Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Mărturii I - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Numărul 5—Mărturie Pentru Biserică

    Biserica laodiceeană

    Stimați frați și surori, în îndurarea Sa, Domnul m-a vizitat din nou. În ultimele luni, am fost într-un mare chin. Boala apăsa greu asupra mea. Ani de zile am suferit de hidropizie și de inimă, iar suferința aceasta avea tendința de a mă deprima și de a-mi distruge credința și curajul. Solia adresată bisericii din Laodiceea nu a condus la pocăința plină de râvnă pe care mă așteptasem să o văd în mijlocul poporului lui Dumnezeu, astfel că eram foarte dezorientată. Boala părea să mi se agraveze și credeam că urma să cobor în mormânt. Nu mai aveam nicio dorință să trăiesc și de aceea nu mă puteam ruga cu credință pentru vindecare. De multe ori, când mă retrăgeam să mă odihnesc, noaptea, îmi dădeam seama că eram în pericol ca, până dimineața, să-mi pierd răsuflarea. În această stare, am leșinat în mijlocul nopții. Au fost chemați frații Andrews și Loughborough și s-au înălțat rugăciuni stăruitoare către Dumnezeu, pentru refacerea mea. Depresia, greutatea aceea teribilă, a fost îndepărtată de pe inima mea suferindă și am fost luată în viziune, unde mi-au fost arătate lucrurile pe care vi le voi prezenta acum.1M 187.1

    Am văzut că Satana încerca să mă arunce în descurajare și disperare, ca să mă facă să-mi doresc mai degrabă moartea, decât viața. Mi s-a arătat că nu era voia lui Dumnezeu ca eu să-mi încetez lucrarea acum și să zac în mormânt; pentru că atunci, dușmanii credinței noastre aveau să triumfe, iar inimile copiilor lui Dumnezeu aveau să se întristeze. Am văzut că aveam să trec adesea prin acel chin sufletesc și să sufăr mult, dar am primit promisiunea că de cei care erau în jurul meu aveam să fiu încurajată și ajutată, astfel încât curajul și puterea să nu-mi cedeze, atunci când aveam să fiu lovită atât de teribil de Diavolul.1M 188.1

    Mi s-a arătat că solia adresată laodiceenilor se aplică celor care fac parte din poporul lui Dumnezeu de astăzi, iar motivul pentru care ea nu a realizat o mai mare lucrare în ei este împietrirea inimilor lor. Dar Dumnezeu a lăsat acestei solii timp ca să-și facă lucrarea. Inima trebuie să fie curățată de păcatele care L-au îndepărtat pe Isus atâta vreme. Această solie teribilă își va face lucrarea. Atunci când a fost prezentată pentru prima dată, ea a condus la o atentă cercetare a inimii. Păcatele au fost mărturisite, iar poporul lui Dumnezeu de pretutindeni a fost impresionat. Aproape toți au crezut că această solie avea să se încheie cu marea strigare a îngerului al treilea. Dar, pentru că nu au văzut lucrarea aceea plină de putere împlinindu-se într-un timp scurt, pentru mulți, solia și-a pierdut efectul. Am văzut că această solie nu avea să-și împlinească lucrarea doar în câteva luni. Ea este menită să-i trezească pe cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu, să le descopere căderile și să îi conducă la o pocăință profundă, astfel încât să se poată bucura de favoarea prezenței lui Isus și să fie pregătiți pentru marea strigare a îngerului al treilea. Pe măsură ce atingea inima, această solie conducea la o adâncă umilință înaintea lui Dumnezeu. Îngerii erau trimiși în toate părțile, ca să pregătească inimile necredincioase pentru a primi adevărul. Lucrarea lui Dumnezeu a început să crească, iar poporul Său a început să-și cunoască rolul. Dacă sfatul Martorului Credincios ar fi fost ascultat întru totul, Dumnezeu ar fi luptat pentru poporul Său cu o și mai mare putere. Totuși, eforturile făcute de la darea soliei au fost binecuvântate de Dumnezeu și multe suflete au fost aduse, din rătăcire și întuneric, să se bucure în adevăr.1M 188.2

    Dumnezeu Își va pune la încercare poporul. Isus are răbdare cu ei și nu îi varsă imediat din gura Lui. Îngerul a spus: „Dacă solia ar fi fost de scurtă durată, așa cum au crezut mulți dintre noi, nu ar fi fost timp ca ei să-și dezvolte caracterul. Mulți acționau pe baza sentimentelor, nu din principiu sau credință, iar această solie înfricoșătoare, solemnă, i-a trezit. Ea a acționat asupra sentimentelor lor, le-a trezit temerile, dar nu a realizat acea lucrare pe care o intenționase Dumnezeu. Dumnezeu citește inima. Pentru ca aceia care fac parte din poporul Lui să nu fie înșelați de propriile sentimente, El le oferă timp pentru ca acea înflăcărare a sentimentelor să se stingă și apoi îi pune la încercare, ca să vadă dacă ascultă de sfatul Martorului Credincios.1M 189.1

    Dumnezeu Își conduce poporul înainte, pas cu pas. El Îl aduce în diferite situații, anume calculate pentru a scoate la iveală ceea ce este în inimă. Unii îndură într-un anumit punct, dar cad în altul. Cu fiecare pas făcut înainte, inima este pusă la probă și încercată tot mai mult. Dacă cei care susțin că fac parte din poporul lui Dumnezeu descoperă că inima lor se împotrivește acestei lucrări directe, aceasta ar trebui să-i convingă că au o lucrare de făcut pentru a birui, dacă nu vor să fie vărsați din gura Domnului. Îngerul a spus: „Dumnezeu Își va continua lucrarea de a-i pune la probă pe toți aceia care fac parte din poporul Său”. Unii sunt dispuși să accepte un anumit aspect, dar când Dumnezeu îi aduce într-un alt punct, în care sunt puși la încercare, ei dau înapoi, deoarece li se pare că lucrul acela intră în conflict direct cu vreunul dintre idolii lor îndrăgiți. Prin aceasta, ei au ocazia să vadă ce anume din inima lor Îl îndepărtează pe Isus. Ei prețuiesc altceva mai mult decât adevărul, iar inima lor nu este pregătită să-L primească pe Isus. Fiecare este încercat personal și pus la probă timp îndelungat, ca să se vadă dacă este dispus să-și sacrifice idolii și să asculte sfatul Martorului Credincios. Dacă cineva nu este curățit prin ascultarea de adevăr și nu-și învinge egoismul, mândria și patimile rele, îngerii lui Dumnezeu au primit următoarea poruncă: „El este lipit de idolii lui. Lăsați-l în pace”; și ei trec mai departe, la lucrarea lor, lăsându-l pe acela cu trăsăturile lui păcătoase nesupuse, în stăpânirea îngerilor răi. Aceia care înaintează pas cu pas și trec biruitori de fiecare test, oricât ar fi prețul de mare, au ascultat de sfatul Martorului Credincios și vor primi Ploaia Târzie, fiind astfel pregătiți pentru a fi luați la cer.1M 189.2

    Dumnezeu Își pune la încercare poporul în această lume. Acesta este locul potrivit pentru a ne pregăti să stăm în prezența Sa. Aici, în această lume, în aceste zile de pe urmă, oamenii vor arăta ce putere le influențează inima și le conduce acțiunile. Dacă este puterea adevărului divin, îi va conduce la fapte bune. Îl va înălța pe cel care o primește și îl va face nobil și generos, asemenea Domnului său divin. Dar, dacă îngerii răi dețin controlul asupra inimii lui, lucrul acesta se va vedea pe diferite căi. Rezultatul va fi egoism, lăcomie, mândrie și pasiuni rele.1M 190.1

    Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cei care doar pretind că sunt religioși nu sunt dispuși să se cerceteze îndeaproape, ca să vadă dacă sunt în credință; și este teribil faptul că mulți se sprijină pe o speranță falsă. Unii se bizuie pe vreo experiență veche, pe care au avut-o cu ani în urmă; dar, când ajung în acest timp de cercetare, când toți ar trebui să aibă o experiență zilnică, ei nu au nimic de relatat. Ei par a crede că simpla declarație că sunt de partea adevărului îi va mântui. Când vor părăsi acele păcate pe care Dumnezeu le urăște, Isus va veni și va cina cu ei și ei cu El. Atunci, ei vor primi putere divină de la Isus, vor crește în El și vor putea să spună biruitori: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Isus Hristos”. Domnul ar prefera ca așa-zișii creștini, care sunt căldicei, să nu fi purtat niciodată numele Său. Ei sunt o permanentă povară pentru cei care vor să fie urmași credincioși ai lui Isus. În același timp, ei sunt o continuă piedică pentru cei necredincioși, iar îngerii răi tresaltă de satisfacție din pricina lor și găsesc în purtarea lor reprobabilă un motiv pentru a-i ironiza pe îngerii lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt un blestem pentru lucrarea lui Dumnezeu, atât acasă, cât și peste hotare. Ei se apropie de Dumnezeu cu buzele, în timp ce inima lor este departe de El.1M 190.2

    Mi s-a arătat că poporul lui Dumnezeu nu trebuie să imite moda lumii. Unii au făcut acest lucru și au pierdut acel caracter sfânt, distinctiv, care ar trebui să-i deosebească de ceilalți, ca popor al lui Dumnezeu. Atenția mi-a fost îndreptată către poporul lui Dumnezeu din vechime și am fost îndemnată să compar îmbrăcămintea lor cu stilul de îmbrăcăminte din aceste zile de pe urmă. Ce diferență! Ce schimbare! Pe atunci, femeile nu erau atât de îndrăznețe cum sunt astăzi. Când apăreau în public, ele își acopereau fața cu un văl. În zilele noastre, moda este lipsită de rușine și indecentă. Așa este menționat în profeție. Moda a fost adusă mai întâi de o anumită categorie de oameni, asupra cărora Satana are control deplin și care „și-au pierdut orice pic de simțire [nu simt nicio convingere din partea Duhului Sfânt]; s-au dedat la desfrânare și săvârșesc cu lăcomie orice fel de necurăție”. Dacă cei care pretind că fac parte din poporul lui Dumnezeu nu s-ar fi îndepărtat de El atât de mult, acum ar exista o diferență evidentă între îmbrăcămintea lor și cea a lumii. Bonetele mici, care expun fața și capul, arată o lipsă de modestie. Crinolinele sunt o rușine. Locuitorii pământului devin din ce în ce mai corupți, iar linia de distincție dintre ei și Israelul lui Dumnezeu ar trebui să fie mai clară; altfel, blestemul care va cădea asupra lumii va cădea și asupra acelora care se declară a fi poporul lui Dumnezeu.1M 191.1

    Atenția mi-a fost îndreptată către următoarele pasaje din Scriptură. Îngerul a spus: „Acestea sunt pentru instruirea poporului lui Dumnezeu”. 1 Timotei 2,9.10: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase”. 1 Petru 3,3-5: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu”.1M 191.2

    Fie că ești tânăr sau bătrân, Dumnezeu te pune acum la încercare. Acum îți hotărăști propriul destin veșnic. Mândria ta, plăcerea de a urma moda lumii, conversațiile tale deșarte și lipsite de conținut, egoismul tău, toate sunt puse în balanță, iar greutatea răului atârnă înfricoșător împotriva ta. Ești sărac, nenorocit, orb și gol. Răul crește și prinde rădăcini adânci, înăbușind sămânța bună care a fost semănată în inimă și, în curând, cuvintele care au fost rostite împotriva casei lui Eli vor fi rostite de îngerii lui Dumnezeu și împotriva ta: Fărădelegea ta „nu va fi ispășită” la nesfârșit „nici prin jertfe, nici prin daruri de mâncare”. Am văzut că mulți se amăgesc cu gândul că ei sunt niște buni creștini, dar nu au nici măcar o rază din lumina care vine de la Hristos. Ei nu știu ce înseamnă să fii înnoit prin harul lui Dumnezeu. Le lipsește experiența personală, vie, în ceea ce privește lucrurile lui Dumnezeu. Am văzut că Dumnezeu Își ascute sabia în ceruri, pentru a-i nimici. O, dacă fiecare creștin aflat în starea de căldicel și-ar putea da seama de lucrarea de curățire pe care Dumnezeu este gata să o facă în mijlocul celor care susțin că fac parte din poporul Său! Dragi prieteni, nu vă înșelați singuri cu privire la starea voastră! Pe Dumnezeu nu Îl puteți înșela. Martorul Credincios spune: „Știu faptele tale”. Îngerul al treilea conduce către cer un popor, pas cu pas, mai sus și tot mai sus. Și la fiecare pas, ei sunt puși la probă.1M 192.1

    Planul de dăruire sistematică [vezi Anexa] este pe placul lui Dumnezeu. Atenția mi-a fost îndreptată spre trecut, spre vremea apostolilor, și am văzut că Dumnezeu a călăuzit spre acest plan, prin coborârea Duhului Său Sfânt, și că, prin darul profeției, El Și-a sfătuit poporul cu privire la sistemul de dăruire. Toți trebuiau să ia parte la această lucrare, de a-și împărți bunurile vremelnice cu cei care le slujeau în lucrurile spirituale. De asemenea, ei au fost învățați că văduvele și orfanii aveau dreptul să beneficieze de mila și de dărnicia lor. Religia curată și neîntinată este definită astfel: „Să-i cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păstrăm neîntinați de lume”. Am văzut că aceasta înseamnă să manifestăm simpatie față de ei nu doar mângâindu-i prin cuvinte, în necazurile lor, ci și ajutându-i, dacă este nevoie, din punct de vedere material. Tinerii și tinerele cărora Dumnezeu le-a dat sănătate pot primi o mare binecuvântare ajutându-i pe orfani și pe văduve în nenorocirea lor. Am văzut că Dumnezeu le cere tinerilor să sacrifice mai mult pentru binele altora. El cere de la ei mai mult decât sunt ei dispuși să facă. Dacă se păstrează neîntinați de lume, dacă nu urmează moda lumii, ci pun deoparte ceea ce iubitorii de plăceri cheltuie pe lucruri inutile, doar pentru a-și satisface vanitatea, și dăruiesc pentru a-i ajuta pe cei care trec prin necazuri și pentru a susține lucrarea lui Dumnezeu, ei vor primi aprobarea Aceluia care zice: „Știu faptele tale”.1M 192.2

    În cer este ordine și Lui Dumnezeu Îi place să vadă că poporul Său face eforturi și se străduiește să acționeze în ordine, în mod organizat, în lucrarea Sa de pe pământ. Am văzut că în biserica lui Dumnezeu trebuie să existe ordine și că este nevoie de organizare pentru a transmite cu succes ultimul mesaj de har către lume. Dumnezeu Își conduce poporul în planul dăruirii sistematice și acesta este unul dintre punctele de probă prin care îi va trece și în care va fi necruțător cu unii dintre ei. Pentru unii, aceasta va însemna tăierea mâinii drepte și scoaterea ochiului drept, în timp ce, pentru alții, va fi o mare ușurare. Pentru sufletele nobile și generoase, cererea care le este adresată pare neînsemnată și nu se pot mulțumi să facă atât de puțin. Unii au averi mari și, dacă pun deoparte din ele pentru scopuri caritabile, după măsura în care i-a ajutat Dumnezeu să prospere, darurile astfel oferite li se par mari. Inima egoistă se leagă de un dar mic la fel de mult ca și de unul mare, și o sumă mică ajunge să li se pară foarte mare.1M 193.1

    Am fost îndemnată să privesc în urmă, la începuturile acestei lucrări finale. Pe atunci, unii dintre cei care iubeau adevărul puteau vorbi cu adevărat despre ce înseamnă să faci sacrificii. Ei au dedicat mult lucrării lui Dumnezeu, pentru a le transmite și altora adevărul. Și-au trimis comorile înaintea lor în cer. Fraților, pe voi, care ați primit adevărul mai târziu și care aveți averi mari, Dumnezeu v-a chemat în câmp nu doar ca să vă bucurați de adevăr, ci și ca să contribuiți, cu bunurile voastre, la înaintarea acestei mărețe lucrări. Dacă sunteți interesați de această lucrare, veți îndrăzni și veți investi ceva în ea, astfel încât și alții să poată fi salvați prin eforturile voastre și să puteți secera, împreună cu ei, răsplata finală. S-au făcut sacrificii mari și au fost îndurate multe privațiuni, pentru ca adevărul să poată ajunge la voi într-o lumină clară. Acum, Dumnezeu vă cheamă ca, la rândul vostru, să faceți eforturi și sacrificii pentru a le duce adevărul celor care sunt în întuneric. Dumnezeu cere acest lucru. Voi mărturisiți a crede adevărul; lăsați ca faptele voastre să arate acest lucru. Dacă nu lucrează, atunci credința voastră este moartă. Nimic altceva, în afară de o credință vie, nu vă va izbăvi în timpul evenimentelor teribile care vă stau în față.1M 193.2

    Am văzut că este timpul ca aceia care au bogății mari să înceapă să lucreze repede. Este timpul ca ei să le pună deoparte nu numai în măsura în care Dumnezeu îi ajută să prospere acum, ci și pentru că El i-a ajutat să prospere în trecut. În timpul apostolilor, planurile erau întocmite special ca să nu fie unii împovărați, în timp ce alții stau confortabil. Făceau astfel încât toți să ia parte în mod egal la purtare poverilor bisericii lui Dumnezeu, potrivit cu posibilitățile pe care le aveau. Îngerul a spus: „Securea trebuie să fie înfiptă la rădăcina pomului”. Cei care, asemenea lui Iuda, și-au legat inima de comorile pământești, se vor plânge așa cum a făcut-o el. Inima lui râvnea la uleiul acela scump, turnat asupra lui Isus, și a încercat să-și ascundă egoismul sub masca unei preocupări pioase și sincere față de cei săraci: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei și să se fi dat săracilor?” Ar fi vrut ca acel ulei să-i fie încredințat lui, nu să fie turnat asupra Mântuitorului. L-ar fi folosit el așa cum voia: l-ar fi vândut pentru bani. El L-a prețuit pe Domnul lui exact atât cât să-L vândă unor oameni nelegiuiți, pentru câteva monede de argint. Așa cum Iuda i-a prezentat pe săraci drept scuză pentru egoismul lui, și cei care susțin că sunt creștini, dar ale căror inimi sunt pline de lăcomie, își vor ascunde egoismul sub masca unei pretinse conștiinciozități. Ei se tem că, adoptând dăruirea sistematică, vom deveni și noi asemenea bisericilor oficiale! „Să nu știe stânga ta ce face dreapta.” Ei par să aibă o dorință sinceră de a urma cu conștiinciozitate Biblia, așa cum o înțeleg ei în această privință, dar neglijează cu totul îndemnul clar al Domnului Hristos: „Vindeți ce aveți și dați milostenie”.1M 194.1

    „Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei.” Unii consideră că acest text învață că faptele de caritate trebuie să fie făcute în secret. În felul acesta, ei fac foarte puțin, scuzându-se că nu știu exact cum să dea. Dar Isus le-a explicat astfel ucenicilor Săi: „Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii, în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata”. Ei dădeau pentru ca oamenii să-i considere nobili și generoși. În felul acesta, ei își primeau lauda de la oameni, iar Isus le-a spus ucenicilor Săi că aceasta era toată răsplata de care aveau să aibă parte. În cazul multor oameni, mâna stângă nu știe ce face mâna dreaptă, pentru că mâna dreaptă nu face nimic demn de a fi luat în seamă de mâna stângă. Lecția aceasta, dată de Isus ucenicilor, avea scopul de a-i mustra pe aceia care doreau să primească slava oamenilor. Ei făceau binefaceri în cadrul diferitelor adunări publice, iar înainte de aceasta exista un anunț public, pentru a face cunoscută generozitatea lor înaintea oamenilor. Mulți dădeau sume mari de bani doar pentru ca numele lor să fie înălțate de oameni. Banii oferiți în felul acesta erau adesea obținuți prin jecmănirea altora, prin exploatarea lucrătorilor, cărora le erau reținute salariile cuvenite, și prin asuprirea celor săraci.1M 195.1

    Mi-a fost arătat că acest pasaj din Scriptură nu li se aplică acelora care au pe inimă lucrarea lui Dumnezeu și care își folosesc cu umilință bunurile proprii, pentru a contribui la înaintarea acesteia. Atenția mi-a fost îndreptată către aceste texte biblice: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. „După roadele lor îi veți cunoaște.” Mi-a fost arătat că mărturia Scripturii este în deplină armonie, atunci când este înțeleasă corect. Faptele bune ale copiilor lui Dumnezeu sunt cea mai eficientă predică pe care o poate primi un necredincios. Acesta gândește că trebuie să existe niște motive puternice care îl determină pe creștin să se tăgăduiască pe sine și să-și folosească bunurile proprii pentru a încerca să-și salveze semenii. Este ceva cu totul diferit de spiritul lumii. Astfel de roade dau mărturie că posesorul lor este un creștin autentic. Acesta dovedește, astfel, că el tinde mereu spre acea comoară de sus, care este nepieritoare.1M 195.2

    În cazul fiecărui dar și al fiecărei binefaceri, dătătorul trebuie să aibă în vedere un obiectiv potrivit, astfel încât să nu fie încurajată lenevirea și nici să nu se urmărească aprecierea oamenilor sau renumele, ci slava lui Dumnezeu și înaintarea lucrării Sale. Unii fac donații mari pentru cauza lui Dumnezeu, în timp ce fratele lor, care este sărac, poate că suferă chiar lângă ei, și ei nu fac nimic pentru a-i ușura viața. Mici fapte de bunătate făcute în ascuns pentru fratele lor le-ar lega inimile laolaltă și ar fi notate în cer. Am văzut că, atunci când stabilesc prețurile cerute și salariile plătite, cei bogați ar trebui să facă o diferență în favoarea celor care trec prin necazuri, a văduvelor și a săracilor care merită acest lucru. Dar se întâmplă de multe ori că cei bogați profită de cei săraci, obținând tot ce se poate obține de pe urma lor și cerând cu exactitate și cel din urmă bănuț, pentru serviciul pe care li l-au făcut. Dar totul este notat în ceruri. „Știu faptele tale.”1M 196.1

    Cel mai mare păcat care există acum în biserică este lăcomia. Dumnezeu Își manifestă dezaprobarea față de cei care pretind că fac parte din poporul Său și care dau dovadă de un asemenea egoism. Slujitorii Săi și-au sacrificat timpul și puterile pentru a le duce acestora Cuvântul vieții, dar mulți dintre ei dovedesc, prin faptele lor, că nu prețuiesc cum se cuvine favoarea care li s-a făcut. Dacă le este comod să-l ajute în vreun fel pe slujitorul lui Dumnezeu, uneori îl ajută, dar adesea îl lasă să treacă mai departe fără să facă prea mult pentru el. Dacă angajează un lucrător cu ziua, acestuia trebuie să-i plătească tot salariul cuvenit. Dar nu la fel consideră că s-ar cuveni și în ceea ce-l privește pe slujitorul lui Dumnezeu, care face atâtea sacrificii. El lucrează pentru ei prin cuvânt și învățătură; el poartă pe inima lui greaua povară a lucrării; le arată cu răbdare, din Cuvântul lui Dumnezeu, greșelile care pot fi făcute și pericolele care sunt atât de dăunătoare pentru suflet; subliniază cât este de important și de urgent ca buruienile care înăbușă sămânța cea bună să fie smulse de îndată; scoate din tezaurul Cuvântului lui Dumnezeu lucruri noi și lucruri vechi, pentru a hrăni turma lui Dumnezeu. Toți recunosc că au beneficiat de pe urma acestuia; dar buruiana otrăvitoare, lăcomia, este atât de adânc înrădăcinată, încât ei îl lasă pe slujitorul lui Dumnezeu să plece fără să-i slujească, la rândul lor, oferindu-i din bunurile lor vremelnice. Faptele lor arată cât de mult au prețuit ei truda lui. Martorul Credincios spune: „Știu faptele tale”.1M 196.2

    Am văzut că slujitorii lui Dumnezeu nu sunt scutiți de ispitele lui Satana. De multe ori, ei sunt asaltați de vrăjmaș într-un mod teribil și au de dus o luptă grea. Dacă ar putea fi eliberați de misiunea pe care o au, ar lucra cu bucurie cu brațele lor. Dar este nevoie să lucreze pentru frații lor; totuși, când văd că munca lor este atât de puțin prețuită, se descurajează. Este adevărat că ei privesc spre așezarea finală a tuturor lucrurilor, ca să-și primească răsplata, și lucrul acesta îi susține, ajutându-i să reziste; dar familiile lor au nevoie de hrană și de îmbrăcăminte. Timpul lor aparține bisericii lui Dumnezeu; nu este la dispoziția lor. Ei sacrifică compania propriei lor familii pentru a le fi de folos altora; și totuși, unii dintre cei care beneficiază de munca lor sunt indiferenți față de nevoile lor. Am văzut că este o nedreptate față de aceștia să îi lași să treacă mai departe fără să îi susții și că aceia care fac astfel se înșală singuri. Ei cred că au aprobarea lui Dumnezeu, în timp ce El le disprețuiește egoismul. Acești egoiști vor fi chemați să dea socoteală în fața lui Dumnezeu nu numai pentru modul în care au folosit banii Domnului, ci și pentru toate suferințele și descurajarea pe care li le-au produs slujitorilor aleși ai lui Dumnezeu și pentru că au constituit o piedică în calea eforturilor acestora. Toate aceste lucruri vor fi trecute în raportul scris în dreptul ispravnicilor necredincioși.1M 197.1

    Martorul Credincios declară: „Știu faptele tale”. Inima egoistă și lacomă va fi pusă la încercare. Unii nu sunt dispuși să-I consacre lui Dumnezeu nici măcar o mică parte din comoara lor pământească. Ei se trag înapoi îngroziți, atunci când le vorbești despre lucrurile esențiale. Ce au sacrificat ei pentru Dumnezeu? Nimic. Ei pretind a crede că Isus revine, dar faptele lor le contrazic mărturisirea de credință. Fiecare persoană va da pe față credința pe care o are. Tu, cel care susții cu ipocrizie că ești credincios, Isus îți cunoaște faptele. El urăște darurile tale oferite cu zgârcenie și jertfele tale care nu sunt fără cusur.1M 197.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents