Război în cer

Era cea mai mare crimă să te răzvrătești împotriva conducerii lui Dumnezeu. Tot cerul părea în agitație. Îngerii erau organizați în companii, fiecare divizie având un înger comandant în fruntea ei. Satana lupta împotriva Legii lui Dumnezeu din cauza ambiției de a se înălța pe sine și pentru că nu voia să se supună autorității Fiului lui Dumnezeu, Marele Comandant al cerului.IM 17.2

Întreaga oaste cerească a fost convocată să apară înaintea Tatălui, pentru ca fiecare caz să fie hotărât. Cu nerușinare, Satana și-a exprimat nemulțumirea că Hristos este privilegiat față de el. S-a ridicat plin de mândrie și a insistat că el ar trebui să fie egal cu Dumnezeu, să participe la consfătuiri cu Tatăl și să-I înțeleagă planurile. Dumnezeu l-a informat pe Satana că numai Fiului Său I-ar descoperi planurile Sale secrete și a cerut ca întreaga familie din cer, chiar și Satana, să-I dea ascultare absolută și necondiționată; dar el (Satana) s-a dovedit nedemn de un loc în cer. Satana a arătat apoi, jubilând, către simpatizanții lui care cuprindeau aproape jumătate din toți îngerii și a exclamat: “Aceștia sunt alături de mine! Îi vei alunga și pe ei și vei face un gol așa de mare în cer?” Apoi el a declarat că era pregătit să se împotrivească autorității Domnului Hristos și să-și apere locul din cer prin forță — putere împotriva puterii.IM 18.1

Îngerii cei buni au plâns la auzirea cuvintelor lui Satana și a laudelor lui triumfătoare. Dumnezeu a declarat că răzvrătiții n-ar trebui să mai rămână în cer. Poziția lor înaltă și fericită fusese deținută sub condiția ascultării de Legea pe care o dăduse Dumnezeu pentru a guverna înalta clasă a ființelor inteligente. Nu fusese însă prevăzută nici o clauză pentru salvarea acelora care s-ar aventura să-I încalce Legea. Satana a devenit îndrăzneț în rebeliunea lui și și-a exprimat disprețul față de Legea Creatorului său. Nu putea s-o suporte. El a pretins că îngerii nu aveau nevoie de Lege, ci că trebuie lăsați liberi să-și urmeze propria voință, care i-ar conduce întotdeauna în mod corect; că acea Lege era o restricție a libertății lor și că abolirea Legii era un obiectiv măreț al răzvrătirii lui. El credea că starea îngerilor necesita o îmbunătățire. Nu în același fel gândea și Dumnezeu, care făcuse Legile și le înălțase la egalitate cu Sine Însuși. Fericirea oștilor cerești consta în ascultarea lor desăvârșită de Lege. Fiecare își avea lucrarea lui deosebită, ce-i fusese încredințată, și, până la revolta lui Satana, în cer fusese ordine perfectă și activitate armonioasă.IM 18.2

Apoi a fost război în cer. Fiul lui Dumnezeu, prințul cerului, împreună cu îngerii credincioși Lui s-au angajat în luptă cu arhirebelul și aceia care s-au unit cu el. Fiul lui Dumnezeu și îngerii loiali au biruit, iar Satana și simpatizanții lui au fost alungați din cer. Toată oastea cerească L-a recunoscut și adorat pe Dumnezeul dreptății. Nici o umbră de răzvrătire n-a mai fost lăsată în cer. Totul era plin de pace și de armonie ca și înainte. Îngerii din cer au plâns destinul celor care le fuseseră tovarăși în fericire și binecuvântare. Pierderea lor a fost simțită în cer.IM 19.1

Tatăl L-a consultat pe Fiul Său în legătură cu planul Lor de a-l crea pe om, care să locuiască pe pământ. Înainte de a-i oferi omului siguranța veșnică, Dumnezeu urma să-l pună la probă pentru a-i încerca loialitatea. Dacă suporta testul prin care Dumnezeu a găsit cu cale să-l încerce, omul ar fi fost în cele din urmă egal cu îngerii. El avea să beneficieze de favoarea lui Dumnezeu, să converseze cu îngerii și ei cu el. Dumnezeu n-a găsit potrivit să-l așeze pe om în afara puterii neascultării.IM 19.2