Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru sănătate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Este nevoie de o reformă

    Mi s-a spus că este nevoie de o reformă în aceste domenii și că ar trebui să existe mai multă generozitate în rândurile noastre. Există pericolul constant chiar și pentru adventiștii de ziua a șaptea să fie biruiți de ambiția egoistă și să dorească să-și concentreze toți banii și toată puterea asupra unor interese pe care să le controleze în special ei. Există primejdia ca oamenii să îngăduie să se trezească în inimile lor un sentiment de gelozie și să devină invidioși pe inițiative la fel de importante ca cele pe care le administrează ei. Cei care nutresc harul creștinismului curat nu pot privi cu indiferență lucrarea din nici o parte a viei celei mari a Domnului. Cei care sunt cu adevărat convertiți vor dovedi interes egal pentru lucrarea din toate părțile viei și vor fi gata să ajute oriunde este nevoie.SS 310.1

    Egoismul este cel care îi împiedică pe oameni să trimită ajutor în acele locuri în care lucrarea lui Dumnezeu nu este tot așa de prosperă ca în instituția pe care o conduc ei. Cei care poartă răspunderi ar trebui să urmărească cu atenție binele tuturor ramurilor lucrării și cauzei lui Dumnezeu. Ei ar trebui să încurajeze și să susțină interesele din alte câmpuri ca pe propriile lor interese. Astfel, legăturile de frățietate ar fi întărite între membrii familiei lui Dumnezeu de pe pământ și s-ar închide ușa geloziilor și invidiilor mărunte pe care poziția și prosperitatea le stârnesc cu siguranță, dacă harul lui Dumnezeu nu stăpânește inima.SS 310.2

    “Să știți”, scria apostolul Pavel, “cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci ‘pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu’. Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună.... În chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulțumiri lui Dumnezeu. Căci ajutorul dat de darurile acestea nu numai că acoperă nevoile sfinților, dar este și o pricină de multe mulțumiri către Dumnezeu. Așa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiți că o aveți față de Evanghelia lui Hristos și pentru dărnicia ajutorului vostru față de ei și față de toți; și-i face să se roage pentru voi și să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu față de voi. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” (2 Corinteni 9, 6-8.11-15.)SS 311.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents