Predica lui Petru

Petru le-a arătat că această manifestare era împlinirea exactă a profeției lui Ioel, în care el prezisese că o astfel de putere va veni peste oamenii lui Dumnezeu ca să-i facă potriviți pentru o lucrare specială.IM 244.1

Petru a trasat ascendența Domnului Hristos până la casa onorabilă a lui David. El nu a folosit nici una din învățăturile lui Isus pentru a-și dovedi adevărata poziție; știa că acestea nu vor avea nici un efect, din cauza prejudecăților puternice ale poporului. Însă le-a îndreptat gândurile către David, care era privit de evrei ca un patriarh venerabil al neamului lor. Petru a spus:IM 244.2

“Căci David zice despre El: ‘Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea ca să nu mă clatin. De aceea mi se bucură inima și mi se veselește limba; chiar și trupul mi se va odihni în nădejde: căci nu-mi vei lăsa trupul în locuința morților și nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.’”IM 244.3

Petru arată aici că David nu putea vorbi referindu-se la sine, ci la Domnul Isus Hristos. David a murit de moarte naturală ca toți oamenii; mormântul lui, cu țărâna onorată pe care o conținea, fusese păstrat cu mare grijă până în vremea aceea. David, ca împărat al lui Israel, precum și ca profet, fusese onorat de Dumnezeu în mod deosebit. I s-au arătat în viziune profetică viața și lucrarea Domnului Hristos. L-a văzut cum a fost respins, a văzut judecata Lui, răstignirea, îngroparea, învierea și înălțarea Lui.IM 244.4

David a mărturisit că sufletul lui Hristos nu avea să rămână în locuința morților (în mormânt) și trupul Lui nu avea să vadă putrezirea. Petru arată împlinirea acestei profeții cu Isus din Nazaret. Dumnezeu într-adevăr L-a ridicat din mormânt înainte ca trupul Lui să vadă putrezirea. La data aceea, El era Cel înălțat în cerul cerurilor.IM 245.1

Cu acea ocazie memorabilă, un mare număr de oameni, care până atunci luaseră în râs ideea ca o persoană atât de modestă ca Isus să fie Fiul lui Dumnezeu, s-au convins pe deplin de adevăr și L-au recunoscut ca Mântuitor al lor. Trei mii de suflete au fost adăugate bisericii. Apostolii vorbeau prin puterea Duhului Sfânt, iar cuvintele lor nu puteau fi contrazise pentru că erau confirmate de mari minuni făcute de ei prin revărsarea Duhului Sfânt. Înșiși ucenicii erau uimiți de rezultatele acesteia și de secerișul rapid și abundent de suflete. Toți oamenii erau plini de mirare. Cei care nu au renunțat la prejudecata și bigotismul lor erau atât de copleșiți de respect amestecat cu teamă și uimire, încât nu au îndrăznit să încerce a opri, prin glas sau violență, acea lucrare minunată și pentru un timp opoziția lor a încetat.IM 245.2

Numai argumentele apostolilor, deși clare și convingătoare, n-ar fi îndepărtat prejudecata evreilor care rezistase la atâtea dovezi. Dar Duhul Sfânt a adus acele argumente la inima lor, cu putere divină. Ele erau ca niște săgeți ascuțite ale Celui atotputernic, convingându-i de vina lor teribilă de a-L fi respins și răstignit pe Domnul slavei. “După ce au auzit aceste cuvinte ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: ‘Fraților, ce să facem?’IM 245.3

‘Pocăiți-vă’, le-a zis Petru, ‘și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.’” Petru i-a făcut pe oamenii convertiți să înțeleagă faptul că Îl respinseseră pe Hristos din cauză că fuseseră înșelați de preoți și de conducători; și, dacă aveau să continue să urmeze sfatul acestora și să aștepte ca acei conducători să-L accepte pe Hristos înainte să îndrăznească ei înșiși s-o facă, nu-L vor accepta niciodată. Acei oameni puternici, deși pretindeau că sunt sfinți, erau ambițioși și plini de zel să acumuleze bogății și slavă pământească. Ei nu voiau să vină la Hristos ca să primească lumină. Domnul Isus prezisese că asupra acelui popor va veni o teribilă răsplată pentru necredința lui încăpățânată, în ciuda faptului că li se dăduseră cele mai puternice dovezi că El era Fiul lui Dumnezeu.IM 246.1

Din ziua aceea, limbajul ucenicilor a fost curat, simplu și corect în exprimare și în accent, fie că vorbeau limba lor natală, fie o limbă străină. Acești bărbați umili, care nu învățaseră niciodată la școlile profeților, prezentau adevăruri atât de înalte și de pure încât îi uimeau pe toți care ascultau. Ei nu puteau să meargă personal la marginile cele mai îndepărtate ale pământului, dar la sărbătoare erau oameni din toate părțile lumii și adevărurile primite de ei au fost duse la casele lor și vestite poporului lor, câștigând suflete la Hristos.IM 246.2