Răspunsul bisericii din Battle Creek

„Considerăm a fi, în același timp, un privilegiu și o datorie pentru noi să răspundem celor afirmate anterior de sora White. Noi am avut favoarea de a cunoaște îndeaproape de mulți ani eforturile făcute de acești slujitori ai Domnului (fratele și sora White). Am cunoscut câte ceva cu privire la sacrificiile făcute de ei în trecut și am fost martori la binecuvântările lui Dumnezeu care au însoțit mărturia lor clară, cercetătoare și credincioasă. Ne-am convins de mult că învățăturile date de Duhul Sfânt prin aceste viziuni sunt indispensabile pentru bunăstarea celor care se pregătesc pentru a fi luați în Împărăția lui Dumnezeu. Pe nicio altă cale nu ar putea fi mustrate păcatele ascunse, nu ar putea fi demascați oamenii josnici, care se furișează pe neobservate în turma lui Dumnezeu, și nu ar putea fi date pe față planurile lor nelegiuite. Experiența îndelungată ne-a învățat că un astfel de dar este de o valoare inestimabilă pentru poporul lui Dumnezeu. Noi credem, de asemenea, că Dumnezeu l-a chemat pe fratele White să dea o mărturie clară pentru mustrarea greșelilor existente și pentru ca în această lucrare să beneficiem de susținerea acelora care se tem de Dumnezeu cu adevărat.1M 608.3

Am învățat, de asemenea, printr-o experiență dureroasă, că atunci când aceste mărturii sunt reduse la tăcere sau când avertizarea dată de ele este desconsiderată, răceala, apostazia, înclinația către lume și întunericul spiritual iau în stăpânire biserica. Noi nu aducem slavă unui om, dar ar trebui să fim reținuți în tendința de a considera că este de datoria noastră să ne spunem cu vehemență părerea cu privire la importanța acestor mărturii. Teribila apostazie a celor care le-au desconsiderat și le-au disprețuit ne oferă o mulțime de dovezi triste cu privire la pericolul de a disprețui Spiritul harului.1M 609.1

Am fost martori ai marii suferințe prin care au trecut fratele și sora White, în perioada gravei și periculoasei îmbolnăviri a fratelui White. Intervenția lui Dumnezeu în refacerea lui este evidentă pentru noi. Probabil că nimeni altcineva care a căzut răpus de un asemenea atac nu și-a mai revenit vreodată. Cu toate acestea, șocul unei grave paralizii, care a afectat creierul în mod serios, a fost îndepărtat, cu ajutorul lui Dumnezeu, de la slujitorul Său și i-a fost dată o nouă putere, atât în ceea ce privește trupul, cât și în ceea ce privește mintea.1M 609.2

Noi credem că decizia sorei White de a-l lua pe soțul ei bolnav în călătoria din Nord, în decembrie anul trecut, a fost la îndemnul Duhului lui Dumnezeu și că noi, prin atitudinea de împotrivire față de această acțiune, nu am urmat sfatul lui Dumnezeu. Ne-a lipsit înțelepciunea cerească în legătură cu acea decizie și, în felul acesta, ne-am abătut de pe calea cea dreaptă. Recunoaștem că, în acel moment, ne-a lipsit acea profundă simpatie creștină, care era necesară într-un necaz atât de mare, și că ne-a trebuit prea mult timp ca să vedem mâna lui Dumnezeu în vindecarea fratelui White. Eforturile și suferințele îndurate de el pentru binele nostru îl îndreptățeau să primească toată susținerea și cea mai caldă simpatie din partea noastră. Dar noi am fost orbiți de Satana cu privire la propria noastră stare spirituală.1M 609.3

Iarna trecută, ne-am lăsat cuprinși de un spirit de îndoială și de suspiciune cu privire la bani, care ne-a determinat să credem că fratele White făcea apel la ajutor material când, de fapt, nu avea nevoie. Acum ne-am convins că el avea cu adevărat nevoie și că noi am greșit prin faptul că nu am cercetat cazul său așa cum ar fi trebuit. Recunoaștem că acele simțăminte au fost neîntemeiate și pline de cruzime și că au fost generate de o înțelegere greșită a situației.1M 610.1

Acum, acceptăm cu o profundă întristare a inimii mustrarea care ne-a fost adresată prin această mărturie și vrem ca, în ceea ce ne-am abătut de la calea cea dreaptă, prin lipsa noastră de discernământ spiritual, să găsim iertare și la Dumnezeu, și la poporul Său.1M 610.2

Eforturile depuse de fratele și de sora White în mijlocul nostru, în ultimele câteva zile, au fost însoțite de semnul binecuvântării lui Dumnezeu. Nu numai că au fost făcute mărturisiri sincere, din toată inima, în ceea ce privește greșelile și îndepărtarea de la credință, dar acestea au fost însoțite de promisiuni solemne de pocăință și de întoarcere la Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu Și-a pus pecetea pe această lucrare într-un mod cu privire la care nu putem avea nicio îndoială. Mulți dintre cei tineri au fost aduși la Hristos și aproape toți cei care sunt legați de această biserică au primit o parte din această binecuvântare cerească.1M 610.3

Dorim ca frații noștri de pretutindeni să înțeleagă că inimile noastre simt împreună cu fratele și cu sora White și că suntem convinși că ei sunt chemați de Dumnezeu la lucrarea plină de responsabilitate în care sunt angajați și ne luăm angajamentul de a sta alături de ei în această lucrare.1M 610.4

În numele bisericii,1M 611.1

J. N. Andrews, J. N. Loughborough, Joseph Bates,1M 611.2

D. T. Bourdeau, A. S. Hutchins, John Byington — Comitetul1M 611.3

Raportul prezentat anterior a fost în mod unanim adoptat la întâlnirea bisericii din 21 octombrie, luni seara.1M 611.4

Uriah Smith, G.W. Amadon — prezbiteri.”1M 611.5

„Taie și spânzură”1M 611.6

Expresia aceasta este adeseori folosită pentru a face referire la manierele și la cuvintele acelora care îi mustră pe cei care sunt greșiți sau pe care ei îi consideră greșiți. Li se aplică celor care nu au datoria de a-i mustra pe frații lor, dar sunt gata să se angajeze în această lucrare într-o manieră pripită și necruțătoare. Le este în mod nejustificat aplicată celor care au o datorie specială de îndeplinit — aceea de a mustra greșelile existente în biserică. Asupra acestora apasă povara lucrării și se simt constrânși, din dragoste pentru sufletele prețioase, să facă această lucrare cu credincioșie.1M 611.7

Din când în când, în ultimii douăzeci de ani, mi-a fost arătat că Domnul îl calificase pe soțul meu pentru lucrarea de a-i trata cu credincioșie pe cei greșiți, că așezase asupra lui această povară, iar dacă neglija să își îndeplinească datoria în această privință, avea să atragă asupra lui dezaprobarea Domnului. Niciodată nu am considerat judecata lui ca fiind infailibilă, nici cuvintele lui ca fiind inspirate, dar am crezut întotdeauna că el este calificat pentru această lucrare mai bine decât oricare altul dintre predicatorii noștri, datorită experienței lui îndelungate și deoarece văzusem că el era în mod special chemat și pregătit pentru această lucrare, precum și pentru că, în multe cazuri în care anumite persoane se ridicaseră împotriva mustrărilor adresate de el, mi-a fost arătat că el avusese dreptate în modul în care judecase lucrurile și în maniera în care adresase mustrarea.1M 611.8

În ultimii douăzeci de ani, cei care au fost mustrați, precum și cei care simpatizau cu aceștia au cultivat un spirit acuzator împotriva soțului meu, lucru care l-a obosit mai mult decât oricare alta dintre poverile grele pe care le-a purtat pe nedrept. Iar atunci când a căzut sub aceste poveri, mulți dintre cei care fuseseră mustrați s-au bucurat și, pentru că au interpretat greșit viziunea pe care am primit-o cu privire la cazul lui, pe 25 decembrie 1865, s-au simțit mult mângâiați la gândul că Domnul îl mustrase, în acel moment, pentru că el „tăiase și spânzurase”. Aceasta este o mare greșeală. Eu nu am văzut așa ceva. Pentru ca frații mei să știe ce mi-a fost arătat în cazul soțului mei, redau următoarele, pe care le-am scris și i le-am înmânat a doua zi după ce am avut viziunea:1M 612.1

Pe 25 decembrie 1865, mi-a fost arătat în viziune cazul slujitorului Domnului, soțul meu, fratele James White. Mi-a fost arătat că Dumnezeu îi acceptase umilința și smerirea sufletului înaintea Sa, mărturisirea cu privire la lipsa lui de consacrare față de Dumnezeu, precum și pocăința pentru greșelile pe care le făcuse și care îi provocaseră atâta suferință și descurajare în timpul bolii lui îndelungate.1M 612.2

Mi-a fost arătat că marea lui greșeală din trecut fusese un spirit neiertător față de acei frați care afectaseră influența pe care el o avea în lucrarea lui Dumnezeu și care, prin purtarea lor greșită, aduseseră asupra lui un teribil chin sufletesc. El nu fusese la fel de milostiv și de plin de compasiune cum este Tatăl nostru ceresc față de copiii Săi greșiți și păcătoși care se pocăiesc. Atunci când cei care i-au produs această mare suferință și-au recunoscut greșeala din toată inima și pe deplin, el a putut să îi ierte și i-a considerat în continuare frați. Dar chiar dacă răul a fost vindecat în ochii lui Dumnezeu, totuși, în sufletul lui, el cerceta acea rană și, gândindu-se la ceea ce fusese în trecut, îngăduia ca aceasta să supureze și să-l facă nefericit. Faptul că în trecut el suferise atât de mult, lucru care, în opinia lui, putea fi evitat, l-a determinat să-și îngăduie un spirit de murmurare împotriva fraților lui și împotriva Domnului. În felul acesta, el retrăia trecutul și învia încercări și suferințe pe care ar fi trebuit să le dea uitării, în loc să-și amărască și să-și învenineze viața cu amintiri nefolositoare. El nu manifesta întotdeauna mila și dragostea care ar trebui să fie manifestate față de aceia care au fost atât de nefericiți, încât să cadă în ispitele lui Satana. Aceștia erau cei care suferiseră cu adevărat, cei care pierduseră cu adevărat, nu el, atâta timp cât rămânea statornic și avea Spiritul lui Hristos. Atunci când aceste suflete au început să își vadă greșelile, au avut de dus o luptă grea, ca să se îndrepte spre lumină, prin mărturisiri pline de umilință. Ei aveau de luptat cu Satana, trebuiau să-și învingă propriul spirit de mândrie și aveau nevoie de ajutor din partea celor care erau în lumină, ca să-i scoată din starea lor de orbire și de descurajare, astfel încât să capete din nou speranță și să primească puterea de a-l zdrobi pe Satana sub picioarele lor.1M 612.3

Am văzut că soțul meu fusese prea exigent cu aceia care greșiseră față de el și care îl jigniseră. El îngăduise în inima lui sentimente de nemulțumire, care nu le puteau aduce niciun folos celor greșiți și nu făceau altceva decât să-i chinuie sufletul, astfel încât pacea lui Dumnezeu să nu mai poată locui acolo și să-l determine să aducă mulțumire în toate lucrurile. Domnul a îngăduit ca mintea lui să ajungă în acea stare de descurajare cu privire la propriile greșeli și aproape să fie disperat după iertare, nu pentru că păcatele lui ar fi fost atât de mari și de grave, ci pentru ca el să poată cunoaște, din experiență personală, cât de chinuitor și de cumplit este să fii lipsit de iertarea lui Dumnezeu și să poată înțelege ce spune Scriptura: „Dacă nu le iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre”. Am văzut că, dacă Dumnezeu ar fi la fel de exigent cum suntem noi și ne-ar trata așa cum ne tratăm noi unii pe alții, am fi cu toții aruncați într-o stare de disperare deznădăjduită.1M 613.1

Mi-a fost arătat că Dumnezeu îngăduise ca această suferință să vină asupra noastră, ca să ne învețe lecții pe care, altfel, nu le-am fi putut învăța într-un timp atât de scurt. A fost voia Sa ca noi să mergem la ______, pentru că experiența noastră nu ar fi fost întreagă fără aceasta. El a voit ca noi să vedem și să înțelegem mai pe deplin că este imposibil ca aceia care ascultă adevărul și care păzesc poruncile Lui să trăiască în viața lor aceste convingeri cu privire la propria datorie și totuși să se asocieze cu liderii de la ______; în ceea ce privește slujirea față de Dumnezeu, principiile lor nu se pot uni, așa cum nu se poate amesteca uleiul cu apa. Doar aceia care au cele mai curate principii și care sunt pe deplin stăpâni pe ceea ce cred, care gândesc și acționează pentru ei înșiși, în temere de Dumnezeu și cu încredere în El, doar ei pot rămâne în siguranță o perioadă de timp, la ______. Cei care nu sunt astfel pregătiți nu trebuie îndemnați să meargă la acea instituție, deoarece mintea lor va fi dusă în rătăcire de cuvintele dulci și plăcute ale conducătorilor acesteia și va fi otrăvită de sofismele lor, care vin de la Satana.1M 613.2

Influența și învățăturile lor cu privire la slujirea față de Dumnezeu și la ce înseamnă o viață religioasă sunt în directă opoziție cu cele ale Învățătorului nostru și ale ucenicilor Săi. Prin învățătură și prin exemplu, ei coboară standardul evlaviei și spun că nu trebuie să manifeste părere de rău pentru păcatele lor sau să se separe de lume, ca să fie urmași ai lui Hristos, ci că pot să se amestece cu lumea și să ia parte la plăcerile ei. Acești lideri nu-i vor încuraja pe adepții lor să urmeze viața Domnului Hristos, de rugăciune, de cumpătare și de dependență de Dumnezeu. Persoanele conștiincioase și care au o încredere fermă în Dumnezeu nu pot avea la ______ nici jumătate din beneficiile de care se bucură aceia care au încredere în principiile religioase ale conducătorilor acestei instituții. Cei dintâi trebuie să stea siguri pe picioarele lor împotriva multora dintre învățăturile acestora, în ceea ce privește principiile religioase, și să analizeze tot ceea ce aud, ca să nu fie înșelați și Satana să profite de ei.1M 614.1

Am văzut că, în ceea ce privește tratarea bolilor, ______ este cea mai bună instituție de sănătate din Statele Unite. Cu toate acestea, conducătorii ei nu sunt decât niște oameni, iar judecata lor nu este întotdeauna corectă. Medicul-șef de acolo vrea să-și convingă pacienții că judecata lui este desăvârșită, întocmai ca judecata lui Dumnezeu. Cu toate acestea, greșește adesea. El se înalță ca fiind Dumnezeu și nu Îl înalță pe Domnul ca singura temelie pe care să se bazeze. Cei care nu au încredere în Dumnezeu și care nu văd nicio frumusețe în viața sfântă a creștinului care își duce crucea pot obține mai multe beneficii la ______ decât la oricare altă instituție de sănătate din Statele Unite. Secretul succesului din acest loc stă în controlul pe care administratorii lui îl exercită asupra minții pacienților lor.1M 614.2

Am văzut că soțul meu și cu mine nu am putut avea la fel de multe beneficii acolo cum pot avea cei care au o experiență diferită și o credință diferită. Îngerul a spus: „Dumnezeu nu a plănuit ca mintea slujitorului Său, pe care El l-a ales pentru un scop special, ca să facă o lucrare specială, să fie sub controlul unui om, pentru că aceasta este doar prerogativa Sa”. Îngerii lui Dumnezeu ne-au păzit cât timp am fost la ______. Ne-au înconjurat, susținându-ne permanent. Dar a venit timpul când nu am mai putut să avem niciun folos și nici să mai fim de vreun folos în acel loc și, atunci, norul de lumină care se odihnise peste noi acolo s-a îndepărtat și nu am putut găsi odihnă decât plecând din acel loc și mergând la frații noștri din Rochester, unde se oprise norul de lumină.1M 615.1

