Integritatea între lucrători

Personalul medical ajutător de la sanatoriu nu trebuie să-și ia libertatea de a-și însuși pentru folosul lor din articolele de hrană puse la dispoziție pentru pacienți. Ispita este mare în special cu privire la lucrurile îngăduite celor nou-veniți, care trebuie convinși în mod treptat să-și îndrepte obiceiurile primejdioase. Unii dintre lucrători, ca și copiii lui Israel, îngăduie gustului pervertit și obiceiurilor învechite de îngăduință să pretindă victorie. Ei tânjesc, ca și Israelul din vechime, după prazul și usturoiul din Egipt. Toți cei care lucrează la această instituție trebuie să adere cu strictețe la legile vieții și ale sănătății și să nu încurajeze obiceiuri rele prin exemplul lor la alții care au venit la sanatoriu pentru însănătoșire.SS 408.1

Angajații nu au dreptul să consume biscuiți, nuci, stafide, curmale, zahăr, portocale sau fructe de orice fel; căci în primul rând, mâncând astfel de lucruri între mese, așa cum se face în general, ei își vătăma organele digestive. Nici un fel de hrană nu trebuie să treacă de buze între mesele obișnuite. Din nou spun, cei care se fac părtași la aceste lucruri își însușesc ceea ce nu le aparține. Ispita de a gusta din mâncarea pe care o mânuiesc este continuu înaintea lor; prin aceasta, ei au o ocazie excelentă de a-și controla apetitul. Însă hrana pare să fie din belșug, iar ei uită că aceasta reprezintă o mare valoare bănească. Când unul, când altul își îngăduie cu nesăbuință obiceiul de a gusta și a se servi singuri, până ce își închipuie că nu este păcat a face așa ceva.SS 408.2

Toți trebuie să se ferească a împărtăși acest punct de vedere, căci în acest fel conștiința se tocește. Cineva poate să gândească astfel: “Puținul pe care l-am luat eu nu valorează prea mult”; însă se pune întrebarea: Oare faptul că a fost o cantitate mică micșorează cu ceva fapta păcătoasă respectivă? Din nou spun, puținul pe care Îl ia o persoană poate că nu valorează prea mult, însă, dacă sunt cinci care fac la fel, sunt luate cinei porții mici. Apoi zece, douăzeci și chiar mai mulți pot presupune același lucru până ce, în fiecare zi, lucrătorii vor putea, spre răul lor, să-și însușească multe porții mici de care nu au dreptul să se atingă. Multe porții mici înseamnă mult în cele din urmă. Însă pierderea cea mare este susținută de cei care se abat de la principiile dreptății și le calcă, învățând să considere această călcare de lege în lucrurile mici ca nefiind deloc o călcare de lege. Ei uită cuvintele lui Hristos: “Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari”. (Luca 16, 10.)SS 408.3

Când se depune efort pentru a îndrepta aceste obiceiuri, lucrul acesta este privit în general ca o dovadă de zgârcenie din partea conducătorilor; și unii nu vor face nici o schimbare, împietrindu-și conștiința ca și când aceasta ar fi fost atinsă cu un fier înroșit. Ei se ridică împotriva oricărei restricții și acționează și vorbesc în mod sfidător, ca și când s-a atentat la drepturile lor. Însă Dumnezeu socotește aceste lucruri ca hoție și ele sunt înregistrate astfel în ceruri.SS 409.1

Orice minciună și înșelăciune ne este interzisă în Cuvântul lui Dumnezeu. Furtul direct și minciuna fățișă nu sunt păcate în care persoanele respectabile să fie în primejdia de a cădea. Ci călcarea de lege în lucrurile mici este cea care îndepărtează la început sufletul de Dumnezeu. Prin acel singur păcat de a-și însuși fructul oprit, Adam și Eva au deschis porțile unui potop de necaz asupra lumii. Unii pot socoti acea călcare de lege ca un lucru foarte mic; însă noi vedem că urmările acestuia nu au fost nicidecum mici. îngerii din ceruri au o sferă de acțiune mai largă și mai înaltă decât noi; însă și pentru ei, și pentru noi, drept înseamnă unul și același lucru.SS 409.2

Conducătorii de la sanatoriu nu au fost determinați să mustre relele care au fost menționate dintr-un spirit josnic sau de zgârcenie, cerând ceea ce se cuvine într-o asemenea instituție. Aceasta nu înseamnă alunecarea de la demnitatea care se cuvine spre a păzi interesele sanatoriului în aceste lucruri. Conducătorii care sunt ei înșiși credincioși urmăresc în mod natural ca și ceilalți să fie credincioși. Integritatea strictă trebuie să domnească în treburile administratorilor și trebuie impusă tuturor acelora care lucrează sub conducerea lor.SS 410.1

Oamenii principiali nu au nevoie de restricții cu lacăte și chei; ei nu au nevoie să fie supravegheați și păziți. Ei vor fi cinstiți, oameni de onoare în orice timp — atât când sunt singuri și nu îi vede nici un ochi, cât și în public. Ei nu vor aduce nici o pată asupra sufletului lor pentru nici o sumă de bani sau pentru vreun avantaj egoist. Ei disprețuiesc actele josnice. Deși s-ar putea ca acestea să nu fie știute de nimeni, doar faptul că ar fi cunoscute de ei înșiși le-ar distruge respectul de sine. Cei care nu sunt conștiincioși și credincioși în lucrurile mici nu vor fi transformați, chiar dacă ar exista legi și restricții într-o anumită privință....SS 410.2

Cei care nu biruie în lucrurile mici nu au puterea morală de a se împotrivi și rezista ispitelor mai mari. Toți cei care caută să facă din cinste principiul conducător în treburile vieții de zi cu zi trebuie să se ferească să “nu se lăcomească la argintul, aurul sau veșmintele vreunui om”. Dacă se mulțumesc cu hrana și îmbrăcămintea pe care le au, nu le va fi greu să-și păzească inima și mâinile de a nu se întina prin lăcomie și necinste....SS 410.3

Cei care sunt angajați la sanatoriul nostru au în multe privințe cele mai mari avantaje pentru formarea de obiceiuri corecte. Nimeni nu este ferit de ispită; căci fiecare caracter are puncte slabe și este în pericol când este atacat.... Toți ar trebui să simtă nevoia de a întări puterea morală prin continuă veghere. Ca niște santinele credincioase, ei trebuie să-și păzească citadela sufletului, neîngăduindu-și relaxare în privința vigilenței nici măcar o clipă. Unica lor siguranță constă în rugăciune arzătoare și credință vie.SS 410.4

Cei care încep să fie nepăsători cu privire la pașii pe care îi fac vor descoperi, înainte de a fi conștienți de acest lucru, că picioarele lor s-au prins într-o cursă din care este imposibil să iasă singuri. Ar trebui să fie un principiu de neclintit ca toți să fie cinstiți și onești. Fie că sunt bogați sau săraci, fie că au prieteni sau sunt singuri, vină orice ar veni, ei trebuie să fie hotărâți prin puterea lui Dumnezeu ca nimic să nu-i determine a comite nici cel mai neînsemnat act greșit. Fiecare în parte și toți laolaltă trebuie să-și dea seama că de ei, în mod individual, depinde prosperitatea sanatoriului. — (Testimony for the Physicians and Helpers of the Sanitarium, 59-65 (1879).)SS 411.1