Compromisul cu păgânismul

Prin urmare, pentru a avea mai mult succes în lupta împotriva conducerii lui Dumnezeu, Satana a plănuit să-și arboreze steagul în biserica creștină. Dacă îi putea amăgi și conduce pe urmașii lui Hristos să producă neplăcere lui Dumnezeu, atunci tăria, curajul și statornicia lor ar fi slăbit, iar ei ar fi căzut ușor pradă.IM 322.1

Marele vrăjmaș urmărea acum să câștige prin viclenie ceea ce nu reușise să obțină prin forță. Persecuția a încetat și locul i-a fost luat de ademenirile periculoase ale prosperității materiale și ale onorurilor lumești. Idolatrii au fost conduși să primească o parte a credinței creștine, în timp ce respingeau alte adevăruri esențiale. Ei pretindeau că-L acceptă pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu și cred în moartea și învierea Lui, dar nu erau convinși cu privire la păcat și nu simțeau nevoia de pocăință sau de schimbare a inimii. Cu unele concesii din partea lor, au propus ca și creștinii să facă unele concesii, ca toți să se poată uni pe platforma credinței în Hristos.IM 322.2

Abia acum se afla biserica într-o primejdie înfricoșătoare. Închisoarea, torturile, focul și sabia erau binecuvântări în comparație cu aceasta. Unii creștini au stat neclintiți, declarând că nu pot face nici un compromis. Alții s-au gândit că, dacă ar renunța la unele aspecte ale credinței lor sau le-ar modifica și s-ar uni cu cei care primiseră o parte a creștinismului, acesta ar putea fi mijlocul prin care ei să fie conduși la convertirea deplină. Acesta a fost un timp de mare chin sufletesc pentru urmașii credincioși ai lui Hristos. Sub acoperirea unui pretins creștinism, Satana se strecura în biserică pentru a corupe credința și a întoarce mintea oamenilor de la cuvântul adevărului.IM 322.3

În cele din urmă, cea mai mare parte a creștinilor a coborât standardul și s-a format o uniune între creștinism și păgânism. Închinătorii la idoli, deși se pretindeau convertiți și se uneau cu biserica, rămâneau totuși atașați de idolatrie, schimbând doar obiectele închinării lor cu chipuri ale lui Isus și chiar ale Mariei și ale sfinților. Aluatul stricat al idolatriei, introdus astfel în biserică, și-a continuat lucrarea lui otrăvitoare. Învățături nesănătoase, ritualuri superstițioase și ceremonii idolatre au fost încorporate în credința și închinarea bisericii. Când urmașii lui Hristos s-au unit cu idolatrii, religia creștină a decăzut, iar biserica și-a pierdut puritatea și puterea. Au fost totuși unii creștini care nu au fost duși în rătăcire de aceste înșelătorii. Ei au rămas credincioși Autorului adevărului și s-au închinat numai lui Dumnezeu.IM 322.4

Între cei ce se pretind urmași ai Domnului Hristos au existat întotdeauna două clase. În timp ce una din ele studiază viața Mântuitorului și caută cu stăruință să-și îndrepte defectele și să se conformeze Modelului, cealaltă evită adevărurile simple și practice care le demască greșelile. Chiar în starea ei cea mai bună, biserica nu a fost compusă în întregime din oameni cinstiți, curați și sinceri. Mântuitorul a învățat că aceia care în mod voit se complac în păcat nu trebuie să fie primiți în biserică; dar El S-a pus în legătură cu oameni care aveau defecte de caracter și le-a oferit avantajele învățăturilor și exemplului Lui, ca ei să-și poată vedea și îndrepta greșelile.IM 323.1

Nu există, însă, nici o unire între Prințul luminii și prințul întunericului și nu poate exista nici o unire între urmașii lor. Când au consimțit să se unească cu păgânii pe jumătate convertiți, creștinii au pornit pe un drum ce se îndepărta din ce în ce mai mult de adevăr. Satana jubila că a reușit să înșele un număr atât de mare de urmași ai lui Hristos. Apoi a pus mai deplin stăpânire pe ei și i-a inspirat să-i persecute pe cei care Îi rămâneau credincioși lui Dumnezeu. Nimeni nu putea înțelege mai bine cum să se opună adevăratei credințe creștine decât aceia care fuseseră odată apărătorii ei. Acești creștini apostaziați, împreună cu tovarășii lor pe jumătate păgâni, și-au îndreptat lupta împotriva trăsăturilor fundamentale ale învățăturilor Domnului Hristos.IM 323.2

Aceia care voiau să fie credincioși aveau de dus o luptă disperată pentru a rămâne neclintiți împotriva înșelătoriilor și urâciunilor deghizate în haine preoțești, introduse în biserică. Biblia nu a fost acceptată ca standard al credinței. Doctrina libertății religioase a fost numită erezie, iar susținătorii ei erau urâți și proscriși.IM 324.1