Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru sănătate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Răsplata sfințeniei

    Noi credem, fără îndoială, că Domnul Hristos vine în curând. Aceasta nu este o închipuire pentru noi; este o realitate. Nu ne îndoim de acest lucru, așa cum nu ne-am îndoit, timp de ani de zile, că învățăturile pe care le deținem astăzi constituie adevărul prezent și că ne apropiem de judecată. Noi ne pregătim să-L întâmpinăm pe Acela care, escortat de un cortegiu de îngeri, trebuie să apară pe norii cerului pentru a da în sfârșit nemurirea celui credincios și neprihănit. El nu va veni pentru a ne curați de păcate, pentru a îndepărta defectele din caracterul nostru sau pentru a ne vindeca de neputințele temperamentului sau ale firii. Dacă este să se facă această lucrare în dreptul nostru, atunci ea va fi fost făcută înainte de acel timp. Când vine Domnul, cei ce au fost sfinți vor fi și mai departe sfinți. Cei care și-au păstrat trupul și spiritul în sfințenie, curăție și cinste vor primi atunci în sfârșit nemurirea. Însă cei care sunt nedrepți, nesfințiți și întinați vor rămâne așa pentru totdeauna. Nu se va face atunci nici o lucrare pentru ei de a le îndepărta defectele și a le da caractere sfinte. Cel care curățește și rafinează nu Se va așeza atunci ca să-Și ducă la îndeplinire lucrarea de rafinare și de îndepărtare a păcatelor și necurăției lor. Toate aceste lucruri trebuie făcute în timpul de probă. Acum este timpul când trebuie adusă la îndeplinire această lucrare în dreptul nostru....SS 43.5

    Noi ne aflăm acum în atelierul de lucru al lui Dumnezeu. Mulți dintre noi sunt pietre necioplite din carieră. Însă, de îndată ce ajungem în atingere cu adevărul lui Dumnezeu, acesta ne influențează. El ne înalță și îndepărtează de la noi orice nedesăvârșire și păcat, de orice natură. În acest fel, noi ne pregătim să-L vedem pe Rege în frumusețea Sa și în cele din urmă să ne reunim cu îngerii cei curați ai cerului în împărăția slavei. Această lucrare trebuie adusă la îndeplinire pentru noi aici, pe pământ; trupul și spiritul nostru trebuie să corespundă în vederea primirii nemuririi.SS 44.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents