Stâlpul de foc

“Au plecat din Sucot și au tăbărât la Etam, la marginea pustiei. Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua și noaptea. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopții.”IM 121.1

Domnul știa că filistenii se vor opune trecerii israeliților prin țara lor. Vor spune despre ei că au fugit de la stăpânii lor din Egipt și vor face război cu ei. Aducându-i în felul acesta lângă mare, Domnul S-a descoperit ca un Dumnezeu milos și un Dumnezeu al judecății. El i-a spus lui Moise că Faraon îi va urmări și l-a călăuzit chiar la locul unde să-și așeze tabăra, lângă mare. I-a mai spus că El va fi onorat înaintea lui Faraon și a oștirii lui.IM 121.2

La câteva zile după plecarea evreilor din Egipt, egiptenii i-au spus lui Faraon că aceștia fugiseră și că nu se vor mai întoarce niciodată ca să-l slujească din nou; și se jeleau din cauză că îi lăsaseră să părăsească Egiptul. Pentru ei era o mare pierdere să fie lipsiți de serviciile israeliților și le părea rău că au consimțit să-i lase să plece. În ciuda a tot ce suferiseră prin judecățile lui Dumnezeu, ei erau atât de împietriți din cauza răzvrătirii lor continue, încât s-au hotărât să-i urmărească pe copiii lui Israel și să-i aducă înapoi în Egipt cu forța. Împăratul a luat o armată foarte mare și șase sute de care, i-a urmărit și i-a ajuns când erau așezați cu tabăra lângă mare.IM 121.3

“Faraon se apropia. Copiii lui Israel și-au ridicat ochii și iată că egiptenii veneau după ei. și copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare și au strigat către Domnul după ajutor. Ei au zis lui Moise: ‘Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt? Nu-ți spuneam noi în Egipt: Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustie?’ Moise a răspuns poporului: ‘Nu vă temeți de nimic, stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceștia pe care-i vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi stați liniștiți.’”IM 121.4

Cât de repede și-au pierdut israeliții credința în Dumnezeu! Ei fuseseră martori la toate judecățile Sale asupra egiptenilor, pentru a-l constrânge pe împărat să-i lase să plece, dar când le-a fost încercată credința în Dumnezeu au murmurat, deși văzuseră dovezile puterii Lui în eliberarea lor minunată. În loc să se încreadă în Dumnezeu la nevoie, au murmurat împotriva credinciosului Moise, amintindu-i de cuvintele lor lipsite de credință pe care le rosteau în Egipt. L-au acuzat ca fiind cauza întregii lor suferințe. El i-a încurajat să se încreadă în Dumnezeu, să nu dea expresie necredinței și vor vedea ce va face Domnul pentru ei. Moise a strigat fierbinte către Domnul ca să-și elibereze poporul ales.IM 122.1