Loading...
Larger font
Smaller font
Copy
Print
Contents
Istoria Mântuirii - Contents
  • Results
  • Related
  • Featured
No results found for: "".
  • Weighted Relevancy
  • Content Sequence
  • Relevancy
  • Earliest First
  • Latest First
    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents

    Capitolul 34 — Credincioși lui Dumnezeu în vremuri de persecuție

    Capitol bazat pe textele din Faptele Apostolilor 5,12-42.

    Apostolii și-au continuat lucrarea harului, vindecând bolnavii și vestind cu putere mare pe Mântuitorul răstignit și înviat. Mulți erau adăugați întruna bisericii prin botez, dar nici unul care nu era o inimă și un gând cu credincioșii lui Hristos nu îndrăznea să li se alăture. Mulțimi se adunau la Ierusalim, aducându-și bolnavii și pe cei chinuiți de duhuri necurate. Mulți suferinzi erau așezați pe străzi, ca atunci când treceau Petru și Ioan umbra acestora să poată cădea asupra lor și să-i vindece. Puterea Mântuitorului înviat se afla cu adevărat asupra apostolilor, iar ei făceau semne și minuni ce sporeau în fiecare zi numărul credincioșilor.IM 254.1

    Aceste lucruri i-au dezorientat foarte mult pe preoți și pe conducători, mai ales pe cei care erau saduchei. Ei vedeau că, dacă li se permitea apostolilor să predice un Mântuitor înviat și să facă minuni în Numele Lui, doctrina lor cum că nu ar exista înviere a morților avea să fie lepădată de toți, iar secta lor va dispărea curând. Fariseii vedeau că tendința predicării lor era să submineze ceremoniile iudaice și să facă fără efect aducerea jertfelor. Eforturile lor anterioare de a-i aduce la tăcere pe acești predicatori fuseseră zadarnice, dar de această dată erau hotărâți să stingă entuziasmul.IM 254.2

    Larger font
    Smaller font
    Copy
    Print
    Contents