Transferarea responsabilităților

Acei frați păzitori ai Sabatului care transferă responsabilitatea isprăvniciei lor în mâna soțiilor lor, deși ar fi capabili să facă ei înșiși acest lucru, dau dovadă de lipsă de înțelepciune și își atrag dezaprobarea lui Dumnezeu. Responsabilitatea soțului nu poate fi transferată asupra soției. Totuși, lucrul acesta se întâmplă uneori, spre dezavantajul ambelor părți. Uneori, soțul credincios își transferă proprietatea asupra soției lui, care este necredincioasă, sperând ca, în felul acesta, să o mulțumească și să-i liniștească împotrivirea, pentru ca, în cele din urmă, să o determine să creadă adevărul. Dar aceasta nu este nici mai mult, nici mai puțin decât o încercare de a cumpăra pacea sau de a o plăti pe soție să creadă adevărul. Mijloacele pe care Dumnezeu i le-a încredințat soțului pentru progresul cauzei Sale sunt transferate de soț asupra cuiva care nu manifestă nicio simpatie față de adevăr. Ce va răspunde un astfel de ispravnic, atunci când marele Stăpân îi va cere socoteală cu privire la ceea ce i-a încredințat cu dobândă?1M 527.1

Părinții credincioși își transferă adesea proprietatea în mâinile copiilor lor necredincioși, făcând ca astfel să le fie imposibil să-I înapoieze lui Dumnezeu ceea ce este al Lui. Procedând astfel, ei lasă deoparte responsabilitatea pe care Dumnezeu a așezat-o asupra lor și lasă în mâna vrăjmașului mijloacele pe care Dumnezeu li le-a încredințat lor, ca să-I fie înapoiate prin a fi investite în lucrarea Sa, atunci când El le va cere acest lucru. Nu este voia lui Dumnezeu ca părinții care sunt în stare să-și administreze singuri afacerile să renunțe la controlul asupra proprietăților lor, fie chiar și în favoarea unor copii care sunt de aceeași credință. Aceștia rareori sunt devotați lucrării lui Dumnezeu în măsura în care ar trebui și nu au fost învățați cu dificultățile și cu necazurile, astfel încât să prețuiască la adevărata lor valoare comorile veșnice și să le prețuiască mai puțin pe cele pământești. Mijloacele așezate în mâinile unora ca aceștia constituie cel mai mare rău. Este o ispită pentru ei să se lege de comorile pământești, să-și pună încrederea în ele și să considere că nu mai au nevoie de nimic altceva. Atunci când intră în posesia unor mijloace pe care nu le-au obținut prin eforturile lor, rareori le folosesc cu înțelepciune.1M 527.2

Soțul care îi transferă soției proprietatea lui deschide pentru ea ușa ispitei, indiferent că aceasta este credincioasă sau necredincioasă. Dacă este credincioasă, dar avară din fire, înclinată spre egoism și lăcomie, pentru ea lupta va fi mult mai grea ca să administreze ceea ce i-a fost încredințat spre administrare soțului. Ca să fie mântuită, ea trebuie să-și biruiască aceste trăsături rele și să imite caracterul Domnului ei ceresc, căutând ocazii de a le face bine altora și de a-i iubi așa cum ne-a iubit Hristos. Ea ar trebui să cultive darul prețios al dragostei Mântuitorului nostru. Viața Lui a fost caracterizată de o bunăvoință nobilă și dezinteresată. Întreaga Sa viață nu a fost marcată nici măcar de un singur act de egoism.1M 528.1

Oricare ar fi motivele soțului, el așază în calea soției o teribilă piatră de poticnire, care o va împiedica să biruie. Iar dacă acest transfer le este făcut copiilor, pot să urmeze aceleași consecințe rele. Dumnezeu îi citește motivele. Dacă este egoist și a făcut acest transfer de responsabilitate pentru a-și ascunde lăcomia și pentru a-și găsi astfel o scuză ca să nu facă nimic pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, cu siguranță că va urma blestemul Cerului asupra sa. Dumnezeu citește scopurile și intențiile inimii și pune la încercare motivele copiilor oamenilor. Poate că dezaprobarea Sa nu se va manifesta vizibil, ca în cazul lui Anania și al Safirei, dar, cu toate acestea, la sfârșit, pedeapsa nu va fi mai ușoară decât cea care a căzut asupra celor doi. Încercând să-i înșele pe oameni, ei L-au mințit pe Dumnezeu. „Sufletul care păcătuiește, acela va muri.”1M 528.2

Unii ca aceștia nu vor putea trece testul judecății mai bine decât l-a trecut omul care a primit un singur talant și l-a ascuns în pământ. Atunci când a fost chemat să dea socoteală, el L-a acuzat pe Dumnezeu de nedreptate: „Doamne, am știut că ești un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ; iată ce este al tău!” Dumnezeu a spus: „Luați-i dar talantul și dați-l celui ce are zece talanți. ... Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților”. Acest om s-a temut că Domnul avea să beneficieze de pe urma investirii talantului lui.1M 529.1

Am văzut că sunt mulți care și-au înfășurat talantul într-un șervet și l-au ascuns în pământ. Ei par a gândi că orice bănuț care este investit în cauza lui Dumnezeu este pierdut pentru ei și nu-l vor mai putea recupera. Pentru cei care gândesc astfel, chiar așa și este. Ei nu vor primi nicio răsplată. Ei dau cu zgârcenie și murmurând, doar pentru că se simt obligați să facă ceva. Dumnezeu îl iubește pe cel care dă cu bucurie. Cei care se amăgesc singuri cu gândul că pot să-și transfere responsabilitatea asupra soției sau asupra copiilor sunt înșelați de vrăjmaș. Un transfer de proprietate nu le va micșora responsabilitatea. Ei sunt răspunzători pentru mijloacele pe care Cerul le-a încredințat grijii lor și în niciun caz nu pot să se eschiveze în vreun fel de la această responsabilitate, până când nu-I vor da lui Dumnezeu înapoi ceea ce El le-a încredințat.1M 529.2

Dragostea de lume desparte de Dumnezeu. „Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” Este imposibil ca cineva să discearnă adevărul, atunci când inima îi este legată de lumea aceasta. Lumea se așază între o astfel de persoană și Dumnezeu, întunecându-i vederea și amorțindu-i simțurile într-o asemenea măsură, încât îi este imposibil să discearnă lucrurile sfinte. Dumnezeu îi îndeamnă pe unii ca aceștia: „Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor, curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită! Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire și bucuria voastră în întristare”. Celor care și-au întinat mâinile cu nelegiuirea lumii li se cere să se curețe de această întinare. Cei care cred că pot sluji lumii și totuși să-L iubească pe Dumnezeu sunt niște oameni ipocriți. Ei nu pot sluji și lui Dumnezeu și lui Mamona. Sunt oameni cu inima împărțită, care iubesc lumea și își pierd simțământul obligației față de Dumnezeu, dar care continuă să susțină că sunt urmașii lui Hristos. Ei nu sunt nici una, nici cealaltă. Vor pierde ambele lumi, dacă nu își vor curăți mâinile și inima, prin ascultare de principiile curate ale adevărului. „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus”. „Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății”. „Prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.”1M 530.1

Ceea ce distruge adevărata evlavie este pofta lumii. Dragostea pentru lume și pentru lucrurile care sunt în lume înseamnă despărțirea de Tatăl. Pasiunea după câștigul pământesc este tot mai mare în rândurile acelora care susțin că așteaptă revenirea în curând a Mântuitorului nostru. Pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșenia vieții dețin controlul chiar și în viața unora dintre cei care se declară creștini. Ei caută lucrurile acestei lumi cu o poftă plină de lăcomie și mulți își vor vinde viața veșnică pentru un câștig nesfânt.1M 530.2