Capitolul 17 — Călătoriile lui Israel

Capitol bazat pe textele din Exod 15, 23-18, 27.

Copiii lui Israel au călătorit prin pustiu și timp de trei zile nu au putut găsi apă de băut. Sufereau de sete și “poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând ‘Ce avem să bem?’ Moise a strigat către Domnul; și Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. și apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi și porunci și acolo l-a pus la încercare. El a zis: ‘Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.’”IM 126.1

Copiii lui Israel păreau să aibă o inimă rea și necredincioasă. Nu voiau să îndure greutățile pustiei. Când întâlneau dificultăți în drumul lor, le priveau ca imposibilități. Credința lor în Dumnezeu se năruia, iar ei nu mai vedeau înaintea lor decât moarte. “și toată adunarea copiilor lui Israel au cârtit în pustia aceea împotriva lui Moise și Aaron. Copiii lui Israel le-au zis: ‘Cum de n-am murit loviți de mâna Domnului în țara Egiptului, când ședeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine și ne săturam? Căci ne-ați adus în pustia aceasta ca să faceți să moară de foame toată mulțimea aceasta.’”IM 126.2

Ei nu au suferit cu adevărat durerile foamei. Aveau mâncare pentru prezent, dar se temeau de viitor. Nu puteau înțelege cum va rezista oștirea lui Israel, în timpul călătoriilor lungi prin pustiu, doar cu mâncarea simplă ce o aveau atunci și, în necredința lor, își vedeau copiii murind de foame. Domnul a îngăduit ca mâncarea să li se termine și să întâmpine dificultăți, ca să-și întoarcă inimile spre El, care îi ajutase până atunci, și să poată crede în El. El era gata să fie pentru ei un ajutor prezent. Dacă, în nevoia lor, L-ar fi chemat, El le-ar fi demonstrat dovezile iubirii și grijii Sale permanente.IM 127.1

Dar se părea că ei nu voiau să se încreadă în Domnul mai mult decât aveau înaintea ochilor dovezile neîntrerupte ale puterii Sale. Dacă ar fi avut credință adevărată și încredere neclintită în Dumnezeu, ar fi suportat cu voioșie inconvenientele și obstacolele sau chiar suferințele reale, după ce Domnul lucrase într-un mod așa de minunat pentru eliberarea lor din sclavie. Mai mult decât atât, Domnul le-a făgăduit că, dacă vor asculta poruncile Lui, nici o boală nu va veni asupra lor, căci El a zis: “Eu sunt Domnul care te vindecă.”IM 127.2

După această făgăduință sigură din partea lui Dumnezeu, era o necredință criminală ca ei să se aștepte că le vor muri copiii de foame. În Egipt suferiseră mult, fiind supraîmpovărați de muncă. Copiii le erau dați la moarte și, ca răspuns la rugăciunile lor, Dumnezeu i-a eliberat cu milă. Le-a promis să fie Dumnezeul lor, să-i ia ca popor al Lui și să-i conducă într-o țară întinsă și bună.IM 127.3

Ei, însă, erau gata să-și piardă curajul la fiecare suferință ce aveau s-o îndure în drumul spre țara aceea. Suferiseră mult pe când erau robi egiptenilor, dar acum nu puteau îndura suferința în slujirea lui Dumnezeu. Când au fost încercați, au fost gata să cedeze la îndoieli întunecate și să cadă în descurajare. Murmurau împotriva lui Moise, slujitorul devotat al lui Dumnezeu, îl învinovățeau de toate încercările lor și-și exprimau dorința rea de a fi rămas în Egipt, unde puteau sta lângă oalele cu carne și puteau mânca pâine pe săturate.IM 128.1