Începutul morții

În timp ce Abel justifică planul lui Dumnezeu, Cain se înfurie. Mânia lui crește și se aprinde împotriva lui Abel, până când îl omoară. Dumnezeu îl întreabă pe Cain despre fratele lui, iar el rostește o minciună: “Nu știu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Dumnezeu îl informează că îi cunoștea păcatul, îi cunoștea orice faptă, chiar și gândurile inimii și-i spune: “Sângele fratelui tău strigă din pământ la Mine. Acum blestemat ești tu, izgonit din ogorul acesta care și-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău. Când vei lucra pământul, nu-ți va mai da bogăția lui. Pribeag și fugar vei fi pe pământ.”IM 54.1

La început, blestemul asupra pământului nu s-a simțit decât puțin; dar acum asupra lui apăsa un blestem dublu. Cain și Abel reprezintă cele două categorii, drepți și nedrepți, credincioși și necredincioși, care există de la căderea omului până la a doua venire a lui Hristos. Cain, care și-a omorât fratele, îi reprezintă pe cei răi care vor fi invidioși pe cei neprihăniți și-i vor urî pentru că sunt mai buni decât ei. Vor fi geloși pe ei, îi vor persecuta și-i vor da la moarte, din cauză că faptele bune ale acestora le condamnă calea lor păcătoasă.IM 54.2

Viața lui Adam a fost plină de întristare, umilință și pocăință continuă. Pe măsură ce-i învăța pe copiii și nepoții lui frica de Domnul, și-a reproșat adesea cu amărăciune păcatul care adusese atâta nenorocire asupra urmașilor lui. Când a părăsit frumosul Eden, gândul că trebuie să moară l-a cutremurat cu groază. El vedea moartea ca pe o calamitate înfricoșătoare. Pentru prima oară a făcut cunoștință cu realitatea grozavă a morții în familia omenească prin chiar fiul său, Cain, care și-a ucis fratele. Plină de cea mai amară remușcare pentru propria-i nelegiuire, lipsit de fiul lui, Abel, și privind la Cain ca fiind ucigașul acestuia și cunoscând blestemul lui Dumnezeu asupra lui, inima lui Adam a fost copleșită de durere. Cu cea mai mare asprime și-a imputat prima fărădelege. El a implorat iertarea lui Dumnezeu prin Jertfa făgăduită. A simțit profund mânia lui Dumnezeu pentru crima lui comisă în Paradis. Mai târziu el a fost martorul corupției generale care, în final, L-a provocat pe Dumnezeu să-i distrugă pe locuitorii pământului printr-un potop. Sentința de moarte pronunțată asupra lui de către Creator i-a părut teribilă la început. După ce a trăit câteva sute de ani, însă, a văzut că Dumnezeu era drept și milos ca să pună capăt unei vieți nenorocite.IM 55.1

Când Adam a fost martorul primelor semne de degradare ale naturii, în căderea frunzelor și în ofilirea florilor, a plâns mai mult decât își plâng oamenii de astăzi morții. Florile ce se ofileau nu reprezentau o pricină de durere prea adâncă deoarece erau plăpânde și delicate; dar ca pomii cei înalți, falnici și puternici să-și lepede frunzele, să se descompună, prezenta înaintea lui dezintegrarea generală a frumoasei naturi pe care Dumnezeu o crease pentru fericirea omului.IM 55.2

El le-a zugrăvit copiilor și nepoților lui, până la a noua generație, trăsăturile desăvârșite ale căminului său din Eden, precum și căderea lui cu rezultatele ei grozave și povara de durere adusă asupra lui de ruptura din familie, ce dusese la moartea lui Abel. Le-a relatat suferințele prin care îl trecuse Dumnezeu ca să-l învețe necesitatea ascultării stricte de Legea Lui. Le-a declarat că păcatul, indiferent sub ce formă există, va fi pedepsit. I-a implorat să asculte de Dumnezeu, care-i va trata cu milă dacă Îl vor iubi și se vor teme de El.IM 55.3

Îngerii au stat de vorbă cu Adam după căderea lui și i-au spus despre Planul de Mântuire și despre faptul că neamul omenesc nu se afla dincolo de posibilitatea salvării. Deși între om și Dumnezeu se produsese o despărțire îngrozitoare, totuși a fost prevăzută jertfa Fiului Său iubit, prin care oamenii să poată fi mântuiți. Dar singura lor speranță era într-o viață de pocăință umilă și de încredere în măsura luată. Toți cei care Îl vor accepta în felul acesta pe Hristos, ca singurul lor Mântuitor, vor fi din nou aduși în favoarea lui Dumnezeu prin meritele Fiului Său.IM 56.1