Institutul de Sănătate

În numerele anterioare ale Mărturiilor pentru biserică, am vorbit despre cât este de important ca adventiștii de ziua a șaptea să înființeze o instituție în folosul celor bolnavi, în special al celor suferinzi și bolnavi din biserica noastră. Am vorbit despre capacitatea poporului nostru, sub aspectul mijloacelor financiare, de a face acest lucru; am îndemnat ca, având în vedere importanța acestei ramuri a marii lucrări de pregătire, pentru a-L întâlni pe Domnul cu bucurie în inimă, cei care fac parte din poporul nostru să se simtă chemați ca, potrivit cu posibilitățile pe care le au, să investească o parte din banii lor într-o astfel de instituție. Am subliniat, de asemenea, așa cum mi-a fost arătat, unele dintre pericolele la care vor fi expuși medicii, administratorii și ceilalți care vor fi implicați în realizarea unui astfel de proiect; și am sperat că pericolele care mi-au fost arătate vor fi evitate. Însă m-am bucurat de această speranță doar pentru un timp, pentru ca apoi să sufăr dezamăgire și întristare.1M 632.1

Acordasem un mare interes reformei în domeniul sănătății și nutrisem speranțe mari, în legătură cu prosperitatea Institutului de Sănătate. Am simțit, așa cum nu a putut simți nimeni altcineva, responsabilitatea de a mă adresa fraților și surorilor mele în numele Domnului, în legătură cu această instituție și cu datoria lor de a asigura mijloacele necesare, și am urmărit progresul lucrării cu un mare interes și cu o profundă neliniște. Când am văzut că aceia care administrau și conduceau lucrarea cădeau pradă pericolelor care îmi fuseseră arătate și cu privire la care îi avertizasem atât în mod public, cât și în discuții și în scrisori personale, am simțit că mă apasă o povară teribilă. Ceea ce îmi fusese arătat ca un loc în care cei suferinzi și bolnavi dintre noi să poată fi ajutați trebuia să fie un loc în care sacrificiul, ospitalitatea, credința și evlavia să fie principiile călăuzitoare. Dar atunci când s-au făcut apeluri necalificate pentru sume mari de bani, cu asigurarea că acțiunile deținute acolo vor avea valoare și vor aduce un mare profit; când frații care ocupau poziții de răspundere în cadrul instituției păreau doritori să ia salarii mai mari decât cele cu care se mulțumeau cei care ocupau slujbe la fel de importante în alte ramuri ale măreței cauze a adevărului și a reformei; când am aflat, cu durere, că, pentru a face populară instituția aceasta printre cei care nu sunt de credința noastră și pentru a atrage o clientelă dintre aceștia, un spirit de compromis câștiga repede teren în cadrul Institutului, manifestându-se prin folosirea apelativelor domnule, domnișoară, doamnă, în loc de frate sau soră, și a mijloacelor populare de distracție și de divertisment, în care toți se puteau angaja într-un fel de veselie și de jocuri aparent nevinovate — când am văzut aceste lucruri, am spus: Nu așa ceva mi-a fost arătat ca fiind o instituție în care cei bolnavi să aibă parte de binecuvântarea vizibilă a lui Dumnezeu. Aceasta este cu totul altceva.1M 632.2

Și totuși s-au făcut calcule pentru a se construi și alte clădiri, s-au făcut apeluri pentru sume mari de bani. Așa cum era administrat atunci, nu am putut vedea Institutul decât ca pe un blestem. Cu toate că unii au beneficiat în ceea ce privește sănătatea, influența asupra bisericii din Battle Creek și asupra fraților și surorilor care au vizitat Institutul a fost atât de rea, încât a contrabalansat tot binele care era făcut; iar această influență a atins și alte biserici, din acest stat și din altele, și a avut un efect teribil de distrugător asupra credinței în Dumnezeu și în adevărul prezent. Unii dintre cei care au venit la Battle Creek niște creștini smeriți, devotați și încrezători au plecat de acolo aproape necredincioși. Influența generală a acestor lucruri a generat prejudecăți împotriva reformei sănătății chiar în mulți dintre cei mai umili și mai devotați dintre frații noștri și a distrus credința în Mărturiile mele și în adevărul prezent.1M 633.1

