Capitolul 61 — Eliberarea sfinților

Dumnezeu a ales să-și salveze poporul la miezul nopții. În timp ce oamenii nelegiuiți îi ridiculizau, deodată a apărut soarele, în toată strălucirea lui, iar luna a stat pe loc. Cei răi priveau scena cu uimire, în timp ce sfinții vedeau cu o bucurie solemnă dovezile eliberării lor. Semne și minuni se desfășurau în rapidă succesiune. Totul părea ieșit din cursul normal. Râurile au încetat să mai curgă. Nori întunecați și grei se înălțau și se ciocneau unii de alții. Exista, însă, un loc senin de slavă plină de pace, de unde venea glasul lui Dumnezeu ca multe ape, zguduind cerurile și pământul. A fost un mare cutremur de pământ. Mormintele s-au deschis, iar cei care muriseră în credința soliei îngerului al treilea și păzind Sabatul au ieșit din paturile lor de țărână, proslăviți, ca să audă legământul de pace pe care avea să-l facă Dumnezeu cu cei care au păzit Legea Lui.IM 409.1

Cerul se deschidea și se închidea, fiind în agitație. Munții se zguduiau ca papura în vânt și aruncau stânci colțuroase peste tot în jur. Marea fierbea ca o oală și arunca pe uscat bolovani. Când Dumnezeu a anunțat ziua și ceasul venirii lui Isus și a rostit legământul veșnic cu poporul Său, spunea o propoziție și apoi aștepta, în timp ce cuvintele se rostogoleau peste tot pământul. Israelul lui Dumnezeu stătea în picioare cu ochii ațintiți în sus, ascultând cuvintele ce veneau din gura lui Iehova și se rostogoleau pe pământ ca bubuiturile celui mai tare tunet. Era grozav de solemn. La sfârșitul fiecărei propoziții, sfinții strigau: “Slavă! Aleluia!” Fețele le erau luminate de slava lui Dumnezeu, ca fața lui Moise când a coborât de pe Sinai. Din cauza aceasta, cei răi nu puteau privi la ei. Când a fost rostită binecuvântarea veșnică asupra celor care L-au onorat pe Dumnezeu păzind Sabatul Lui sfânt, s-a auzit un puternic strigăt de biruință asupra fiarei și asupra icoanei ei.IM 409.2

Apoi a început jubileul, când țara trebuia să se odihnească. L-am văzut pe sclavul evlavios ridicându-se în biruință și triumf, și scuturându-și lanțurile ce-l legaseră, în timp ce stăpânul lui rău era confuz, neștiind ce să facă, întrucât cei răi nu puteau înțelege cuvintele rostite de glasul lui Dumnezeu.IM 410.1