Am văzut că Dumnezeu a dorit ca noi să mergem la ______ din mai multe motive. Poziția noastră, cât timp am stat acolo, rugăciunile stăruitoare pe care le-am înălțat, credința în Dumnezeu, de care am dat dovadă, bucuria, curajul, speranța și credința, pe care El ni le-a inspirat în mijlocul necazurilor prin care treceam, au avut o influență și au fost o mărturie pentru toți că acela care este creștin are o sursă de putere și de fericire de care iubitorii de plăceri sunt străini. Dumnezeu ne-a făcut un loc în inimile tuturor acelora care aveau o influență la ______ și, în viitor, când pacienții care se află acum acolo se vor împrăștia pe la casele lor, în diferite locuri, eforturile noastre ne vor aduce din nou în atenția lor, iar atunci când vom fi atacați, cel puțin unii dintre ei vor fi apărătorii noștri. Un alt motiv pentru care Domnul a dorit să mergem la ______ a fost acela de a beneficia de o experiență pe care nu am fi putut să o avem la Battle Creek, înconjurați de frați și de surori care ne simpatizau. Trebuia să ne despărțim de ei, ca nu cumva să ajungem să ne bizuim pe ei, în loc să ne bizuim pe Domnul și să ne punem încrederea doar în El. Separați aproape cu totul de poporul lui Dumnezeu, am fost lipsiți de orice ajutor pământesc și constrânși să privim doar la Dumnezeu. În felul acesta, am dobândit o experiență de care nu am fi putut avea parte, dacă nu ne-am fi dus la ______.1M 615.2

Când curajul și speranțele soțului meu au început să se clatine, nu mai puteam fi de folos nimănui din locul acela și nici noi nu mai puteam avea vreun folos din continuarea experienței acolo. A fost voia lui Dumnezeu ca soțul meu să nu mai rămână acolo așa, lipsit de putere, ci, în starea lui de slăbiciune, să meargă la frații lui, ca aceștia să-l ajute să treacă prin necaz. În perioada când am fost despărțiți de poporul lui Dumnezeu, am avut ocazia să reflectăm și să ne analizăm cu atenție trecutul, să ne vedem greșelile și să ne umilim înaintea lui Dumnezeu, căutând fața Lui prin mărturisire, prin umilință și prin rugăciune stăruitoare. Cât timp fuseserăm prinși în activitate, purtând poverile altora și fiind apăsați de multe griji, ne fusese imposibil să găsim timp să reflectăm și să ne analizăm cu grijă trecutul, precum și să învățăm lecțiile pe care Dumnezeu considera că era necesar să le învățăm. Apoi, mi-a fost arătat că numele lui Dumnezeu nu ar fi fost slăvit, dacă El ar fi răspuns cererilor poporului Său și l-ar fi vindecat pe soțul meu, ca răspuns la rugăciunile lor, cât timp noi ne aflam încă la ______. Ar fi fost ca și când El Și-ar fi unit puterea cu puterea întunericului. Dacă El Și-ar fi manifestat puterea vindecându-l pe soțul meu, medicii de acolo și-ar fi asumat toată slava care trebuia să-I fie dată lui Dumnezeu.1M 616.1

Îngerul a spus: „Dumnezeu va fi slăvit prin refacerea sănătății slujitorului Său. Dumnezeu a auzit rugăciunile slujitorilor Săi. Brațele Sale Îl sprijină pe slujitorul Său aflat în suferință. Cazul lui este în atenția lui Dumnezeu și, chiar dacă este întristat, el trebuie să-și alunge temerile, neliniștea, îndoielile și necredința și să se încreadă cu calm în marele și totuși îndurătorul Dumnezeu, care are milă de el, care îl iubește și îi poartă de grijă. Va avea de luptat cu vrăjmașul, dar va găsi întotdeauna mângâiere la gândul că Cineva mai puternic decât vrăjmașul îi poartă de grijă și că nu trebuie să se teamă. Să se bizuie, prin credință, pe dovezile pe care i le-a dat Dumnezeu, și va obține o glorioasă biruință, prin Dumnezeu”.1M 616.2

Am văzut că Domnul ne dădea o experiență care avea să fie de cea mai mare valoare pentru noi în viitor, în legătură cu lucrarea Sa. Trăim într-un timp solemn, în mijlocul scenelor finale ale istoriei acestui pământ, și cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu nu sunt treji. Ei trebuie să se trezească, să facă progrese mai mari în reformarea obiceiurilor lor de viață, în alimentație, în îmbrăcăminte, în muncă și în odihnă. În toate acestea, ei trebuie să-I aducă onoare lui Dumnezeu, să fie pregătiți să ducă lupta cu marele nostru dușman și să se bucure de prețioasele victorii pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru aceia care dau dovadă de cumpătare în toate lucrurile, străduindu-se să obțină cununa nepieritoare.1M 617.1

Am văzut că Dumnezeu îl pregătea pe soțul meu pentru a se angaja în această solemnă și sfântă lucrare de reformă, pe care El o dorește realizată în poporul Său. Este important ca pastorii să dea instrucțiuni și sfaturi cu privire la o viață cumpătată. Ei trebuie să arate legătura pe care o au alimentația, munca, odihna și îmbrăcămintea cu menținerea sănătății. Toți aceia care cred adevărul pentru aceste zile din urmă au ceva de făcut în această privință. Este un lucru care îi privește în mod direct și Dumnezeu le cere să se trezească și să manifeste interes pentru această reformă. El le va dezaproba purtarea, dacă ei vor trata cu indiferență acest aspect.1M 617.2

Chinuirea stomacului prin îngăduirea apetitului necontrolat reprezintă sursa celor mai multe necazuri ale bisericii. Cei care mănâncă și muncesc necumpătat și irațional vorbesc și acționează irațional. Un om necumpătat nu poate fi răbdător. Dar nu este nevoie neapărat să bei băuturi alcoolice, pentru a fi necumpătat. Păcatul de a mânca în mod necumpătat, de a mânca prea des, prea mult și o hrană nesănătoasă, distruge activitatea sănătoasă a organelor digestive, afectează creierul și pervertește judecata, împiedicându-ne să gândim și să acționăm rațional, cu calm și sănătos. Și aceasta este o sursă pentru multe dintre problemele cu care se confruntă biserica. De aceea, pentru ca aceia care sunt poporul lui Dumnezeu să fie într-o stare în care El să-i accepte, în care să-L poată proslăvi în trupul și în spiritul lor, care sunt ale Lui, ei trebuie să manifeste interes și zel în a-și stăpâni apetitul și în a da dovadă de cumpătare în toate lucrurile. Atunci, ei vor putea înțelege adevărul în toată frumusețea și claritatea lui, îl vor trăi în viața lor și, printr-o conduită înțeleaptă, chibzuită și corectă, nu le vor da dușmanilor credinței noastre nicio ocazie de a batjocori cauza adevărului. Dumnezeu le cere tuturor celor care cred adevărul să facă eforturi speciale, stăruitoare, pentru a-și asigura cea mai bună stare de sănătate fizică, deoarece în fața noastră stă o lucrare solemnă și importantă. Pentru această lucrare, este nevoie de sănătatea trupului și a minții; lucrul acesta este tot atât de esențial pentru o experiență religioasă sănătoasă, pentru progres în viața creștină și pentru înaintare pe calea sfințirii, cum este mâna sau piciorul pentru corpul omenesc. Dumnezeu îi cere poporului Său să se curățească de orice întinare a cărnii și a duhului și să-și ducă sfințirea până la capăt în frică de Domnul. Toți aceia care sunt indiferenți și se sustrag de la această lucrare, așteptând ca Domnul să facă pentru ei ceea ce El cere ca ei să facă pentru ei înșiși, vor fi găsiți necorespunzători, atunci când cei blânzi și smeriți de pe pământ, care au trecut de judecata lui Dumnezeu, vor fi ascunși în ziua mâniei Domnului.1M 618.1

Mi-a fost arătat că, dacă cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu nu fac eforturi personale, ci așteaptă ca înviorarea să vină asupra lor ca să le îndepărteze greșelile și să le corecteze erorile, dacă se bazează pe aceasta ca să-i curețe de întinarea cărnii și a duhului și să-i pregătească pentru a se angaja în marea strigare a îngerului al treilea, atunci ei vor fi găsiți necorespunzători. Înviorarea, sau puterea de la Dumnezeu, vine doar asupra acelora care s-au pregătit singuri pentru ea, împlinind lucrarea la care i-a chemat Dumnezeu, și anume aceea de a se curăți de toată întinarea cărnii și a duhului și de a-și duce sfințirea până la capăt în frică de Dumnezeu.1M 618.2

Mi-a fost arătat că, în anumite privințe, cazul soțului meu este asemănător cu al celor care așteaptă înviorarea. Dacă el va aștepta ca puterea lui Dumnezeu să vină asupra corpului său și să simtă că a fost vindecat, înainte ca el însuși să facă eforturi, potrivit credinței lui, spunând: „Atunci când Domnul mă va vindeca, voi crede și voi face lucrul acesta sau acela”, s-ar putea să continue să aștepte fără să vadă nicio schimbare, deoarece făgăduința lui Dumnezeu se împlinește doar pentru aceia care cred și care apoi acționează în armonie cu credința lor. Am văzut că el trebuie să creadă în Cuvântul lui Dumnezeu, că trebuie să apeleze la făgăduințele Lui, iar acestea nu vor da greș niciodată, niciodată. El trebuie să meargă înainte prin credință, bizuindu-se pe dovezile pe care Dumnezeu a găsit de cuviință să le dea, și apoi să lucreze, pe cât posibil, până în momentul când va deveni un om sănătos. Îngerul a spus: „Dumnezeu îl va susține. Credința lui trebuie să fie făcută desăvârșită prin fapte, deoarece credința singură este moartă. Ea trebuie să fie susținută prin fapte. O credință vie se manifestă întotdeauna prin fapte”.1M 619.1

Am văzut că soțul meu va fi înclinat să se ferească de a face eforturi potrivit cu credința lui. Teama și neliniștea cu privire la starea lui l-au făcut timid. El privește la aparențe, la emoțiile neplăcute pe care le simte corpul. Îngerul a spus: „Emoțiile nu înseamnă credință. Credința înseamnă pur și simplu să Îl crezi pe Dumnezeu pe cuvânt”. Am văzut că soțul meu trebuia să reziste bolii, în numele și prin puterea lui Dumnezeu, și să se ridice mai presus de sărmanele lui emoții, prin puterea propriei voințe. El trebuie să-și afirme libertatea în numele și în puterea Dumnezeului lui Israel. Pe cât posibil, el trebuie să înceteze să se gândească la el însuși și să vorbească despre el însuși. Trebuie să fie vesel și fericit.1M 619.2

Pe 25 decembrie 1865, am văzut, așa cum văzusem de multe ori înainte, că fratele F greșise adesea și făcuse mult rău printr-o purtare pripită și lipsită de sensibilitate față de cei pe care el îi considera greșiți. Văzusem adesea că locul în care ar trebui să lucreze el sunt câmpurile misionare noi și că, atunci când aduce un grup de oameni la adevărul prezent, trebuie să le lase altora lucrarea de a-i disciplina, deoarece modul său de a se purta, care pornește dintr-un spirit pripit, lipsit de răbdare și de chibzuință, îl descalifică pentru această lucrare. Voi da aici mărturia pe care am primit-o pentru fratele F, scrisă pe 26 decembrie 1865, ca să arăt ce am văzut în cazul lui, pentru că o mare parte din această mărturie are o aplicație generală și, totodată, pentru că el oricum nu a dat niciun răspuns, afirmând, față de ceilalți, doar că în acea viziune Domnul l-a mustrat pe soțul meu, pentru că „tăiase și spânzurase”. Un alt motiv pentru care voi prezenta mărturia care urmează este acela că frații noștri vor putea înțelege mai bine că locul fratelui F este în câmpurile noi și nu vor mai așeza în calea lui ispite ca să-și părăsească lucrarea, îndemnându-l să lucreze ici și colo, în biserici, sau să se stabilească în diverse locuri.1M 620.1