Această stare de lucruri, legată de reforma sănătății și de Institutul de Sănătate, împreună cu altele care i s-au adăugat acesteia m-au determinat să consider că era de datoria mea să vorbesc așa cum am făcut-o în Mărturia nr. 13. Știam foarte bine că aceasta avea să genereze o reacție și o frământare în mintea multora. Știam, de asemenea, că o reacție trebuia să apară, mai devreme sau mai târziu, și că, pentru binele Institutului și al lucrării în general, cu cât era mai devreme, cu atât era mai bine. Cu cât se înainta mai mult în direcția aceasta, cu atât ruina avea să fie mai mare, reacția mai extinsă și descurajarea generală mai profundă. Trebuia să se pună capăt acestei lucrări greșit direcționate; trebuia să vină momentul când greșelile să fie corectate și totul să fie luat de la început în direcția corectă.1M 633.2

Lucrarea bună realizată pentru biserica din Battle Creek în toamna trecută, reforma totală și întoarcerea la Domnul, care au avut loc printre medicii, personalul auxiliar și administratorii de la Institutul de Sănătate, precum și acordul fraților și al surorilor din toate părțile câmpului, cu privire la marele obiectiv al Institutului de Sănătate și la maniera în care acesta ar trebui condus, la care se adaugă experiența complexă, dobândită timp de peste un an, nu numai în direcția greșită, ci și pe calea cea bună, îmi dau mai multă încredere ca niciodată că reforma sănătății și Institutul de Sănătate se vor dovedi un succes. Încă sper din toată inima să văd Institutul de Sănătate de la Battle Creek prosperând în toate privințele asemenea instituției care mi-a fost arătată. Dar va fi nevoie de timp, pentru a corecta pe deplin și pentru a depăși greșelile trecutului. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, lucrul acesta poate fi făcut și va fi făcut.1M 634.1

Frații care s-au aflat la conducerea acestei lucrări au făcut apel la cei din poporul nostru pentru bani, pe motivul că reforma sănătății face parte din marea lucrare legată de solia îngerului al treilea. În această privință, ei au avut dreptate. Ea este o ramură a lucrării mărețe a lui Dumnezeu, care implică spirit caritabil, generozitate, sacrificiu și binefacere. Și atunci, de ce acești frați spun: „Acțiunile achiziționate în Institutul de Sănătate vor avea o mare valoare”, „Este o investiție bună”, „Va aduce profit”? De ce să nu cumpărăm acțiuni și la Publishing Association (editura bisericii — n.r.) cu profit foarte mare? Dacă acestea sunt două ramuri ale aceleiași lucrări mărețe, de încheiere a pregătirii pentru venirea Fiului lui Dumnezeu, de ce nu? Sau de ce să nu le facem pe amândouă obiectul generozității [fraților]? Tocul de scris și glasul care au făcut apel la prietenii lucrării, în favoarea strângerii unui fond de publicații, nu au folosit, pentru a convinge, astfel de tentații. Și atunci de ce să le sugerăm celor bogați și lacomi dintre păzitorii Sabatului că ar putea să facă un mare bine investindu-și o parte din bani în Institutul de Sănătate, în timp ce rețin pentru ei capitalul, și apoi să primească un procent foarte mare din aceștia pentru simplul fapt că au fost folosiți? Frații au fost chemați să doneze pentru Publishing Association și ei au sacrificat pentru Domnul cu bucurie, cu noblețe, urmând exemplul Celui care a făcut chemarea, iar binecuvântarea lui Dumnezeu a fost asupra acestei ramuri a marii lucrări. Dar există motive să ne temem că El dezaprobă modul în care au fost strânse fondurile pentru Institutul de Sănătate și că binecuvântarea Sa nu va însoți pe deplin această instituție, până când această greșeală nu va fi corectată. În apelul pe care li l-am adresat fraților cu privire la această instituție, în Mărturia nr. 11, la pagina 492, am spus:1M 634.2

„Mi-a fost arătat că nu există o lipsă de mijloace în rândurile adventiștilor păzitori ai Sabatului. În prezent, cel mai mare pericol în care se află aceștia îl reprezintă acumularea de proprietăți. Unii își sporesc mereu grijile și eforturile; sunt suprasolicitați. Rezultatul este acela că ei Îl uită aproape cu totul pe Dumnezeu și cerințele lucrării Lui; sunt morți din punct de vedere spiritual. Li se cere să facă un sacrificiu pentru Dumnezeu, să aducă o jertfă de bunăvoie. Dar o jertfă nu crește, ci se micșorează, este mistuită.”1M 635.1

Părerea mea în privința aceasta, a banilor, este că trebuie să se facă „un sacrificiu pentru Dumnezeu, o jertfă”, și nu am primit niciodată vreo altă idee. Dar dacă deținătorii de acțiuni își păstrează pentru ei capitalul și urmează să tragă și un anumit procent ca profit, atunci unde este acea micșorare, acea jertfă mistuită de foc? Și cum s-au micșorat pericolele acelor păzitori ai Sabatului care acumulează averi, prin actualul plan de a investi în acțiuni la Institut? Pericolele în care se află ei au crescut. Și în aceasta își găsesc o altă scuză pentru lăcomia lor. Investind în acțiuni la Institut, așa cum se întâmplă în vânzarea și cumpărarea oricărei alte proprietăți, ei nu fac niciun sacrificiu. Cum obținerea ca profit a unui mare procent reprezintă o tentație, ei se lasă conduși nu de spiritul de sacrificiu, ci de cel de câștig, care îi determină să investească sume atât de mari în acțiunile de la Institut, încât nu le mai rămâne aproape nimic de dat pentru susținerea unor ramuri mai importante ale lucrării. Dumnezeu le cere acestor persoane lacome, zgârcite și lumești să facă un sacrificiu, să ofere o jertfă pentru omenirea care suferă. El îi cheamă pe acești oameni să lase ca averile lor pământești să se micșoreze în folosul celor sărmani și suferinzi care cred în Isus și în adevărul prezent. Ei trebuie să aibă ocazia de a acționa având în vedere perspectiva completă a deciziilor care vor fi luate la judecata finală, așa cum este ea descrisă în mistuitoarele cuvinte impresionante ale Împăratului împăraților:1M 635.2

Matei 25,34-46: „Atunci, Împăratul le va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine’. Atunci, cei neprihăniți îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând și ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-ți sete și ți-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?’ Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut’. Apoi, le va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui! Căci am fost flămând și nu Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete și nu Mi-ați dat să beau; am fost străin și nu M-ați primit; am fost gol și nu M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și în temniță și n-ați venit pe la Mine.’ Atunci Îi vor răspunde și ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-ți sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniță și nu ți-am slujit?’ Și El, drept răspuns, le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi le-ați făcut’. Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică.”1M 636.1

Apoi, la pagina 494, în Mărturia nr. 11, am spus: „În rândurile poporului nostru există o abundență de mijloace și, dacă toți ar simți importanța lucrării, această măreață inițiativă ar putea fi dusă la îndeplinire fără nicio dificultate. Toți ar trebui să simtă un interes special pentru susținerea ei și, mai ales, aceia care au bani pe care să-i investească în acest proiect. Trebuie amenajată o casă specială pentru a-i primi pe cei bolnavi, astfel încât aceștia, prin folosirea mijloacelor potrivite și prin binecuvântarea lui Dumnezeu, să poată fi vindecați de bolile lor și să învețe cum să se îngrijească singuri pentru a preveni boala.1M 637.1

Mulți dintre cei care pretind că susțin adevărul devin tot mai închiși și mai lacomi. Ar trebui ca starea aceasta să îi alarmeze. Atât de mult din comoara lor este pe pământul acesta, încât inima lor este acolo unde le este comoara. Cea mai mare parte din comoara lor este în lumea aceasta și doar o mică parte în cer; de aceea, inima le este legată de averile lor de pe pământ, în loc să fie legată de moștenirea cerească. Acum există o ocazie favorabilă ca ei să-și folosească mijloacele pentru folosul celor aflați în suferință și pentru înaintarea cauzei adevărului. Această lucrare nu trebuie să fie lăsată niciodată să se lupte cu sărăcia. Acești ispravnici, cărora Dumnezeu le-a încredințat mijloace, trebuie să se alăture lucrării și să-și folosească banii spre slava Sa. Pentru cei care, din cauza lăcomiei, își rețin banii pentru ei, aceștia se vor dovedi un blestem, și nu o binecuvântare”.1M 637.2

Din ceea ce mi-a fost arătat și din ceea ce am afirmat, nu am primit nicio altă idee și nu am intenționat să sugerez vreo alta, decât aceea că strângerea de fonduri pentru această ramură a lucrării trebuie să fie o chestiune care să țină de dărnicie, de generozitate — la fel ca în cazul susținerii altor ramuri ale marii lucrări. Și, cu toate că schimbarea planului actual cu unul care să fie pe deplin aprobat de Domnul poate să fie însoțită de anumite dificultăți și să necesite timp și eforturi, totuși eu cred că lucrul acesta poate fi făcut cu puține pierderi în ceea ce privește acțiunile deja cumpărate și că aceasta va conduce la o creștere hotărâtă a capitalului donat în scopul alinării suferințelor oamenilor.1M 637.3

Mulți dintre cei care au investit în acțiuni nu sunt în stare să doneze sumele cu care s-au angajat. Unele dintre aceste persoane suferă din cauza banilor pe care i-au investit în acțiuni. Călătorind dintr-un stat în altul, întâlnesc oameni bolnavi, doborâți de suferință, care se află chiar în pragul mormântului și care ar trebui să meargă la Institut pentru un timp, dar nu o pot face din lipsă de bani, tocmai pentru că au investit în acțiunile Institutului. Unii ca aceștia nu ar fi trebuit să investească acolo niciun dolar. Voi menționa aici un caz din Vermont. Acest frate a devenit păzitor al Sabatului încă din anul 1850 și, de la acea dată, a contribuit cu dărnicie în câteva proiecte inițiate pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, până când posibilitățile lui financiare au scăzut. Cu toate acestea, atunci când s-a făcut apelul urgent, necalificat, pentru Institut, el a luat acțiuni în valoare de o sută de dolari. La adunarea de la _____, el a prezentat cazul soției lui, care este foarte slăbită și care ar putea fi ajutată, dar lucrul acesta ar trebui să fie făcut cât mai curând, pentru a mai fi de vreun folos. El a prezentat, de asemenea, situația în care se află și a spus că, dacă ar putea dispune de cei o sută de dolari investiți atunci în Institut, și-ar putea trimite soția ca să fie tratată acolo; dar lucrul acesta nu este posibil. Noi am răspuns că el nu ar fi trebuit să investească niciodată vreun dolar în Institut, că era o greșeală pentru remedierea căreia noi nu puteam interveni cu nimic, și lucrurile au rămas atunci așa. Eu nu voi ezita să spun că sora aceasta trebuie să fie tratată, cel puțin timp de câteva săptămâni, pe cheltuiala Institutului. Soțul ei nu poate face nimic mai mult decât să-i plătească drumul până la Battle Creek și înapoi.1M 638.1

Cei care sunt prieteni ai oamenilor, ai adevărului și ai sfințeniei trebuie să acționeze, în ceea ce privește Institutul, pe baza sacrificiului și a dărniciei. Eu am cinci sute de dolari în acțiuni la Institut, pe care vreau să îi donez, și, dacă soțul meu reușește cu cartea pe care plănuiește să o publice, va mai da și el cinci sute de dolari. Cei care sunt de acord cu acest plan, dacă doresc, pot să ni se adreseze la Greenville, districtul Montcalm, Michigan, și să declare sumele pe care vor să le doneze sau să le investească în acțiuni care să fie păstrate așa cum sunt păstrate cele de la Publishing Association (Asociația de Publicații). Când se va realiza lucrul acesta, atunci donațiile să se adune după cum va fi nevoie; sumele, mici sau mari, să fie strânse. Banii să fie cheltuiți în mod judicios. Prețurile cerute pacienților să fie cât se poate de rezonabile. Frații să facă donații pentru a plăti parțial cheltuielile Institutului pentru cei săraci și bolnavi dintre ei. Cei bolnavi să fie îndrumați și ajutați să cultive, pe cât le stă în putere, terenul, atât de frumos situat, pe care îl deține Institutul. Să nu facă acest lucru cu concepția îngustă că prin aceasta își plătesc cheltuielile, ci cu ideea generoasă că achitarea acestora a constituit un act de dărnicie în favoarea lor. Activitatea aceasta să reprezinte pentru ei o parte din tratamentul care le este administrat, așa cum sunt băile terapeutice. Fie ca generozitatea, mila, omenia și sacrificiul pentru binele altora să constituie motivul care să-i călăuzească pe medici, pe administratori, pe asistenții medicali și pe pacienți, precum și pe toți aceia care sunt prieteni ai lui Isus, de aproape și de departe, și nu salariile, investițiile bune, plata sau acțiunile care vor aduce profit. Fie ca dragostea lui Hristos, dragostea pentru suflete, simpatia față de cei aflați în suferință să guverneze tot ceea ce spunem și facem în legătură cu Institutul de Sănătate.1M 638.2

De ce oare să aștepte medicul creștin, care crede, care privește cu dor, care tânjește cu nerăbdare după venirea Împărăției lui Hristos, în care boala și moartea nu vor mai avea nicio putere asupra sfinților, să primească o plată mai mare pentru serviciile pe care le face, decât editorul creștin sau decât pastorul creștin? Ar putea spune că munca lui este mai obositoare. Dar lucrul acesta trebuie dovedit. Să lucreze cât poate de mult, fără să încalce legile vieții, pe care li le predă pacienților lui. Nu există motive bune, acceptabile, pentru care să lucreze peste măsură și să primească o plată mai mare pentru aceasta, mai mult decât pastorul sau decât editorul. Fie ca toți aceia care își aduc contribuția în cadrul Institutului și care sunt plătiți pentru serviciul lor să acționeze pe baza aceluiași principiu al dărniciei. La Institut, nu trebuie îngăduit să rămână nicio persoană care lucrează doar pentru plată. Sunt persoane capabile care, din dragoste pentru Hristos, pentru cauza Sa și pentru urmașii Învățătorului lor care trec prin suferință, vor ocupa posturile din acel Institut lucrând cu credincioșie, cu bucurie și cu spirit de sacrificiu. Cei care nu au acest spirit de sacrificiu trebuie să plece și să lase locul celor care au acest spirit.1M 639.1

Atât cât îmi pot da eu seama, jumătate dintre cei bolnavi din poporul nostru, care ar trebui să stea câteva săptămâni sau luni la Institut, nu sunt în stare să plătească în întregime costurile călătoriei și ale șederii acolo. Oare sărăcia să-i împiedice pe acești prieteni ai Domnului nostru să se bucure de binecuvântările pe care El le-a oferit cu atâta generozitate? Să fie aceștia lăsați să se lupte cu dubla povară a bolii și a sărăciei? Cei bolnavi care sunt bogați, care beneficiază de tot confortul și de toate înlesnirile vieții și care își permit să plătească pe altcineva care să îndeplinească în locul lor muncile grele, au posibilitatea ca, prin îngrijire și prin odihnă, primind informațiile necesare pentru a se trata acasă, să se bucure de o bună stare de sănătate și fără să meargă la Institut. Dar ce pot face, pentru a-și redobândi sănătatea, frații și surorile noastre care sunt săraci? Ar putea să facă și ei ceva, dar sărăcia îi împinge să muncească peste puterile lor. Ei nici măcar nu au strictul necesar pentru a trăi; iar în ceea ce privește confortul vieții, spațiul de locuit, mobilierul, posibilitatea de a face băi și de a asigura o bună aerisire a casei — ei nu beneficiază de ele. Poate că singura lor cameră este ocupată aproape în întregime de o sobă cu plită, pentru gătit, fie iarnă, fie vară; și poate că toate cărțile pe care le au în casă, cu excepția Bibliei, pot fi ținute între două degete. Ei nu au bani să cumpere cărți pe care să le citească pentru a învăța cum să trăiască. Tocmai acești frați sărmani au nevoie de ajutor. Mulți dintre ei sunt creștini umili. Poate că au greșeli, și unele dintre acestea este posibil să reprezinte chiar cauza actualei lor stări de sărăcie și de mizerie. Cu toate acestea, poate că ei își fac datoria mai bine decât noi, care avem mijloacele prin care să ne îmbunătățim atât starea noastră, cât și pe a altora. Unii ca aceștia trebuie să fie învățați cu răbdare și ajutați cu bucurie.1M 640.1

Dar și ei, la rândul lor, trebuie să fie dornici și nerăbdători să se lase învățați. Trebuie să cultive un spirit de recunoștință față de Dumnezeu și față de frații lor, pentru ajutorul pe care îl primesc. În general, astfel de persoane nu au o imagine corectă cu privire la cât costă în realitate, la Institutul de Sănătate, tratamentul, masa, cazarea, combustibilul etc. Ei nu realizează amploarea și măreția lucrării adevărului prezent și a reformei, precum și numeroasele apeluri adresate poporului nostru pentru a-și dovedi generozitatea. Poate că nu sunt conștienți de faptul că, de multe ori, numărul celor săraci din poporul nostru este mai mare decât al celor bogați. Și, de asemenea, poate că ei nu realizează faptul teribil că majoritatea celor bogați țin cu putere de averile lor și se află pe drumul sigur spre pierzare.1M 640.2

Acești oameni sărmani, care trec prin necaz, trebuie să fie învățați că, atunci când murmură împotriva soartei lor și împotriva celor bogați, din cauza lăcomiei acestora, ei comit un mare păcat în ochii Cerului. Mai întâi, ei trebuie să înțeleagă că boala și sărăcia lor sunt necazuri cauzate în general de propriile păcate, greșeli și nesăbuințe; iar dacă Domnul pune în inima și în mintea celor din poporul Său dorința de a-i ajuta, lucrul acesta ar trebui să inspire în ei sentimente de umilă recunoștință față de Dumnezeu și față de poporul Său. Ei trebuie să facă tot ce le stă în putere ca să se ajute singuri. Dacă au rude care pot și vor să le acopere cheltuielile de la Institut, trebuie să le ofere acest privilegiu.1M 641.1

Având în vedere numărul mare de săraci aflați în suferință, care au nevoie să beneficieze, într-o măsură mai mare sau mai mică, de ajutorul și de mila Institutului, precum și lipsa de fonduri și de spații de cazare suficiente în momentul de față, șederea unora ca aceștia la Institut trebuie să fie de scurtă durată. Ei trebuie să meargă acolo în scopul obținerii, cât mai repede posibil, de cunoștințe practice cu privire la ce trebuie să facă și ce nu trebuie să facă pentru a-și redobândi sănătatea și pentru a duce o viață sănătoasă. Prelegerile pe care le ascultă și cărțile bune din care să învețe cum să trăiască în căminul lor trebuie să rămână principalele elemente pe care să se bizuie. S-ar putea ca, după câteva săptămâni petrecute la Institut, aceștia să se simtă mai bine, dar ei vor realiza mai mult acasă, prin punerea în practică a acelorași principii. Ei nu trebuie să se bazeze pe medici, ca să-i vindece în câteva săptămâni, ci trebuie să învețe să trăiască în așa fel, încât să-i dea naturii o șansă de a lucra vindecarea. Aceasta poate să înceapă în timpul celor câteva săptămâni de ședere la Institut, dar este posibil să dureze câțiva ani pentru a desăvârși această lucrare acasă, prin formarea unor obiceiuri bune.1M 641.2

Cineva poate să-și cheltuiască la Institutul de Sănătate tot ceea ce are în această lume și să ajungă să se simtă foarte bine, iar apoi să se întoarcă acasă, la familie și la vechile obiceiuri de viață, și, în câteva săptămâni sau luni, starea sănătății lui să ajungă mai rea decât înainte. Nu a câștigat nimic; și-a cheltuit tot ceea ce avea pentru nimic. Obiectivul reformei sănătății și al Institutului de Sănătate nu este, asemenea aceluia al unei doze de calmant sau de anestezic, de a calma durerea pe moment. Nicidecum! Scopul urmărit este acela de a-i învăța pe oameni cum să trăiască astfel, încât să-i dea naturii o șansă de a îndepărta boala și de a-i rezista.1M 642.1

Celor bolnavi și suferinzi din poporul nostru vreau să le spun: Nu vă descurajați! Dumnezeu nu Și-a abandonat poporul și nici cauza. Adresați-vă Institutului de Sănătate din Battle Creek, Michigan, făcându-le cunoscute medicilor de acolo atât starea voastră de sănătate, cât și posibilitățile financiare pe care le aveți, de a vă plăti șederea la Institut. Dacă sunteți bolnavi, extenuați, slăbiți, atunci nu amânați până când cazul vostru va ajunge fără speranță. Scrieți imediat. Dar trebuie să le spun din nou celor săraci: În momentul de față nu se poate face prea mult pentru a vă veni în ajutor, deoarece capitalul deja existent este investit în materiale și în clădiri. Faceți tot ceea ce vă stă în putere să vă ajutați singuri și vor fi și alții care să vă ajute cumva.1M 642.2

Fragmente din experiența mea1M 642.3

din perioada 21 octombrie — 22 decembrie 18671M 642.4

Lucrarea noastră pentru biserica din Battle Creek tocmai se încheiase și acum, în ciuda faptului că eram extenuați, ne simțeam atât de înviorați spiritual de rezultatele bune pe care le vedeam, încât ne-am alăturat cu bucurie fratelui J. N. Andrews, într-o lungă călătorie până în statul Maine. Pe drum, am ținut o adunare la Roosevelt, New York. Mărturia nr. 13 își făcea lucrarea, iar acei frați care luaseră parte la nemulțumirea generală începeau să vadă lucrurile în adevărata lor lumină. Această întâlnire a fost una de lucru intens, în care au fost date mărturii directe, clare. S-au făcut mărturisiri, urmate de o întoarcere generală la Domnul, din partea celor care căzuseră de la credință și a celor păcătoși.1M 642.5

Lucrarea noastră în Maine a început cu conferința de la Norridgewock, pe 1 noiembrie. A fost o adunare numeroasă. Ca de obicei, soțul meu și cu mine am dat o mărturie clară și directă în favoarea adevărului și a disciplinei adecvate și împotriva diferitelor forme de rătăcire, de confuzie, de fanatism și de dezorganizare, care apar frecvent din cauza lipsei disciplinei și a ordinii. Această mărturie era valabilă în special în cazul stării de lucruri din Maine. Spirite turbulente, care pretindeau că păzesc Sabatul, s-au răzvrătit și au acționat pentru a răspândi nemulțumire în perioada conferinței. Satana le-a ajutat, iar ele au reușit, într-o anumită măsură. Detaliile sunt prea dureroase și de prea mică importanță pentru interesul general, ca să fie prezentate aici.1M 643.1

Poate că ar fi suficient să spun, de data aceasta, că în urma acestui spirit de răzvrătire și de critică și, în cazul unora, a unui soi de gelozie copilărească, a murmurelor și a cârtirilor, lucrarea noastră în Maine, care ar fi putut fi realizată în două săptămâni, a necesitat șapte săptămâni de trudă intensă, dificilă și neplăcută. Cinci săptămâni s-au pierdut, da, au fost mai rău decât pierdute, pentru lucrarea din Maine; iar poporul nostru din alte părți, din New England, New York și Ohio, a fost privat de cinci adunări generale, din cauza faptului că noi am fost reținuți în Maine. Dar când am părăsit acest stat, am avut mângâierea faptului că toți își mărturisiseră răzvrătirea și destul de mulți fuseseră conduși să-L caute pe Domnul și să accepte adevărul. Cele ce urmează, cu privire la pastori, la ordine și la organizație, se aplică în mod special stării de lucruri din Maine.1M 643.2