu știusem până atunci cât de îngrozitoare este senzație de sufocare. Am început să mă tem că nu voi mai putea dormi niciodată. De aceea, m-am predat în mâinile lui Dumnezeu, ca să trăiesc sau să mor, rugându-L să-mi cruțe viața, dacă mai avea nevoie de mine în via Lui; altfel, nu mai aveam nicio dorință să trăiesc. M-am simțit pe deplin împăcată cu gândul că mâna lui Dumnezeu era asupra mea. Dar simțeam, totodată, că trebuia să mă împotrivesc influențelor satanice. De aceea, i-am spus lui Satana să treacă înapoia mea și să plece de la mine și I-am spus Domnului că eu nu voi îndrăzni să cer viața sau moartea, ci că apelez la El să aleagă pentru mine, pentru că mă cunoaște mai bine. Eu nu cunosc viitorul, de aceea spun: Voia Ta este cea mai bună alegere pentru mine. Plăcerile vieții nu au nicio valoare pentru mine, toate bogățiile și onorurile ei nu sunt nimic, în comparație cu simțământul că sunt de folos. Nu le râvnesc; ele nu-mi pot satisface sau umple golul pe care îl lasă în sufletul meu simțământul datoriei neîmplinite. Nu vreau să trăiesc fără rost, să fiu doar o pată, un nimic în viață. Și, deși mi se pare o moarte de martir să mor în felul acela, sunt resemnată, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu.1M 671.2

Cu o zi în urmă, îi spusesem sorei Thompson: ‘Dacă aș fi în casa fratelui White, ei s-ar ruga pentru mine și aș fi vindecată’. Ea m-a întrebat dacă puteau trimite după dumneata și după fratele Andrews; dar lucrul acesta părea imposibil, deoarece, după toate probabilitățile, nu aveam să mai fiu în viață până când ați fi reușit să ajungeți. Știam că Domnul, prin brațul Său puternic, ar fi putut să mă vindece chiar aici, dacă aceasta era voia Lui. Mă simțeam în siguranță în privința aceasta când mă gândeam la El. Știam că putea să trimită un înger din cer, care să i se împotrivească celui care are puterea morții, adică Diavolului, și eram sigură că ar fi făcut acest lucru, dacă așa ar fi fost bine. Știam, de asemenea, că, dacă era necesar, putea să-mi sugereze anumite măsuri care să conducă la însănătoșirea mea și eram sigură că avea să facă acest lucru. În curând, m-am simțit mai bine și am putut să dorm puțin.1M 672.1

Și astfel, după cum vedeți, încă sunt un exemplu viu al milei și al credincioșiei lui Dumnezeu, atunci când El îi lasă pe copiii Săi să treacă prin necazuri. El nu găsește plăcere în a-i lăsa pe copiii oamenilor să sufere și să se întristeze; dar, uneori, necazurile și suferințele sunt necesare pentru a ne disciplina și pentru a ne ajuta să ne desprindem de pământul acesta.1M 672.2

Învață-ne să căutăm adevărata fericire,1M 672.3

Dincolo de lumea aceasta trecătoare.1M 672.4

Acum, pot spune și eu, împreună cu poetul:1M 672.5

Doamne, nu-i grija mea să hotărăsc1M 672.6

de voi muri sau voi trăi.1M 672.7

De viața-mi va fi lungă, mă voi bucura1M 672.8

că voi putea să Te ascult mai mult;1M 672.9

De va fi scurtă, de ce m-aș întrista?1M 672.10

Lumea aceasta trebuie să treacă.1M 672.11

Hristos nu mă va trece printr-un întuneric1M 672.12

mai mare decât cel prin care El a trecut-nainte.1M 672.13

Oricine intră în Împărăția Lui1M 672.14

trebuie să intre pe ușa Lui.1M 672.15

O, vino, Doamne, căci harul m-a făcut1M 673.1

să-Ți văd fața binecuvântată;1M 673.2

Și, dacă aici, pe pământ,1M 673.3

lucrarea Ta e-atât de dulce,1M 673.4

atunci, cum trebuie să fie slava Ta?1M 673.5

Îmi voi sfârși cu bucurie plânsul1M 673.6

și zilele de trudă și păcat,1M 673.7

ca să m-alătur sfinților biruitori1M 673.8

ce cântă slava lui Iehova.1M 673.9

Nu știu prea bine cum va fi atunci,1M 673.10

Ochiul credinței mi-e încețoșat,1M 673.11

Dar mi-e de-ajuns că știe Domnul tot1M 673.12

Și că voi fi cu El.1M 673.13

Baxter1M 673.14

Astă-noapte, din nou nu am putut să dorm și astăzi mă simt foarte rău. Rugați-vă să se împlinească voia lui Dumnezeu cu mine, oricare ar fi aceasta, viața sau moartea.1M 673.15

A voastră, în speranța vieții veșnice,1M 673.16

Hannah More1M 673.17

P. S. Dacă știți vreo cale prin care aș putea să ajung la voi mai curând, vă rog să îmi spuneți.1M 673.18

H. M.”1M 673.19

Ea este moartă acum, dar încă vorbește. Scrisorile ei, pe care le-am prezentat, vor fi citite cu profund interes de aceia care i-au citit necrologul, într-un număr recent al revistei Review. Ar fi putut să fie o binecuvântare pentru orice familie de păzitori ai Sabatului care i-ar fi apreciat valoarea, însă acum ea doarme. Frații noștri din Battle Creek și din împrejurimi ar fi putut să-I ofere mai mult decât un cămin primitor lui Isus, în persoana acestei femei evlavioase. Dar ocazia a trecut. Nu li s-a părut convenabil. Nu o cunoșteau. Era înaintată în vârstă și ar fi putut fi o povară. Sentimente de felul acesta au împiedicat-o să fie primită în căminele celor care pretind că sunt prieteni ai lui Isus, care așteaptă apropiata Sa venire, și au dus-o departe de cei pe care îi iubea, la cei care se împotriveau credinței ei, în partea de nord a statului Michigan, în asprimea iernii, ca să moară din cauza frigului. A murit ca o martiră a egoismului și a lăcomiei celor care pretind că sunt păzitori ai poruncilor.1M 673.20

Prin acest caz, Providența a adresat o teribilă mustrare purtării acelora care nu au vrut să o primească în casa lor pe această străină. De fapt, ea nu era o străină. I se cunoștea reputația, și totuși nu a fost primită în casă. Mulți se simt acum întristați, când se gândesc la sora More, cum a stat în Battle Creek, implorând să i se ofere un cămin alături de cei de aceeași credință cu ea, și când se gândesc la mormântul din districtul Leelenaw, unde se odihnește acum această prețioasă soră care a fost izgonită. Dumnezeu să aibă milă de cei care s-au făcut vinovați în cazul ei.1M 674.1

Sărmana soră More! Ea doarme, dar noi am făcut ce am putut. Când eram la Battle Creek, în august anul trecut, am primit prima din cele două scrisori pe care le-am prezentat, dar nu am avut bani să îi trimitem. Soțul meu a trimis vorbă în Wisconsin și în Iowa pentru bani și am primit șaptezeci de dolari ca să ne acopere cheltuielile pentru a putea participa la întâlnirile programate în statele din Vest, în septembrie anul trecut. Speram că vom avea bani să îi trimitem imediat după întoarcerea noastră din Vest, ca să-i plătim călătoria pentru a veni la noua noastră casă, în districtul Montcalm.1M 674.2

Prieteni generoși din Vest ne-au dat banii necesari; dar când am hotărât să-l însoțim pe fratele Andrews în Maine, planul acesta a fost amânat până la întoarcerea noastră. Nu ne așteptam să stăm în Est mai mult de patru săptămâni, ceea ce ne-ar fi dat timp suficient ca, la întoarcere, să trimitem după sora More și să o aducem acasă la noi înainte ca sezonul de navigație să se încheie. Iar când am decis să mai rămânem în Est câteva săptămâni în plus, față de cât stabiliserăm la început, n-am întârziat nicio clipă, ci ne-am adresat imediat câtorva frați din apropiere, recomandându-le să trimită ei după sora More și să-i asigure un adăpost până când aveam să ne întoarcem noi. Eu spun: Noi am făcut ce am putut.1M 674.3

Dar de ce trebuia să ne interesăm noi de această soră mai mult decât alții? Ce puteam să primim noi de la această misionară istovită? Nu putea să ne facă lucrul în gospodărie și nu mai aveam decât un copil căruia să-i predea lecții. Și, cu siguranță, nu puteam să așteptăm prea mult de la o persoană atât de slăbită cum era ea, care avea aproape șaizeci de ani! Nu am fi avut niciun folos de pe urma ei în mod special, ci doar pe acela de a aduce binecuvântarea lui Dumnezeu în casa noastră. Sunt multe motive pentru care frații ar fi trebuit să manifeste un mai mare interes față de cazul sorei More decât am manifestat noi. Noi nu o văzuserăm niciodată și nici nu am avut alte posibilități să îi cunoaștem trecutul, istoria, devotamentul față de cauza lui Hristos și față de oameni, decât cele pe care le-au avut toți cititorii revistei Review. Frații noștri din Battle Creek au văzut-o pe această femeie nobilă, iar unii dintre ei cunoșteau cât de cât dorințele și nevoile ei. Noi nu aveam bani ca să o ajutăm; ei aveau. Noi eram deja copleșiți de griji și aveam nevoie în casa noastră de persoane care aveau puterea și energia tinereții. Noi aveam nevoie să fim ajutați, nu să-i ajutăm pe alții. Dar majoritatea fraților din Battle Creek stau atât de bine, din punct de vedere material, încât, pentru ei, sora More nu ar fi reprezentat nici cea mai mică povară sau grijă. Ei au timp și putere și, în comparație cu noi, sunt liberi de griji.1M 675.1

Cu toate acestea, nimeni nu s-a interesat de cazul ei așa cum am făcut-o noi. Înainte de a pleca în Est, toamna trecută, eu chiar m-am adresat bisericii, în legătură cu faptul că o neglijaseră pe sora More. Am vorbit despre datoria de a acorda onoare celor care o merită; mi se părea că înțelepciunea se îndepărtase atât de mult de la cei prevăzători, încât aceștia nu mai erau capabili să aprecieze valoarea morală. Le-am spus membrilor bisericii că printre ei erau mulți care găseau suficient timp pentru diferite întruniri, pentru a cânta cu vocea și la instrumente; puteau să le dea bani artiștilor, pentru a le face portretul, sau puteau să îi cheltuie pentru a participa la distracții publice, dar nu aveau nimic de dat unei misionare istovite, care îmbrățișase cu toată inima adevărul prezent și care venise să locuiască împreună cu cei care împărtășeau aceeași credință cu ea. I-am sfătuit să se oprească și să se gândească bine la ceea ce fac și le-am propus să-și lase deoparte, pentru trei luni, instrumentele muzicale și să-și ia timp să se umilească înaintea lui Dumnezeu în cercetare de sine, în pocăință și rugăciune, până când vor înțelege ce așteaptă Domnul de la ei, cei care susțin că sunt copiii Lui. Sufletul meu este frământat de simțământul că s-a greșit față de Isus, în persoana sorei More, și am vorbit personal cu câțiva dintre ei despre aceasta.1M 675.2

Lucrul acesta nu s-a petrecut într-un colț, pe ascuns. Și totuși, în ciuda faptului că situația aceasta a fost făcută publică și a fost urmată de o lucrare mare și bună în biserica din Battle Creek, nu s-a făcut niciun efort din partea bisericii pentru a repara trecutul, aducând-o pe sora More înapoi. Și cineva, soția unuia dintre pastorii noștri, a afirmat după aceea: „Nu înțeleg de ce era nevoie ca fratele și sora White să facă atâta zarvă în legătură cu sora More. Cred că ei nu înțeleg cazul”. Era adevărat, noi nu înțelegeam cazul. Acesta era cu mult mai grav decât credeam noi atunci. Dacă l-am fi înțeles pe deplin, nu am fi plecat din Battle Creek, până când nu i-am fi arătat clar bisericii de acolo păcatul pe care îl comisese, îngăduind ca ea să plece așa cum plecase, și până când nu s-ar fi luat măsuri hotărâte ca ea să fie chemată înapoi.1M 676.1

Un membru al bisericii de acolo, vorbind despre felul în care plecase sora More, a mărturisit încă de atunci că „nimeni nu simte acum că ar trebui să-și asume responsabilitatea acestui caz. Fratele White s-a ocupat întotdeauna de lucrurile acestea”. Da, într-adevăr, el s-a ocupat. Îi lua în casa lui până când fiecare scaun și fiecare pat erau ocupate, iar apoi mergea pe la frați să-i roage să-i primească pe cei pe care el nu-i mai putea găzdui. Dacă aceștia aveau nevoie de bani, le dădea și îi îndemna și pe alții să-i urmeze exemplul. Trebuie să existe și alți oameni în Battle Creek care să facă ce a făcut el; altfel, blestemul lui Dumnezeu se va abate asupra acestei biserici. Nu numai un om, ci sunt cincizeci care pot să facă ceea ce a făcut el, într-o măsură mai mare sau mai mică.1M 676.2

Ni s-a spus că trebuie să ne întoarcem la Battle Creek. Nu suntem pregătiți să facem acest lucru. Probabil că aceasta nu va fi niciodată datoria noastră. Am stat acolo sub grele poveri, până când nu am mai putut îndura. Dumnezeu va avea acolo bărbați și femei care să împartă între ei aceste poveri. Pentru cei care se mută la Battle Creek, care acceptă funcții acolo, dar care nu sunt gata să se implice în acest fel de lucrare, ar fi de o mie de ori mai bine să fie în altă parte. Sunt și oameni care văd și simt și care sunt bucuroși să-I facă bine lui Isus în persoana sfinților Săi. Faceți-le loc să lucreze. Lăsați-i pe aceia care nu pot face acest lucru să meargă acolo unde nu vor mai sta în calea lucrării lui Dumnezeu.1M 676.3

Lucrul acesta este valabil în special în dreptul celor care se află la conducerea lucrării. Dacă ei nu merg bine, nimic nu merge bine. Cu cât este mai mare responsabilitatea, cu atât este mai mare și ruina, în cazul necredincioșiei. Dacă frații de la conducere nu își îndeplinesc datoria cu credincioșie, nici cei pe care ei îi conduc nu și-o vor îndeplini pe a lor. Cei care se află la conducerea lucrării din Battle Creek trebuie să fie exemple pentru turma de pretutindeni. Dacă vor face acest lucru, vor avea o mare răsplată. Dacă nu îl vor face, dar vor continua să accepte astfel de slujbe, vor avea de dat socoteală într-un mod teribil.1M 677.1

Noi am făcut ceea ce am putut. Dacă am fi avut mijloace la dispoziția noastră în vara și în toamna trecută, sora Moore ar fi fost acum cu noi. Atunci când am aflat situația reală în care ne aflam, așa cum am prezentat-o în Mărturia nr. 13, amândoi am tratat lucrurile cu ușurință și am spus că nu vrem să ne asumăm responsabilitatea banilor. Dar am greșit. Dumnezeu vrea ca noi să dispunem de mijloace cu ajutorul cărora să putem, ca și în trecut, să ajutăm acolo unde este nevoie. Satana vrea să ne lege mâinile în această privință și să-i determine și pe alții să fie nepăsători, insensibili și zgârciți, astfel încât să poată conduce la lucruri teribile, ca în cazul sorei More.1M 677.2

Vedem în jurul nostru oameni neglijați de societate, precum văduve, orfani, săraci demni și pastori aflați în mari lipsuri, și multe ocazii de a folosi banii spre slava lui Dumnezeu, pentru înaintarea cauzei Sale și pentru alinarea sfinților care trec prin suferințe, și eu doresc să am bani pe care să îi folosesc pentru Dumnezeu. Experiența de aproape un sfert de secol, în care am călătorit mult și am văzut starea în care se află cei care au nevoie de ajutor, ne califică să folosim în mod judicios banii Domnului nostru. Mi-am cumpărat singură articolele necesare scrisului, mi-am plătit singură taxele poștale și am petrecut mult timp din viața mea scriind pentru binele altora; și tot ce am primit din această lucrare, care m-a obosit îngrozitor, nu ar putea plăti nici a zecea parte din ceea ce am cheltuit pe taxele poștale. Atunci când mi s-au oferit bani, i-am refuzat sau i-am direcționat către obiective caritabile precum Asociația de Publicații (editura Publishing Association). Nu voi mai proceda astfel. Îmi voi îndeplini datoria ca și până acum, dar nu îmi mai este teamă să primesc bani pe care să îi folosesc pentru Domnul. Acest caz, al sorei More, m-a trezit cu totul la realitate, să văd lucrarea prin care Satana vrea să ne priveze de mijloace.1M 677.3

Sărmana soră More! Când am auzit că a murit, soțul meu s-a simțit îngrozitor. Amândoi am avut simțământul că o mamă iubită, după a cărei companie tânjeau inimile noastre, nu mai era. Unii ar putea spune: Dacă am fi fost noi în locul celor care au cunoscut dorințele și nevoile cu care se confrunta această soră, nu am fi făcut ce au făcut ei. Eu sper să nu ajungeți niciodată în situația de a simți mustrările de conștiință pe care cu siguranță că le simt unii dintre cei care au fost atât de interesați de propriile afaceri, încât nu au fost dispuși să poarte nicio responsabilitate în cazul ei. Fie ca Dumnezeu să Se îndure de aceia care se tem atât de mult că vor fi înșelați, încât trec nepăsători pe lângă o slujitoare demnă a lui Hristos, care a dat dovadă de sacrificiu de sine. Această neglijență a fost motivată astfel: Am fost de atâtea ori înșelați, încât acum ne temem de străini. Oare ne-a învățat Domnul nostru sau ucenicii Săi să fim foarte prudenți și să nu îi ajutăm pe străini, ca nu cumva să se întâmple să greșim și să fim înșelați, ajungând să purtăm de grijă unei persoane care nu merită acest lucru?1M 678.1

Pavel îi îndemna pe evrei: „Stăruiți în dragoste frățească”. Nu vă amăgiți singuri cu gândul că va fi un timp când să nu mai fie nevoie de acest îndemn; când dragostea frățească va trebui să înceteze. El continuă: „Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, i-au găzduit, fără să știe, pe îngeri”. Citiți vă rog Matei 25,31 și în continuare. Citiți acest pasaj, frații mei, la următoarele voastre altare familiale, de dimineață sau de seară. Faptele bune făcute de cei care vor fi primiți în Împărăție au fost făcute pentru Hristos, în persoana celor din poporul Său care trec prin necazuri și prin suferințe. Cei care au făcut aceste fapte bune nu au considerat că au făcut ceva pentru Hristos. Ei nu și-au făcut decât datoria, față de oamenii aflați în suferință. Cei de la stânga nu și-au dat seama că, neglijând să împlinească nevoile celor care fac parte din poporul Său, ei au refuzat, de fapt, să facă ceva pentru Domnul Hristos. Dar neglijența lor a fost față de Isus, în persoana sfinților Săi, și pentru această neglijență vor merge în pedeapsa veșnică. Și un aspect important al neglijenței lor a fost acesta: „Am fost străin și nu M-ați primit”.1M 678.2

Aceste lucruri nu sunt valabile doar în dreptul bisericii din Battle Creek. Sunt profund întristată de egoismul care se manifestă pretutindeni între păzitorii Sabatului. Domnul Hristos S-a dus să pregătească locașuri veșnice pentru noi; și atunci, vom refuza noi să Îl primim în casele noastre pentru doar câteva zile, în persoana sfinților care pribegesc? El Și-a părăsit căminul plin de slavă, maiestatea și poziția Sa înaltă, pentru a-l salva pe omul pierdut. S-a făcut sărac pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să putem fi bogați. S-a supus insultelor și batjocurilor, ca să-l poată înălța pe om și să-i asigure un cămin la fel de neasemuit în frumusețe și în statornicie cum este tronul lui Dumnezeu. Cei care, în final, vor birui și vor sta cu Domnul Hristos pe tronul Său vor urma exemplul lui Isus și vor alege de bunăvoie și cu bucurie să facă sacrificii pentru El, în persoana sfinților Săi. Cei care nu aleg să facă acest lucru de bunăvoie vor merge în pedeapsa veșnică.1M 679.1

Cum să gătim sănătos1M 679.2

În ultimele șapte luni, nu am fost acasă decât patru săptămâni. În călătoriile noastre, am stat la multe mese, din Iowa până în Maine. Unii dintre cei pe care i-am vizitat aplică, în totalitate, în viața lor, lumina pe care o au. Alții, care au avut aceleași posibilități de a învăța cum să trăiască sănătos și bine, de-abia au făcut primii pași pe calea reformei. Vă vor spune că ei nu știu să gătească în felul acesta. Dar, în această privință, a preparării mâncării, nu au nicio scuză, deoarece în cartea How to Live (Cum să trăim) sunt date multe rețete excelente, iar această carte este la îndemâna tuturor. Nu spun că sistemul de gătit prezentat în această carte este perfect. Este posibil ca, în curând, să pot pregăti o lucrare mică, mai după inima mea, în anumite privințe. Dar cartea How to Live ne învață un stil de gătit incomparabil avansat, față de ceea ce întâlnește adesea călătorul, chiar în casele unora dintre adventiștii de ziua a șaptea.1M 679.3

Mulți nu consideră că aspectul acesta ține de datorie și, de aceea, nu încearcă să prepare hrana corespunzător. Aceasta poate fi pregătită într-un mod simplu, sănătos, ușor, fără să se folosească untură, unt sau carne. Priceperea trebuie îmbinată cu simplitatea. Pentru a putea face acest lucru, femeile trebuie să citească și apoi, cu răbdare, să pună în practică ceea ce au citit. Multe au de suferit, pentru că nu se obosesc să facă astfel. Unora ca acestea le spun: Este timpul să vă treziți energiile adormite și să citiți. Învățați cum să gătiți simplu, și totuși într-un mod care să asigure hrana cea mai gustoasă și mai sănătoasă.1M 680.1

Deoarece este greșit să gătim doar pentru a ne mulțumi gustul sau pentru a ne satisface apetitul, nimeni nu ar trebui să cultive ideea că o dietă săracă este potrivită. Mulți sunt slăbiți din cauza bolii și au nevoie de o alimentație hrănitoare, bogată. De multe ori, găsim pâine graham grea, acră și necoaptă bine. Lucrul acesta se datorează lipsei de interes pentru a învăța și de grijă pentru a ne împlini importanta datorie de a pregăti mâncarea. În unele case, găsim biscuiți sau pesmeți moi, din cocă uscată, nu coaptă, și alte lucruri de felul acesta. Și bucătăresele ne spun că se descurcă foarte bine cu vechiul stil de gătit; dar adevărul este că familiilor lor nu le place pâinea graham și că ar prefera să moară de foame, decât să trăiască în felul acesta.1M 680.2

Mi-am spus în sinea mea: Nu mă mir deloc de lucrul acesta. Felul în care pregătiți mâncarea o face să fie atât de lipsită de gust. Consumarea unei asemenea hrane cu siguranță te îmbolnăvește de indigestie. Aceste bucătărese nepricepute și cei care le consumă mâncarea vă vor spune cu gravitate că reforma sănătății dezaprobă acest lucru. Stomacul nu are puterea de a transforma pâinea grea (necrescută), acră, în pâine bună. Această pâine nesănătoasă va transforma un stomac sănătos într-unul bolnav. Cei care consumă o astfel de mâncare știu că puterea le scade. Oare să nu existe o cauză? Unele dintre aceste persoane se autointitulează reformatori ai sănătății, dar nu sunt. Ele nu știu cum să gătească. Prepară prăjituri de casă, cartofi și pâine graham și apoi o iau de la început, fără nicio variație, iar organismul nu este întărit. Ele par a gândi că ar fi o pierdere de vreme să încerce să dobândească o experiență completă în pregătirea unei hrane sănătoase și gustoase. Unii cred că ceea ce mănâncă este pierdut și că orice ar îndesa în stomac pentru a-l umple le va face la fel de bine ca și hrana preparată cu efort și cu grijă. Este important să dăm gust și savoare hranei pe care o pregătim. Dacă nu putem face acest lucru, ci mâncăm mecanic, nu ne vom hrăni și nici nu ne vom dezvolta la fel de bine ca atunci când ne bucurăm de mâncarea pe care o introducem în stomac. Noi suntem construiți din ceea ce mâncăm. Pentru a avea un sânge de bună calitate, trebuie să ne asigurăm alimente de bună calitate și pregătite în mod potrivit.1M 680.3

Este o datorie religioasă ca persoanele care gătesc să învețe cum să pregătească o mâncare sănătoasă în moduri variate, astfel încât aceasta să poată fi mâncată cu bucurie. Mamele trebuie să-și învețe copiii cum să gătească. Care altă ramură a educației unei tinere poate fi la fel de importantă ca aceasta? Alimentația are o strânsă legătură cu viața. Mâncarea săracă, insuficientă și prost gătită are un efect dăunător asupra sângelui, slăbind organele care îl produc. Este esențial ca arta de a găti să fie considerată una dintre cele mai importante ramuri ale educației. Nu sunt prea multe bucătărese bune. Tinerele consideră că este umilitor pentru o gospodină să devină bucătăreasă. Dar nu este adevărat. Ele nu privesc subiectul acesta dintr-o perspectivă corectă. A ști cum să pregătești o hrană sănătoasă, și mai ales pâine, nu este o știință de mică valoare sau lipsită de importanță.1M 681.1

În multe familii, întâlnim persoane dispeptice și motivul este, adesea, o pâine nesănătoasă. Stăpâna casei hotărăște că aceasta nu trebuie să fie aruncată, iar membrii familiei o mănâncă. Oare așa ar trebui să procedăm cu pâinea care nu este bună? Să o introducem în stomac, pentru a fi transformată în sânge? Are stomacul capacitatea de a transforma pâinea acră în pâine dulce? Pâinea nedospită, în pâine crescută bine? Pâinea mucegăită, în pâine proaspătă?1M 681.2

Mamele neglijează această ramură a educației fiicelor lor. Ele poartă toată povara grijilor și a trudei și se istovesc repede, în timp ce fiica este scuzată și lăsată să facă vizite, să croșeteze sau să-și satisfacă propriile plăceri. Aceasta este o dragoste greșit înțeleasă, o bunătate greșit înțeleasă. Mama îi face astfel fiicei un rău care, adesea, va avea efecte toată viața. La vârsta când aceasta ar trebui să fie în stare să poarte o parte din poverile vieții, ea nu este pregătită să facă acest lucru. Aceste tinere nu își vor asuma griji și poveri. Ele vor să aibă o viață ușoară, se sustrag de la responsabilități, în timp ce mama este apăsată de povara grijilor așa cum este căruța de snopii de grâu. Fiica nu vrea să fie rea și egoistă, dar, dacă nu ar fi nepăsătoare și neatentă, ar observa privirea obosită și expresia de durere de pe chipul mamei și ar căuta să-și facă și ea partea în purtarea unei părți mai grele din povară, pentru a o ușura pe a mamei, care, dacă nu va fi eliberată de griji, va ajunge pe patul de suferință și poate chiar de moarte.1M 681.3

De ce sunt mamele atât de oarbe și de neglijente în educarea fiicelor lor? Am fost mâhnită, în timp ce vizitam diferite familii, să văd că mama purta greutatea poverii, în timp ce fiica, veselă, sănătoasă și plină de putere, nu simțea nicio grijă, nicio povară.1M 682.1

Atunci când se organizează întruniri mari și familiile sunt împovărate de oaspeți, am văzut cum mama poartă povara, cu toate grijile asupra ei, în timp ce fiicele stau și flecăresc cu prieteni de vârsta lor, bucurându-se de vizitatori. Lucrurile acestea mi se par atât de greșite, încât de-abia mă pot abține să nu mă adresez acestor tinere nechibzuite și nepăsătoare și să le spun să se ducă să muncească. Eliberați-o de poveri pe mama obosită. Lăsați-o și pe ea să stea în salon și îndemnați-o să se odihnească și să se bucure de societatea prietenelor ei.1M 682.2

Dar nu numai fiicele sunt de condamnat în această privință. Greșeala este a mamei. Ea nu le-a învățat, cu răbdare, pe fiicele ei cum să gătească. Știe că acestora le lipsesc cunoștințele în domeniul preparării mâncării și, de aceea, ia toată munca asupra ei. Ea trebuie să se ocupe de toate lucrurile care necesită grijă, chibzuință și atenție. Tinerele trebuie să fie bine instruite în privința gătitului. Indiferent de situația materială și socială pe care o au, aceste cunoștințe pot fi puse în practică. Este o ramură a educației care are o influență directă asupra vieții omenești, în special asupra vieții acelora care le sunt cei mai dragi. Multe soții și mame care nu au avut parte de o educație corectă și cărora le lipsește priceperea în materie de gătit vin zilnic în fața familiilor lor cu o hrană prost preparată, care le distruge, încet dar sigur, organele digestive, producând un sânge de proastă calitate, determinând adesea crize acute ale unor boli inflamatoare și ducând la o moarte prematură. Mulți au murit pentru că au mâncat pâine grea, acră. Mi-a fost povestit un caz, al unei fete angajate, care, într-o ocazie, a făcut pâine nedospită bine, care era acră. Ca să scape de ea și să ascundă greșeala, ea a aruncat pâinea la cei doi porci, foarte mari, care erau ținuți la îngrășat. A doua zi dimineața, gospodarul l-a găsit pe unul dintre porci mort și, uitându-se în troacă, a găsit bucăți din această pâine nedospită bine. A întrebat și atunci fata a recunoscut ce făcuse. Nu s-a gândit nicio clipă că pâinea aceea va avea un astfel de efect asupra porcului. Dacă pâinea nedospită bine, acră, poate ucide un porc, un animal care poate devora șerpi cu clopoței și aproape orice lucru scârbos, ce efect va avea ea asupra unui organ atât de sensibil, cum este stomacul omului?1M 682.3

Este o datorie religioasă pentru orice fată sau femeie creștină să învețe imediat cum să facă o pâine bună, dulce, bine crescută, din făină necernută. Mamele trebuie să-și ia fiicele cu ele în bucătărie, încă de când acestea sunt mici, și să le învețe arta de a găti. Mama nu se poate aștepta ca fiicele ei să înțeleagă tainele gospodăriei fără să fie educate în această privință. Ea trebuie să le învețe cu răbdare și cu iubire și să facă astfel, încât munca să fie cât mai plăcută cu putință, printr-o dispoziție veselă și prin cuvinte încurajatoare, de aprobare. Dacă fiica greșește o dată, de două ori, de trei ori, să nu o certe. Deja descurajarea își face lucrarea și o ispitește să spună: „N-are niciun rost să mai încerc; oricum nu pot”. Nu este deloc momentul potrivit pentru critică. Voința slăbește. Ea are nevoie de impulsul unor cuvinte de încurajare și de speranță, precum: „Nu contează că greșești. De-abia acum înveți și te poți aștepta să mai faci și boacăne. Încearcă din nou. Gândește-te la ceea ce faci. Fii atentă și, cu siguranță, vei reuși”.1M 683.1

Multe mame nu realizează importanța acestei ramuri a educației și, decât să-și asume deranjul și grija instruirii propriilor copii și decât să le suporte greșelile și eșecurile, în timp ce aceștia învață, preferă să facă ele totul. Iar atunci când fiicele lor încearcă singure și greșesc, ele le gonesc, spunându-le: „N-are niciun rost; tu nu poți face lucrul acesta sau celălalt. Mai mult mă încurci și îmi faci necazuri, decât să mă ajuți”.1M 684.1

Astfel sunt respinse cele dintâi eforturi ale celei care vrea să învețe, iar primul eșec îi slăbește atât de mult interesul și zelul de a învăța, încât îi va fi teamă să mai încerce și își va propune să coasă, să tricoteze, să deretice — orice altceva, doar să nu gătească. Aici, mama a greșit mult. Ea ar fi trebuit să o învețe cu răbdare că, prin practică, va putea să obțină o experiență care va îndepărta stângăcia și va remedia mișcările neîndemânatice ale gospodinei lipsite de experiență. Aici voi adăuga câteva fragmente extrase din Mărturia nr. 10, publicată în 1864:1M 684.2

„Copiii care au fost răsfățați și alintați așteaptă întotdeauna acest lucru; iar dacă așteptările nu le sunt împlinite, ei sunt dezamăgiți și descurajați. Această atitudine se va vedea pe tot parcursul vieții lor: vor fi neajutorați, așteptând întotdeauna ca ceilalți să-i ajute, să le facă favoruri și să cedeze în fața lor. Iar dacă cineva li se împotrivește, chiar și după ce au crescut și au ajuns adulți, ei se consideră nedreptățiți și abuzați; în felul acesta, ei își urmează cu greu drumul prin viață, de-abia fiind în stare să-și poarte propria povară, adesea murmurând și necăjindu-se, pentru că nu este totul așa cum vor ei.1M 684.3

Părinții greșiți îi învață pe copiii lor lecții care se vor dovedi spre ruina acestora și, totodată, seamănă spini pentru propriile lor picioare. Ei cred că, satisfăcând dorințele copiilor lor și lăsându-i să-și urmeze propriile înclinații, le vor câștiga dragostea. Ce greșeală! Copiii tratați cu o astfel de indulgență cresc fără să învețe să-și stăpânească dorințele și să-și supună înclinațiile, egoiști, exigenți și aroganți, un blestem pentru ei înșiși și pentru toți cei din jurul lor. Într-o mare măsură, părinții țin în mâinile lor fericirea viitoare a copiilor lor. Asupra lor stă responsabilitatea importantei lucrări de formare a caracterelor acestor copii. Învățăturile primite în copilărie îi vor urmări pe aceștia întreaga viață. Părinții seamănă sămânța care va încolți și va aduce roade fie spre bine, fie spre rău. Ei își pot pregăti fiii și fiicele să fie fericiți sau să fie nenorociți.1M 684.4

Copiii trebuie să fie învățați încă de când sunt mici să fie folositori, să se ajute singuri și să-i ajute și pe alții. Multe fiice ale acestui veac pot, fără nicio mustrare de conștiință, să-și vadă mamele trudind, pregătind mâncarea, spălând sau călcând rufele, în timp ce ele stau liniștite în salon și citesc povești, tricotează, croșetează sau brodează. Inimile lor sunt la fel de insensibile ca o piatră. Dar unde își are originea acest rău? Cine sunt, de obicei, cei mai vinovați în astfel de cazuri? Sărmanii părinți, care s-au amăgit singuri. Ei pierd din vedere binele viitor al copiilor lor și, în afecțiunea lor greșit înțeleasă, îi lasă să se complacă în lenevire sau să facă lucruri neînsemnate, care nu cer din partea lor niciun exercițiu al minții sau al mușchilor, și apoi le caută scuze fiicelor lor că sunt plăpânde și bolnăvicioase. Ce le-a făcut să fie astfel? În multe cazuri, modul în care au procedat părinții lor. O măsură suficientă de mișcare fizică în gospodărie ar face bine atât minții, cât și corpului. Dar copiii sunt privați de aceasta din cauza unor idei greșite, până când ajung să aibă aversiune față de muncă. Li se pare dezagreabilă și nu se potrivește ideilor lor despre rafinament. Este considerat a fi nedemn pentru o doamnă și chiar un semn de inferioritate să spele vase, să calce sau să spele rufe. Aceasta este educația la modă pe care o primesc copiii, în acest veac nefericit.1M 685.1

Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie condus de principii mai înalte decât cele după care sunt conduși oamenii lumești, care caută să-și măsoare comportamentul după modă. Părinții temători de Dumnezeu trebuie să-și educe copiii pentru o viață folositoare. ... Pregătiți-i să poarte poveri încă de când sunt mici. Dacă nu au fost obișnuiți să lucreze, copiii voștri vor obosi și se vor plictisi repede. Se vor plânge de dureri de spate, de dureri de umeri, de mâini și picioare obosite; iar voi veți fi în pericol ca, din simpatie față de ei, mai degrabă să faceți voi înșivă acea lucrare, decât să-i vedeți suferind puțin. La început, așezați asupra copiilor o povară ușoară, iar apoi creșteți-o câte puțin în fiecare zi, până când vor fi în stare să muncească suficient, fără să obosească prea mult. Principala cauză a durerilor de spate și de umeri în rândul copiilor este lipsa de activitate.1M 685.2

Mamele trebuie să-și ia fiicele cu ele în bucătărie și să le educe cu răbdare. Sănătatea lor va avea de beneficiat prin acest fel de muncă, mușchii lor vor dobândi vigoare și tărie, iar gândurile lor vor fi mai înălțătoare și mai nobile la sfârșitul zilei. Poate că vor fi obosite, dar cât de dulce este odihna, după o măsură corespunzătoare de muncă! Somnul, dulcele regenerator al naturii, înviorează corpul obosit și îl pregătește pentru datoriile zilei următoare. Nu îi lăsați pe copiii voștri să creadă că nu contează dacă muncesc sau nu. Învățați-i că este nevoie de ajutorul lor, că timpul lor este prețios și că voi vă bazați pe munca lor.”1M 686.1