Israel murmură din nou

“Toată adunarea a ridicat glasul și a început să țipe. și poporul a plâns în noaptea aceea. Toți copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și Aaron și toată adunarea le-a zis: ‘De ce n-om fi murit noi în țara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta? Pentru ce ne duce Domnul în țara aceasta, în care vom cădea uciși de sabie, iar nevestele noastre și copilașii noștri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?’ și au zis unul altuia: ‘Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt.’ Moise și Aaron au căzut cu fața la pământ, în fața întregii adunări a lui Israel care era strânsă laolaltă.”IM 159.2

Israeliții nu numai că și-au dat frâu liber plângerilor împotriva lui Moise, dar L-au acuzat pe Însuși Dumnezeu că i-a înșelat, promițându-le o țară pe care nu erau în stare să o ia în stăpânire. Spiritul lor răzvrătit s-a înălțat într-atât încât, uitând de brațul puternic al Omnipotenței care îi scosese din țara Egiptului și îi condusese până acolo printr-o serie de minuni, au hotărât să-și aleagă un comandant care să-i conducă înapoi în Egipt, unde fuseseră sclavi și înduraseră așa de multe greutăți. De fapt, și-au ales o căpetenie, îndepărtându-l astfel pe Moise, conducătorul lor răbdător și îngăduitor; și au murmurat cu amărăciune împotriva lui Dumnezeu.IM 160.1

Moise și Aaron au căzut cu fața la pământ înaintea Domnului, în prezența întregii adunări, ca să implore mila lui Dumnezeu în favoarea unui popor răzvrătit. Durerea și întristarea lor erau prea mari ca să poată vorbi. Au rămas cu fața la pământ în liniște deplină. Caleb și Iosua și-au rupt hainele, ca expresie a întristării lor foarte mari. “și au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: ‘țara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o țară foarte bună, minunată. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în țara aceasta și ne-o va da: este o țară în care curge lapte și miere. Numai, nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de oamenii din țara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au nici un sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeți de ei!’”IM 160.2

“Ei nu mai au nici un sprijin.” Aceasta înseamnă că locuitorii Canaanului umpluseră măsura nelegiuirii lor și protecția divină fusese retrasă de la ei, iar ei se simțeau în siguranță deplină și erau nepregătiți pentru luptă; și, prin legământul lui Dumnezeu, țara ne este garantată. În loc ca aceste cuvinte să aibă asupra poporului efectul dorit, i-a mărit răzvrătirea hotărâtă. Oamenii s-au înfuriat și au strigat tare și cu mânie că Iosua și Caleb trebuie uciși cu pietre, ceea ce s-ar fi și întâmplat dacă Domnul n-ar fi intervenit printr-o manifestare remarcabilă a slavei Lui grozave, în cortul întâlnirii, în fața tuturor copiilor lui Israel.IM 160.3