Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii I - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Lucrarea din Vest

    Am văzut că oameni de valoare au acceptat adevărul în Vest și că aceștia vor fi în viitor stâlpii lucrării de acolo. Atunci când își vor putea aranja afacerile vremelnice astfel încât să poată folosi o parte din banii pe care îi au, ei își vor face partea în susținerea lucrării. Am văzut, de asemenea, că unii ar fi dispuși să primească adevărul care le-a fost adus datorită dărniciei fraților lor din Est, fără să-i coste nimic. Frații din Vest trebuie să se trezească și să susțină ei înșiși cheltuielile lucrării în statele lor. Dumnezeu cere lucrul acesta din mâinile lor și ei trebuie să considere un privilegiu să facă astfel. Domnul îi va pune la probă; îi va încerca, să vadă dacă vor renunța la dragostea lor pentru lume și dacă își vor desăvârși credința prin fapte.1M 252.1

    Am văzut că mâna lui Dumnezeu este întinsă pentru a aduna sufletele din Vest. El cheamă bărbați care pot să-i învețe pe alții adevărul și a căror datorie va fi aceea de a duce solia în câmpuri noi. Am văzut că, dacă cei care s-au mutat din Est în Vest și au îndurat dificultățile stabilirii într-o regiune nouă vor înțelege și vor primi adevărul prezent, ei vor dovedi o perseverență și o hotărâre, în ceea ce privește adevărul, pe măsura acelora pe care le-au dovedit în a-și asigura bogățiile vremelnice și se vor angaja cu tot atâta însuflețire în lucrarea de înaintare a adevărului. Dacă acest zel lipsește, înseamnă că adevărul încă nu exercită asupra lor acea influență mântuitoare, sfințitoare.1M 252.2

    Atenția mi-a fost îndreptată către o întâlnire, ținută cu ceva timp în urmă, în _____. Fratele P a simțit povara lucrării, dar R a manifestat un spirit de împotrivire. Mărturia lui nu a fost în armonie cu lucrarea lui Dumnezeu, astfel că le-a produs întristare și apăsare celor care lucrau pentru înaintarea ei. Dar ar fi fost mai bine pentru lucrare ca el să fi fost îngăduit mai mult și frații să fi răbdat confuzia pe care el a generat-o. Am văzut că fratele P s-a purtat neînțelept în cazul lui. De acest lucru au profitat R și dușmanii credinței noastre. Fratele P ar fi trebuit să aștepte până când caracterul religios al lui R s-ar fi dezvoltat pe deplin. În curând, el fie s-ar fi unit cu poporul rămășiței lui Dumnezeu, fie s-ar fi dat deoparte. Dar R s-a bucurat de simpatie datorită vârstei sale. El s-a împărtășit de spiritul grupării „Messenger” și întreaga lui purtare a fost întunecată de acesta. Soția lui este condusă de un spirit nervos, înverșunat, și a dat dovadă de mult zel în răspândirea unor rapoarte false. Ea joacă față de soțul ei rolul pe care l-a jucat Izabela față de Ahab și îl incită să lupte împotriva slujitorilor lui Dumnezeu care dau o mărturie clară.1M 252.3

    Influența lor în Est a fost în mod hotărât împotriva spiritului adevărului și împotriva celor care și-au dedicat viața în slujba înaintării lui. Există în Est o categorie de oameni care susțin a crede adevărul, dar care nutresc sentimente ascunse de nemulțumire față de cei care poartă povara acestei lucrări. Adevăratele sentimente ale acestora nu vor ieși la iveală decât atunci când se va ridica o împotrivire față de lucrarea lui Dumnezeu, și atunci ei își vor da pe față adevăratul caracter. Oamenii de felul acesta sunt gata să primească, să încurajeze și să răspândească rapoarte care nu se bazează pe nimic adevărat, pentru a distruge influența celor care sunt angajați în această lucrare. Toți aceia care vor să se retragă din corpul credincioșilor vor avea ocazia să o facă. Va apărea ceva care să îi pună la probă pe toți. Timpul cernerii este chiar în fața noastră. Cei care sunt invidioși și găsesc mereu greșeli la alții, care caută răul, vor fi cernuți. Ei urăsc mustrarea și disprețuiesc orice corectare a purtării lor. Cei care iubesc spiritul soliei îngerului al treilea nu pot avea nicio legătură cu R și cu soția lui.1M 253.1

    Răspuns la o întrebare1M 253.2

    Adeseori, cei care cad sub influența dușmanilor mei pun această întrebare: „A devenit sora White mândră? Am auzit că a purtat o boneta plină de panglici și de funde”.1M 253.3

    Eu sper că nu am devenit mândră. Felul meu de a mă îmbrăca este același pe care l-am avut în ultimii ani. Sunt împotriva crinolinelor și a purtării de panglici și de funde inutile. Am purtat o bonetă din catifea timp de doi ani, fără să-i schimb șireturile, cu excepția faptului că le-am spălat cu apă și săpun. I-am pus întărituri noi aceleiași bonete și o voi purta și iarna aceasta. Eu cred că păzitorii Sabatului trebuie să se îmbrace simplu și să practice economia în îmbrăcăminte. Cei care vor să vorbească, vor vorbi chiar și fără să le dăm vreo ocazie să o facă. Nu mă aștept să satisfac toate gusturile în ceea ce privește îmbrăcămintea, dar cred că este datoria mea să port haine rezistente, să mă îmbrac îngrijit și curat, după gustul meu, dacă lucrul acesta nu vine în contradicție cu Cuvântul lui Dumnezeu.1M 253.4

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents