Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru sănătate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Alimentația sugarilor

    Perioada în care pruncul își primește hrana de la mama lui este foarte importantă. Multe mame, în timp ce își alăptează pruncii, își permit să lucreze peste măsură de mult, înfierbântându-și sângele mai mult decât plita de gătit, iar alăptatul este serios afectat nu doar printr-o hrană înfierbântată de la sânul mamei, ci și prin faptul că sângele acesteia a fost otrăvit prin alimentație nesănătoasă, care a înfierbântat tot organismul, afectând prin aceasta hrana copilului. Copilul este afectat, de asemenea, de starea minții mamei. Dacă ea este nefericită, este tulburată, iritabilă, dând frâu liber dezlănțuirii patimii, hrana pe care pruncul o primește de la mama lui va fi încinsă, producând adesea colici, spasme și, în unele cazuri, convulsii sau crize.SS 79.3

    De asemenea, caracterul copilului este afectat, în măsură mai mică sau mai mare, de felul hranei pe care o primește de la mamă. Cât este de important atunci ca mama, în timp ce își alăptează copilul, să-și păstreze o stare de spirit veselă, ținându-și în mod desăvârșit sub control starea de spirit. În acest fel, hrana copilului nu este afectată, iar calmul, stăpânirea de sine cu care mama își tratează copilul are mult de-a face cu modelarea minții copilului. Dacă acesta este nervos și agitat, maniera atentă, calmă de a-l trata a mamei va avea o influență de liniștire și îndreptare, iar sănătatea copilului se va îmbunătăți.SS 80.1

    Copiii au fost mult maltratați printr-o purtare necorespunzătoare față de ei. Dacă au fost plângăreți, în general, li s-a dat de mâncare pentru a-i liniști, când, în majoritatea cazurilor, tocmai prea multa hrană datorită obiceiurilor greșite ale mamei a constituit cauza agitației lor. Mai multă hrană nu a făcut decât să înrăutățească lucrurile; căci stomacul era deja supraîncărcat...SS 80.2

    Mamele plănuiesc adesea să facă anumite lucruri într-o zi; iar când copiii le tulbură, în loc să-și ia timp să aline necazurile micuților lor și să le distragă atenția, le dau ceva de mâncare pentru a-i face să tacă. Aceasta atinge scopul pentru scurt timp, însă, în cele din urmă, lucrurile se înrăutățesc și mai mult. Stomacul copilului este umplut peste măsură cu hrană, când el nu are nicidecum nevoie de hrană. Tot ce le trebuie este doar puțină atenție și timp din partea mamei. — (The Review and Herald, 25 iulie, 1899.)SS 80.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents