A doua judecată

“Atunci căpitanul templului a plecat cu aprozii și i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie uciși cu pietre de norod. După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. și marele preot i-a întrebat astfel: ‘Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învățați pe norod în Numele acesta? și voi iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și căutați să aruncați asupra noastră sângele acelui om.’” Acum nu mai erau la fel de dispuși să poarte blamul uciderii lui Isus ca atunci când strigau împreună cu mulțimea decăzută: “Sângele Lui să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri.”IM 256.2

Petru, împreună cu ceilalți apostoli, a adoptat aceeași cale de apărare pe care o urmase și la primul său proces. “Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: ‘Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.’” Îngerul lui Dumnezeu a fost acela care i-a eliberat din închisoare și le-a poruncit să învețe mulțimea în templu. Urmând instrucțiunile lui, ei ascultau porunca divină, ceea ce trebuia să facă și în continuare, oricât i-ar fi costat. Petru a continuat: “Dumnezeul părinților noștri L-a înviat pe Isus, pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”IM 256.3

Spiritul inspirației era asupra apostolilor, iar acuzații au devenit acuzatori, învinuindu-i de uciderea Domnului Hristos pe preoții și conducătorii care alcătuiau soborul. Evreii au fost atât de înfuriați din cauza aceasta, încât au hotărât, fără vreo altă judecată și fără autoritatea ofițerilor romani, să ia legea în propriile mâini și să-i omoare pe arestați. Fiind deja vinovați de sângele Domnului Hristos, doreau acum să-și păteze și mâinile cu sângele apostolilor Lui. Acolo se afla, însă, un om învățat și cu poziție înaltă, a cărui minte clară a văzut că acest pas violent va duce la consecințe teribile. Dumnezeu a înălțat un bărbat din propriul lor sobor, care să oprească violența preoților și a conducătorilor.IM 257.1

Gamaliel, doctor și fariseu învățat, un bărbat cu o reputație deosebită, era o persoană foarte precaută care, înainte de a vorbi în favoarea arestaților, a cerut ca aceștia să fie scoși afară. Apoi a vorbit cu calm și fără grabă: “Bărbați israeliți, luați seama bine ce aveți de gând să faceți oamenilor acestora. Căci nu de mult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva și la care s-au alipit aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât și toți cei ce îl urmaseră au fost risipiți și nimiciți. După el s-a ivit Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii și a tras mult norod de partea lui: a pierit și el și toți cei ce-l urmaseră au fost risipiți. și acum eu vă spun: Nu mai necăjiți pe oamenii aceștia și lăsați-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu.”IM 257.2

Preoții nu puteau să nu vadă justețea vederilor lui Gamaliel; ei au fost nevoiți să cadă de acord cu el și, fără tragere de inimă, i-au eliberat pe prizonieri, după ce i-au bătut cu nuiele și i-au somat în repetate rânduri să nu mai predice în Numele lui Isus, căci altfel vor plăti cu viața pentru îndrăzneala lor. “Ei au plecat dinaintea soborului și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui. și în fiecare zi, în templu și acasă, nu încetau să învețe pe oameni și să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.”IM 258.1

Prigonitorii apostolilor au fost tulburați când au văzut că nu-i puteau înfrânge pe acești martori ai lui Hristos, care au avut credința și curajul să-și transforme rușinea în slavă și durerea în bucurie, de dragul Învățătorului lor care îndurase umilința și agonia înaintea lor. Astfel, acești ucenici curajoși au continuat să învețe în public, precum și în taină în case particulare, la cererea celor care nu îndrăzneau să-și mărturisească deschis credința, de frica evreilor.IM 258.2