Atitudine binevoitoare și conduită corectă în viața de căsătorie

[Testimonies for the Church 2:380-383 (1868).]

Cei care pretind că sunt creștini nu ar trebui să pășească în relația de căsătorie până ce această chestiune nu a fost luată în atenție cu grijă și rugăciune dintr-un înalt punct de vedere, pentru a vedea dacă Dumnezeu va putea fi proslăvit prin această unire. Apoi, ar trebui să cântărească cu grijă urmările fiecărui privilegiu al relației de căsătorie, iar principiul sfințit trebuie să fie baza oricărei acțiuni. Înainte de a-și mări familia, ei ar trebui să ia în considerare dacă Dumnezeu va fi proslăvit sau dezonorat prin aducerea de copii pe lume. Ei ar trebui să caute să proslăvească pe Dumnezeu prin unirea lor încă de la început și pe toată durata căsătoriei lor. Trebuie să aibă în vedere de ce mijloace dispun pentru a-și crește copiii. Ei nu au dreptul de a aduce copii pe lume care să fie o povară pentru alții. Au ei o meserie pe care se pot bizui, pentru a putea întreține o familie, pentru a nu deveni o povară pentru alții? Dacă nu au, ei comit o crimă aducând pe lume copii care să sufere din lipsă de îngrijire corespunzătoare, hrană și îmbrăcăminte. În acest veac rapid, corupt, nu se ține seama de aceste lucruri. Patima destrăbălată domnește și ea nu se lasă ținută în frâu, chiar dacă slăbiciunea, mizeria și moartea constituie urmarea domniei ei. Femeile sunt obligate să ducă o viață plină de greutăți, durere și suferință, datorită patimilor necontrolate ale bărbaților care poartă numele de soți — ar fi mai corect dacă aceștia ar fi numiți brute. Mamele își târăsc o existență mizerabilă, având copii în brațele lor aproape tot timpul, făcând tot ce pot spre a le pune pâine în gură și a-i îmbrăca. Mizeria de felul acesta se tot acumulează și umple lumea.SS 75.1