Creșterea și dezvoltarea personală, o datorie

Cea dintâi datorie a noastră față de Dumnezeu și față de semenii noștri este dezvoltarea personală. Fiecare facultate cu care ne-a înzestrat Creatorul trebuie cultivată la cel mai înalt grad de desăvârșire pentru ca să fim în stare să facem cât mai mult bine cu putință. Iată de ce timpul trebuie petrecut cu folos pentru păstrarea sănătății fizice și mintale. Noi nu ne putem permite să ne pipernicim sau să ne schilodim vreo funcție a corpului sau a minții. Dacă facem acest lucru, cu siguranță vom suporta consecințele.SS 107.2

Orice om are posibilitatea, într-o mare măsură, să facă din sine ceea ce el însuși alege. Atât binecuvântările acestei vieți, cât și starea de nemurire sunt la îndemâna sa. El poate clădi un caracter solid, de valoare, câștigând tărie la fiecare pas. El poate înainta zi de zi în cunoștință și înțelepciune, conștient de noile realizări pe măsură ce progresează, adăugând virtute după virtute și har după har. Facultățile sale se vor îmbunătăți prin folosire; cu cât dobândește mai multă înțelepciune, cu atât va fi mai mare capacitatea sa de dezvoltare.SS 107.3

Pe de altă parte, el își poate lăsa puterile să ruginească din lipsă de folosință sau să fie pervertite prin obiceiuri rele, lipsă de stăpânire de sine sau de tărie morală sau religioasă. Calea sa merge atunci în jos; el este nesupus Legii lui Dumnezeu și legilor sănătății. Pofta l-a biruit; tendințele firești îl duc departe. Îi este mai ușor să îngăduie puterile răului, care sunt totdeauna active, să-l tragă în jos decât să lupte împotriva lor pentru a merge înainte. Urmează destrăbălarea și moartea. Așa arată povestea multor vieți care ar fi putut fi folositoare cauzei lui Dumnezeu și omenirii.SS 108.1