Tânărul bogat

La Monterey, Michigan, pe 8 octombrie 1857, mi-a fost arătat în viziune că starea multora dintre păzitorii Sabatului era asemenea aceleia a tânărului care a venit la Isus ca să afle ce ar trebui să facă pentru a moșteni viața veșnică.1M 173.1

„Atunci s-a apropiat de Isus un om și I-a zis: ‘Învățătorule, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?’ El i-a răspuns: ‘De ce mă întrebi: «Ce bine?” Binele este unul singur. Dar, dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile.’ ‘Care?’ I-a zis el. Și Isus i-a răspuns: ‘Să nu ucizi; să nu preacurvești; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta și să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ Tânărul I-a zis: ‘Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinerețea mea; ce-mi mai lipsește?’ ‘Dacă vrei să fii desăvârșit’, i-a zis Isus, ‘du-te de vinde ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer! Apoi, vino și urmează-Mă!’ Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuții. Isus le-a zis ucenicilor Săi: ‘Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor. Vă mai spun iarăși că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.’ Ucenicii, când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiți de tot și au zis: ‘Cine poate atunci să fie mântuit?’ Isus S-a uitat țintă la ei, și le-a zis: ‘La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.’” (Matei 19,16-26)1M 173.2

Isus i-a citat tânărului cinci dintre ultimele șase porunci, precum și a doua mare poruncă, pe care se bazează, de fapt, ultimele șase porunci [din cele zece]. Tânărul considera că respectase poruncile amintite. Isus nu menționase primele patru porunci, care conțin datoria noastră față de Dumnezeu. Ca răspuns la întrebarea tânărului, „Ce-mi mai lipsește?”, Isus i-a spus: „Dacă vrei să fii desăvârșit”, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer!”1M 173.3

Aceasta îi lipsea. El nu respectase nici primele patru porunci, nici pe ultimele șase. El nu-și iubise aproapele ca pe el însuși. Isus i-a spus: „Dă la săraci”. Isus S-a atins de bogățiile lui. „Vinde ce ai și dă la săraci”. Prin aceasta, El a făcut referire în mod direct la idolul lui. Iubirea lui pentru bogății era supremă și, de aceea, îi era imposibil să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima lui, cu tot sufletul lui și cu tot cugetul lui. Iar această dragoste supremă pentru bogățiile pe care le avea îl făcuse să închidă ochii față de nevoile semenilor săi. Nu-și iubea aproapele ca pe sine însuși și, de aceea, nu respectase cu adevărat ultimele șase porunci. Inima lui era acolo unde era și comoara lui. Era copleșită de bogățiile pământești. El își iubea averea mai mult decât Îl iubea pe Dumnezeu, mai mult decât iubea comorile cerești. Tânărul a auzit chiar din gura lui Isus care erau condițiile. Dacă ar fi vândut totul și ar fi dat la săraci, ar fi avut o comoară în cer. Aici era testul care arăta cu cât prețuia el mai mult viața veșnică, decât bogățiile pe care le deținea. Dorea el cu ardoare să primească viața veșnică? Se străduia cu adevărat să îndepărteze orice obstacol care îl împiedica să aibă o comoară în ceruri? O, nu; el „a plecat foarte întristat; pentru că avea multe avuții”.1M 174.1

Atenția mi-a fost îndreptată către aceste cuvinte: „Este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu”. Isus a spus: „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință”. Îngerul a spus: „Le va îngădui Dumnezeu celor bogați să-și păstreze bogățiile și totuși să intre în Împărăția Lui?” Un alt înger a răspuns: „Nu. Niciodată”.1M 174.2

Am văzut că planul lui Dumnezeu era ca aceste bogății să fie folosite într-un mod corespunzător, să fie împărțite pentru a fi o binecuvântare pentru cei nevoiași și pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Dacă oamenii își iubesc bogățiile mai mult decât îi iubesc pe semenii lor, mai mult decât Îl iubesc pe Dumnezeu sau adevărurile din Cuvântul Său, dacă inima le este legată de bogățiile lor, ei nu pot avea viața veșnică. Ei sunt gata ca mai degrabă să renunțe la adevăr, decât să vândă ceea ce au și să dea la săraci. Prin aceasta, ei sunt puși la probă, ca să se vadă cât de mult Îl iubesc pe Dumnezeu, cât de mult iubesc adevărul, și, asemenea tânărului bogat din Biblie, mulți pleacă întristați, pentru că nu pot să-și păstreze și bogățiile de aici, și să aibă și o comoară în cer. Nu le pot avea pe amândouă și atunci se încumetă să-și riște șansa vieții veșnice de dragul unor bogății lumești.1M 174.3

„Este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” La Dumnezeu, toate lucrurile sunt cu putință. Adevărul adus în inimă de Duhul lui Dumnezeu va scoate afară iubirea de bogății. Iubirea pentru Isus și iubirea pentru bogății nu pot sălășlui în aceeași inimă. Dragostea pentru Dumnezeu întrece atât de mult dragostea pentru bogății, încât posesorul ei lasă bogățiile și își transferă afecțiunea asupra lui Dumnezeu. Prin dragoste, el este apoi condus să slujească nevoilor cauzei lui Dumnezeu. Cea mai mare plăcere a lui este să folosească în mod potrivit bunurile care Îi aparțin Domnului lui. Iubirea față de Dumnezeu și față de semenii săi are întâietate, iar el consideră că nimic din ceea ce are nu este al său și se achită cu credincioșie de datoria sa, ca administrator al bunurilor lui Dumnezeu. Atunci, el poate să respecte ambele mari porunci ale Legii: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău”. „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” În felul acesta, este posibil ca un om bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu. „Și oricine a lăsat case sau frați sau surori, sau tată sau mamă sau nevastă sau feciori sau holde pentru Numele Meu va primi însutit și va moșteni viața veșnică. Dar mulți din cei dintâi vor fi cei din urmă și mulți din cei din urmă vor fi cei dintâi.”1M 175.1

Aceasta este răsplata pentru aceia care sacrifică pentru Dumnezeu. Ei primesc însutit în această viață și vor moșteni viața veșnică. „Dar mulți din cei dintâi vor fi cei din urmă și mulți din cei din urmă vor fi cei dintâi.” Mi-au fost arătați aceia care primesc adevărul, dar nu îl trăiesc. Ei se leagă de bogățiile lor și nu sunt dispuși să-și împartă averea pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Ei nu au credință, ca să îndrăznească și să se încreadă în Dumnezeu. Dragostea pentru lumea aceasta le înăbușă credința. Dumnezeu face apel la o parte din averea lor, dar ei nu iau în seamă acest lucru. Motivează că au muncit din greu ca să obțină ceea ce au și că nu-L pot împrumuta pe Domnul, pentru că ar putea ajunge să ducă ei înșiși lipsă. „O, voi, puțin credincioșilor!” Dumnezeul care a avut grijă de Ilie în timp de foamete nu-l va trece cu vederea pe niciunul dintre copiii Săi care sunt gata să se sacrifice pentru El. Cel care le-a numărat și perii capului Se va îngriji de ei și, în vreme de foamete, vor fi săturați. În timp ce, pretutindeni în jurul lor, cei răi pier din lipsă de pâine, lor le vor fi asigurate pâinea și apa. Cei care încă se prind de comoara lor pământească și nu vor să folosească în mod corect ceea ce le-a fost dat de Dumnezeu cu împrumut își vor pierde comoara din cer, vor pierde viața veșnică.1M 175.2

În providența Sa, Dumnezeu a impresionat inimile unora dintre aceia care dețin bogății și i-a convertit la adevăr, astfel încât ei să poată contribui, cu averile lor, la înaintarea lucrării Sale. Și dacă cei care sunt bogați nu vor face acest lucru, dacă nu vor împlini planul lui Dumnezeu, El îi va da deoparte și va ridica alții, care să le ia locul și să împlinească planul Său, care să-și împartă cu bucurie averile, ca să răspundă nevoilor cauzei lui Dumnezeu. În aceasta, ei vor fi cei dintâi. Dumnezeu va avea în lucrarea Sa oameni care vor face acest lucru.1M 176.1

El ar putea să trimită din cer mijloace materiale, cu ajutorul cărora lucrarea Sa să fie dusă mai departe; dar aceasta nu ar corespunde planului Său. El a stabilit ca oamenii să fie instrumentele Sale; pentru ca, având în vedere marele sacrificiu care a fost făcut pentru mântuirea lor, și ei să poată lua parte la această lucrare de mântuire, făcând sacrificii unul pentru celălalt și, astfel, arătând cât de mult prețuiesc sacrificiul care a fost făcut pentru ei.1M 176.2

Atenția mi-a fost îndreptată către Iacov 5,1-3: „Ascultați acum voi, bogaților! Plângeți și tânguiți-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi! Bogățiile voastre au putrezit și hainele voastre sunt roase de molii. Aurul și argintul vostru au ruginit; și rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-ați strâns comori în zilele din urmă!”1M 176.3

Am văzut că aceste cuvinte teribile li se aplică în special celor bogați care pretind a crede adevărul prezent. Domnul îi cheamă să-și folosească banii pentru înaintarea cauzei Sale. Le sunt prezentate ocazii favorabile, dar ei își închid ochii față de nevoile lucrării și se prind strâns de comoara lor pământească. Iubirea lor pentru această lume este mai mare decât iubirea lor pentru adevăr, pentru semeni sau pentru Dumnezeu. El face apel la averea lor, dar ei și-o păstrează în mod egoist. Dau din când în când câte puțin, pentru a-și liniști conștiința, dar nu și-au biruit dragostea pentru lumea aceasta. Ei nu sacrifică pentru Dumnezeu. Domnul a ridicat alți oameni, care prețuiesc viața veșnică și care pot să simtă și să înțeleagă măcar ceva din valoarea unui suflet, iar aceștia și-au dăruit cu generozitate mijloacele pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Lucrarea se apropie de încheiere; în curând, nu va mai fi nevoie de mijloacele acelora care și-au păstrat bogățiile, fermele mari, cirezile de vite etc. Am văzut că Domnul S-a întors către ei cu mânie și le-a adresat aceste cuvinte: „Duceți-vă acum, voi, bogaților!” El v-a chemat, dar voi nu ați auzit. Dragostea voastră pentru lumea aceasta I-a înăbușit glasul. Acum, El nu mai are nevoie de voi și vă lasă să plecați, poruncindu-vă: „Plecați acum, voi, bogaților!”1M 176.4

O, am văzut că este îngrozitor să fii părăsit de Domnul, că este teribil să te prinzi de bogățiile pieritoare de aici, când El a spus că, dacă vom vinde și vom da daruri, ne vom aduna o comoară în cer! Mi s-a arătat că, pe măsură ce lucrarea se apropie de încheiere și adevărul înaintează cu o mare putere, acești oameni bogați își vor aduce averile și le vor pune la picioarele slujitorilor lui Dumnezeu, implorându-i să le primească. Răspunsul acestor slujitori ai lui Dumnezeu va fi: „Duceți-vă acum, voi, bogaților! Nu mai este nevoie de averile voastre. Le-ați păstrat pentru voi atunci când puteați contribui prin ele la înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Cei nevoiași au suferit; ei nu au fost binecuvântați prin banii voștri. Acum, Dumnezeu nu vă va mai primi bogățiile. Plecați acum, voi, bogaților!”1M 177.1

Apoi, atenția mi-a fost îndreptată către aceste cuvinte: „Iată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile și pe care le-ați oprit-o, prin înșelăciune, strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor.” Am văzut că nu Dumnezeu este sursa tuturor bogățiilor care sunt obținute. De multe ori, Satana a avut mai mult de-a face cu obținerea de proprietăți, decât a avut Dumnezeu. O mare parte dintre ele au fost dobândite prin exploatarea lucrătorilor, care nu au fost plătiți cum era corect. Omul bogat, care este lacom din fire, își obține bogățiile nedreptățindu-i pe cei care lucrează pentru el și profitând de oameni ori de câte ori are posibilitatea, în felul acesta strângându-și o comoară care îl va mistui, așa cum mistuie focul.1M 177.2

Unii nu s-au comportat cu totul cinstit, onorabil. Aceștia trebuie să-și schimbe radical purtarea și să lucreze repede, ca să răscumpere timpul. Mulți păzitori ai Sabatului greșesc aici. Profită chiar și de frații lor săraci, iar aceia care au din abundență pretind mai mult decât valorează lucrurile în realitate, mai mult decât ar plăti ei înșiși pentru aceleași lucruri, în timp ce acești frați trec prin strâmtorări și prin necazuri, din cauza lipsurilor. Dumnezeu știe toate acestea. Fiecare act de egoism și fiecare nedreptate comisă din lăcomie își vor primi răsplata.1M 178.1

Am văzut că este o dovadă de cruzime și de nedreptate să nu iei în seamă starea în care se află un frate. Dacă acesta este necăjit sau sărac, dar face tot ce îi stă în putință, trebuie să se manifeste îngăduință față de el și să nu i se pretindă în întregime nici măcar valoarea reală a lucrurilor pe care le cumpără de la cei bogați, ci aceștia trebuie să aibă compasiune pentru el. Dumnezeu va aproba astfel de fapte de bunătate, iar autorul lor nu-și va pierde răsplata. Dar un raport înfricoșător stă scris în dreptul multor păzitori ai Sabatului, pentru fapte de lăcomie și de zgârcenie.1M 178.2

Am fost îndreptată înapoi, spre timpul când cei care ascultau și care primeau adevărul erau puțini. Ei nu aveau prea mult din bunurile acestei lumi. Nevoile lucrării erau suportate doar de câțiva. Atunci, a fost nevoie ca unii să-și vândă casele și pământurile și să-și procure adăposturi sau case mai ieftine, în timp ce banii I-au dat cu generozitate Domnului, pentru publicarea adevărului sau pentru a ajuta pe alte căi la înaintarea cauzei lui Dumnezeu. În timp ce priveam la aceștia, care au făcut sacrificii, am văzut că ei înduraseră lipsuri pentru binele cauzei. Am văzut un înger stând lângă ei și îndreptându-le privirea în sus. El le-a spus: „Voi aveți pungi în ceruri! Aveți în ceruri pungi care nu se învechesc! Răbdați până la sfârșit și răsplata voastră va fi mare!”1M 178.3

Dumnezeu a impresionat multe inimi. Adevărul pentru care cei puțini au sacrificat atât de mult, pentru ca acesta să le poată fi prezentat și altora, a triumfat și mulți l-au putut cunoaște. În providența Sa, Dumnezeu i-a mișcat pe aceia care au mijloace materiale și i-a adus la adevăr, astfel încât, pe măsură ce lucrarea Lui crește, nevoile cauzei să poată fi împlinite. Multe mijloace au fost aduse în rândurile păzitorilor Sabatului și am văzut că, în prezent, Dumnezeu nu cere casele de care cei care fac parte din poporul Său au nevoie, pentru a locui în ele, cu excepția cazului când cele scumpe sunt înlocuite cu altele mai ieftine. Dar, dacă cei care au din abundență nu aud glasul Său, nu se despart de lume, nu se lipsesc de o parte din averile și din pământurile lor și nu sacrifică pentru Dumnezeu, El va trece pe lângă ei și îi va chema pe aceia care sunt dispuși să facă orice pentru Isus, chiar să-și vândă casele, pentru a susține nevoile cauzei. Dumnezeu dorește daruri de bunăvoie. Cei care dau trebuie să considere aceasta un privilegiu.1M 179.1

Unii dau din belșugul lor, dar nu simt nicio lipsă. Ei nu-și refuză nimic, de dragul cauzei lui Dumnezeu, ci au tot ce le dorește sufletul. Ei dau cu generozitate și din toată inima. Dumnezeu vede acest lucru, iar faptele și motivele acestora sunt cunoscute și consemnate de El cu exactitate. Ei nu-și vor pierde răsplata. Voi, care nu puteți da la fel de îmbelșugat, nu trebuie să vă scuzați că nu faceți la fel de mult ca alții. Faceți ceea ce puteți voi. Renunțați la unele lucruri de care vă puteți lipsi și sacrificați pentru cauza lui Dumnezeu. Ca și văduva, dăruiți cei doi bănuți. De fapt, veți da mai mult decât toți cei care dau din prisosul lor și veți cunoaște bucuria tăgăduirii de sine, veți vedea cât de plăcut este să îi ajuți pe cei în nevoie, să sacrifici pentru adevăr și să-ți aduni o comoară în cer.1M 179.2

Mi s-a arătat că tinerii, în special cei care susțin că sunt de partea adevărului, trebuie să învețe lecția tăgăduirii de sine. Dacă ar face mai multe sacrificii pentru adevăr, l-ar prețui mai mult. El le-ar influența inima, le-ar curăți viața, iar ei l-ar aprecia și l-ar considera sfânt.1M 179.3

Tinerii nu poartă povara cauzei lui Dumnezeu și nici nu simt vreo responsabilitate în privința ei. Oare pentru că Dumnezeu le-a găsit scuze? O, nu, ei înșiși și-au găsit scuze! Ei stau liniștiți, trăiesc lejer, iar alții duc povara. Nu sunt conștienți de faptul că ei nu își aparțin. Puterea lor, timpul lor nu le aparțin. Ei au fost cumpărați cu un preț. Pentru ei a fost făcut un mare sacrificiu și, dacă ei nu posedă un spirit de sacrificiu și de tăgăduire de sine, nu vor putea primi niciodată moștenirea nemuritoare.1M 180.1