Pastori neconsacrați

Pastorii care predică solia îngerului al treilea trebuie să lucreze având simțământul că Dumnezeu a așezat asupra lor povara lucrării. Pastorii noștri nu vor duce lipsă de nimic, dacă vor practica economia. Dacă duc lipsă acum, atunci, în orice altă poziție ar fi așezați, ei tot ar duce lipsă. Dați-le cele mai bune ocazii, și ei vor risipi tot ce vor primi. Așa a fost în cazul fratelui Hull. Unii vor să primească fonduri aproape inepuizabile, ca să fie mulțumiți.1M 438.1

În general, cei care nu sunt în stare să administreze cu înțelepciune lucrurile vremelnice nu sunt în stare să le administreze nici pe cele spirituale. Ei nu contribuie la zidirea bisericii. Poate că au daruri naturale și sunt considerați buni vorbitori, dar le lipsește valoarea morală. Pot să atragă mari mulțimi de oameni și să trezească un mare entuziasm, dar atunci când cauți roadele, găsești foarte puține sau chiar deloc. Astfel de oameni adeseori se ridică deasupra lucrării și își pierd dragostea pentru simplitatea Evangheliei. Ei nu sunt sfințiți de adevărurile pe care le predică. Astfel a fost și în cazul fratelui Hull. Lui i-a lipsit harul acela care întemeiază sufletul în adevăr și care înalță și înnobilează caracterul unui om. Este un lucru important ca inima să fie întemeiată în har. Aceasta este temelia statorniciei și a credincioșiei noastre.1M 438.2

În unele locuri unde fratele Hull a ținut o serie de prelegeri, oamenilor le-au plăcut vorbele lui de duh și stilul lui deosebit de a predica, dar numai câțiva au îmbrățișat adevărul în urma eforturilor lui. Mi-a fost arătat motivul: lipseau umilința, simplitatea, curăția și sfințenia. El a crezut că lucrarea lui inteligentă era de neprețuit și că, fără contribuția lui, cauza lui Dumnezeu aproape că nu ar exista; dar, dacă ar fi știut cât de neliniștiți și de îngrijorați au fost din cauza lui adevărații lucrători, care au încercat să-l ajute, nu ar mai fi avut o părere atât de înaltă despre propriile eforturi. Atitudinea lui a reprezentat o permanentă povară pentru cauza lui Dumnezeu, care ar fi prosperat mai mult fără influența lui. Dorința sinceră a fraților de a-l salva de la cădere i-a determinat să facă prea mult pentru el în ceea ce privește mijloacele de susținere. Ei s-au mulțumit cu talentul său de a predica și unii au fost atât de nechibzuiți, încât l-au lăudat și l-au ridicat în slăvi, arătându-și preferința categorică pentru el, mai presus de alți frați predicatori, care aveau o influență vizibilă în înaintarea lucrării pretutindeni. Lucrul acesta i-a făcut rău. El nu era îndeajuns de umil și nu avea suficient din harul lui Dumnezeu, ca să se împotrivească măgulirilor venite din partea fraților. Dumnezeu să-i ajute pe acești frați să-și vadă greșeala și să nu se mai facă niciodată vinovați de a-i face un asemenea rău unui pastor tânăr, lingușindu-l.1M 438.3

Toți aceia care vor să se separe de rămășița poporului lui Dumnezeu, pentru a-și urma propria inimă pervertită, se vor arunca de bunăvoie în brațele lui Satana și vor avea această ocazie. Sunt și alții printre noi care sunt în pericol. Ei au o părere înaltă cu privire la capacitățile lor, în timp ce, în multe privințe, influența lor nu a fost cu nimic mai bună decât aceea a fratelui Hull. Dacă nu se produce o reformă în viața lor, pentru lucrarea lui Dumnezeu ar fi mai bine fără ei. Pastorii care nu sunt sfințiți aduc prejudicii lucrării și sunt o povară grea pentru frații lor. Ei au nevoie de cineva care să meargă în urma lor, ca să le corecteze greșelile și să-i îndrepte și să-i întărească pe aceia care au fost slăbiți și trași în jos prin influența lor. Ei sunt invidioși pe cei care au purtat poverile lucrării, pe cei care și-ar sacrifica și viața, dacă lucrul acesta ar fi necesar pentru înaintarea cauzei adevărului. Consideră că frații lor nu au motivații mai înalte decât au avut ei. Atunci când pastorilor li se oferă mult, supunându-i astfel ispitelor lui Satana, li se face și lor un rău și, totodată, se irosesc și mijloacele materiale care le sunt acordate în mod excesiv. Acest lucru le conferă influență și îi așază, astfel, într-o poziție din care le pot face mult rău fraților lor și cauzei lui Dumnezeu.1M 439.1

Mi s-a arătat că îndoielile exprimate în ceea ce privește corectitudinea poziției noastre și inspirația Cuvântului lui Dumnezeu nu sunt justificate, așa cum presupun mulți. Aceste dificultăți nu sunt legate atât de mult de Biblie sau de dovezile credinței noastre, cât de propriile lor inimi. Cerințele Cuvântului lui Dumnezeu sunt mult prea stricte pentru firea lor nesfințită. „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună.” Dacă pornirile inimii firești nu sunt ținute sub control și nu sunt supuse de influența sfințitoare a harului lui Dumnezeu primit prin credință, gândurile inimii nu sunt curate și sfinte. Condițiile mântuirii, așa cum sunt ele prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu, sunt raționale, clare și pozitive, nefiind altceva decât conformarea desăvârșită cu voința lui Dumnezeu și curăția inimii și a vieții. Noi trebuie să răstignim eul cu toate poftele lui. Trebuie să ne curățim de orice întinare a cărnii și a duhului, desăvârșindu-ne sfințirea în temere de Dumnezeu.1M 440.1

În aproape toate cazurile când oamenii nu sunt convinși pe deplin în ceea ce privește inspirația Cuvântului lui Dumnezeu, acest lucru se datorează vieții lor nesfințite, pe care acest Cuvânt o condamnă. Ei nu vor să primească îndemnurile și avertizările lui, deoarece acestea le mustră purtarea greșită. Ei nu-i iubesc pe aceia care vor să-i convertească și să le pună restricții. Dificultățile și îndoielile care tulbură inima vor fi îndepărtate din calea aceluia care trăiește principiile curate ale adevărului.1M 440.2

Mulți au talente cu care ar putea face mult bine, dacă ar fi sfințite și folosite în lucrarea lui Hristos, dar cu care, de asemenea, pot face mult rău, dacă le angajează în slujba necredinței și a lui Satana. Satisfacerea eului și a diferitelor lui pofte va avea drept efect pervertirea talentelor, pe care le va transforma dintr-o binecuvântare într-un blestem. Satana, arhiamăgitorul, posedă talente minunate. Cândva, el a fost un înger înălțat, imediat după Domnul Hristos. El a căzut din cauza înălțării de sine și a stârnit o revoltă în cer, făcându-i pe mulți să cadă împreună cu el. După aceea, talentele și priceperea lui au fost folosite împotriva stăpânirii lui Dumnezeu, pentru a-i determina pe cât mai mulți să disprețuiască autoritatea Cerului. Aceia care sunt fermecați de maiestatea lui satanică pot alege să-l imite pe acest general căzut și, în final, să-i împărtășească soarta.1M 440.3

Curăția vieții aduce cu sine rafinament, care îi determină pe cei care îl posedă să nu mai îngăduie grosolănia și păcatul. Ei nu vor fi abătuți de la adevăr și nici nu se vor mai lăsa pradă îndoielii cu privire la inspirația Cuvântului lui Dumnezeu. Dimpotrivă, se vor angaja în studierea zilnică a Cuvântului sacru cu un interes mereu crescând, iar dovezile creștinismului și ale inspirației le vor pecetlui impresiile în minte și în viață. Cei care iubesc păcatul se vor îndepărta de Biblie, vor iubi îndoiala și vor fi nepăsători față de principii. Ei vor accepta și vor susține teorii false. Unii ca aceștia pun păcatele oamenilor pe seama împrejurărilor, iar când cineva ajunge să comită un păcat grav, ei îl privesc cu milă, în loc să-l considere un nelegiuit care trebuie pedepsit. Aceasta va fi întotdeauna atitudinea unei inimi pervertite care, în decursul timpului, va dezvolta trăsăturile firii căzute. De regulă, oamenii sunt gata să desființeze ideea de păcat, pentru a nu se vedea obligați să facă o reformă sau să depună eforturi. Pentru a se elibera de obligativitatea unui efort prezent, mulți sunt gata să considere că toată munca și toate eforturile lor de o viață, pentru a urma principiile sacre ale Cuvântului lui Dumnezeu, au fost zadarnice. Nevoia de filozofare a fratelui Hull își are originea în pervertirea inimii lui. Dumnezeu ridică oameni care să meargă să lucreze în ogor și care, dacă sunt umili, devotați și evlavioși, vor primi coroanele pe care le pierd acei pastori a căror credință este reprobabilă.1M 441.1

Pe 5 noiembrie 1862, mi s-a arătat că unii oameni își înțeleg greșit chemarea. Ei cred că, dacă un bărbat nu poate munci cu brațele sau dacă nu este tipul omului de afaceri, se poate face pastor. Mulți fac o mare greșeală aici. Un bărbat care nu se pricepe la afaceri poate să ajungă pastor, însă el va fi lipsit de acele calități pe care trebuie să le aibă orice pastor, ca să administreze în mod înțelept biserica și să contribuie la progresul lucrării. Dar atunci când un pastor este bun la amvon și, asemenea fratelui Hull, nu se pricepe la administrație, el nu trebuie să lucreze niciodată singur. Un altul trebuie să-l însoțească, pentru a-i suplini această lipsă și a se ocupa de administrație în locul lui. Și chiar dacă lucrul acesta poate părea umilitor, el trebuie să asculte sfatul și judecata însoțitorului său, așa cum un orb îl urmează pe cel care are vedere. Făcând astfel, el se ferește de multe pericole care s-ar putea dovedi fatale pentru el, dacă ar fi lăsat singur.1M 441.2

Progresul cauzei lui Dumnezeu depinde, în mare măsură, de pastorii care lucrează pe ogorul Evangheliei. Cei care îi învață pe alții adevărul trebuie să fie consacrați și gata de sacrificiu, oameni evlavioși, care își înțeleg rostul, care știu ce au de făcut și caută întotdeauna să facă binele, deoarece știu că Dumnezeu i-a chemat să lucreze, oameni care apreciază valoarea sufletelor și care sunt pregătiți să poarte poveri și responsabilități. Un lucrător competent este renumit pentru lucrarea sa desăvârșită.1M 442.1

Sunt puțini predicatori printre noi. Și pentru că lucrarea lui Dumnezeu pare să aibă atât de mult nevoie de ajutor, unii au ajuns să creadă că aproape oricine cere să fie pastor va fi acceptat. Unii au considerat că aceia care pot să se roage și să dea sfaturi cu ușurință în adunare sunt calificați să meargă ca lucrători. Și, înainte de a fi puși la probă sau de a arăta vreo roadă a lucrării lor, bărbați pe care Dumnezeu nu i-a trimis au fost încurajați și măguliți de unii frați fără experiență. Dar lucrarea lor arată caracterul lucrătorului. Ei dezbină și seamănă confuzie, nu adună și nu zidesc. Poate câțiva primesc adevărul ca rezultat al lucrării lor, dar aceștia, în general, nu ajung să se ridice mai sus decât cei de la care au aflat adevărul. Aceeași lipsă care a marcat viața lor se va vedea și în convertiții lor.1M 442.2

Succesul acestei lucrări nu depinde de numărul mare de pastori, ci lucrul cel mai important este ca aceia care fac lucrarea lui Dumnezeu să fie oameni care simt cu adevărat povara și sfințenia lucrării la care El i-a chemat. Câțiva bărbați evlavioși și gata de sacrificiu, care sunt mici în ochii lor, pot face mai mult bine decât un număr mare de lucrători care nu sunt calificați pentru lucrare, dar care sunt încrezători în ei înșiși și se laudă cu talentele lor. Dacă în câmp sunt câțiva dintre aceștia, care mai bine ar rămâne acasă și ar face ceea ce se cere acolo, atunci va fi nevoie ca pastorii credincioși să-și irosească aproape tot timpul pentru a merge în urma lor, ca să repare ce au stricat ei, prin influența lor rea. Eficiența viitoare a pastorilor tineri depinde, în mare măsură, de modul în care aceștia abordează lucrarea. Frații care au pe inimă cauza lui Dumnezeu sunt atât de nerăbdători să vadă că adevărul înaintează, încât sunt în pericol să facă prea mult pentru pastorii care nu au fost încercați, oferindu-le cu generozitate bani și sporindu-le influența. Cei care intră în ogorul Evangheliei trebuie să fie lăsați să-și câștige singuri o reputație, chiar dacă pentru aceasta trebuie să treacă prin necazuri și prin lipsuri. Mai întâi, ei trebuie să facă dovada deplină a slujirii lor.1M 443.1

Frații cu experiență trebuie să fie atenți și, în loc să aștepte ca acești predicatori tineri să-i ajute și să-i conducă, ei trebuie să simtă că asupra lor stă responsabilitatea de a-i călăuzi pe aceștia, de a-i învăța, sfătui și conduce cu o grijă părintească. Pastorii tineri trebuie să aibă un sistem de organizare, un scop precis și dorința de a lucra, ca să nu mănânce pâinea nimănui degeaba. Ei nu trebuie să meargă din loc în loc, prezentând unele puncte ale credinței doar ca să stârnească prejudecăți și să plece înainte de a fi arătat măcar pe jumătate dovezile adevărului prezent. Tinerii care cred că au o datorie în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie să-și asume responsabilitatea de a-i învăța pe alții adevărul, până când nu folosesc ei înșiși privilegiul de a se afla sub influența unui predicator cu experiență, care este organizat în munca lui; ei trebuie să învețe de la el ca un elev în școală, de la învățătorul lui. Nu trebuie să umble încoace și încolo fără un obiectiv precis sau fără planuri bine definite pentru a-și duce la îndeplinire lucrarea.1M 443.2

Unii care au doar puțină experiență și care sunt cel mai puțin calificați să-i învețe pe alții adevărul sunt cei din urmă la a cere părerea sau sfatul fraților lor cu experiență. Ei își îmbracă haina de pastor și se consideră la același nivel cu cei care au o experiență îndelungată și încercată și nu sunt mulțumiți decât dacă pot ei să conducă, socotind că, deoarece sunt pastori, știu tot ce trebuie să știe. Unor astfel de predicatori le lipsește cu siguranță adevărata cunoaștere de sine. Le lipsește modestia și au o părere prea înaltă cu privire la propriile capacități. Pastorii cu experiență, care își dau seama de sfințenia lucrării și simt că greutatea acesteia apasă asupra lor, sunt atenți la propriul comportament. Ei consideră că este un privilegiu să aibă posibilitatea de a se sfătui cu frații lor și nu se simt ofensați dacă le sunt sugerate anumite îmbunătățiri la planurile lor de lucru sau în maniera de a vorbi.1M 444.1

Acei pastori care au venit din diferite confesiuni religioase și au îmbrățișat solia îngerului al treilea sunt dornici, de cele mai multe ori, să-i învețe ei pe alții, când, de fapt, ei ar trebui să fie cei învățați. Unii au multe de dezvățat, din învățăturile primite anterior, înainte de a putea învăța pe deplin principiile adevărului prezent. Pastorii fac rău cauzei lui Dumnezeu dacă se lansează să lucreze pentru alții, când este o mare lucrare de făcut mai întâi pentru ei înșiși, ca să fie capabili și competenți în lucrarea pe care vor să o facă pentru alții. Dacă nu sunt calificați pentru lucrare, va fi nevoie de munca a doi sau trei pastori credincioși, care să meargă după ei și să corecteze consecințele influenței lor greșite. Până la urmă, ar fi mai de folos pentru cauza lui Dumnezeu să-i întrețină pe unii pastori ca aceștia să rămână acasă, ca să nu mai facă rău lucrării din câmp.1M 444.2

Unii consideră că pastorii sunt în mod special inspirați — singurele mijloace prin care vorbește Domnul. Dacă cei în vârstă și cei cu o îndelungată experiență văd defecte la un pastor și îi sugerează anumite îmbunătățiri în modul de a se purta, în tonul vocii sau în gestică, uneori acesta se simte jignit și argumentează că Dumnezeu l-a chemat în lucrare exact așa cum este, că puterea este a lui Dumnezeu, și nu a lui însuși, și că Dumnezeu trebuie să facă lucrarea pentru el, că el nu predică după înțelepciunea omenească etc. Este o greșeală să credem că un om nu poate să predice decât dacă este adus la un nivel mai înalt de exaltare. Oamenii care depind în felul acesta de sentimente pot fi de folos în a ține predici și a da sfaturi, atunci când se simt îndemnați să facă acest lucru; dar ei nu vor fi niciodată niște lucrători buni, gata să poarte poveri. Atunci când lucrarea înaintează greu și totul pare descurajator, cei care sunt sentimentali și depind de simțăminte nu sunt pregătiți să-și poarte partea de poveri. În momente de descurajare și de întuneric, este foarte important să avem oameni care judecă situația cu calm, care nu sunt dependenți de circumstanțe, ci se încred în Dumnezeu și își continuă lucrarea indiferent că este întuneric sau lumină. Oamenii care Îi slujesc lui Dumnezeu din principiu, chiar și atunci când credința lor este aspru încercată, vor fi văzuți bizuindu-se întru totul pe brațul lui Iehova, care nu dă niciodată greș.1M 445.1

Predicatorii tineri și bărbații care ajung pastori, care au fost necizelați, grosolani în maniere, care au folosit în conversațiile lor expresii care nu erau întru totul decente și curate, nu sunt potriviți pentru a se angaja în această lucrare, până când nu dovedesc faptul că în viața lor s-a produs o reformă totală. Un cuvânt rostit în mod nechibzuit face mai mult rău decât tot binele pe care îl poate face o serie de prelegeri ținute de aceștia. Ei coboară în praf standardul adevărului, care ar trebui să fie mereu înălțat înaintea oamenilor. În general, cei convertiți de ei nu se ridică mai sus decât standardul ridicat înaintea lor de pastori. Bărbații care stau între cei vii și cei morți trebuie să fie drepți, corecți. Pastorul nu trebuie să-și lase garda jos nicio clipă. El lucrează ca să-i înalțe pe alții, ridicându-i pe platforma adevărului. De aceea, el trebuie să le arate, mai întâi, că adevărul a făcut ceva pentru el. El trebuie să vadă ce este rău în aceste expresii neglijente, grosolane, vulgare, și să îndepărteze și să disprețuiască tot ceea ce este de felul acesta. Dacă nu face astfel, cei convertiți de el vor urma exemplul lui. Iar atunci când pastorii credincioși vor merge după el și vor lucra cu acești convertiți pentru a le corecta greșelile, aceștia se vor scuza făcând referire la pastor. Dacă le vei condamna purtarea, ei se vor întoarce spre tine și vor întreba: „De ce îi înălțați pe oameni și le dați autoritate să meargă și să le predice păcătoșilor, când ei înșiși sunt păcătoși?”1M 445.2

Lucrarea în care noi suntem angajați este o lucrare nobilă și plină de responsabilitate. Cei care slujesc prin cuvânt și învățătură trebuie să fie ei înșiși modele de fapte bune. Ei trebuie să fie exemple de sfințenie, de curăție și de ordine. Înfățișarea slujitorului lui Dumnezeu, atât atunci când se află la amvon, cât și atunci când nu se află acolo, trebuie să fie aceea a unui om care predică prin viața lui. El poate realiza cu mult mai mult prin exemplul său de evlavie și de credincioșie, decât rostindu-și predica de la amvon, în timp ce influența lui când nu este la amvon nu merită să fie imitată. Cei care sunt angajați în această lucrare duc lumii adevărul cel mai înalt care le-a fost încredințat vreodată muritorilor.1M 446.1

Oamenii care sunt aleși de Dumnezeu să lucreze pentru cauza Sa vor face dovada înaltei lor chemări și vor considera că cea mai nobilă datorie a lor este să crească și să progreseze până când vor ajunge niște lucrători capabili și pregătiți. Atunci, pe măsură ce dau dovadă de stăruință în a-și cultiva talantul pe care Dumnezeu li l-a încredințat, ei trebuie să fie ajutați cu înțelepciune. Dar încurajarea care le este oferită nu trebuie să fie măgulire sau flatare, deoarece Satana însuși va face cu prisosință această lucrare. Bărbații care cred că au datoria de a predica nu ar trebui să fie încurajați să se lase imediat în grija fraților, ca ei și familiile lor să fie susținuți de aceștia. Ei nu sunt îndreptățiți să facă acest lucru, până când nu arată roadele bune ale lucrării lor. Acum există pericolul ca predicatorilor tineri și celor care nu au experiență să li se facă mult rău măgulindu-i și eliberându-i de poverile vieții. Atunci când nu predică, ei ar trebui să facă tot ce pot pentru a se întreține singuri. Aceasta este cea mai bună cale de a pune la probă natura chemării lor la predicare. Dacă vor să predice doar pentru a fi întreținuți ca pastori și biserica urmează o cale înțeleaptă în această privință, în curând aceștia vor lăsa deoparte povara și vor abandona predicarea pentru afaceri mai profitabile. Pavel, un predicator elocvent, convertit în mod miraculos de Dumnezeu pentru a face o lucrare specială, nu a fost scutit de muncă: „Până în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, umblăm din loc în loc, ne ostenim și lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâți, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm” (1 Corinteni 4,11.12). „N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând și ostenindu-ne, am muncit zi și noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi.” (2 Tesaloniceni 3,8)1M 446.2

Mi-a fost arătat că mulți nu apreciază așa cum se cuvine talentele care există în mijlocul lor. Unii frați nu înțeleg care talent de predicare ar fi cel mai bun pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, ci se gândesc doar la satisfacerea momentană a sentimentelor lor. Fără să reflecteze prea mult, ei își arată preferința pentru un anumit vorbitor, care predică plin de zel și relatează anecdote care să placă urechii și să anime mintea pentru moment, dar care nu lasă nicio impresie durabilă. În același timp, ei desconsideră un predicator care studiază și se roagă mult, ca să poată prezenta în fața oamenilor argumentele credinței noastre cu calm și într-o manieră cursivă și clară. Lucrarea lui nu este apreciată, iar el este adesea tratat cu indiferență.1M 447.1

Un om poate să predice într-o manieră plină de duh și plăcută auzului, dar să nu transmită nicio idee nouă sau ceva inteligent și de un real folos pentru minte. Impresiile primite printr-o astfel de predicare durează doar atât cât este auzită vocea vorbitorului. Când se caută roadele unei astfel de lucrări, se găsesc foarte puține. Aceste daruri de moment nu sunt benefice și nu sunt folosite pentru a ajuta la înaintarea cauzei adevărului ca un dar pe care să te poți baza în situații dificile. În lucrarea de predicare a adevărului este nevoie ca punctele importante ale credinței noastre să fie întărite cu dovezi din Scriptură. Declarațiile elocvente pot să-l reducă la tăcere pe cel necredincios, dar nu îl vor convinge. Lucrătorii nu sunt trimiși în câmp doar pentru cei credincioși. Marele obiectiv este mântuirea sufletelor.1M 447.2

Unii frați au greșit în această privință. Ei au crezut că fratele C era omul potrivit pentru a lucra în Vermont și că el putea realiza în acest stat mai mult decât oricare alt pastor. Aceștia nu văd lucrurile dintr-o perspectivă corectă. Fratele C poate să vorbească astfel încât să impresioneze adunarea și, dacă doar de aceasta ar fi nevoie pentru ca un predicator să aibă succes, atunci această categorie de frați și de surori ar avea dreptate în aprecierea lor față de el. Dar el nu este un lucrător profund, complet; nu este demn de încredere. Biserica nu se poate bizui pe el în momente de încercare. El nu are experiență, judecată și discernământ, ca să-i fie de folos bisericii în situații dificile. Nu a dovedit că este un om chibzuit, bine organizat în lucrurile vremelnice, și, cu toate că are o familie puțin numeroasă, a avut nevoie de susținere, mai mult sau mai puțin. Aceeași lipsă se observă și în ceea ce privește lucrurile spirituale. Dacă s-ar fi procedat corect față de el încă de când a început să predice, poate că acum ar fi fost folositor pentru lucrarea lui Dumnezeu. Frații i-au făcut un rău apreciindu-l prea mult și nelăsându-l să poarte poverile vieții decât în mică măsură, până când a ajuns să creadă că eforturile lui erau de cea mai mare importanță. El a fost bucuros ca frații din Vermont să poarte poverile în locul lui, iar el să fie liber de griji. Nu a muncit suficient ca să-și tonifice mușchii, spre binele sănătății lui.1M 448.1

El nu este capabil să zidească biserici. Când va simți durere și suferință, dacă nu predică Evanghelia, așa cum simțeau predicatorii care s-au sacrificat în trecut, atunci, asemenea lor, va fi dispus să lucreze cu brațele o parte din timp, ca să câștige mijloace pentru a-și întreține familia, astfel încât să nu fie o povară pentru biserică, și apoi va merge înainte nu doar pentru a predica, ci și pentru a salva suflete. Eforturile făcute într-un astfel de spirit vor da rezultate. El a ajuns să se înalțe în propriii ochi, s-a considerat egal cu oricare alt lucrător din Vermont și a simțit să trebuie să fie pus alături de ei și să fie consultat în problemele bisericii, când el nu-și câștigase o reputație și nici nu se dovedise demn de aceasta. Ce dovadă de sacrificiu de sine sau de consacrare a dat el bisericii? Ce pericole și ce dificultăți a îndurat, astfel încât frații să poată avea încredere deplină în el, ca un lucrător în care se pot încrede și care va avea o influență bună oriunde va merge? Până când nu va arăta că este condus de un cu totul alt spirit și că acționează pe baza unor principii lipsite de egoism, ar face mai bine să renunțe la ideea de a predica.1M 448.2

Frații din Vermont au trecut cu vederea valoarea morală a celor precum frații Bourdeau, Pierce și Stone, care au o profundă experiență și a căror influență a fost de așa natură, încât au câștigat încrederea comunității. Hărnicia și consecvența de care au dat dovadă au făcut din ei niște predicatori de fiecare zi, activi, iar eforturile lor au îndepărtat multe prejudecăți, au adunat și au zidit. Cu toate acestea, frații nu au apreciat munca acestor bărbați, ci s-au mulțumit cu lucrarea unora care nu suportă să fie puși la probă și testați și a căror muncă nu pare să aducă roade.1M 449.1