Plăgile

Minunile toiagului transformat în șarpe și a râului transformat în sânge nu au mișcat inima împietrită a lui Faraon, ci doar i-au sporit ura față de israeliți. Lucrările vrăjitorilor l-au făcut să creadă că aceste minuni erau făcute prin magie, dar el a avut dovezi îndestulătoare că nu astfel stăteau lucrurile, atunci când a fost îndepărtată plaga broaștelor. Dumnezeu putea să le facă să dispară și să se întoarcă într-o clipă în țărână, dar n-a făcut aceasta, ca nu cumva, după ce ar fi fost îndepărtate, împăratul și egiptenii să spună că era rezultatul magiei, la fel ca lucrarea vrăjitorilor. Broaștele au murit și atunci ei le-au adunat în grămezi. Le puteau vedea corpurile care poluau atmosfera. Astfel, împăratul și Egiptul întreg au avut dovezi, pe care filozofia lor deșartă nu le putea înlătura, că aceasta nu era magie, ci o judecată de la Dumnezeul cerului.IM 116.1

Vrăjitorii nu au putut să facă să apară păduchi. Domnul nu le-a îngăduit egiptenilor nici măcar să aibă impresia că ar fi putut să producă plaga păduchilor. El a îndepărtat de la Faraon orice pretext pentru a nu crede. Chiar și pe vrăjitori i-a constrâns să spună: “Acesta este degetul lui Dumnezeu.”IM 116.2

După aceea a venit plaga muștelor câinești. Nu erau din acelea care ne supără în unele perioade ale anului, fără a ne vătăma, ci erau mari și veninoase. Înțepătura lor era foarte dureroasă pentru oameni și animale. Dumnezeu și-a separat poporul de egipteni și nu a îngăduit ca muștele să apară între hotarele lor.IM 116.3

Domnul a trimis apoi plaga ciumei vitelor și, în același timp, a păzit vitele evreilor, astfel că nici una n-a murit. Apoi a venit plaga vărsatului negru asupra oamenilor și animalelor, iar vrăjitorii nu s-au putut apăra împotriva ei. După aceea Domnul a trimis asupra Egiptului plaga pietrei amestecate cu foc, cu fulgere și tunete. Timpul apariției fiecărei plăgi a fost anunțat dinainte, ca să nu se poată spune că ar fi o întâmplare. Domnul le-a demonstrat egiptenilor că întregul pământ era sub conducerea Dumnezeului evreilor; că tunetul, piatra și furtuna ascultă de glasul Lui. Faraon, împăratul cel mândru care odată întreba: “Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui?” s-a umilit și a zis: “Am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu și poporul Meu suntem vinovați.” L-a rugat pe Moise să fie mijlocitorul lui la Dumnezeu, ca fulgerele și tunetele teribile să înceteze.IM 117.1

Apoi Domnul a trimis plaga înfricoșătoare a lăcustelor. Împăratul a ales mai degrabă să primească plăgile decât să se supună lui Dumnezeu. Fără remușcare, și-a văzut împărăția lovită de aceste judecăți teribile. După aceea, Domnul a trimis întuneric asupra Egiptului. Oamenii nu erau numai lipsiți de lumină, ci și atmosfera era foarte apăsătoare, așa încât respirația era dificilă; totuși evreii aveau lumină și o atmosferă curată în locuințele lor.IM 117.2

Dumnezeu a mai adus asupra Egiptului o plagă mai înspăimântătoare și mai severă decât celelalte. Împăratul și preoții idolatri au fost aceia care s-au opus până la sfârșit cererii lui Moise. Poporul dorea să li se permită evreilor să părăsească Egiptul. Moise le-a descris lui Faraon, egiptenilor și israeliților natura și efectele ultimei plăgi. În noaptea aceea, atât de îngrozitoare pentru egipteni și atât de glorioasă pentru poporul lui Dumnezeu, a fost întemeiată ceremonia Paștelui.IM 117.3

A fost foarte greu pentru împăratul egiptean și pentru poporul lui mândru și idolatru să se supună cerințelor Dumnezeului cerului. Împăratul Egiptului avea să se supună foarte încet. Sub chinul cel mai dureros ceda puțin, dar, după ce nenorocirea era îndepărtată, lua înapoi tot ce dăduse. În felul acesta, plagă după plagă au fost aduse asupra Egiptului și împăratul nu s-a supus, deși a fost constrâns de pedepsele teribile ale mâniei lui Dumnezeu. Împăratul a persistat în răzvrătirea lui chiar și după ce Egiptul a fost ruinat.IM 118.1

Moise și Aron i-au spus lui Faraon despre natura și efectul fiecărei plăgi care venea în urma refuzului său de a lăsa pe Israel să plece. De fiecare dată, el a văzut aceste plăgi venind exact așa cum i se spusese că vor veni, dar n-a cedat. Mai întâi le-a dat numai permisiunea să aducă jertfe Domnului în țara Egiptului; apoi, după ce Egiptul a suferit mânia lui Dumnezeu, le-a îngăduit doar bărbaților să plece. După ce țara a fost aproape distrusă de plaga lăcustelor, le-a dat voie și soțiilor și copiilor să meargă, dar nu și vitelor lor. Moise i-a spus apoi împăratului că îngerul lui Dumnezeu le va ucide întâii născuți.IM 118.2

Fiecare plagă a fost puțin mai strictă și mai cumplită, iar aceasta avea să fie mai înfricoșătoare decât toate cele de dinainte. Împăratul cel mândru, însă, era extrem de mânios și nu s-a umilit. Când egiptenii au văzut marile pregătiri făcute de israeliți pentru noaptea aceea înfricoșătoare, au luat în râs semnul de recunoaștere înscris cu sânge pe stâlpii ușilor lor.IM 118.3