Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru sănătate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Principiul moral — singura apărare

    Revin din nou la creștini. Dacă toți cei care susțin că păzesc Legea lui Dumnezeu n-ar săvârși nelegiuirea, sufletul meu s-ar simți liber; însă nu așa stau lucrurile. Chiar și unii dintre cei ce susțin că țin toate poruncile lui Dumnezeu se fac vinovați de păcatul adulterului. Ce aș putea spune ca să le trezesc simțurile amorțite? Principiul moral, respectat cu strictețe, devine unica siguranță a sufletului. Dacă a fost vreun timp când hrana noastră trebuie să fie cea mai simplă cu putință, atunci acel timp este acum. Carnea nu trebuie pusă în fața copiilor noștri. Aceasta excită și întărește patimile josnice și are tendința de a slăbi puterile morale. Cerealele și fructele, pregătite fără grăsime și într-o stare cât mai naturală cu putință, ar trebui să existe pe mesele tuturor acelora care se pregătesc pentru ceruri. Cu cât alimentația este mai puțin excitantă, cu atât patimile vor putea fi stăpânite mai ușor. Satisfacerea gustului nu trebuie consultată fără a se ține seama de sănătatea fizică, intelectuală sau morală.SS 621.2

    Îngăduința față de patimile josnice îi va conduce pe foarte mulți să își închidă ochii față de lumină, căci ei se tem că vor vedea păcate pe care nu vor să le părăsească. Toți pot vedea, dacă vor. Dacă ei aleg mai degrabă întunericul decât lumina, nelegiuirea lor nu va fi mai mică. Oare de ce nu studiază bărbații și femeile ca să dobândească cunoștințe în legătură cu aceste lucruri, care le afectează atât de decisiv puterea lor fizică, intelectuală și morală? Dumnezeu v-a dat un locaș pe care să-l îngrijiți și să-l păstrați în cea mai bună stare pentru a-L sluji și pentru slava Sa. Trupurile voastre nu vă aparțin. “Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care l-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 6, 19. 20.) “Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt; și așa sunteți și voi”. (1 Corinteni 3, 16.17.) — (Testimonies for the Church 2:346-353 (1869).)SS 622.1

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents