Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Sfaturi pentru sănătate - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Grijă pentru angajați

    Directorii restaurantelor noastre trebuie să lucreze pentru mântuirea angajaților lor. Ei nu trebuie să muncească peste măsură, fiindcă, dacă vor face astfel, nu vor mai avea nici puterea și nici dorința de a-și susține lucrătorii din punct de vedere spiritual. Ei trebuie să depună toate eforturile cu putință pentru a instrui pe angajații lor în cele spirituale, explicându-le Scripturile și rugându-se cu ei și pentru ei. Ei trebuie să vegheze asupra vieții religioase a personalului lor așa cum părinții veghează asupra vieții spirituale a copiilor lor. Ei trebuie să vegheze asupra lor cu răbdare și duioșie, făcând tot ce le stă în putere pentru a-i ajuta în desăvârșirea caracterului lor creștin. Cuvintele lor trebuie să fie ca niște mere de aur în coșulețe de argint; faptele lor trebuie să nu aibă nici o urmă de egoism sau asprime. Ei trebuie să fie oameni de acțiune, veghind asupra sufletelor pentru care vor da socoteală. Ei trebuie să lupte pentru binele personalului lor pentru ca îndrăzneala, curajul lor să crească tot mereu, iar credința lor în Dumnezeu să se mărească permanent.SS 483.2

    Dacă restaurantele noastre nu vor fi conduse în acest fel, atunci va fi necesar să avertizăm poporul nostru să nu-și trimită acolo copiii ca să fie angajați. Mulți dintre cei care patronează restaurantele noastre nu duc cu ei acolo îngerii lui Dumnezeu; ei nu doresc compania acestor ființe cerești sfinte. Ei duc cu ei o influență lumească și, pentru a se putea împotrivi acestei influențe, lucrătorii trebuie să fie strâns legați de Dumnezeu.SS 484.1

    Directorii restaurantelor noastre trebuie să facă mai mult pentru mântuirea tinerilor angajați acolo. Ei trebuie să facă eforturi mai mari pentru a-i ține treji din punct de vedere spiritual, astfel ca mintea lor tânără să nu fie influențată de spiritul lumesc cu care vin continuu în contact. Fetele și tinerele femei din restaurantele noastre au nevoie de un păstor. Fiecare are nevoie de un adăpost în fața acelor influențe.SS 484.2

    Există pericolul ca tinerii care vin în instituțiile noastre, credincioși fiind și dorind să susțină cauza lui Dumnezeu, să ajungă obosiți și deznădăjduiți, pierzându-și zelul și curajul și devenind reci și indiferenți. Nu-i putem îngrămădi pe acești tineri în camere mici și întunecoase și să-i lipsim de privilegiile vieții din cămin, iar apoi să așteptăm să aibă o experiență religioasă sănătoasă.SS 484.3

    Este important să se facă anumite planuri înțelepte pentru personalul din toate instituțiile noastre și în special pentru cei angajați în restaurantele noastre. Trebuie să ne asigurăm un personal capabil și trebuie folosite toate mijloacele pentru a-i ajuta să crească în harul și cunoștința lui Hristos. Ei nu trebuie lăsați la voia întâmplării, fără a se pune deoparte un timp special pentru rugăciune și studiul Bibliei. Când sunt lăsați astfel, ei devin nepăsători și nesăbuiți, indiferenți față de realitățile veșnice.SS 484.4

    În cadrul fiecărui restaurant ar trebui să fie rânduit un cuplu — soț și soție — care să aibă rolul de veghetori pentru personal, să aibă dragoste pentru Mântuitorul și pentru sufletele pentru care a murit El și să țină calea Domnului.SS 485.1

    Tinerele ar trebui să fie în grija unei șefe înțelepte, cu judecată, care să fie pe deplin convertită, care să vegheze cu grijă asupra lucrătoarelor și în special asupra celor mai tinere.SS 485.2

    Lucrătorii trebuie să simtă că au un cămin. Ei sunt brațul de ajutor al lui Dumnezeu și ar trebui tratați așa cum a spus Domnul Hristos cu grijă și duioșie asemenea copilașilor care se aflau între ucenici. “Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul dintre acești micuți care cred în Mine”, a spus El, “ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării.” “Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul dintre acești micuți; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu care este în ceruri”. (Matei 18, 6.10.) Grija care trebuie avută față de acești angajați constituie unul dintre motivele pentru care este mai bine să avem într-un oraș mare mai multe restaurante mici decât unul singur mare. Însă acesta nu este singurul motiv pentru care este bine să înființăm mai multe restaurante mici în diferite părți ale orașelor noastre.SS 485.3

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents