Experiența lui Esau

Esau a avut o dorință puternică după un anumit fel de mâncare și el se obișnuise atât de mult timp să-și satisfacă pofta, încât nu a simțit nevoia de a se stăpâni în fața mâncării ispititoare, dorită cu lăcomie. El a îngăduit ca imaginația sa să zăbovească atât de mult asupra acesteia, până când puterea poftei a îndepărtat orice alte considerente și l-a luat în stăpânire. El gândea că va suferi mari neplăceri și chiar moartea dacă nu va mânca acea mâncare deosebită. Cu cât se gândea mai mult la aceasta, cu atât dorința lui se întărea, până ce dreptul lui de întâi-născut și-a pierdut valoarea și sfințenia în ochii lui și l-a dat la schimb. El se măgulea pe sine însuși cu gândul că va putea dispune de dreptul de întâi-născut după voia lui și îl va cumpăra înapoi când va avea plăcere să o facă; însă când s-a gândit să-l recapete, chiar cu un mare sacrificiu, nu a putut face acest lucru. Atunci s-a căit amar de faptul că s-a pripit, de nesăbuința sa, de nebunia sa, însă totul era în zadar. El disprețuise binecuvântarea și Domnul o îndepărtase de la el pentru totdeauna.SS 110.2