Să umblăm în lumină

Mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu rămâne prea mult sub nor. Nu este voia Lui ca ei să trăiască în necredință. Isus este lumină și în El nu este deloc întuneric. Copiii Lui sunt copii ai luminii. Ei sunt reînnoiți după chipul Său și sunt chemați din întuneric la lumina Sa minunată. El este Lumina lumii și la fel sunt și cei care Îl urmează. Ei nu vor umbla în întuneric, ci vor avea lumina vieții. Cu cât cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu se străduiesc mai mult să-L copieze pe Hristos, cu atât mai stăruitor vor fi urmăriți de vrăjmașul; dar apropierea lor de Hristos le va da putere să reziste eforturilor dușmanului nostru înverșunat de a-i îndepărta de Hristos.1M 405.2

Mi s-a arătat că ne-am comparat prea mult unul cu celălalt, luându-ne drept model muritori supuși greșelii, când noi avem un Model sigur, care nu greșește niciodată. Noi nu ar trebui să ne comparăm cu lumea, nici cu opiniile oamenilor și nici cu starea în care ne aflam înainte de a primi adevărul. Ci credința noastră și poziția noastră în lume, așa cum sunt ele acum, trebuie să fie comparate cu ceea ce ar fi putut să fie, dacă viața noastră ar fi fost îndreptată mereu înainte și în sus, de când am declarat prima dată că suntem urmași ai lui Hristos. Aceasta este singura comparație sigură care poate fi făcută. Cu oricare alta ne vom înșela singuri. Dacă starea spirituală și caracterul moral al celor care constituie poporul lui Dumnezeu nu sunt în concordanță cu binecuvântările, cu privilegiile și cu lumina care le-au fost oferite, ei sunt cântăriți în balanță și îngerii scriu în dreptul lor: PREA UȘOR.1M 406.1

Pentru unii, adevărata lor stare pare să fie ceva ce le este ascuns. Ei văd adevărul, dar nu își dau seama de importanța sau de cerințele lui. Aud adevărul, dar nu îl înțeleg pe deplin, pentru că nu-și conformează viața după el și, de aceea, nu sunt sfințiți prin ascultarea de el. Și totuși ei rămân la fel de indiferenți și de mulțumiți ca și când stâlpul de nor, ziua, și stâlpul de foc, noaptea, ar merge înaintea lor, ca semn al favorii lui Dumnezeu. Ei pretind că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar prin faptele lor Îl tăgăduiesc. Se consideră a fi poporul Său ales, deosebit, dar prezența și puterea Sa mântuitoare se manifestă rareori în mijlocul lor. Cât de mare este întunericul unora ca aceștia! Și, cu toate acestea, ei nu știu. Lumina strălucește, dar ei nu o înțeleg. Nu există amăgire mai mare pentru mintea omenească, decât aceea care îi face pe oameni să creadă că sunt bine, că Dumnezeu le acceptă faptele, când ei, de fapt, păcătuiesc împotriva Lui. Ei confundă ceea ce este doar o formă de evlavie cu spiritul și cu puterea adevăratei evlavii. Ei cred că sunt bogați și că nu duc lipsă de nimic, când, în realitate, sunt săraci, nenorociți, orbi și goi și duc lipsă de toate.1M 406.2

Sunt unii care susțin că sunt urmașii lui Hristos, dar nu depun niciun efort pentru lucrurile spirituale. În orice acțiune lumească, ei depun eforturi și dau dovadă de ambiție pentru a-și atinge obiectivul și pentru a-și împlini dorința; dar în planurile legate de viața veșnică, atunci când este totul în joc și când fericirea lor veșnică depinde de reușita lor, ei acționează cu la fel de multă indiferență ca și când nu ar fi niște ființe cu discernământ moral, ca și când altcineva ar duce lupta vieții în locul lor și ei nu ar avea altceva de făcut decât să aștepte rezultatul. O, ce nebunie! Ce nechibzuință! Dacă toți ar da dovadă măcar de aceeași ambiție, de același zel și de aceeași stăruință pentru viața veșnică de care dau dovadă pentru preocupările lor lumești, atunci ar fi biruitori. Am văzut că fiecare trebuie să aibă o experiență personală, fiecare trebuie să-și îndeplinească bine și cu credincioșie partea care îi revine în lupta vieții. Satana urmărește orice ocazie favorabilă atunci când noi nu suntem atenți, pentru a ne lipsi de virtuțile atât de prețioase, astfel că vom avea de dus o luptă aspră cu puterile întunericului pentru a păstra sau pentru a recâștiga un dar ceresc dacă, prin lipsă de veghere, îl pierdem.1M 407.1

Dar mi-a fost arătat că este privilegiul creștinilor să primească de la Dumnezeu putere, ca să păstreze orice dar prețios. Cerul ascultă rugăciunea stăruitoare și eficientă. Atunci când slujitorii lui Hristos iau scutul credinței, ca să se apere, și sabia Duhului, ca să ducă lupta, în tabăra dușmanului este pericol și trebuie să se întreprindă ceva. Persecuția și ocara de-abia așteaptă să treacă la acțiune împotriva acelora care sunt înzestrați cu putere de sus. Atunci când adevărul, în simplitatea și în puterea lui, va domni în mijlocul celor credincioși și și va fi înălțat ca mărturie împotriva spiritului lumii, atunci va fi evident că nu există nicio legătură între Hristos și Belial. Ucenicii lui Hristos trebuie să reflecte viața și spiritul Învățătorului lor.1M 407.2

Atât în fața celor tineri, cât și în fața celor vârstnici, stă o luptă, un război. Ei nu trebuie să ațipească nicio clipă. Un dușman viclean este permanent la pândă ca să-i abată din cale și să-i învingă. Cei care cred adevărul prezent trebuie să fie la fel de vigilenți ca și dușmanul lor și să manifeste înțelepciune în a i se împotrivi lui Satana. Vor face ei acest lucru? Vor da dovadă de stăruință în această luptă? Vor avea grijă să se îndepărteze de orice nedreptate? Hristos este tăgăduit în multe feluri. Îl putem tăgădui vorbind contrar adevărului, vorbindu-i pe alții de rău, prin glume nesăbuite sau prin cuvinte nefolositoare. În aceste lucruri noi dăm dovadă de lipsă de pricepere și de înțelepciune. Ne lipsim singuri de putere; eforturile noastre sunt prea slabe ca să se poată împotrivi marelui nostru vrăjmaș, astfel că suntem înfrânți. „Din prisosul inimii vorbește gura” și prin lipsa noastră de veghere noi dăm mărturie că Hristos nu este în noi. Cei care ezită să I se consacre lui Dumnezeu fără rezerve sunt slabi urmași ai lui Hristos. Ei Îl urmează la o distanță atât de mare, încât jumătate din timp nici nu știu cu adevărat dacă pășesc pe urmele Lui sau pe urmele marelui lor vrăjmaș. De ce oare suntem atât de înceți în a renunța la interesul nostru pentru lucrurile acestei lumi și a trece de partea lui Hristos? De ce am dori să păstrăm prietenia dușmanilor Domnului nostru, să urmăm obiceiurile lor și să ne lăsăm conduși de părerile lor? Trebuie să aibă loc o predare totală, fără rezerve, față de Dumnezeu, o părăsire și o întoarcere de la iubirea pentru lume și pentru lucrurile pământești; altfel, nu putem fi ucenicii lui Hristos.1M 408.1

Viața și spiritul lui Hristos reprezintă singurul standard de desăvârșire, iar singura cale sigură pentru noi este aceea de a-I urma exemplul. Dacă facem acest lucru, El ne va călăuzi prin sfatul Său și apoi ne va primi în slavă. Trebuie să ne luptăm cu stăruință și să fim dispuși să suferim mult, ca să putem călca pe urmele Mântuitorului nostru. Dumnezeu este gata să lucreze pentru noi, să ne dea Duhul Său fără plată, dacă ne luptăm pentru aceasta, trăim pentru aceasta și credem; atunci, vom putea umbla în lumină, după cum El este în lumină. Ne vom putea ospăta din dragostea Lui și vom bea cu îmbelșugare din plinătatea Lui.1M 408.2