Secțiunea 4 — Viața în aer liber și activitatea fizică

Exemplul Domnului Hristos

[The Ministry of Healing, 51-58 (1905).]

Viața de pe pământ a Mântuitorului a fost o viață de comuniune cu natura și cu Dumnezeu. Prin această comuniune El ne-a descoperit secretul unei vieți pline de putere.... Muncind la bancul de tâmplărie, ducând și El din poverile casei, învățând lecțiile ascultării și ale trudei, El S-a recreat în mijlocul scenelor din natură, adunând cunoștințe pe măsură ce căuta să înțeleagă tainele naturii. El a studiat Cuvântul lui Dumnezeu, iar orele Sale cele mai fericite erau atunci când își putea înceta lucrul și mergea pe câmp, spre a medita în văile liniștite și a fi în comuniune cu Dumnezeu la poalele muntelui sau printre pomii din pădure. Zorii dimineții Îl găseau adesea în vreun loc retras, meditând, cercetând Scripturile sau rugându-Se. El spunea bun venit luminii dimineții înălțându-Și glasul în cântare. Își înveselea orele cu cântări de recunoștință, aducea mulțumirea cerească asupra celor trudiți și deznădăjduiți.SS 162.1

În timpul lucrării Sale, Domnul Isus a petrecut o mare parte din timp în aer liber. Călătoriile din loc în loc le făcea pe jos și multe dintre învățăturile Sale au fost date în aer liber. Când îi învăța pe ucenici, se retrăgeau adesea din zgomotul cetății în liniștea câmpiei, pentru a fi în armonie cu lecțiile de simplitate, credință și dăruire de sine pe care dorea să le predea.... Domnului Hristos îi plăcea să-Și adune oamenii în jurul Său, sub cerul albastru, pe vreun deal cu iarbă sau pe malul lacului. Aici, înconjurat de lucrările propriei Sale creațiuni, El le putea îndrepta gândurile de la cele artificiale la cele naturale. În creșterea și dezvoltarea naturii erau descoperite principiile împărăției Sale. Când își ridicau ochii spre munții lui Dumnezeu și priveau minunatele lucrări ale mâinilor Sale, oamenii puteau învăța lecții prețioase ale adevărului divin. Astfel, în viitor, lecțiile divinului învățător le vor fi repetate de către lucrurile din natură. Mintea era înălțată, iar inima găsea odihnă...SS 162.2

Când le-a spus ucenicilor Săi că secerișul este mare și lucrători sunt puțini, Domnul Isus nu a vrut să le spună că trebuie să trudească în mod continuu, ci le-a spus: “Rugați-vă ca Domnul secerișului să scoată lucrători pentru secerișul Său”. Lucrătorilor Săi istoviți de astăzi, El le adresează aceste cuvinte de compasiune, ca și primilor Săi ucenici: “Veniți la o parte ... și odihniți-vă puțin”.SS 163.1

Toți cei care sunt în școala Iui Dumnezeu au nevoie de un timp de liniște, de comuniune cu propriile lor inimi, cu natura și cu Dumnezeu.... Fiecare dintre noi îl auzim vorbindu-ne inimii. Când orice altă voce amuțește și în tăcere așteptăm înaintea Lui, liniștea sufletului face să fie mai distinctă vocea lui Dumnezeu. El ne spune: “Fii în pace, Eu sunt Dumnezeu”. Aceasta este pregătirea eficientă pentru orice lucrare care se face pentru Dumnezeu, în aglomerația, graba și încordarea activităților intense ale zilei, cel care este astfel împrospătat va fi înconjurat cu o atmosferă de lumină și pace. Va fi înzestrat cu o nouă putere, atât fizică, cât și mintală. Viața lui va răspândi o mireasmă plăcută și va descoperi altora puterea divină care va atinge inimile oamenilor. — (The Ministry of Healing, 51-58 (1905).)SS 163.2