Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru sănătate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Exemplul Domnului Hristos

    Însărcinarea divină nu are nevoie de reformă. Modul lui Hristos de a prezenta adevărul nu poate fi îmbunătățit. Mântuitorul a dat ucenicilor lecții practice, învățându-i să lucreze astfel încât să producă bucurie sufletelor pentru adevăr. El a simțit împreună cu cei trudiți, împovărați, apăsați. El a hrănit pe cei flămânzi și a vindecat pe cel bolnav. El făcea continuu bine. Transmitea Evanghelia oamenilor prin binele pe care îl făcea, prin cuvintele amabile pe care le rostea și prin faptele pline de bunătate pe care le făcea.SS 498.2

    Deși perioada pentru lucrarea Sa publică a fost scurtă, El a adus la îndeplinire lucrarea pe care a venit să o facă. Cât de impresionante erau adevărurile pe care le prezenta El! Cât de desăvârșită a fost lucrarea Lui! Ce hrană spirituală oferea El zi de zi, în timp ce prezenta pâinea vieții miilor de suflete flămânde! Viața Sa a constituit o propovăduire vie a Cuvântului, El nu a promis nimic pe care să nu-l aducă la îndeplinire.SS 498.3

    Cuvintele vieții erau prezentate cu atâta simplitate, încât chiar și un copil le putea înțelege. Bărbați, femei și copii deopotrivă erau atât de impresionați de felul cum explica El Scriptura, încât ar fi vrut parcă să prindă fiecare intonație a vocii Sale, să accentueze și ei cuvintele la fel ca El și să-I imite gesturile. Tinerii au sesizat spiritul în care lucra El și căutau să facă și ei la fel, ajutându-i pe cei care vedeau că au nevoie de ajutor.SS 498.4

    După cum putem întrezări calea pe care o parcurge un pârâiaș, văzând linia de verde viu pe care o lasă în urmă, la fel și Domnul Hristos putea fi văzut în faptele pline de milă care marcau calea Sa la orice pas. Pe oriunde mergea, în urma Lui răsărea sănătate și fericirea urma. Orbii și surzii se bucurau în prezența Sa. Cuvintele adresate celor ignoranți le deschideau o fântână de viață. El împărtășea binecuvântări din belșug și în mod continuu. Acestea erau comorile veșnicie oferite în Hristos, darul cel bogat al Domnului pentru om.SS 499.1

    Lucrarea lui Hristos în favoarea omului nu a luat sfârșit. Ea continuă și astăzi. Ambasadorii Săi trebuie să predice Evanghelia în același fel și să descopere oamenilor dragostea Sa plină de milă pentru sufletele pierdute sau pe cale de a pieri. Printr-un interes neegoist față de cei care au nevoie de ajutor, ei trebuie să ofere o demonstrație practică a adevărului Evangheliei. Această lucrare cuprinde mult mai mult decât predicarea. Evanghelizarea lumii este lucrarea pe care Dumnezeu a încredințat-o celor care merg înainte în Numele Său. Ei trebuie să fie împreună lucrători cu Hristos, să descopere celor care sunt gata să piară dragostea, mila și îndurarea Lui. Dumnezeu cheamă mii de oameni să lucreze pentru El, nu ca să predice acelora care cunosc adevărul pentru acest timp, ci pentru a-i avertiza pe aceia care nu au auzit niciodată ultima solie a harului. Lucrați cu o inimă plină de ardoare pentru suflete. Faceți lucrare misionară medicală. În acest fel, veți avea acces la inimile oamenilor și va fi pregătită astfel calea pentru o proclamare mai hotărâtă a adevărului.SS 499.2

    Cine sunt conlucrătorii lui Hristos în această binecuvântată lucrare misionară medicală? Cine a învățat lecțiile Mântuitorului și știe să se ocupe cu pricepere de sufletele pentru care a murit Hristos? Avem nevoie, o, atât de mare nevoie, de medici pentru suflet care să fi fost instruiți în școala Iui Hristos și care să poată lucra pentru Hristos. Lucrarea noastră constă în a-L cunoaște pe Acela care este calea, adevărul și viața. Trebuie să stârnim interesul oamenilor asupra unor subiecte care privesc atât sănătatea trupului, cât și sănătatea sufletului. Credincioșii au de dus o solie hotărâtă pentru a pregăti calea pentru împărăția lui Dumnezeu.SS 500.1

    Marile probleme ale adevărului Bibliei trebuie să pătrundă în însăși inima societății, pentru a converti și transforma bărbați și femei și a le deschide ochii să vadă marea nevoie de a se pregăti pentru locașurile despre care Domnul Isus a spus că S-a dus să le pregătească pentru toți cei care îl iubesc. Când Duhul Sfânt își va face lucrarea, inimile de piatră vor deveni inimi de carne, iar Satana nu va mai lucra prin ele pentru a contracara lucrarea pe care Domnul Hristos a venit să o facă.SS 500.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents