Prima înviere

Când Fiul lui Dumnezeu i-a chemat afară pe sfinții adormiți, pământul s-a zguduit cu putere. Ei au răspuns chemării și au ieșit îmbrăcați cu nemurire slăvită, strigând: “Biruință, biruință asupra morții și a mormântului! O, moarte, unde îți este boldul? O, mormânt, unde îți este biruința?” (Vezi 1 Corinteni 15, 55.) Apoi, sfinții vii, împreună cu cei înviați, și-au înălțat glasul într-un lung strigăt de biruință. Trupurile care coborâseră în mormânt purtând semnele bolii și ale morții au ieșit cu sănătate și vigoare nemuritoare. Sfinții vii sunt schimbați într-o clipă, într-o clipeală de ochi, apoi înălțați cu cei înviați și împreună Îl întâmpină pe Domnul în văzduh. O, ce întâlnire slăvită! Prieteni pe care moartea i-a despărțit erau uniți ca să nu se mai despartă niciodată.IM 411.2

De fiecare parte a carului de nor erau aripi, iar sub ele, roți vii; carul se înălța și roțile strigau: “Sfânt”, iar aripile răspundeau în timp ce se mișcau: “Sfânt”. Alaiul de îngeri sfinți din jurul norului striga: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeu Atotputernic!” Sfinții din nor strigau și ei: “Slavă! Aleluia!” Carul mergea în sus, spre cetatea sfântă. Înainte de a intra în cetate, sfinții au fost aranjați într-un pătrat perfect, cu Domnul Isus în mijloc. Capul și umerii Lui se înălțau mai sus de sfinți și de îngeri. Statura Lui maiestuoasă și înfățișarea-I plăcută puteau fi văzute de toți cei adunați în acel careu.IM 412.1